Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.327/C/2009-
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului comercial formulat de pârâtul, din, str. -, nr.7,.27,.A,.1, jud.B, în contradictoriu cu intimații creditori,cu sediul în,-, jud.B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,--4, jud.SC " INTERNAȚIONAL ",cu sediul în B, sector 2,-,.16,.A,.19, intimatul pârât,din O,-, jud.B și intimata debitoareSC " CLUB" SRL,cu sediul în, str. -,.27,.9, jud.B -prin lichidator O,cu sediul în O, Parcul, nr.4/A, jud.B, împotriva sentinței nr.820/F din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr-, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea nr.64/1995 - art.137).
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 22 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 29 octombrie 2009.
CURTEA D E APEL
deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.820/F din 2 aprilie 2009, Tribunalul Bihor - judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul O al SC CLUB SRL împotriva pârâtului, cu domiciliul în,-, scara A,. 1, județul
A obligat pârâtul să aducă la masa de creanțe suma de 899.368,674 lei RON pe care o va suporta din averea proprie.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de către membrii organelor de conducere din cadrul societății care a au cauzat starea de insolvență prin una din faptele prevăzute limitativ de acest text de lege.
Din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei ( filele 113-117 volumul I ), rezultă că în urma demersurilor efectuate de administratorul judiciar, pârâtul a predat acestuia la data de 04.05.2005 actele și documentele de constituire a societății, precum și o parte din a actelor contabile. Cu acea ocazie, pârâtul a arătat că actele primare de contabilitate și registrele sunt ridicate de reprezentanții Administrației Financiare, în vederea efectuării unui control. Totodată, pârâtul a arătat că începând cu anul 2002 nu s-a mai ținut evidența contabilă a societății debitoare, ultimul bilanț contabil întocmit fiind cel depus la data de 30.06.2002.
Pârâtul a semnat procesul verbal de predare primire încheiat cu acea ocazie și din cuprinsul căruia rezultă de asemenea cel reținute în alineatul precedent ( filele 118-119 volumul I ).
Tot din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei rezultă că o altă cauză care a condus debitoarea la starea de încetare de plăți este nivelul foarte ridicat al datoriilor societății, imposibilitatea de achitare a creditelor contractate din cauza lipsei profitului și împrejurării că cea mai mare parte a activelor societății, cu cea mai mare valoare, erau aduse ca și garanții ale creditelor contractate și nu puteau fi valorificate.
Și din cuprinsul raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 23.02.2007 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B ( filele 41-77 ) din suplimentul la dosar constituit în vederea soluționării cererii de antrenare ) rezultă că debitoarea nu a întocmit bilanțul contabil pentru anii 2003-2005. De asemenea, evidența contabilă nu a fost condusă în conformitate cu legea. Controlul s-a efectuat pentru perioada 01.04.2001-04.05.2005 și din cuprinsul raportului întocmit rezultă că debitoarea, prin organele sale de conducere, a săvârșit o serie de nereguli în declararea sumelor și a operațiunilor efectuate, ceea ce a dus la recalcularea impozitelor datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit, TVA și impozit pe salarii, în cuantum însemnat, precum și la calcularea unor însemnate sume cu titlu de majorări de întârziere și dobânzi. De asemenea, în perioada supusă controlului, societatea debitoare a avut angajați, dar nu și-a achitat obligațiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, la Fondul de Șomaj și la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că faptele administratorului descrise mai sus, constând în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți a persoanei juridice, se încadrează în dispozițiile art. 138 alineatul 1 litera d și c din Legea nr. 85/2006.
Fiind îndeplinite în cauză și condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul constând în creanțele nerecuperate de către creditori față de debitoare conform tabelului definitiv de creanțe, vinovăția pârâtului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în temeiul și a art. 998-999 Cod civil, instanța a admis cererea și, în consecință, a obligat pârâtul să aducă la masa de creanțe suma necesară acoperirii acestora. S-a avut în vedere suma solicitată prin precizarea cererii de antrenare răspundere și confirmată cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, având în vedere că între data formulării cererii de antrenare și data soluționării ei s-au acoperit parțial creanțele prin valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ai societății comerciale debitoare. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea principiului dreptului la apărare, al oralității și al contradictorialității, în sensul că instanța a ignorat cererea de amânare a apărătorului ales, justificată cu act medical, care atesta starea de boală a acestuia și necesitatea tratamentului pe perioada 21.03. - 02.04.2009.
Cu toate acestea, instanța a dispus judecarea în fond a cauzei cu acordarea unui termen de concluzii scrise înlăuntrul perioadei absențelor justificate medical prin adeverința menționată, sens în care recurentul, nefiind prezent în instanță (fiind stabilit în străinătate - ia, așa cum a dovedit cu înscrisul depus la dosarul cauzei), și nici apărătorul său ales, fiind în imposibilitate de a pune concluzii, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare.
Totodată, arată recurentul că, la termenul de judecată din data de 26.03.2009, prin apărător, urma să se pronunțe asupra noilor motive și precizărilor depuse de reprezentantul lichidatorului, relativ la cererea de antrenare a răspunderii personale depusă la termenul din 20.11.2008.
Din această perspectivă, instanța a încălcat principiul oralității și contradictorialității, motivele noi invocate în susținerea cererii lichidatorului nefiind puse în discuția părților.
Pe de altă parte, arată recurentul, sentința atacată suferă critici și din perspectiva netemeiniciei acesteia, neexistând nici un motiv care să susțină cererea de antrenare a răspunderii sale personale.
Motivarea admiterii de către instanța de fond a cererii de antrenare a răspunderii este lipsită de temei juridic și suport probatoriu.
Arată recurentul că Legea nr.85/2006, prevede expres și limitativ cauzele de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a administratorului, neregăsindu-se în nici una din aceste situații prevăzute în art.138 alin.1 lit.a-
Cu toate aceste, instanța reține în mod cu totul nejustificat, incidența art.138 alin.1 lit.d și c din Legea nr.85/2006, în sensul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și că ar fi dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți a persoanei juridice SC " CLUB" SRL.
Ca elemente probatorii, arată recurentul, instanța face referire la Raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență, întocmit de către lichidator, în care nu apare nici un motiv incident prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 și la Raportul de inspecție fiscală întocmit de B, care nu reține nicăieri în cuprinsul său fapta neținerii contabilității în conformitate cu legea, astfel că nici unul dintre aceste două rapoarte nu este relevant, în sensul dovedirii existenței faptelor reținute de instanță în sarcina sa ca administrator.
Astfel, nedepunerea raportărilor contabile începând cu anul 2003 la organele financiare, nu presupune automat neținerea contabilității, cu atât mai mult cu cât în cazul de față s-a făcut dovada certă a conducerii evidenței contabile.
Neîndeplinirea obligației de a depune raportările contabile, poate atrage sancționarea contravențională a administratorului societății, nicidecum însă atragerea răspunderii sale patrimoniale în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Arată recurentul că, nu există nici un element care să ateste, neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Relativ la continuarea în mod nejustificat a activității societății, reținută ca motiv al atragerii răspunderii personale a administratorului de către instanță, arată că nici aceasta nu are temei.
Chiar din raportul de inspecție fiscală, întocmit de B, se poate observa că, SC " CLUB" SRL a înregistrat profit până în anul 2004, când a început să înregistreze pierderi, anul deschiderii procedurii falimentului, astfel că nu poate fi vorba de o continuare nejustificată a activității societății, câtă vreme aceasta a realizat profit cu puțin timp în urma declanșării procedurii falimentului.
Pe de altă parte, arată recurentul, instanța a ignorat aspectul învederat de către apărătorul său, respectiv acela că este stabilit actualmente în străinătate, în ia, fiind așadar în imposibilitate de a răspunde în instanță la interogatoriul formulat de lichidator, astfel că instanța trebuia să rețină temeinicia motivului neprezentării sale în instanță.
Aceste împrejurări ale imposibilității prezentării sale în instanță, au fost justificate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de către apărătorul său.
În aceste condiții, apreciază că, instanța nu putea să rețină lipsa sa la interogatoriu ca o mărturisire sau început de dovadă în folosul părții potrivnice, dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, nefiind aplicabile în situația relevată mai sus.
Concluzionează că, nu există nici o probă care să ateste existența vreunei fapte ilicite, în sensul dispozițiilor art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, nu există nici un raport de cauzalitate între vreo faptă a nedepunerii actelor și bilanțurilor contabile la organele abilitate și prejudiciul cauzat.
Cauzele reale ale declanșării stării de insolvență arată că, sunt cu totul alte împrejurări de fapt, care nu fac să fie incidente dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006: blocajul financiar în activitatea terților colaboratori ai societății, incompetența sa managerială generată de necunoașterea legislației și a regulilor economiei de piață în România, necunoașterea limbii române (fiind cetățean ).
Apreciază că, instanța de fond nu a analizat în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere, respectiv a recurentului - în calitate de administrator.
În consecință, arată că literatura de specialitate și practica judiciară în materie au statuat că stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită, poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare, aspecte ignorate de instanța de fond.
În drept a invocat prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Intimații, Direcția Generală a Finanțelor Publice B, SC " INTERNATIONAL " B, și SC " CLUB" SRL - prin lichidator O, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciată recursul declarat de recurentul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la încălcarea principiilor dreptului la apărare și ale oralității și contradictorialității, instanța de recurs consideră că prin respingerea cererii de amânare formulată de avocatul pârâtului administrator pentru motive medicale, nu au fost încălcate principiile menționate mai sus. Pe de o parte instanța de fond a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, iar pe de altă parte, avocatul ales al administratorului pârât avea posibilitatea să-și asigure substituirea în cauză. De altfel, în speță, au fost acordate mai multe termene pentru soluționarea cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere, existând posibilitatea ca pârâtul administrator să-și exercite dreptul la apărare.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c). au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
d). au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
În speță, cu privire la fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.d) din Legea insolvenței, judecătorul sindic a reținut corect că, administratorul societății debitoare, aflate în insolvență, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (Legea nr.82/1991 republicată), în sensul că evidența contabilă nu a fost condusă corespunzător, neîntocmindu-se la zi bilanțurile contabile, balanțele anuale analitice cu soldurile contabile, constatându-se întârzieri și dificultăți în identificarea bunurilor și creditelor societății. Acest lucru reiese din raportul întocmit de lichidatorul judiciar O O în care se precizează și că nu au fost predate în mod complet actele și informațiile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 și că nu au fost întocmite fișele mijloacelor fixe, lichidatorul neavând decât posibilitatea identificării în teren a bunurilor societății.
De asemenea, prin Raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 23.02.2007 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reiese că debitoarea nu a întocmit bilanțul contabil pentru anii 2003 - 2005 și că aceasta, prin organele sale de conducere, a săvârșit o serie de nereguli în declararea sumelor și a operațiunilor efectuate, ceea ce a dus la recalcularea impozitelor datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit, TVA și impozit pe salarii, în cuantum însemnat, precum și la calcularea unor însemnate sume cu titlu de majorări de întârziere și dobânzi.
Este astfel nefondată afirmația recurentului cum că în cauză s-a făcut dovada certă a conducerii evidenței contabile și că nedepunerea rapoartelor contabile începând cu anul 2003 la organele financiare nu presupune automat neținerea contabilității, deoarece elementele probatorii de la dosar, respectiv Raportul lichidatorului judiciar și Raportul de inspecție fiscală întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice B contrazic această susținere a administratorului societății debitoare.
Cu privire la raportul cauzal care trebuie să existe între faptele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și starea de insolvență a debitorului, instanța de recurs reține că insolvența a fost determinată în parte de fapta ilicită a administratorului debitoarei, în raportul lichidatorului judiciar privind cauzele și împrejurările insolvenței menționându-se expres că sunt incidente prevederile art.138 din lege ca urmare a nedepunerii bilanțurilor și neîntocmirii registrelor contabile, iar lichidatorul judiciar, în lipsa tuturor datelor contabile a enumerat doar o parte a cauzelor care au condus la încetarea de plăți: nivelul foarte ridicat al datoriilor, creditele comerciale care nu au mai putut fi onorate și lipsa profitului realizat pe ultimul an.
Într-adevăr, răspunderea materială a administratorului nu poate fi atrasă pentru fapta prevăzută de art.138 lit.d dacă nu este aptă prin ea însăși să provoace starea de insolvență, neputându-se stabili o relație de necesitate între aceasta și insolvență, însă, în speța de față, condiția expresă a cauzării stării de insolvență, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea este îndeplinită, existând astfel o legătură de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului debitoarei și starea de insolvență.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.c din lege, în speță, corect s-a reținut, alături de neregulile contabile, inexistența unei strategii manageriale viabile și derularea unor activități comerciale riscante care au atras insolvența debitorului.
Cauzele insolvenței debitoarei precizate în raportul lichidatorului judiciar, respectiv nivelul foarte ridicat al datoriilor, creditele comerciale care nu au mai putut fi onorate și lipsa profitului pe ultimul an analizat, duc la concluzia că administratorul debitoarei, în mod greșit, a dispus continuarea activității economice, în loc să ceară deschiderea procedurii insolvenței.
Și această faptă este în strânsă legătură cu starea de insolvență a societății debitoare, fiind probată prin raportul lichidatorului judiciar și raportul de inspecție fiscală întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, din acesta din urmă reieșind că în perioada supusă controlului (01.04.2001 - 04.05.2005), societatea debitoare nu și-a achitat obligațiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, la fondul de șomaj și la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cu toate acestea, administratorul societății debitoare a continuat activitatea economică deși societatea înregistra pierdere, starea de insolvență spre care se îndrepta societatea fiind iminentă.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul,împotriva sentinței nr.820 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 04.11.2009
- jud. fond. -
- tehnoredact. - 8 ex.
- 20.11.2009
6 com. 20.11.2009 cu:
- ,
-,
- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,
- SC " INTERNAȚIONAL ",
- ,
- SC " CLUB" SRL, cu sediul în, str. -,.27,.9, jud.B - prin lichidator O,
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
