Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 306/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 176/2008)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 306
Ședința publică de la 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
*****************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect recursul formulat de creditoarea reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - J-, -, prin lichidator judiciar și intimatul pârât, împotriva Sentinței comerciale nr.4744/12.12.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu răspund.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost depusă la dosar, cu urmă de la tribunal, dovada comunicării sentinței atacate, precum și faptul că în cauză a fost solicitată judecata în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă, astfel cum a fost solicitată.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4774 din 12.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, a fost respinsă cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva pârâtului ca neîntemeiată.
În baza articolului 131 din legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva societății debitoare SC SRL în contradictoriu cu creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I și radierea debitoarei din Registrul comerțului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
Din relațiile emise de OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI B, rezulta ca paratul a deținut funcția de administrator în cadrul societății debitoare SC SRL.
Din analiza principalilor indicatori economici reflectați in bilanțul contabil întocmit la 31.12.2004 rezulta ca la sfârșitul anului 2004 societatea avea datorii ce trebuiau plătite intr-o perioada de pana la un an in suma de 91.096 lei, veniturile realizate fiind de zero lei.
Răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății in încetare de plati este strict limitata de art 138 din legea insolvenței la savarsirea faptelor enumerate in acest articol, textul de lege sancționând practic acele fapte care implica o deturnare a activității societarii de la scopul comercial in vederea căruia a fost înființata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terti.
Se invoca de creditoare săvârșirea de catre paratul administrator al societatii a faptei de a nu tine contabilitatea conform prevederilor legale prevazuta de art 138 lit d motivat de nedepunerea actelor contabile ale societatii debitoare.
Este adevarat ca prin nedepunerea actelor prevazute de art 28 din Legea 85/2006 in special a celor contabile se poate deduce ca administratorul nu a ținut contabilitatea debitoarei in conformitate cu legea, insa potrivit art 149 din aceeasi lege, dispozitiile acesteia se completeaza cu cele ale codului d e procedura civila, in masura compatibilitatii lor.
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivaleaza obligatoriu cu faptul netinerii contabilitatii. In conformitate cu prevederile art.138 din Legea 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat încetarea de plăți a societații debitoare. Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuia să probeze faptele administratorului prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolventa societătii debitoare, adica legatura de cauzalitate intre contributia administratorului si starea de insolventa.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in judecății, iar invocarea art 138 din lege nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Insa, din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine savarsirea faptei prevazuta de art.138 lit d din lege in sarcina paratului, asa cum a solicitat creditoarea.
Raspunderea reglementata de art 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a raspunderii trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia, numai ca sunt circumscrise situatiei speciale avute in vedere de legea 85/2006.
a se face dovada savarsirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevazute de lege pentru aceasta raspundere, in speta a legaturii de cauzalitate nu se poate atrage raspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creantele in urma lichidarii.
Afirmatia creditoarei că potrivit art. 1082, art.1540 cod civil si art 374 Cod comercial culpa paratului este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu poate fi primita intrucat natura juridica a raspunderii administratorului societatii atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci cand este rezultatul unei obligatii derivand din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului, ceea ce nu s-a probat in speta.
Cum angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere este o masura lasata la aprecierea judecatorului sindic in cazul de se constata ca nu se impune aceasta masura cat timp nu exista indiciile savarsirii unei fapte din categoria celor enumerate in art.138 lit. d din lege, astfel ca instanta a respins cererea formulata de creditoarea I, ca neintemeiata.
de inexistenta unor bunuri in patrimoniul debitoarei, conform raspunsurilor la adresele emise de catre I, in temeiul dispozitiilor art 131 din Legea 85/2006, procedura de faliment impotriva debitoarei SC SRL a fost inchisa.
Potrivit art 131 din lege, in orice stadiu al procedurii, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, sentinta prin care se va dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, care a solicitat modificarea sentinței și obligarea pârâtului la acoperirea pasivului debitoarei rămas neacoperit în urma procedurii falimentului.
În motivarea recursului s-a arătat că, societatea debitoare figurează în evidențele creditoarei cu un debit de 11.070 ron, sumă ce a fost înscrisă la masa credală, reprezentând obligații ale societății care nu au fost achitate pe perioada funcționării acesteia, motiv pentru care recurenta a considerat că sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 27 din Legea nr.85/2006.
Prevederile articolului 138 nu conțin în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți, dar această omisiune vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor persoane.
Așa cum reiese din probele administrate, administratorul falitei în perioada în care a condus societatea nu a întreprins măsurile adecvate pentru funcționarea normală a acesteia, nu a organizat și nu a condus evidența contabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991.
Având în vedere că, potrivit articolului 72 din Legea nr.31/1990 obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, recurenta a considerat că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol ci și pentru culpa comisă în executarea mandatului.
Recurenta apreciază că, intimatul, în exercitarea funcției de administrator cu puteri nelimitate, a încălcat dispoziții legale imperative, prin aceasta contribuind în mod nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 304 și urm. Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând întreaga cauză sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în lumina dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele:
Răspunderea specială instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală care poate fi antrenată în condițiile stabilite limitativ de acest text de lege, fiind destinată să pună la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Astfel, pentru ca membrii organelor de conducere-administratori, directori, cenzori și orice altă persoană-să suporte o parte a pasivului societății ajunse în stare de insolvență, este necesar să se stabilească faptul că au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte dintre cele enumerate la literele a-g din textul menționat.
Dispozițiile articolului 138 din legea insolvenței care se referă la contribuția membrilor organelor de conducere pentru aducerea societății în stare de faliment, trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, în sensul dovedirii elementelor acesteia.
Chiar dacă existența unui prejudiciu cert s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, pe tărâm delictual trebuie dovedită existența faptei ilicite și legătura de cauzalitate între aceasta și producerea prejudiciului.
Lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale în ceea ce privește organizarea și conducerea contabilității se referă în mod cert la evidența contabilă a societății debitoare și nu la depunerea raporturilor și bilanțurilor contabile, acestea din urmă având numai rolul de stabili cuantumul datoriilor față de bugetul de stat.
În aceste condiții, simpla nedepunere a declarațiilor fiscale nu poate conduce la concluzia că membrii organelor de conducere au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între fapta ilicită și ajungerea debitoarei în sate de insolvență.
Afirmațiile recurentei făcute în cuprinsul cererii de recurs în sensul că intimatul, în calitate de administrator al debitoarei, nu a ținut contabilitatea în conformitate ce legea nu sunt susținute de exemple concrete în acest sens și nici nu se face dovada legăturii de cauzalitate între această pretinsă conduită și ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la nerespectarea obligațiilor impuse de art. 28 din legea insolvenței, curtea constată că aceste obligații se referă la conduita administratorului în condițiile în care debitorul se află în insolvență, iar dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se referă la suportarea unei părți din pasiv de către persoanele care au cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Recurenta nu a demonstrat nici faptul că nedepunerea cererii de declanșare a procedurii și a actelor la care se referă art. 28 din legea insolvenței au legătură cauzală cu ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În ceea ce privește concluziile exprimate de lichidatorul judiciar în cuprinsul raportului de activitate nr. 3, în sensul că, sunt incidente dispozițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006,curtea constată că acestea creează doar premisele acțiunii în răspunderea intimatei, fără a constitui o dovadă certă că în speță ar fi vorba de vreuna din situațiile expres și limitativ prevăzute de art.138, necoroborate cu alte mijloace de probă.
Față de cele reținute mai sus, curtea, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta creditoarea reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - J-, -, prin lichidator judiciar și intimatul pârât, împotriva Sentinței comerciale nr.4744/12.12.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
19.03.2008
Tribunalul București Secția VII Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
