Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 319/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.319
Sedința publică din 12 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Dana Arjoca
GREFIER - - -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererii de cererilor de recurs, formulate de recurentul reclamant și recurenta reclamantă DIRECTIA DE IMPOZITE TAXE LOCALE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.3825/17.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât G și intimatul reclamant.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 05.03.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12.03.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința comercială nr.3825 din 17.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a admis excepția tardivității și s-a respins, ca atare, cererea de atragere a răspunderii, formulată de reclamantul, împotriva pârâtului G, și ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamanții SECTOR 1 și, împotriva aceluiași pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, și SECTOR 1, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului său, a arătat că, la data de 19.12.1997, s-a încheiat, între reclamant, în calitate de creditor, și & (""), reprezentată prin domnul G, în calitate de debitor, contractul de împrumut, fără dobândă, cu nr. 1150, având ca obiect suma de.500 și.500. Termenul de restituire a împrumutului a fost stabilit la 31.03.1998.
Ulterior, la 13.07.1998, creditorului i-a fost restituit, doar o parte, din împrumutul acordat, respectiv, rămânând de restituit suma de.500 și.500.
Termenul de restituire nefiind respectat, la 19.12.2000, s-a modificat contractul, în sensul prelungirii scadenței, până la 31.03.2001. Nefiind respectat nici acest nou termen, la 24.10.2003, s-a prelungit, încă o dată, scadența împrumutului, până la 31.03.2004. Astfel, în prezent, cuantumul datoriei este de USD 5.500 și EUR. 368,56, sumă rezultată din convertirea sumei.500 la paritatea fixă de 1,95583 1 EURO a Băncii Centrale Europene.
Reclamantul a menționat că, la 11.09.2002, prin sentința nr. 1397/2002, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială, s-a deschis procedura falimentului, împotriva societății, fapt ce atrage dizolvarea societății, cu consecința pierderii personalității juridice, a acesteia, ceea ce duce, la imposibilitatea încheierii de noi acte juridice din acel moment
La 03.03.2004, reclamantul și-a înscris creanța la masa credală a societății (în data de 23.11.2005, fiind închisă procedura falimentului, împotriva debitoarei ). Înainte de închiderea procedurii falimentului, reclamantul a formulat o cerere de atragere a răspunderii personale a domnului G, în temeiul art. 124 din Legea (actualul articol 137, în urma modificării legii), cerere ce a fost disjunsă și a făcut obiectul prezentului dosar, având următorul istoric:
(i)În ședința publică din data de 09.03.2005, Tribunalul București Secția a VII a Comercială a pronunțat sentința comercială nr.433, prin care a admis cererea formulată de creditorul și a obligat pârâtul G să suporte pasivul societății debitoare & L, format din sumele:.[. 6) 5.500 USD + 5.368,56 EURO către.]".
(ii)Această sentința a fost, ulterior, atacata cu recurs, de către pârât, recurs asupra căruia s-a pronunțat Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, în ședința publică din data de 08.02.2006, prin decizia comercială nr.575R, prin care a admis recursul formulat de recurentul- pârât G, a casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului București Secția a VII a Comercială.
(iii)În ședința publică din data de 17.10.2007, Tribunalul București Secția a VII a Comercială a pronunțat sentința comercială nr.3825, prin care a respins cererea formulată de creditorul, ca neîntemeiata.
Împotriva sentinței comerciale nr.3825 a Tribunalului București Secția a VII a comercială, a formulat prezentul recurs.
II.Obligativitatea deciziei de casare. Limitele judecării cauzei, în urma casării, cu trimitere, spre rejudecare.
Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul și a trimis cauza, spre rejudecare, astfel cum a menționat mai sus, în istoricul acestui litigiu, deoarece, a considerat că, Judecătorul sindic trebuia să stabilească, partea din pasivul societății debitoare, care urmează a fi suportat de G, prin efectuarea unei expertize contabile, deoarece, acesta fusese, anterior, obligat să suporte întregul pasiv al societății debitoare, inclusiv creanțele, pentru care nu au fost formatate cereri, întemeiate pe art.137 din Legea 64/1995, republicată.
În conformitate cu prevederile art.315 aIin.1 Cod.pr.civ: în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, prin decizia nr.575R, instanța a stabilit următoarele: "Prima instanță a reținut corect înregistrarea tardivă în contabilitate a sumei contractate, de la creditorul, necontestată, de altfel, de recurentul pârât, care se încadrează în dispozițiile art.137 lit d din Legea 64/1995, republicată și modificată". În continuare, instanța constată faptul că: "contractarea unor împrumuturi, succesive, de la creditorii și, astfel cum a procedat pârâtul, pentru a procura fonduri societății debitoare, în scopul întârzierii încetării de plăți, se încadrează în dispozițiile art.137 lit.c din Legea 64/1995, republicată, și nu în dispozițiile articolului 137 lit.c, astfel cum a reținut prima instanță.
Având în vedere faptul că, instanța de recurs a stabilit că, faptele imputabile d-lui G se încadrează în dispozițiile art.137 lit d și f din Legea 64/1995, republicată și modificată, mai rămâne de stabilit, numai partea din pasivul societății debitoare, imputabilă d-lui G, în calitate de administrator aparent, având în vedere totalitatea creditorilor.
Curtea de APEL BUCUREȘTIa apreciat că, pentru stabilirea părții din pasivul societății debitoare care este imputabilă intimatului, este necesară administrarea de probe noi, efectuarea unei expertize contabile și, având în vedere faptul că, administrarea acestei probe nu putea fi făcută în recurs, a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
Expertiza contabilă, efectuată în dosar, trebuia să clarifice: (i) situația sumei totale de bani împrumutate de pârâtul debitor G, de la reclamantul creditor PapeG, precum și de la ceilalți creditori, atât în nume personal cât și în calitate de administrator aparent al societății, (ii) măsura în care aceste împrumuturi au fost înregistrate în contabilitatea societății debitoare și la ce dată; (iii) legalitatea înregistrării precum și (iv) destinația ce a fost conferită acestor sume de bani, pentru a se stabili partea din pasivul societății debitoare, care este imputabilă pârâtului debitor G, având în vedere faptul că, în mod irevocabil, instanța de recurs a stabilit deja răspunderea acestuia, în baza art 137 d și f din Legea nr. 64/1995 (în prezent art. 138 alin. 1 lit. d și f).
Recurentul consideră că, datele avute la dispoziție de domnul expert contabil, în elaborarea Raportului de expertiză contabilă, erau suficiente pentru a trage concluzia că, modalitatea în care au fost evidențiate în contabilitatea societății debitoare, situațiile creditelor și debitelor, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii 82/1991, republicată, că destinația împrumuturilor contractate a fost personală și că, contabilitatea societății nu a fost ținută, cu respectarea prevederilor legale.
În pofida celor arătate mai sus, domnul expert a efectuat o expertiza contabilă prin care, practic, nu spune, în concluzie, nimic, căci, lipsesc documentele justificative și nu poatE să-și exprime o opinie, cu privite la realitatea datelor înscrise în aceste documente, întrucât, este necesar a se efectua un control de fond, pe bază de documente primite, ceea ce nu mai este posibil, având în vedere că societatea a fost lichidată, de la Registrul Comerțului.
Și mai mult, instanța, care a rejudecat cauza, și-a însușit punctul de vedere al domnului expert, menționând în cuprinsul sentinței comerciale recurate următoarele: Cât privește incidența dispozițiilor art.137 lit d din Legea 64/1995, instanța reține din documentele puse la dispoziția expertului contabil, rezultă că actele contabile puse la dispoziția expertului au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale, (fără ase putea opinia asupra realității datelor cuprinse în aceste documente, având în vedere că societatea a fost lichidată și radiată din registrul Comerțului), astfel încât, față de concluziile expertizei contabile, nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1991, cu modificările ulterioare.
Prin aceste afirmații, în primul rând, instanța care a rejudecat cauza, a încălcat autoritatea de lucru judecat, a prevederilor Curții de Apel, cu privire la stabilirea definitivă și irevocabilă a vinovăției intimatului,pentru faptele prevăzute la litera d din Legea 64/1995 - ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente din contabilitate sau neținerea contabilității, în conformitate cu prevederile legale - și în al doilea rând, în mod total eronat și nejustificat, și-a exprimat opinia că, actele contabile puse la dispoziția expertului au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, fără a se putea opina asupra realității datelor cuprinse în aceste documente, având în vedere că, societatea a fost lichidată și radiată de la Registrul Comerțului, așa cum însăși instanța argumentează, în continuare.
Cum a ajuns instanța la concluzia că, actele contabile au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, în măsura în care din toate documentele prezentate pe parcursul derulării procedurii falimentului și atragerii răspunderii personale a administratorului, reiese faptul că, a fost ținut o contabilitate fictivă, creanța sa fiind înregistrată, în contabilitate, la 5 ani de la data contractării împrumutului, în plină procedură a falimentului, în condițiile în care, această încălcare a prevederilor legale, în ceea ce privește ținerea contabilității, este deja confirmată, de prima instanță de judecată, de instanța de recurs, de către expertul și chiar de către intimat?
Mai mult, instanța de rejudecare reține în continuare, că: în cauză nu s-a dovedit nici existența faptei prevăzute la art 137 lit f din Legea 64/1995, republicată, din probele administrate în cauză rezultă că, împrumuturile contractate de pârât, succesiv de la creditorii și au fost folosite în interesul societății debitoare, pentru a procura fonduri acesteia, fără a se proba că scopul urmărit de pârât a fost acela al întârzierii încetării de plăți.
Prin aceste afirmații, în primul rând, instanța care a rejudecat cauza, a încălcat încă o dată, autoritatea de lucru judecat, a prevederilor Curții de Apel cu privire la stabilirea definitivă și irevocabilă a vinovăției intimatului, pentru faptele prevăzute la litera f din Legea 64/1995 - folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
În al doilea rând, în mod total eronat și nejustificat, instanța a ajuns la concluzia că, din probele administrate în cauză, împrumuturile contractate de pârât, succesiv de la creditoriii și au fost folosite, în interesul societății debitoare, pentru a procura fonduri acesteia, având în vedere faptul că, la dosarul cauzei, se găsesc documente, neînregistrate legal în contabilitate, unele fiind prefabricate, și înregistrate, în contabilitate, în plină procedură a falimentului, la 5 ani de la data efectuării operațiunilor.
În legătură cu probatoriul cauzei, trebuie reținută și afirmația expertului, care a efectuat expertiza contabilă, precum că: "nu pot să-mi exprim o opinie, cu privire la realitatea datelor înscrise în aceste documente ( contabile), întrucât, este necesar a se efectua un control de fond, pe bază de documente primare, ceea ce nu mai este posibil, având în vedere că societatea a fost lichidată de la Registrul Comerțului".
III.Autoritatea de lucru judecat a răspunderii intimatului pentru săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 137 literele d și f din Legea nr.64/1995 republicată.
Având în vedere faptul că, prin decizia nr.575R, Curtea de Apel a stabilit următoarele: "Prima instanță a reținut corect înregistrarea tardivă în contabilitate a sumei contractate de la creditorul, necontestată, de altfel, de recurentul pârât, care se încadrează în dispozițiile articolului 137 litera d din Legea 64/1995, republicată și modificată, iar în continuare faptul că: "contractarea unor împrumuturi, succesive, de la creditorii și PapaG, astfel cum a procedat pârâtul pentru a procura fonduri societății debitoare, în scopul întârzierii încetării de plăți, se încadrează în dispozițiile articolului 137 litera f din Legea nr.64/1995, republicată, și nu în dispozițiile articolului 137 litera c, astfel cum a reținut prima instanță", aceste prevederi au autoritate de lucru judecat, pentru instanța de rejudecare.
Deși instanța de recurs a clarificat situația creditorului, stabilind că, față de acesta, faptele intimatului se încadrează în art.137 lit d și f din Legea 64/1995, în conformitate cu prevederile art.312 alin.3 paragraful final din Codul procedură civilă, care prevăd imposibilitatea casării parțiale a unei hotărâri, în cazul trimiterii spre rejudecare, a trimis, integral, cauza spre rejudecare, avându-se în vedere limitele rejudecării, menționate și la punctul II din prezentul recurs.
Instanța de rejudecare a nesocotit această autoritatea de lucru judecat, a prevederilor instanței de recurs și, în mod nelegal și netemeinic, a apreciat următoarele: "cazurile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii administratorului sunt limitative, iar judecătorul sindic apreciază că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de articolul 137 literele a,b,d și f din Legea nr.64/1995".
IV.Împrumutul - un împrumut personal, înregistrat tardiv, în contabilitate, în plină procedură a falimentului.
Din toate documentele prezentate, atât pe parcursul derulării procedurii falimentului, cât și a atragerii răspunderii personale a administratorului, din expertiza contabili efectuată în dosar, așa cum a reținut atât instanța de fond, cât și cea de recurs și, mai ales, din recunoașterea pârâtului, reiese faptul că, nu a fost înregistrată creanța lor, în contabilitatea societății debitoare, conform dispozițiilor legale in materie.
Astfel, potrivit articolului 6 din Legea Contabilității: "orice operațiune economico-financiară efectuată, se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ."
Faptul de a înscrie, ulterior, în contabilitate, operațiunile, la 5 (cinci) ani de la efectuare lor și nu întâmplător, având în vedere și situația în care se găsea societatea, la acea dată - în plină procedură a falimentului, îi confirmă recurentului convingerea că, în fapt, domnul Gaî ncercat să transfere o datorie personală, în sarcina societății, al cărei administrator era.
În această manieră, se deschide calea pentru cei aflați în procedura falimentului, de a profita de această situație și de a înregistra, chiar dacă tardiv, orice operațiune, scăpând în acest mod, de anumite operațiuni speculative și pur personale, transformând dispozițiile legale de protecție a creditorilor, în chiar contrariul lor.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane, care are obligația gestionării unității respective. Or, prin contractarea împrumutului,domnul Gaa cționat, în fapt, ca un administrator, fapt judicios reținut atât instanța de fond cât și de cea de recurs, revenindu-i și răspunderea pentru neînregistrarea acestei operațiunii în contabilitate. În acest sens, s-a folosit de funcția avută în cadrul societății debitoare, pentru a crea aparența că, primește împrumutul, în numele acesteia, când de fapt, a folosit banii, astfel primiți, în interese exclusiv personale, iar apoi, ca să scape, de o eventuală răspundere personală, a înscris, tardiv, împrumutul, în contabilitatea societății.
De altfel, statutul societății, prin art. 5.1 și 5.2, întărește cele susținute mai sus, prin aceea că, prevede, în mod expres, posibilitatea contractării de împrumuturi bănești, numai de la societățile bancare, per a contrario, se exclude posibilitatea contractării de împrumuturi de la persoane fizice, fapt ignorat de domnul. Oricum, pentru contractarea împrumutului, Contractul de societate prevede, la art. 5.2, necesitatea aprobării acestuia, prin Hotărârea adunării Generale a Acționarilor, hotărâre inexistentă.
Mai mult, la 24.10.2003, moment la care a intervenit ultima convenție prin care s-a prelungit scadența împrumutului, observăm că nu mai avea personalitate juridică, ca urmare a dizolvării atrase de deschiderea procedurii falimentului, potrivit prevederilor art. 222 alin. 1 litera f din Legea 31/1990, iar art. 228 din aceeași lege prevede că, din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni; în caz contrar, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins. În cazul nostru, acest comportament nu reprezintă decât o recunoaștere, în plus, din partea domnului, în sensul contractării, de la început, a împrumutului, în interes pur personal
Critica sentinței recurate. Imposibilitatea stabilirii legătura de cauzalitate datorită culpei intimatului.
În sentința recurată, instanța reține că, "fără a se face dovada legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și falimentul societății, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere, doar pentru simplul fapt că, nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării [.. ]. În conformitate cu prevederile atf.137 din Legea 64/1995, Tribunalul poate dispune ca, o parte, din pasivul societății, ajunsă în încetate de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, dacă aceștia, prin activitatea lor culpabilă, au contribuit la încetarea de plăți a societății debitoare, însă, în cauză, nu s-a dovedit faptul contribuției, despre care se vorbește în art.137 din lege, cu privire la ajungerea debitoarei în încetare de plăți, adică legătura de cauzalitate între contribuția pârâtului și starea de insolvență a societății".
Datorită faptului că intimatul este răspunzător de faptele prevăzute la art. 137 lit d și f din Legea 64/1995, republicată, prin conduita sa culpabilă, ne face să fim în imposibilitate să dovedim legătura de cauzalitate, între faptele acestuia și starea de insolvență a societății.
Chiar instanța menționează că sarcina probei, incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, or reclamanții se află în imposibilitate de a dovedi această legătură de cauzalitate, tocmai datorită încălcării prevederilor legale, de către intimat, prin distrugerea, culpabilă, a probelor și, implicit, a posibilității de a putea dovedi legătura de cauzalitate, prin neînregistrarea legală și la timp, a probelor, în contabilitate.
Această legătură de cauzalitate este implicită, în măsura în care, imposibilitatea de dovedire a acesteia, se datorează, culpei celui care avea obligația legală de a întocmi probele, intimatul neputând să se exonereze, pentru culpa sa.
Nu se poate stabili, cu certitudine, cum anume s-au desfășurat, în realitate, aceste operațiuni, dat fiind că, înregistrările contabile nu pot certifica acest lucru, fiind întocmite după bunul plac și după oportunități de moment, în plină procedură a falimentului.
Astfel, intimatul afirmă, în repetate rânduri că împrumutul contractat de la creditorul a fost folosit pentru returnarea, unei părți, din împrumutul contractat de la creditorul. Acestea rămân speculații, din moment ce, aceste operațiuni nu se regăsesc în contabilitatea. De asemenea, intimatul afirmă că, a creditat cu suma de 5.000 USD, pentru a returna o parte din creditul contractat de la creditorul, operațiune care, iarăși, nu se regăsește înscrisă în contabilitatea, decât după trecerea a 5 ani. Mai mult, din analiza atentă a contractului de împrumut cu nr. 1150 din 19.12.1007 și a novațiilor succesive, se poate, cu ușurință, observa că, intimatul aplica ștampila o singură dată, iar pentru restul operațiunilor, lipsește ștampila, ceea ce arată, caracterul personal al acestui împrumut.
Mai mult, așa cum a reținut și anterior Tribunalul București, în sentința comercială nr.433 din 09.03.2005, "dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății este dovedită și constă în dezinteresul arătat, în ceea ce privește, funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății debitoare, precum și în prejudiciul cauzat creditorilor, prin neplata datoriilor creditorilor, așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare, depus la dosar".
VI. Concluzii
În persoana intimatului G sunt întrunite toate condițiile pentru atragerea răspunderii personale a acestuia, după cum urmează:
1.Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii - Intimatul a contractat un împrumut cu încălcarea dispozițiilor societare, a procurat fonduri ruinătoare pentru a stinge o datorie, ținut o contabilitate fictivă și nu a înregistrat, întocmai și la timp, în contabilitate, operațiunile efectuate, s-a folosit de societate pentru contractarea unor împrumuturi personale;
2.Vinovăția - Intimatul a acționat fără a fi împuternicit în acest sens, ca un administrator în fapt, încheind operațiuni comerciale, nestatutare și ruinătoare pentru societate, nu a înregistrat în contabilitate, la timp și întocmai, operațiunile efectuate, deși în calitate de administrator, îi revenea această obligație,
3. de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu - dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății este dovedită și constă, în dezinteresul sau chiar intenția arătate, în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății debitoare, precum și în prejudiciul cauzat creditorilor, prin neplata datoriilor creditorilor, așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare, depus la dosar; ne aflăm în imposibilitate fizică de a dovedi această legătură de cauzalitate, tocmai datorită încălcării prevederilor legale, de către intimat, prin distrugerea culpabilă a probelor și, implicit, a posibilității de a putea dovedi legătura de cauzalitate, prin neînregistrarea legală și la timp a probelor în contabilitate;
Prejudiciul - neplata datoriilor creditorilor, așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare, depus la dosar.
În susținerea recursului, s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 20 ron și timbru judiciar în valoare de 0,15 ron.
În recursul său, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 B, a arătată că, conform normelor de drept civil ce guvernează răspunderea civilă delictuală, aceasta se întemeiază pe vinovăția celui care a săvârșit o faptă ilicită, fie că îmbracă forma intenției, fie că îmbracă numai forma neglijenței sau imprudenței. Ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiționată sau gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite, independent de faptul că aceasta a acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență, el este dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. măsurile luate de către intimat, în calitate de administrator al SC T & T SA, drept "deficiență de natură managerială", instanța de fond a încălcat principiile care stau la baza răspunderii civilie delictuale și care, așa cum am arătat mai sus, operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă. Este evident că măsura contractării împrumutului în valoare de 80.000 USD de la, nu reprezintă, în sine, o faptă reprobabilă din punct de vedere economico-juridic, dar a fost de natură, prin imposibilitatea restituirii lui, să păgubească societatea comercială, a cărui reprezentant este intimatul.
În aceste condiții, reclamanta apreciază că, este vorba, în planul atitudinii psihice, pe care autorul a avut-o în momentul săvârșirii faptei ilicite și raportat la starea de încetare de plăți, în care a ajuns persoana juridică, de vinovăție sub forma imprudenței sau neglijenței (articolele 998-999 Cod civil). Așadar, chiar dacă dl. G nu a acționat cu intenție, în proasta gestionare a stării economico-financiare a firmei, acest aspect este fără relevanță juridică, din moment ce, răspunderea civilă delictuală se întemeiază pe cea mai ușoară culpă. Potrivit doctrinei în materie, prezența mai activă sau mai puțin activă a factorului conștiință și capacitatea, mai mare sau mai mică, de prefigurare a faptei și a rezultatelor ei, dau un grad mai mare sau mai mic de gravitate a vinovăției însăși. astfel, pe scara gravității, diferite fapte, de la cea mai simplă neglijență - culpa cea mai ușoară - până la intenția directă.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, pârâtul G, în calitate de administrator al debitoarei, nu a dus o activitate, în concordanță cu atribuțiile pe care le avea, în calitate de administrator al societății. Actele contabile, prevăzute de articolul 33 din lege, nu au fost depuse la dosar, la dispoziția judecătorului sindic, neputându-se verifica activitatea economico-financiară a debitoarei. De asemenea, din rapoartele întocmite de către lichidatorul juridic, s-a reținut că, intimatul nu a înregistrat suma împrumutată de la creditor, decât după 5 ani de la efectuarea împrumutului, iar articolul 5.1. și 5.2. din statutul societății debitoare, arată că, împrumuturile bănești trebuiau efectuate, numai de la societăți bancare și cu aprobarea Mai mult, evidența contabilă a fost ținută fictiv, iar rapoartele contabile nu au fost depuse în totalitate, iar în conformitate cu prevederile articolului 11 din Legea nr.82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice, revine administratorului societății debitoare.
Prin urmare, dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății și ajungerea societății în încetare de plăți este dovedită și constă, în dezinteresul arătat, în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a persoanei juridice, precum și în prejudiciul cauzat creditorilor, prin neplata datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare, depus la dosar.
Potrivit articolului 374 din codul comercial "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual, de mandat comercial, cu societatea". În calitate de mandatar, intimatului îi revenea obligația de a acționa cu maxime diligențe, știut fiind ca potrivit articolului 1540 alineat 2 Cod civil, în materia mandatului, cu titlu oneros, culpa mandatarului se apreciază, după tipul abstract al omului prudent și diligent - culpa levis in abstracto. În ceea ce privește faptele ilicite, acestea trebuie să fie săvârșite de organele persoane juridice și vor fi imputabile persoanelor care au deținut funcția de organ, în timpul executării funcției lor. Astfel, conform principiilor de drept civil, pentru a putea solicita răspunderea civilă a unei persoane, este necesar să se dovedească, raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat. Prin urmare,faptele enumerate de articolul 137 din Lege, atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorului societății, pentru plata pasivului acesteia, doar dacă au contribuit, la starea de insolvență a societății, și este o stare de fapt, care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuale.
În susținerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor legale, în materie, în vigoare.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport de motivele invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, referitor la recursul declarat de creditorul, Curtea constată că, pe de o parte, instanța de recurs nu a dezlegat probleme de drept, care să fie obligatorii pentru instanța de fond, iar pe de alta, încadrarea faptelor comise de pârât, de instanța de control judiciar, au fost avute în vedere de prima instanță, la rejudecarea cauzei, după casare, astfel că, motivele de recurs ce vizează acest aspect, sunt neîntemeiate.
Cât privește celelalte motive de recurs, Curtea constată că, cele două fapte reținute în sarcina pârâtului, de instanța de control judiciar, respectiv, prevăzute de articolul 137 literele d și f din Legea nr.85/2006, nu pot constitui, numai prin ele însele, temei pentru atragerea răspunderii intimatului, atâta vreme cât, nu s-a făcut dovada, la fond sau în recurs, că acestea au contribuit, la intrarea debitoarei, în stare de insolvență, și în ce măsură.
Faptul că, pârâtul a înregistrat, cu mare întârziere, o operațiune financiară, în contabilitatea persoanei judiciare, respectiv - a împrumuturilor, poate constitui temei pentru, eventual, o sancțiune contravențională, potrivit dispozițiilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în nici un caz, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale, în suportarea pasivului debitoarei.
Referitor la fapta prevăzută de articolul 138 litera f din Legea nr.85/2006, Curtea constată că, cele două împrumuturi, au fost contractate, fără plata de dobânzi sau penalități, astfel că, nu pot fi caracterizate, ca fiind mijloace ruinătoare, în scopul întârzierii datoriilor debitoarei, ci dimpotrivă, din probe rezultă că, acestea au fost folosite, imediat, pentru plata unor datorii ale societății.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond, după casare,a reținut o situație de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate, judicios analizate, și a făcut o interpretare și aplicare adecvată a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de recurs invocate, de acest creditor, sunt, în totalitate, neîntemeiate.
Referitor la recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, Curtea constată că, singurul motiv de recurs, invocat, ce are legătură, concretă, cu sentința atacată, este faptul că, pârâtul nu a depus la dispoziția Judecătorului - sindic actele contabile, prevăzute de articolul 33 din Legea contabilității sau că, intimatul, a înregistrat, cu întârziere sumele împrumutate.
Atâta vreme cât, recurenta creditoare nu a făcut dovada că, aceste fapte au avut o anumită contribuție, la ajungerea în stare de insolvență, a debitoarei, nu pot constitui temei, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea unei părți din pasivul debitoarei.
În final, Curtea constată că, celelalte, așa-zise motive de recurs, sunt pur teoretice, practic, interpretări proprii, ale recurentei creditoare, ale unor dispoziții legale, în materie, care nu au nici un element concret, doveditor, în cauză, de natură să schimbe, situația de fapt, corect reținută de prima instanță, astfel că, nu pot fi primite.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este temeinică și legală, și urmează a fi menținută, iar recursurile vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant și recurenta reclamantă DIRECTIA DE IMPOZITE TAXE LOCALE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.3825 din 17.10.2007 a Tribunalului București Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimatul reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 12.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
21.03.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Dana Arjoca
