Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 309/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 309
Ședința Publică de la 22.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.3672 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu a răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea constatând că recurenta creditoare a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei comerciale de fata:
Prin sentinta comerciala nr. 3672 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, s-a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 impotriva paratei, dispunandu-se totodata si inchiderea procedurii insolventei fata de debitoarea SC SRL, in temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, si radierea societatii debitoare din registrul comertului.
S-a retinut ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile legale invocate de creditoare, respectiv art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, judecatorul-sindic a aratat ca raspunderea speciala reglementata de legea insolventei se poate angaja doar pentru fapte care au cauzat aceasta stare, nedepunerea documentelor contabile conform art. 28 din Legea nr. 85/2006 sau nedepunerea tuturor raportarilor contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comertului neputand fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe si fara dovedirea raportului de cauzalitate dintre aceste fapte si ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4, in calitate de unic creditor, solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei atacate in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii paratului.
In motivare arata ca hotararea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii, fiind incidente disp. art. 304 pct. 9.pr.civ.
In opinia recurentei, nedepunerea declaratiilor privind obligatiile fiscale echivaleaza cu netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, in cazul raspunderii contractuale culpa fiind prezumata, fiind indeplinite conditiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Recurenta sustine ca legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul cauzat consta in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii. iar nedepunerea actelor contabile prevazute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 evidentiaza nerespectarea dispozitiilor legale privind obligatia tinerii contabilitatii.
Recursul nu este fondat.
1. Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Astfel, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. caracterul special al reglementarii invocate in cauza constand in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa raspunda este facutain concreto,cerandu-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in masura in care au fost savarsite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in masura sa contribuie la ajungerea societatii debitoare in insolventa.
In cazul in care se solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii, chiar daca raporturile juridice stabilite intre acesta si societate sunt guvernate de dispoziiile art. 71 -72 din Legea 31/1990, raspunderea, in temeiul art. 138 alin.1 din lege nu se circumscrie raspunderii civile contractuale. In consecinta, raspunderea administratorului societatii debitoare va fi analizata ca raspundere delictuala pentru fapta proprie, situatie in care se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul reprezentat de cauzarea starii de insolventa, iar fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.
2. In cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, aspect retinut in mod corect de instanta de fond. Potrivit acestor dispozitii se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportata de membrii organelor de conducere, care au contribuit la starea de insolventa, prin faptul că au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documentele contabile sau au tinut contabilitatea conform legii.
Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si, ulterior, a lichidatorului nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumtie in acest sens, insuficienta insa, in lipsa dovedirii in concret, in conditiile art. 1169.civ. a instalarii starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Mai mult, Legea nr. 85/2006 consacra, pe de o parte, sanctiuni penale pentru persoana care, desi avea obligatia de a pune la dispozitia judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile art. 35, documentele si informatiile prevazute la art. 28 alin. 1 lit. a-f (art. 147 din Legea nr. 85/2006), iar, pe de alta parte, mecanisme de remediere a unei asemenea situatii, statuand in sarcina administratorului judiciar si lichidatorului obligatia de a intocmi actele prevazute la art. 28 alin. 1, in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inlauntrul termenelor legale, precum si sanctiuni pentru debitorul care impiedica cu rea-credinta, intocmirea documentatiei respective.
Nici nedepunerea declaratiilor fiscale nu este de natura sa determine atragerea raspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru ca omisiunea inregistrarii situatiilor contabile la organele fiscale nu constituie, in sine, o dovada a neindeplinirii obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii si, pe de alta parte, nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul constand in contribuirea la ajungerea în insolventă a societății. Recurenta s-a limitat la a formula afirmatii generale, nesustinute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil, ii incumba celui ce face o sustinere in fata judecatii.
3. Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumte legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.
Asa cum s-a retinut in mod judicios si de catre judecatorul-sindic, recurenta nu a dovedit in concret ca nedepunderea bilanturilor sau a declaratiilor la organele fiscale sau nedepunerea actelor prevazute la art. 28 alin. 1 reflecta, in fapt, o alta realitate, respectiv aceea ca societatea debitoare a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, imprejurari care sa fi contribuit la ajungerea in stare de insolventa.
In concluzie, recursul va fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. cu consecinta mentinerii, ca legala si temeinica, a hotararii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.3672 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02. 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex./ 14.03.2010
Judecator-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII a Comerciala
Președinte:Alina PănescuJudecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache