Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 317/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.317/
Ședința publică din 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS împotriva sentinței comerciale nr.1438/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.- în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar IP și pârâții și, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
dezbaterilor și concluziile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 24.03.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, dată de la care Curtea a amânat pronunțarea cauzei în vederea deliberării.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1438/JS/06.12.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului C-S cu nr.-, judecătorul sindic a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar IP Reșița, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC - SRL, radierea acestuia din registrul comerțului și a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societății debitoare, și.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 06.12.2007 lichidatorul judiciar IP Reșița a solicitat să se dispună închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC - SRL, ca urmare a lipsei bunurilor în averea acestuia, precum și antrenarea răspunderii a membrilor organelor de conducere a debitorului, pârâții și, conform art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
În motivarea hotărârii, judecătorul sindic a constatat că procedura insolvenței-procedura simplificată-față de debitoare a fost deschisă prin sentința civilă nr.821/JS/10.05.2007, în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 raportat la art.2702din Legea nr.31/1990, republicată, că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea membrilor organelor de conducere a societății debitoare, nefiind dovedite prin probe certe și concludente fapta reținută, culpa și raportul de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți, respectiv că societatea debitoare nu mai desfășoară activitate și a fost dizolvată, în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-.
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S a solicitat modificarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorilor sociali ai debitoarei, și, în sensul obligării acestora la plata către recurentă a sumei de 83.941 lei, reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 83.941 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membri organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Creditoarea recurentă invocă faptul că debitoarea, prin administratorii și, nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorii sociali nu au ținut evidența contabilă potrivit legii și nu au făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- Bas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii și, implicit, admiterii cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul debitoarei împotriva foștilor administratori ai debitoarei, și.
În motivarea recursului, creditoarea arată că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, în speță fiind aplicabile prevederile art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și comercial, operează două reguli principale: și anume: răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. S-a arătat că AVAS a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Recurenta AVAS arată că în speță, indiferent de faptul că administratorii falitei au încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, aceștia se fac vinovați de încălcarea legii - art. 32 alin. 1 și 2 din Legea nr.64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2 - situație care, corelată cu proasta administrare a debitoarei, a determinat prejudicierea creditorilor.
Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau în contabilitatea societății, recurenta consideră că nu era necesar un administrator strălucit ca să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a societății, ajungându-se la minima diligență stabilită de doctrină și de art.1080 cod civil ca fiind "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar".
Recurenta arată că având în vedere art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, potrivit căruia "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art.1540 Cod civil, conform cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comună comisă în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se mai invocă de către AVAS faptul că, potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrară. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, considerând că în cauză, răspunderea trebuie apreciatăin abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Creditoarea AVAS a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Astfel, consideră că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În final, creditoarea arată că își însușește punctul de vedere al lichidatorului și apreciază incidente în speță și prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea recursului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului invocând excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în prezenta cauză, arătând că răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi dispusă de judecătorul sindic la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și, doar excepțional, în condițiile alineatului 3 al art.138 din Legea nr.85/2006, la solicitarea comitetului creditorilor, aceasta în situațiile în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului sau dacă aceeași persoană a omis să formuleze acțiunea în răspundere.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, considerând că în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere a societății debitoare, nefăcându-se proba tuturor elementelor necesare răspunderii și anume faptă prejudiciabilă, prejudiciu, raport de cauzalitate și culpă.
Se consideră că recurenta face abstracție de normele răspunderii civile, potrivit cărora prejudiciul este doar un element al răspunderii, el nefiind niciodată suficient, prin sine însuși, să genereze angajarea acesteia.
Pârâtul apreciază că modul de interpretare a dispozițiilor legale, în sensul că prejudiciul se prezumă, la fel ca și raportul de cauzalitate și vinovăția, este absurd, deoarece ar implica angajarea automată a răspunderii tuturor persoanelor care au avut calitatea de membri în organele de conducere ale persoanei juridice intrate în faliment, fără cercetarea concretă a faptelor acestora în îndeplinirea funcțiilor deținute și fără a corela cele constatate cu dispozițiile limitative ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursurile de față sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii s-a realizat în mod corect în baza art.131 din Legea nr.85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat". Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
De asemenea, în mod corect judecătorul sindic a reținut că din nici o probă de la dosarul cauzei nu rezultă că pârâții și, în calitatea lor de administratori sociali ai debitoarei în insolvență, au săvârșit, anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, vreuna din faptele prevăzute la art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 care să fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, astfel că nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei faptei de natură să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților pentru acoperirea pasivului debitoarei.
Curtea reține că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului debitoarei falite. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 respectiv greșeala
de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului. Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorii, prin fapta lor culpabilă, au contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. d din lege, deoarece administratorii nu au îndeplinit obligațiile ce le reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și au omis să întocmească situațiile financiare anuale.
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr.82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006, invocată de creditoarea AVAS B, Curtea reține că cererea de atragere a răspunderii foștilor administratori ai debitoarei a fost formulată de lichidator numai în baza art.138 al. 1 lit. d din Legea insolvenței, fapt care rezultă expres atât din cererea formulată de lichidator, cât și din hotărârea recurată.
În aceste condiții, nu poate fi analizată direct în recurs, fără să fi constituit obiect al judecății primei instanțe, care nu a fost sesizată în acest sens, incidența în cauză a prevederilor art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006, având în vedere și prevederile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006, conform cărora, ca regulă generală, numai administratorul sau lichidatorul judiciar poate formula o acțiune în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile creditoarelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS împotriva sentinței comerciale nr.1438/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
cu opinie concurentă
Grefier,
- -
Opinie concurentă
Deși sunt de acord că recursurile declarate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- trebuie respinse nu sunt de acord cu motivarea dată de colegii mei în cuprinsul considerentelor deciziei de față, apreciind că, în condițiile în care nu au fost parte la acțiunea formulată de lichidator împotriva fostului administrator al debitoarei, creditoarele nu pot ataca cu recurs hotărârea dată de prima instanță.
Astfel, criticile aduse de creditoare hotărârii primei instanțe se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membri organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin.3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său, asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin.1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar al debitoarei a formulat o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art.138 alin.1 lit.d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță, deoarece, deși practicianul a făcut toate demersurile necesare pentru a intra în posesia documentelor contabile ale societății falite, pârâții intimați nu au luat legătura cu lichidatorul și nici nu i-au predat actele prevăzute de art.28, ceea ce dovedește faptul că au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii, nefiind dovedite prin probe certe și concludente fapta reținută, culpa și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți.
Așa cum am arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr.85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin.3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali ai debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarele au formulat prezentul recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art.73 din Legea societăților comerciale nr.31/1990 prevede că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței.
Însă, Legea insolvenței nr.85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin.1 al art.138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii individuali neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar, fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art.73 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că, dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Deși niciunui creditor, în procedura insolvenței, nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art.138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, numai prin comitetul creditorilor și numai în condițiile art.138 al.3 din lege, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză lichidatorul judiciar al debitoarei nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006, în opinia mea recursurile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- nu pot fi primite pentru acest motiv, nemaiimpunându-se analizarea condițiilor cerute de legiuitor pentru a se putea dispune antrenarea acestei forme de răspundere civilă.
Judecător
- -
Red. /10.04.2008
Red.-opinie concurentă/11.04.2008
Dact./14.04.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul C-S-judecător
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
