Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 308/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.308
Ședința Publică de la 22.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.781 din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare DIRECȚIA DE PAZĂ A JUDEȚULUI T și SC.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care s-a învederat că intimata debitoare a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, note scrise prin care invocă excepția tardivității recursului.
Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare, urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului potrivit art.137 alin.1 proc.civ.
CURTEA
Asupra recursului, de, deliberând retine următoarele:
Prin sentința comerciala nr. 2297/10.10.2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman au fost respinse contestațiile debitoarei SC SRL; a fost admisa cererea creditorilor Corpul Gardienilor Publici, SC SC, s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea 64/1995, a fost numit administrator judiciar.
Prin sentința comercială nr.104/13.03.2006, instanța a dispus intrarea debitoarei SC SRL in procedura insolventei, a fost desemnat lichidator judiciar.
Prin raportul înregistrat la 28.01.2008, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului, in temeiul art.131 din Legea 85/2006, învederând ca nu s-a reușit vânzarea bunurilor aflate in patrimoniul debitorului si nici un creditor nu s-a oferit sa înainteze sumele necesare continuării procedurii.
Prin sentința comerciala nr. 65/25.02.2008, instanța a respins cererea creditoarei AVAS privind utilizarea fondului de lichidare in vederea continuării procedurii si a dispus închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului precum si descărcarea lichidatorului judiciar de orice responsabilitatea si îndatoriri.
Prin decizia comerciala nr.1043/16.10.2008 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI, a fost admis recursul AVAS, formulat împotriva sentinței 65/25.02.2008, dispunându-se casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei.
In motivarea deciziei s-a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 25 lit. raportat la 59 alin. 1 din legea 85/2006, in sensul ca in cauza nu a fost întocmit un raport din care sa rezulte cauzele insolventei si eventualele persoane ce se fac vinovate de cauzarea acesteia, cu inculcarea dreptului la apărare al creditorilor, care numai in aceste condiții aveau posibilitatea exercitării dreptului de a solicita autorizarea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
In fond, după casare cu respectarea art. 315 alin. 1 pr.civ instanța a ordonat întocmirea raportului privind cauzele insolventei cu menționarea persoanelor vinovate de cauzarea acesteia.
Raportul întocmit a fost depus la dosarul cauzei la 09.03.2009, cuprinzând si mențiunea convocării de câtre lichidator a creditorilor in vederea exprimării punctului de vedere asupra imposibilității valorificării bunurilor aparținând debitoarei, terenuri scufundate in apele si ale, cu posibilitatea avansării sumelor necesare continuării procedurii.
Cu privire la persoanele ce se fac vinovate de starea de insolventa, lichidatorul a învederat ca nu poate exprima un punct de vedere, întrucât probatoriul administrat si înscrisurile puse la dispoziție de debitoare sunt neconcludente, rezultând ca documentele contabile au fost sustrase de persoane necunoscute.
Instanța a dispus, prin încheiere de la 6.04.2009, convocarea de câtre lichidatorul judiciar a AE. Creditorilor in vederea discutării oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, conform art. 138 din lege.
In raportul întocmit la 29.06.2009, lichidatorul a învederat ca la data si la ora stabilite in convocator nu s-au prezentat creditorii, ulterior AVAS comunicat o motivare a absentei, justificata de faptul neîntocmirii raportului privind incidenta 138 conform dispozițiilor legale, in sensul ca nu au fost indicate persoanele vinovate de insolventa societatii.
de obiecțiunile creditoarei AVAS, lichidatorul judiciar si-a menținut opinia exprimata prin raportul întocmit la 9.03.2009.
Prin sentința comerciala 781/29.06.2009, Tribunalul Teleormana admis cererea lichidatorului judiciar, a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, în temeiul art.136 a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri.
S-a reținut ca lichidatorul judiciar si-a exprimat punctul de vedere cu privire la incidenta art.138 alin.1 din lege, susținând inoportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale; faptul ca nici unul dintre creditori nu a formulat in aceste condiții cererea de autorizare a formulării unei cereri de atragere, pentru a da o finalitate concretă procedurii.
S-a reținut incidenta dispozițiilor art. 131 din lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, creditoarea AVAS, invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozitiilor art. 304 pct. 9 pr.civ. solicitand in temeiul art. 304 indice 1 pr.civ. analizarea cauzei sub toate aspectele.
Un prim aspect, invocat in motivarea recursului a privit nerespectarea dispozițiilor legale privind convocarea organului abilitat de lege a dispune cu privire la oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
S-a susținut ca, in mod greșit instanța a dispus convocarea AE. Creditorilor, deși potrivit art. 138 alin. 3 din lege, analiza oportunității formulării cererii este un atribut al Comitetului Creditorilor, cu precizarea ca in cauza nu a fost desemnat un astfel de comitet; si așa convocarea AE. Creditorilor s-a realizat cu inculcarea normelor procedurale, in sensul ca s-a dispus pentru o zi nelucrătoare, cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 114 indice 1 pr.civ, dispoziții ce se aplica prin analogie, convocarea fiind comunicata creditoarei la data de 29.04.2009.
Un alt argument a privit neîntocmirea corespunzătoare a raportului privind cauzele insolventei, cu precizarea persoanelor ce se fac vinovate de cauzarea acestei stări.
S-a susținut ca la întocmirea acestui raport, in măsura in care documentația supusa analizei este neconcludenta, potrivit art. 20 alin. 1 coroborate cu art. 23 din lege, instanța poate încuviința refacerea evidentelor contabile, apelând la persoane de specialitate; recurenta a susținut, in considerarea art. 129 pct. 5 pr.civ. ca instanța era ținuta a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală in aflarea adevărului in cauza.
Prin întâmpinarea formulata, intimata SC SRL prin lichidator judiciar a invocat excepția tardivității cererii formulate de AVAS raportat la termenul de 18 luni de la deschiderea procedurii, prevăzut de art. 81 din lege.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederându-se ca raportul privind cauzele insolventei cu indicarea persoanelor ce au cauzat încetarea plaților nu este supus comunicării; legea nu conține o prevedere expresa cu privire la data convocării aE. creditorilor, in sensul exceptării zilelor nelucrătoare; de asemenea, nici cu privire la respectarea unui termen limita similar celui prevăzut de art. 114 indice 1 alin. 3 pr.civ.
S-a mai arata ca nedepunerea documentelor contabile nu s-a datorat culpei administratorului societatii, din probatoriul administrat rezultând ca acestea au fost sustrase, lichidatorul judiciar întocmind raportul in consecința.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, asupra excepției tardivității invocate in temeiul art. 81 din lege, retine pe de o parte ca dispozițiile menționate reglementează termenul de prescripție al dreptului la acțiune având ca obiect anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor; termenul de prescripție al dreptului la acțiunea formulată în temeiul a art. 138 din lege este stipulat în art. 139, și este de trei ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență.
Raportat la aceste prevederi, instanța urmează a respinge excepție ca prematura, constatând ca recursul poartă supa sentinței prin care s-a dispus închiderea procedurii închiderea procedurii și radierea debitoarei, a se fi permis creditorilor îndreptățiți sa formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale.
În ceea ce privește recursul formulat, reține ca lichidatorul judiciar, cu respectarea art. 13 alin. 1 procedat la convocarea deîndată a aE. creditorilor, notificându-le atât data cât și locul convocării.
Susținerile recurentei, potrivit cărora în privința convocării aE. creditorilor sunt incidente prin analogie dispozițiile art. 114 indice 1 pr.civ. ce reglementează citarea pârâtului pentru primul termen de judecată nu pot fi primite.
presupune situații similare, identitate de rațiune, ce în cauză nu se regăsesc.
Convocarea aE. creditorilor nu implică respectarea unei proceduri riguroase ca cea prevăzută pentru citarea parților în procesul civil.
Astfel, din interpretarea art.13 alin.1 și a dispozițiilor următoare, rezultă ca adunarea creditorilor, în considerarea principiului celerității ce guvernează procedura insolventei, poate fi convocată ori de câte ori este necesar, între termenele de judecată, nefiind impus un termen limită sau o interdicție cu privire la zilele nelucrătoare.
De asemenea, legea prevede și posibilitatea convocării aE. creditorilor de către comitetul creditorilor sau de către creditorii deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a acestora, fară a fi necesară aprobarea aE. creditorilor.
Recurenta, însă, prevalându-se de propria culpă a învederat că în cauză nu a fost numit un comitet al creditorilor din interpretarea art. 16 din lege rezultând ca raportat la numărul creditorilor judecătorul sindic nu este obligat să desemneze un comitet, dacă apreciază ca nefiind necesară numirea acestuia, or, potrivit celor cuprinse în tabelul definitiv consolidat (fila 266 dosar fond) rezultă ca la masa credală s-au înscris trei creditoare, AVAS cu 3805,25, SC SRL cu 25.946,93 și Direcția de Pază a Județului T cu 38.897,99.
Din probatoriul administrat, si din lucrările dosarului de fond nu a rezultat ca recurenta creditoare a solicitat numirea unui comitet al creditorilor si că refuzul instanței de a-l desemna a fost atacat în condițiile legii.
Prin urmare, convocarea aE. creditorilor a fost efectuată de către lichidatorul judiciar cu respectarea legii, în considerarea art. 14 din lege, notificarea creditorilor a cuprins ordinea de zi; creditorii îndreptățiți a formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, dând dovadă de pasivitate procesuală, nu au înțeles să dea curs convocării pentru a-și exprima voința de a solicita autorizarea instanței cu privire la formularea cererii prevăzute de art. 138 din lege.
Pentru aceleași considerente va înlătura și criticile privind neîndeplinirea obligațiilor art. 25 alin. 1 lit. a din lege, privind întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor care au cauzat-o, instanța reținând concluziile lichidatorului judiciar potrivit cărora, în lipsa documentelor contabile ce au fost sustrase administratorului, nefiind posibilă efectuarea unei analize exhaustive.
În considerarea art. 129 alin. 5 pr.civ. prima instanță a dat dovada de stăruință în aflarea adevărului, cu respectarea legii și a principiului disponibilității, așa cum am reținut, lipsa de diligența a parții ce beneficiază de asistența judiciară calificată neputând fi suplinită de instanță.
În ceea ce privește măsura închiderii procedurii, în mod corect, față de cele învederate în raportul întocmit la termenul din 09.03.2009 (filele 18 -19 dosar fond), instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 131 din lege.
În consecință nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 pr.civ. în temeiul art. 312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.781 din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare DIRECȚIA DE PAZĂ A JUDEȚULUI T și SC.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
Fond - Tribunalul Teleorman
Judecător sindic -
Președinte:Alina PănescuJudecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache