Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 6/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.328
Ședința publică de la 23.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentului, în contradictoriu cu intimata SC SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL INSOLVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.620/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurentul prin avocat depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, fiind anulată de
La interpelarea Curții în sensul de a preciza cadrul procesual în raport de disp.art.7 din lg.85/2006, recurentul prin avocat învederează că în opinia sa nu era necesară citarea tuturor creditorilor deoarece acțiunea a fost formulată de lichidatorul judiciar.
Curtea apreciază că nu este necesară citarea creditorilor și nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul prin avocat solicită în principal, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, învederând că actele contabile sunt la poliție și nu avea acces la ele în ultimii 2 ani. Depune copia deciziei comerciale nr.1497/5.10.2007 pronunțată de - Secția a V-a Comercială.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.620 F/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr-, s-a dispus admiterea cererii formulate de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL, Cabinet Individual de Insolvență privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului și, în consecință, în temeiul art. 138 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus ca pasivul debitoarei în cuantum de 1.051.035 lei să fie suportat de pârât. Prin aceeași hotărâre, judecătorul sindic a dispus aplicarea art. 142 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că fostul administrator al debitoarei, pârâtul, după deschiderea procedurii insolvenței prin sentința comercială nr. 321 F/27.06.2008, a stat în pasivitate și nu a prezentat lichidatorului judiciar actele înscrise în art. 28 li. 2 din Legea nr. 85/2006, deși a fost notificat în acest sens. Cercetând bilanțul la 31.12.2007 și actele însoțitoare, respectiv contul de profit și pierdere, date informative, situația activelor imobilizate și amortizarea acestora, balanța de verificare, toate semnate de pârât, Tribunalul consideră că se deduce cu ușurință că în anul 2006, societatea a desfășurat activitate bună. Din datele informative, judecătorul sindic a tras concluzia că societatea a avut 23 de salariați și nici o contribuție la bugetul de stat.
De asemenea, până în decembrie 2007, societatea a posedat instalații tehnologice și mijloace auto în valoare de 161.172, 65 lei, mobilier în valoare de 1.513 lei, iar din balanța pe luna decembrie 2007, judecătorul a tras concluzia că societatea a avut activitate deoarece a efectuat cheltuieli cu animalele, cheltuieli poștale, taxe, telecomunicații, a rulat materiale, alte cheltuieli de exploatare. La finele acestui an, raportul dintre profit și pierdere a fost de 62.280, 64 lei. ÎN atare situație, Tribunalul a constatat că pârâtul, reprezentant legal al societății debitoare a comis fapte prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. " Nefiind găsite credite și nici bunuri, este cert (consideră Tribunalul) că pârâtul a dispus de ele în interes propriu sau al altei persoane juridice".
Prin informațiile din actele prezentate, Tribunalul consideră că s-a demonstrat că pârâtul a continuat pentru sine activitatea societății, care ducea vădit la încetarea de plăți, faptă înscrisă în art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, pentru că nu s-au descoperit evidențe contabile privind bunurile din patrimoniu ( utilaje, animale, păsări, birouri etc) și efectiv acestea nu au fost găsite faptic la momentul efectuării inventarului de către lichidator, pârâtul a comis și fapta prevăzută de art. 138 lit. e) din aceeași lege.
Prin deturnarea sau ascunderea activelor societății, s-a ajuns la un pasiv imposibil de recuperat, în dauna creditorilor. Pentru aceste argumente, Tribunalul a admis cererea și a dispus în temeiul art. 138 lit. a, c și e din Legea nr. 85/2006 ca pârâtul să suporte pasivul societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că sentința Tribunalului este nelegală și netemeinică, deoarece nu s-au efectuat probe care să atragă angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, iar aceasta încalcă dreptul pârâtului la un proces echitabil și se abate de la normele europene, care garantează acest drept.
Hotărârea judecătorească ar trebui să fie întemeiată pe de o parte pe dispoziții legale, iar pe de altă parte, pe probe, însă în cauză, înscrisurile depuse la dosar nu pot conduce la angajarea răspunderii pârâtului, iar susținerile lichidatorului nu pot substitui probele cerute pentru atragerea răspunderii.
Mai mult, admițând existența faptelor imputate, tot nu era suficient pentru angajarea răspunderii, pentru că legea cere sa existe o legătură cauzală între faptele imputate, daca există, și starea de insolvență.
Astfel cum rezultă din interpretarea gramaticala a normei juridice înscrise in art.138 din Legea nr.85/2006, săvârșirea faptelor (actiuni sau inactiuni) prevazute de lege nu conduce in mod automat la obligarea paratilor la plata datoriei societatii aflate in faliment, fiind necesar sa se probeze ca acestea constituie un element cauzal sau contributiv al starii de insolventa (, Sectia a Va Comerciala, dosar nr-, decizia comerciala nr.1497/05.10.2007, nepublicata).
In primul motiv al actiunii se invoca faptul ca pârâtul ar fi folosit bunurile societatii in folos propriu sau al altei persoane (art.138lit.a).
A aratat pârâtul ca in patrimoniul societatii nu mai exista bunuri de o perioada mai lunga de timp. Terenul despre care se face vorbire in cererea introductiva a fost dobandit intra-devar de societate in anul 1996 sau 1997, insa contractul de vanzare cumparare incheiat intre SC SRL si Societatea Agricola a fost anulat de Judecatoria F, prin hotarare judecatoreasca irevocabila, astfel ca a fost pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia. Celelalte bunuri care au fost in patrimoniul societatii au fost si ele vandute, pretul obtinut fiind directionat pentru achitarea obligatiilor fiscale.
Cert este ca pârâtul nu a folosit nici un bun al societatii in interes personal ori in interesul vreunei alte persoane. Cat despre actele societatii, ele se afla in intregime la IPJ I, care efectueaza cercetari penale impotriva pârâtului pentru o presupusa infractiune de evaziune fiscala. In aceste imprejurari, daca lichidatorul nu a facut dovada in concret ca acesta ar fi folosit bunurile societatii in interes propriu ori al altei persoane, cererea trebuia respinsa.
Un alt motiv invocat a fost acela ca pârâtul ar fi facut acte de comert in interes propriu (art.138 lit.b). Fapta imputata se refera la efectuarea de activități comerciale in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice.
Lichidatorul nu a aratat in concret despre ce acte de comerț ar fi vorba si nici care a fost interesul personal in desfasurarea acestor activitati. Daca s-ar fi cercetat cum trebuie actele societatii, s-ar fi vazut ca eu pârâtul a finantat societatea, si nu societatea pe acesta.
In al treilea motiv arătat in cererea de chemare in judecata se sustine ca pârâtular fi continuat activitatea societatii, in interes personal, desi aceasta ducea in mod vadit la incetarea de plati(art.138 lit.c).
Argumentul lichidatorului consta in faptul ca a esta avea obligatia de a sesiza tribunalul cu deschiderea procedurii insolventei, in conditiile in care societatea administrata de pârât era in incapacitate de plata. Situatia expusa de reclamant nu poate fi incadrata in actiunea din textul prevazut de art.138 lit.c. Societatea practic nu a mai desfasurat activitate comerciala din anul 2004-2005, iar lichidatorul face o confuzie intre desfasurarea de activitati comerciale si depunerea declaratiilor la organele fiscale.
Se ma susține că reclamantul a omis un element esențial și anume că textul art. 138 lit. c cere ca această continuare, să zicem defectuoasă, a activității societății, să fie făcută cu un anumit interes personal, ceea ce nu se justifică în cererea de chemare în judecată.
Ultima faptă imputată de lichidator, respectiv art. 138 lit. e) referitoare la deturnarea activului societății, este de asemenea nedovedită, nefiind nici o mențiune despre care active, bunuri, în concret, este vorba.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 3041din pr. civ. și Legea nr. 85/2006.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs și a probelor administrate în cauză, raportat la dispozițiile legale aplicabile răspunderii patrimoniale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că recursul este fondat, sentința recurată fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
În primul rând, așa cum susține și recurentul, sentința recurată este nelegală deoarece concluziile la care a ajuns judecătorul sindic nu au o reflectare concretă în probatoriu administrat în cauză, probatoriu care a fost înțeles și interpretat total greșit de către prima instanță.
Cu privire la aplicabilitatea art. 138 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 85/2006, care reglementează că:" Judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere precum și și de orice altă persoanăcare ca cauzat starea de insolvență a debitorului prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; "Curtea constată că Tribunalul, în mod greșit a reținut că pârâtul se află în această sistuație.
Astfel, esențial pentru aplicarea acestui text de lege, este să stabilim desprecare bunuriale societății saucrediteale acesteia este vorba și care ar fi fost folosite de administrator în folosul propriu sau al altei persoane.
În acest sens, Curtea constată că nici lichidatorul și nici prima instanță nu au arătat în concret în ce mod pârâtul a folosit anumite bunuri (enumerate expres și identificare ca atare în patrimoniul societății) și care ar fi fost interesul personal al acestuia pentru folosirea acestor bunuri. Chiar dacă lichidatorul judiciar afirmă în cererea sa de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului că unele bunuri ( terenuri, mijloace auto, mijloc de transport, autoturism, teren și construcții - fila 4 din dpsarul Tribunalului) ar fi existat în patrimoniul societății, deoarece sunt menționate ca atare în balanță, în continuare, acesta ( deși avea sarcina probei, lichidatorul neavând în acest proces o situație privilegiată în raport cu alți reclamanți ) nu a produs nici o dovadă a împrejurării că aceste bunuri au fost folosite în interes personal de către pârât.
Prin urmare, Tribunalul, din acest punct de vedere, în mod netemeinic și nelegal a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 13 8 alibn. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât sentința nu este motivată sub acest aspect, instanța nemenționând în cuprinsul hotărârii nici despre care bunuri s-a reținut că ar fi fost înstrăinate sau ascunse de către administrator și nici care ar fi legătura de cauzalitate între faptele imputate administratorului și starea de insolvență.
În fine, concluzia instanței în sensul că: " Nefiind găsite credite și nici bunuri, este cert că pârâtul a dispus de ele în interes propriu sau al altei persoane juridice" este vădit inadmisibilă în condițiile unui stat de drept, în care prezumția de nevinovăție se aplică atât în materie penală, dar și în materie civilă ( corespondentul în material civilă fiind prezumția de bună-credință), iar certitudinea instanței nu este întemeiată pe un fapt afirmativ, ci pe unul negativ.
Astfel, dacă acele bunuri sau creditenu au fost identificate(ca având o existență în patrimoniul societății, la un moment dat, dovada acesteia făcându-se nu cu simpla balanță contabilă, ci cu acte de proveniență sau titluri de proprietate sau de credit, după caz), este de neînțeles cum judecătorul sindic a tras concluzia " certă" că pârâtul le-ar fi folosit și cu atât mai puțin nu este justificat de către prima instanță, în ce a constat " interesul personal sau al altei persoane" pentru pretinsa faptă. Practic instanța consfințește prin această hotărâre o prezumție de culpă în sarcina pârâtului, care nu există în legislația specială, acestuia fiindu-i interzis chiar să pronunțe o hotărâre întemeiată doar pe prezumții.
II. În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea:"au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.", dacă și numai dacă, prin aceasta". au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență-", Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este nelegală și netemeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că administratorul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății.
Subliniem încă o dată că în lipsa stabilirii în prealabil a cauzelor insolvenței, nici nu se poate decide în ce măsură pretinsele fapte ale pârâtului au contribuit, au cauzat starea de insolvență.
III. Referitor la aplicabilitatea art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia aceiași membri ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au cauzat starea de insolvență prin aceea că:"au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia ", de asemenea, Curtea apreciază că sentința este nelegală și netemeinică.
În primul rând, Tribunalul nu arată care dintre cele două elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză ("ascunderea","deturnarea"activelor debitoarei saumărirea " în mod fictiv"a pasivului acesteia), iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, procurate de lichidatorul judiciar nu rezultă deturnarea sau ascunderea unor active ale debitoarei.
În privința relevanței dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că în nici un caz aceste dispoziții nu sunt incidente în analiza condițiilor de atragere a răspunderii patrimoniale reglementate de dispozițșiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, deoarecenedepunerea actelor contabile despre care face vorbire textul de lege ( art. 28) constituie o împrejurare ulterioară survenirii stării de insolvență,ceea ce exclude posibilitatea considerării că prin aceasta s-ar fi cauzat starea de insolvență.
Curtea mai are în vedere și faptul că documentele contabile ale debitoarei au fost ridicate de organelle de poliție la data de 27.08.2007, așa cum retzultă din procesul-verbal întocmit de subinspectorii și, din cadrul IPJ I- Serviciul de Investigare a Fraudelor ( fila 24 din dosarul Tribunalului) ceea ce exclude și ideea unei rele-credințe a pârâtului în nepredarea documentelor contabile.
Prima instanță a pronunțat hotărârea pe baza unor prezumții simple, ceea ce nu era permis de legea procesuală sau de legea specială care reglementează răspunderea patrimonială a persoanelor fizice pentru starea de insolvență.
În acest sens, Curtea Consituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 25/2004,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, și prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a constatat că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a), b) și c) din Legea nr. 85/2006, "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. In cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac."
Iată deci că și Curtea Constituțională subliniază necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, în sensul că o eventuală răspundere patrimonială a administratorului în condițiile art. 138 trebuie să fie bazată pe probe complete și pertinente care să dovedească atât existența faptelor cât și măsura în care acestea au contribuit la starea de insolvență, ceea ce prima instanță nu a făcut.
De aceea, Curtea, în temeiul art.312 rap. la art. 3041și art. 304 pct. 9 din proc. civ. și la art. 138 alin. 1 lit. a), c) și e) din Legea nr. 85/ 2006, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge cererea privind atragerea răspunderii pârâtului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul, în contradictoriu cu intimata SC SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL INSOLVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.620/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea lichidatorului judiciar privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.02. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./Tehnored. Jud.
Ex.2/20.03.2009
.
Tribunalul Ialomița,
Judecător sindic: a
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
