Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 316/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.316/
Ședința publică din 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de creditoarele - SA, - SA T M, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- și SA-Banca Generală de Credit și Promovare SA, prin lichidatori judiciari - Insolvency Specialists și - împotriva sentinței comerciale nr.2360/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.-, în contradictoriu cu debitoarea - SRL A prin lichidator judiciar A și pârâtul, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor debitoarei.
dezbaterilor și concluziile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 24.03.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, dată de la care Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2360/16.10.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Arad cu nr.-, judecătorul sindic a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și acțiunile formulate de reclamanții - Management Consultants SRL și - SA lichidatori ai - SA, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B, - SA A și - SA T M, față de pârâtul, administrator al - SRL, împreună cu cererile de sechestru asigurator.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin cererea înregistrată la sub nr.654/06.01.2006, - Management Consultants SRL și - SA, lichidatori ai - SA, au solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, fostul administrator al - SRL A, în limita sumei de 11.058,65 lei.
În motivarea cererii se arată că - SRL A, a cumpărat de la SA - Sucursala A, imobilul înscris în CF 54495 A, cu prețul de 375.586.467 Rol din care a achitat 195.586.467 Rol, neachitând diferența de preț.
În cadrul procedurii falimentului debitorului - SRL, lichidatorul judiciar al acestuia, - SA A, a solicitat anularea mai multor transferuri de proprietate care au fost realizate în mod fraudulos de către pârâtul ca fost administrator al - SRL A, în frauda creditorilor acestei societăți, acțiunile în anulare fiind admise de către judecătorul sindic prin hotărâri irevocabile, însă la masa credală nu au fost recuperate în întregime prejudiciile rezultate din aceste transferuri.
Consideră că, culpa pârâtului în starea de insolvență a - SRL A, a fost dovedită prin admiterea acțiunilor în anulare amintite.
În drept invocă art. 124 alin. 1 litera a, c și e din Legea nr. 64/1995, ulterior art. 138 și 139 din aceeași lege.
Prin încheierea ședinței publice din 08.05.2006, a fost conexat la prezentul dosar, dosarul nr. 678/2006, al Tribunalului Arad - Secția Comercială și contencios Administrativ, având ca obiect cererea formulată de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suma de 41,18 USD dar nu mai puțin de 145 lei, invocându-se în drept art. 137 lit. e și art. 139 din Legea nr. 64/1995.
Prin încheierea din 27.03.2006, au fost conexate la prezentul dosar, dosarele nr. 676/2006 și 677/2006, ale Tribunalului Arad - Secția Comercială și Contencios Administrativ, având ca obiect cererile formulate de - SA A respectiv - SA T M, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a aceluiași pârât, pentru suma de 1.072.183,62 lei respectiv 525.968,35 lei.
Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B, - SA A și - SA T M au solicitat și luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor pârâtului.
În motivarea acestor cereri se invocă în esență aspectele prezentate în cadrul cererii introductive din prezentul dosar.
Pârâtul, prin întâmpinare a invocat prescripția dreptului la acțiune a reclamanților apreciind că în cauză este aplicabil art. 3 și art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958, care prevăd că în cazul cererilor prin care se cere recuperarea unui prejudiciu cauzat prin fapte ilicite, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data de la care persoana care se consideră păgubită a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască paguba și persoana responsabilă de producerea acesteia. Apreciază că aceste elemente erau cunoscute cel târziu la data de 14.06.2001, când s-a pronunțat sentința nr. 582/2001 în dosarul nr. 2625/2001 al Tribunalului Arad, având ca obiect constatarea nulității unor acte de transfer patrimonial al - SRL
Pârâtul invocă și aspecte de fond, apreciind că nu a comis cu vinovăție vreuna din faptele invocate expres de lege, că hotărârile prin care s-au anulat anumite transferuri patrimoniale nu îi sunt opozabile, deoarece s-au pronunțat în dosar care s-au judecat fără participarea sa procesuală și deci culpa sa nu poate fi reținută pe baza acestor hotărâri, că nu s-a probat existența unui raport de cauzalitate într-o faptă determinată și prejudiciu, și că nu s-a probat cuantumul prejudiciului cerut, raportat la faptele care i se impută acestuia.
Prin sentința nr.2929/20.11.2006 din dosar nr.654/2006, Tribunalul Arad, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunile formulate de reclamanții - Management Consultants SRL și - SA lichidatori ai - SA, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B, - SA A și - SA T M, față de pârâtul, administrator al - SRL A, precum și cererea de sechestru asigurător.
Prin decizia nr. 385/27.03.2007 din dosar nr-, Curtea de Apel Timișoara, Secția Comercială, a casat sentința amintită și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că în realitate, în speță, termenul de prescripție de trei ani începe să curgă de la data întocmirii de către lichidatorul judiciar a Raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, iar acest raport nu a fost întocmit și în consecință acțiunea nu este prescrisă. Întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei, aceasta a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr.-, formând obiectul prezentului dosar. Părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi, însă pârâtul a invocat excepția prescripției la acțiune. Celelalte părți au pus concluzii de respingere a excepției. Pe fond, creditorul a solicitat admiterea acțiunii pentru motivele prezentate în înscrisurile de la dosar. Lichidatorul A, a solicitat de asemenea admiterea acțiunii.
Având în vedere înscrisurile dosarului și decizia Curții de Apel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, conform art. 315 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Curtea de Apel a soluționat această excepție, apreciind că termenul de prescripție curge de la data întocmirii, de către lichidatorul judiciar, a Raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, iar acest raport nu a fost întocmit și în consecință acțiunea nu este prescrisă. Fiind ținut de această soluție, judecătorul sindic a respins excepția.
Cu privire la fondul cauzei, conform art. 1169 cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Se reține că reclamanții și-au susținut acțiunile exclusiv prin invocarea sentințelor civile nr.582/14.16.2001, nr. 625/28.06.2007 și nr. 3129/27.10.200 din dosarele nr. 2625/2001, nr. 2622/2001 și respectiv nr. 4688/2001 ale Tribunalului Arad, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, sentințe prin care s-au anulat acte de transferuri patrimoniale încheiate între debitorul - SRL și terțe persoane. Pornind de la considerentele și dispozitivelor acestor sentințe, reclamanții au dedus că pârâtul, administrator al debitorului - SRL, se face vinovat de fapte de natură a atrage răspunderea sa patrimonială.
Judecătorul sindic a apreciat că angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului nu se poate face doar pe deducțiile ce au la bază aceste sentințe, deoarece nu a fost parte în aceste procese și, deci, nu putut formula apărări de natură a evita răsfrângerea efectelor acestor hotărâri asupra sa și, prin urmare,hotărârile amintite nu îi sunt opozabile.
Mai mult, anularea unor acte de transfer patrimonial ale debitorului nu atrage automat și necesar, nici chiar în ipoteza în care administratorul acestuia ar fi parte în proces, angajarea răspunderii patrimoniale a acestui administrator fără a se aduce și alte probe în acest scop ori de la depunerea de către pârât a întâmpinării, prin care s-au invocat aceste aspecte, și până la soluționarea cauzei s-au scurs opt termene de judecată la care reclamanții au depus la dosar diverse înscrisuri fără a se preocupa de completarea probațiunii. De asemenea, și în rejudecare reclamanții creditori au considerat că acțiunea lor este justificată doar prin invocarea sentințelor amintite.
Judecătorul sindic, a considerat că dacă s-ar accepta că anularea unor transferuri patrimoniale atrage automat răspunderea patrimonială a administratorului debitorului, reglementarea distinctă a instituției răspunderii patrimoniale nu și-ar mai avea rostul, fiind suficient să se admită o acțiune în anulare de transfer patrimonial, iar pe cale de consecință, prejudiciul să fie suportat de administratorul debitorului, soluție care nu poate fi admisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele - SA, - SA T M, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- și SA-Banca Generală de Credit și Promovare SA, prin lichidatori judiciari - Insolvency Specialists și -.
Prin recursul declarat de creditoarea - SA, aceasta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, creditoarea arată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, fiind rezultatul unei interpretări greșite a actelor deduse judecății și a schimbării înțelesului lămuri și vădit neîndoielnic al acestora.
Creditoarea arată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.01.2006 a solicitat stabilirea răspunderii administratorului și, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995, republicată, întemeiată pe prezumția că, atâta timp cât administratorul a refuzat colaborarea cu lichidatorul judiciar și nu a depus toate actele contabile la dispoziția acestuia, aspecte menționate expres de către lichidator în rapoartele din 15.11.2003 și 10.04.2003, zădărnicind astfel întocmirea raportului prin care să se stabilească cauzele și împrejurările care au condus la încetarea plăților, fostul administrator nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea ori a făcut să dispară anumite acte contabile.
Se solicită să se constate că în mod voit administratorul nu a depus actele contabile, fie pentru că nu le întocmise, fir că acestea probau stabilirea răspunderii sale pentru una din faptele prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995, republicată.
Se arată că în mod eronat judecătorul sindic a reținut că acțiunea formulată a fost motivată doar prin deducțiile pe care creditoarea le-a tras din sentințele prin care s-au anulat transferurile frauduloase, deducții care nu pot face dovada existenței cazurilor de răspundere prevăzute de art.137 alin.1 lit.a și e din Legea nr.64/1995, republicată.
Creditoarea solicită să se constate că nu este vorba de deducțiile acesteia, ci de fapte concrete și împrejurări probate, constatate și reține nemijlocit de către instanță în considerentele sentinței și pe care se bazează soluția din dispozitiv.
În speță, astfel după cum s-a reținut prin sentința nr.3129/27.10.2003, transferul s-a făcut în baza calității de administrator pe care pârâtul o avea și la debitoare și la - SRL și relațiilor de rudenie cu administratorul numit la această din urmă societate- (soție) și cu asociatul unic (mamă), la un preț mult inferior prețului real al bunului și fără a se face dovada că s-a încasat prețul și s-a distribuit creditorilor. Aceste fapte, atâta timp cât nu au fost contestate de către administratorul, sunt dovedite și probează stabilirea răspunderii administratorului în temeiul art.137 lit.a și e din Legea nr.64/1995, republicată.
Se mai arată că nu există nicio dispoziție legală care să interzică folosirea ca mijloc de probă a acestei sentințe irevocabile care constată anumite fapte în sarcina pârâtului, pronunțată într-o cauză cu un alt obiect decât obiectul prezentei cauze.
Se apreciază că este irelevant că pârâtul nu a fost parte în acțiunile care au dus la anularea unor transferuri patrimoniale, acesta trebuind să răspundă pentru actele sale executate în calitate de administrator, potrivit normelor juridice aplicabile în materia contractului de mandat. Prin hotărârile date în cauzele amintite s-a stabilit atât faptul că actele respective au fost încheiate fraudulos de către - prin administratorul, cât și faptul că bunurile societății și creditul acesteia au fost folosite în interesul altor societăți, statuându-se și asupra prejudiciului și raportului de cauzalitate.
De altfel, administratorul ar fi avut posibilitatea să înlăture răsfrângerea acestor fapte asupra sa pe calea unei cereri de intervenție în procesele respective, lucru pe care acesta nu l-a făcut tocmai pentru că nu putea face contradovada faptelor respective.
Prin recursul declarat de creditoarea SA-Banca Generală de Credit și Promovare SA, prin lichidatori judiciari - Insolvency Specialists și -, aceasta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei formulată de creditori.
În motivarea recursului, creditoarea arată că sentința atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece pârâtul, în calitatea sa de administrator social al debitoarei -, în perioada anterioară declanșării procedurii falimentului, a încheiat în numele societății mai multe tranzacții păgubitoare pentru creditorii debitoarei.
Se arată că Tribunalul Arad, prin judecătorul sindic, a anulat aceste transferuri dintre societatea debitoare și alte societăți comerciale, fiind lipsit de relevanță faptul că în acele dosare nu a fost parte, în calitate de pârât, și administratorul, însă acesta poate și trebuie să răspundă în prezentul dosar pentru sporirea pasivului debitoarei, întrucât, potrivit normelor juridice aplicabile în materia reprezentării persoanei juridice de către administratorul său, faptele organelor de conducere reprezintă faptele persoanei juridice însăși, membri acestor organe răspunzând solidar și nelimitat atât față de societate, cât și față de terți. Pe de altă parte, administratorul social, care între timp își încetase mandatul de reprezentant al debitoarei, nici nu avea cum să aibă calitate procesuală pasivă în dosarele de anulare a transferurilor patrimoniale frauduloase, deoarece, în cadrul oricărei acțiuni în anulare, calitate procesuală au numai părțile semnatare ale actului juridic a cărui anulare se solicită.
În acest context, creditoarea apreciază că rezultă cu prisosință din cuprinsul hotărârilor date de instanțele judecătorești în cauzele amintite, hotărâri rămase definitive și irevocabile și de care recurenta se prevalează în probațiune, raportul de cauzalitate dintre transferurile patrimoniale încheiate în mod fraudulos în paguba creditorilor de către reprezentanții debitoarei falite și terți contractanți, actul fraudulos fiind încheiat în numele societății falite de către cei împuterniciți să o reprezinte și anume administratorul social din acel moment, respectiv pârâtul.
Prin recursul declarat de creditoarea - SA, aceasta a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii în totalitate, arătând în motivare că prin sentințele civile nr.582/14.06.2001, nr.625/28.06.2001 și nr.3129/27.10.2003 pronunțate de Tribunalul Arad, rămase irevocabile în procedura reorganizării judiciare și a falimentului, s-a dispus anularea transferului a trei imobile din patrimoniul - SRL din A, în administrarea asociatului unic, pârâtul, cu obligarea pârâtelor cumpărătoare la restituirea imobilelor către societatea vânzătoare aflată în lichidare.
Imobilele vizate au fost hala industrială demontabilă tip, fabrica de mobilă situată în A,- și "Hanul pescăresc" din localitatea, județul A, în privința cărora judecătorul sindic a constatând că actul de vânzare pentru hala tip a fost perfectată atât de către pârâta vânzătoare, cât și de către pârâta cumpărătoare "pentru fraudarea creditorilor debitoarei - SRL, care încă de la acea dată era în stare de incapacitate de plată". Cumpărătoarea nu a fost de bună credință la încheierea contractului, de vreme ce a vândut activul la un preț mai mare decât dublul prețului de achiziție și a motivat revânzarea la scurt timp de la dobândire pe considerente preexistente momentului cumpărării, necorespundere cu scopul urmărit, susținere apreciată ca fiind falsă,deoarece a locuit împreună cu administratorul și a cunoscut starea de încetare de plăți în care se afla societatea acestuia.
De asemenea, s-a reținut că actul de vânzare pentru fabrica de mobilă din A,- a fost "încheiat pentru fraudarea intereselor creditorilor debitoarei - SRL, aflată în incapacitate de plată la acea dată", respectiv că nici cumpărătorul acestui bun nu a fost de bună credință, deoarece a revândut imobilul la scurt timp după dobândire, motivându-și decizia pe circumstanțe preexistente momentului vânzării și anume starea avansată de degradare, necesitatea recondiționării, distanța mare de la locul exploatării lemnului.
Se arată că judecătorul sindic a reținut că și actul de vânzare pentru Complexul turistic " pescăresc" din 11.05.2000 a fost fraudulos perfectat, atât pârâta - din A, cât și cumpărătoarea având intenția de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori, vânzătoarea fiind în incapacitate vădită de plată încă din cursul anului 1997.
Se mai arată că pârâtul a fost administrator unic al societății vânzătoare - SRL și poartă responsabilitatea tuturor actelor de comerț perfectate în frauda creditorilor. Raportul de cauzalitate între decizia administratorului și decizia societății comerciale vânzătoare în actele de transfer patrimonial anulate este vădit și nu poate să nu angajeze răspunderea administratorului în temeiul art.137 lit.a, b și c din Legea nr.64/1995, republicată.
Recurenta mai arată că este lipsită de orice logică constatarea necesității unor alte probe pentru dovada culpei administratorului la transferul fraudulos de active, anulat prin sentințe irevocabile.
Prin recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-, aceasta a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul atragerii răspunderii fostului administrator al debitoarei - SRL, arătând în motivare că se impune atragerea răspunderii fostului administrator în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și comercial, operează două reguli principale: și anume: răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. S-a arătat că AVAS a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Recurenta arată că, având în vedere art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, potrivit căruia "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art.1540 Cod civil, conform cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comună comisă în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se mai invocă de către AVAS faptul că, potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrară. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, considerând că în cauză, răspunderea trebuie apreciatăin abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Creditoarea AVAS a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Astfel, consideră că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Prin întâmpinarea și notele de ședințe formulate în cauză, pârâtul a arătat că susținerea recurentei AVAS B, că în cazul pârâtul ar fi fost instituită o prezumție de culpă în baza prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, este greșită, deoarece legea invocată de recurentă nu era în vigoare în perioada în care pârâtul făcea parte din organele de conducere ale societății debitoare și nu este aplicabilă procedurii falimentului - SRL. În principiu, normele juridice nu retroactivează și cu atât mai puțin pot retroactiva norme juridice care stabilesc răspunderi și sancțiuni în sarcina unui subiect de drept.
De asemenea, nici prevederile legii vechi și nici prevederile legii noi nu stabilesc o prezumție de culpă în sarcina membrilor organelor de conducere, după cum a statuat recent Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.138. cu această ocazie, Curtea s-a baza pe vechea ei practică și a hotărât din nou că "dispozițiile legale criticate nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită" și că "Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedural aplicabile în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent".
Pârâtul arată că este de necontestat că toți recurenții din acest dosar s-au comportat în cursul judecății ca și când ar exista o prezumție de culpă în sarcina acestuia. La fel de incontestabil este și că o asemenea prezumție nu există, că refuzul recurentelor de a-și proba alegațiile pe tot parcursul procesului a fost abuziv din punct de vedere procesual și că soluția tribunalului este perfect justificată.
Totodată, pârâtul apreciază că susținerea creditoarei - SA A, că pârâtul nu a colaborat suficient cu lichidatorul judiciar și nu i-a predat acestuia toate actele contabile ale societății debitoare, ceea ce ar institui prezumția că debitoarea nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, este falsă, respectiv greșită din punct de vedere juridic. Pârâtul arată că nu a refuzat colaborarea cu lichidatorul și nu a omis să-i pună la dispoziție documentele contabile, susținând că a trimis lichidatorului, la începutul anului 2002, o adresă prin care i-a solicitat acestuia să preia contabilitatea societății din imobilul în care era păstrată, deoarece pârâtul nu-și mai permitea costurile cu chiria și contabilul, pe care le-a suportat personal după deschiderea procedurii. Pârâtul arată că a fost nevoit să formuleze această adresă, deoarece lichidatorul nu a preluat decât o parte din arhiva societății, motivat de faptul că nu avea loc în propriul său sediu pentru aod epozita pe toată, considerând că acest înscris probează caracterul nefondat al alegației recurentei.
Se mai învederează că recurenta invocă o nouă prezumție care nu există, ca argumentație juridică a tezei sale, în încercarea de a fi dispensată de sarcina probei ce-i revine în calitate de reclamantă.
În realitate, legea aplicabilă nu incriminează o presupusă colaborare deficitară a unui membru al organelor de conducere cu lichidatorul și, în niciun caz, nu instituie prezumția că o colaborare deficitară ar echivala cu fapta de a nu ține corect registrele contabile la care se referea fostul art.124 din Legea nr.64/1995, republicată, în varianta aplicabilă în speță. Se apreciază de către pârât că și această faptă trebuie probată în condițiile dreptului comun și nu doar alegată, așa cum a făcut recurenta pe tot cursul procesului.
Examinând recursurile declarate de cele 4 creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Creditoarele recurente critică în esență hotărârea recurată pentru faptul că nu a fost admisă cererea acestora de antrenare a răspunderii fostului administrator al debitoarei falite, pârâtul, cerere întemeiată pe prevederile art. 137 lit. a, c și e din Legea nr. 64/1995, actualmente art. 138 lit. a, c și e din Legea nr. 85/2006.
Recurentele creditoare și-au susținut acțiunile formulate împotriva pârâtului exclusiv prin invocarea sentințelor civile nr.582/14.16.2001, nr. 625/28.06.2007 și nr. 3129/27.10.200 din dosarele nr. 2625/2001, nr. 2622/2001 și respectiv nr. 4688/2001 ale Tribunalului Arad, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, sentințe prin care s-au anulat acte de transferuri patrimoniale încheiate între debitorul - SRL și terțe persoane, însă fără a propune alte probe în cauza de față.
În opinia Curții, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului nu se poate face doar pe deducțiile ce au la bază aceste sentințe, deoarece pârâtul nu a fost parte în aceste procese și, deci, nu putut formula apărări de natură a evita răsfrângerea efectelor acestor hotărâri asupra sa și, prin urmare, hotărârile amintite nu îi sunt opozabile.
În mod corect s-a apreciat că anularea unor acte de transfer patrimonial ale debitorului nu atrage automat și necesar, nici chiar în ipoteza în care administratorul acestuia ar fi parte în proces, angajarea răspunderii patrimoniale a acestui administrator fără a se aduce și alte probe în acest sens.
Potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995 (actual art. 138 din Legea nr.86/2005), pentru a fi atrasă răspunderea personală a membrilor organelor de conducere a debitoarei falite este necesar să se săvârșească una din faptele prevăzute expres și limitativ de acest text legal și să se dovedească că toate cele 4 elemente ale răspunderii civile delictuale sunt întrunite pentru antrenarea răspunderii patrimoniale ale administratorilor societății debitoare, întrucât răspunderea reglementată de Legea insolvenței este o răspundere civilă delictuală specială.
Culpa administratorilor și legătura de cauzalitate sunt condiții de bază ale răspunderii, care trebuie dovedite la fel ca și fapta ilicită și prejudiciu, legea neinstituind nicio prezumție în privința celor două elemente menționate inițial. Este necesar să se probeze în mod indubitabil că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Ori, creditoarele recurente nu au dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a relevat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
Dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Evidența contabilă a societății a fost prezentată lichidatorului, deoarece raportul de activitate privind cauzele și împrejurările care au dus societatea în insolvență a fost întocmit pe baza acesteia. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului.
Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate ar fi dus la starea de insolvență a debitoarei.
Împrejurarea reală că prin hotărâri irevocabile au fost anulate anumite transferuri frauduloase efectuate de debitor în perioada suspectă nu poate conduce în mod automat, așa cum susțin creditoarele recurente, la atragerea răspunderii administratorului debitoarei, întrucât temeiurile juridice și condițiile prevăzute de lege în cele două situații sunt diferite.
Mai mult, este de observat că în cazul uneia din vânzările anulate, valoarea acestui bun a fost recuperată integral, iar în cazul alteia în parte, dat fiind că terțul dobânditor a intrat, la rândul său, în procedura insolvenței, fiind discutabil astfel prejudiciul pretins a fi cauzat creditorilor.
În orice caz, dacă creditorii nu dovedesc prin mijloace de probă concludente condițiile răspunderii stabilite de art. 137 al. 1 din Legea 64/1995, responsabilitatea pentru starea de insolvență a patrimoniului debitorului nu poate fi stabilită în sarcina membrilor organelor de conducere.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 137 nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Nu poate fi reținută ca probă privind faptele ilicite prevăzute de lege nici situația că la închiderea procedurii creanțele au rămas neîndestulate și după lichidarea întregului patrimoniu, deoarece acest rezultat se referă la insolvabilitatea și nu la insolvența debitorului.
Așa fiind, întrucât nu s-au constatat în cauză motive de modificare sau casare a sentinței recurate, aceasta fiind legală și temeinică, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele - SA, - SA T M, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- și SA-Banca Generală de Credit și Promovare SA, prin lichidatori judiciari - Insolvency Specialists și - împotriva sentinței comerciale nr.2360/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /03.04.2008
Dact./04.04.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Arad -judecător
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
