Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 287/R/
Ședința publică din 07 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Judecător: - -,
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, contestațiile în anulare formulate de contestatorii, domiciliat în O,-, -B,.4,.37, județul B, și, domiciliat în comuna, str. -, nr. 14, județul B, împotriva deciziei nr. 1001/R/C din 18 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, intimați fiind, domiciliat în comuna, sat., județul V, și B, lichidator al SC SRL, domiciliată în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 8, - județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Contestațiile sunt legal timbrate cu câte 10,00 lei taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanțele nr. 65414 și nr.65417 din 06.03.2008 emise de Primăria Municipiului Pitești, și cu câte 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar din partea contestatorilor, prin serviciul registratură, cereri pentru lipsă de apărare, întrucât citațiile au fost primite în data de 4 și respectiv 5 martie 2008 pentru termenul din 7 martie.
Curtea respinge cererile pentru lipsă de apărare, apreciind că amânarea nu este temeinic motivată, potrivit art. 156 alin. 1.proc.civ. Contestatorii au formulat contestațiile în anulare la data de 27 februarie, procedura de citare a lor îndeplinindu-se la data de 3 martie pentru termenul din 7 martie. Având în vedere urgența ce caracterizează desfășurarea procesului de față conform art. 320 alin. 1.proc.civ. urgență care a impus și acordarea unui termen scurt de judecată, Curtea apreciază că a existat un timp rezonabil pentru ca cei doi contestatori să își angajeze apărător până la termenul de judecată de astăzi.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin decizia nr. 1001/R-C/18.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât împotriva sentinței nr.413/7.05.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, sentință prin care a fost obligat, în solidar cu, să plătească în favoarea SC SRL - societate în faliment - suma de 49.033 lei cu titlu de cotă parte din pasiv. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar B împotriva pârâtului pentru obligarea la suportarea cotei de pasiv social.
În motivarea deciziei de recurs, Curtea a reținut că insolvența SC SRL a fost cauzată de pârâții și, fiind fără relevanță că pârâtul a fost în deplină cunoștință de cauză în privința pasivului social și a stării generale a firmei atunci când a preluat- În perioada în care a fost administrator social, recurentul pârât avea obligația să organizeze contabilitatea societății comerciale și să se asigure că aceasta este ținută conform legii, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea 82/1991/ Or, afirmația acestuia că nu a avut actele contabile și nu a cunoscut situația contabilă a societății susțin concluzia că nu a ținut contabilitatea conform legii.
Împotriva deciziei de recurs, la data de 27.02.2008, a formulat contestație în anulare care, invocând dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, a criticat-o pentru că instanța nu a răspuns la toate motivele sale de recurs.
1. Astfel, instanța de recurs nu a răspuns la susținerea potrivit căreia, din momentul ieșirii sale din societate la data de 04.08.2004, a predat atât pasivul, cât și activul social, astfel că răspunderea aparține noului administrator social, care a preluat societatea în cunoștință de cauză.
2. Pe de altă parte, instanța de recurs a trecut cu ușurință peste susținerea că recurentul nu s-a ocupat personal de ținerea contabilității, ci a delegat respectiva activitate, pe toată perioada în care a fost administrator social, către un contabil. În această situație, în mod greșit atât instanța de fond cât și cea de recurs nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize contabile care să stabilească, nemijlocit, contribuția fiecărui administrator social la insolvența societății. În sprijinul nevinovăției sale, contestatorul a invocat rezoluția din 24.08.2006 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea prin care s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.145 din Legea nr.64/1995/R - care sancționează refuzul administratorului social de a preda administratorului judiciar actele și documentele contabile ale societății aflate în insolvență.
De altfel, nici lichidatorul nu a uzat de dispozițiile art.80 și 81 din Legea insolvenței, nesolicitând anularea actelor presupus frauduloase.
II. Împotriva deciziei de recurs, la aceeași dată de 27.02.2008, a formulat contestație în anulare și care, invocând dispozițiile art.317 și art. 318 Cod pr.civilă, a criticat-o pentru că în tot cursul procesului nu a fost citat legal și, respectiv, pentru că instanța de recurs nu a răspuns la toate motivele de recurs și la toate susținerile formulate de recurentul și profitabile intimatului .
1. Astfel, în ce privește necitarea sa la judecată, contestatorul a arătat că nu a cunoscut existența procesului și că a fost citat doar prin afișarea citațiilor.
2. În privința necercetării de către instanța de recurs a tuturor motivelor de casare ori modificare, contestatorul arată că instanța nu a răspuns susținerii, profitabilă și lui însuși, conform căreia a predat la 04.08.2004 atât activul, cât și pasivul social către care a devenit singurul responsabil pentru pasivul social, de vreme ce a preluat societatea în cunoștință de cauză.
3. Contestatorul a mai arătat că, în realitate, el a preluat doar părțile sociale ale SC SRL, neavând cunoștință despre datoriile sociale a căror existență și întindere nu a verificat- În mod greșit, atât instanța de fond, cât și cea de recurs nu au administrat proba cu expertiza care să determine contribuția fiecărui administrator la pasivul social.
Și contestatorul a invocat Rezoluția din 24.08.2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea de neîncepere a urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea prevăzută de art.145 din Legea 64/1995/R, precum și faptul că lichidatorul nu a uzat de dispozițiile art.80 și 81 din Legea insolvenței.
Examinând cele două contestații în anulare prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
1. Astfel, instanța de recurs, prin considerentele care au explicat soluția de respingere a recursului formulat de, a răspuns implicit și susținerii acestuia că nu este răspunzător de pasivul social întrucât, de la data predării activului și pasivului către noul administrator, a ieșit din societate.
Instanța de recurs a arătat că nu a organizat activitatea contabilă și nu s-a asigurat că aceasta este ținută în conformitate cu legea în perioada în care a fost administrator social și că, pentru exonerarea sa de răspundere față de pasivul social, nu are relevanță împrejurarea că noul administrator social a preluat societatea în cunoștință de cauză, inclusiv sub aspectul pasivului social.
2. C de-al doilea motiv al contestației în anulare, cu toate argumentele sale de fapt, este o critică de fond adusă soluției de respingere a recursului, critică ce nu poate fi examinată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât depășește dispozițiile art.317 și 318 Cod pr.civilă.
II.1. Din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, Curtea constată că pârâtul, ulterior intimat, a fost citat legal conform art. 92 Cod pr.civilă. Acesta a fost citat la domiciliul comunicat de Oficiul Registrului Comerțului, citația fiind afișată pe ușa locuinței, în lipsa oricărei persoane apte să o primească potrivit Codului d e procedură civilă.
Citarea prin afișarea citației este o metodă consacrată legal pentru încunoștințarea părților despre proces, astfel că motivul de contestație în anulare ce vizează nelegala citare a lui nu este fondat.
2. În privința celui de-al doilea motiv al contestației în anulare, Curtea constată, în principiu, că nu are interes să invoce faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare invocate de.
Astfel, în ipoteza rejudecării recursului ca urmare a admiterii contestației în anulare, contestatorul nu poate obține exonerarea sa de obligația de a suporta pasivul social în cota stabilită de instanța de fond, întrucât el nu a formulat recurs împotriva sentinței ce a stabilit obligația respectivă, iar motivul de recurs invocat de îi era propriu acestuia și viza circumstanțe personale ce nu se puteau extinde și asupra lui. Prin urmare, chiar dacă obligația de plată fost stabilită în solidar în sarcina lui și, recurs a formulat doar care a invocat motive exoneratoare de răspundere personale.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor invocate în recurs de .
3. În privința celui de-al treilea motiv al contestației, Curtea constată că sunt valabile considerentele expuse anterior la pct., cu prilejul verificării temeiniciei contestației în anulare formulate de
Pentru cele expuse, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.317 alin.1 pct.1 și art.318 teza I-a Cod pr.civilă invocate de contestatori, Curtea va respinge ambele contestații în anulare ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate contestațiile în anulare formulate de contestatorii, domiciliat în O,-, -B,.4,.37, județul B, și, domiciliat în comuna, str. -, nr. 14, județul B, împotriva deciziei nr. 1001/R/C din 18 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, intimați fiind, domiciliat în comuna, sat., județul V, și B, lichidator al SC SRL, domiciliată în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 8, - județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
24.03.2008
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță