Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 360/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 360

Ședința publică din 15 aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Boar

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul formulat de creditorii, și împotriva sentinței civile nr. 233 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Romania A, reprezentantă prin lichidator judiciar A, și pârâții intimați și având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal se prezintă avocat G, pentru creditorii recurenți, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 14 aprilie 2008 s-au depus la dosar, prin registratura instanței, note scrise din partea lichidatorului debitoarei intimate Romania, exemplarul doi al acestora comunicându-se reprezentantului creditorilor, care arată că nu solicită termen pentru studiul acestora. De asemenea, reprezentantul recurenților depune dovada achitării taxelor de timbru potrivit mențiunilor dispuse de instanță, raportul final și bilanțul final, ambele întocmite de lichidatorul judiciar, precum și o citație emisă în dosarul nr- al Tribunalului Arad, arătând că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul creditorilor, avocat G, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probatoriului, fără cheltuieli de judecată, potrivit motivelor detaliate în scris.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 233 din 18 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis excepția lipsei calității procesuale active a creditorilor reclamanți, și în privința acțiunii formulate împotriva pârâților și pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, anulând, în consecință, cererea de chemare în judecată înaintată de aceștia, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanții, și au chemat în judecată pârâții și solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumelor pretinse cu titlu de creanță, respectiv 668.250.180 lei (ROL) și 2.345.000 lei (ROL) pentru reclamantul, 142.827.330 lei (ROL) pentru reclamanta și 154.211.580 lei (ROL) și 2.532.000 lei (ROL) pentru reclamantul, actualizate cu rata inflației, susținând că deși dețin împotriva societății debitoare Romania A titluri executorii pentru aceste sume și au făcut numeroase demersuri pentru punerea lor în executare nu au reușit încasarea banilor de la societate, impunându-se, astfel, angajarea răspunderii personale a pârâților.

Din probele de la dosar tribunalul a reținut că, în fapt, societatea Romania A se află în procedura de insolvență ce constituie obiectul dosarului nr- în care reclamanții au formulat declarații de creanță ce au fost apreciate de către lichidator ca fiind în termen și dovedite, astfel că au fost cuprinși în tabelul de creanțe. Întrucât procedura falimentului împotriva societății debitoare se află în derulare de mai mult timp, și în cursul acesteia lichidatorul judiciar a formulat o acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori, acesta a convocat la 22 noiembrie 2007 o adunare a creditorilor în care a pus în discuție desemnarea noului comitet al creditorilor față de împrejurarea că cei care au fost membri comitetului inițial au renunțat la judecată în cadrul procedurii ca urmare a stingerii creanțelor lor prin punerea în executare a titlului obținut împotriva administratorilor sociali. La acest punct al ordinii de zi, prin aplicarea prevederilor art. 16 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a fost desemnat noul comitet al creditorilor compus din, și, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice A și Primăria municipiului La următorul punct, la solicitarea celor trei creditori persoane fizice, s-a discutat incidența în cauză a prevederilor art. 138 din Legea insolvenței, adunarea creditorilor hotărând formularea unei noi acțiunii de atragere a răspunderii foștilor administratori, în acest sens fiind mandatat comitetul creditorilor să solicite autorizarea judecătorului-sindic, în condițiile art. 138 alin. 3, și, ulterior obținerii acestei autorizații, să formuleze acțiunea în justiție.

În cursul judecării cauzei în primă instanță, față de împrejurarea că deși prin hotărârea adunării creditorilor din 22 noiembrie 2007 comitetul a fost mandatat să solicite judecătorului-sindic autorizare în vederea formulării și susținerii cererii de chemare în judecată, însă, reclamanții nu au depus dovada existenței unei asemenea autorizații, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a acestora. Cu toate că reclamanții au fost citați de mai multe ori cu această mențiune, la dosar nu s-a depus dovada pretinsă de alin. 3 al art. 138, judecătorul-sindic nefiind sesizat cu vreo cerere din partea comitetului creditorilor pentru autorizarea introducerii acțiunii în răspundere. În soluționarea excepției invocate tribunalul a apreciat că mandatul dat de adunarea creditorilor la 22 noiembrie 2007 celor trei reclamanți, în calitate de membri ai comitetului creditorilor, nu poate acoperii cerințele solicitării autorizării judecătorului-sindic, în mod expres de către comitetul creditorilor, astfel că, raportat la dispozițiile art. 161 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și, în consecință, a anulat acțiunea reclamanților.

Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditorii, și, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și conexarea ei la dosarele nr- și - ale secției comerciale a Tribunalului Arad, considerând că în speță sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 și cele ale art. 3041Cod procedură civilă.

Recurenții apreciază că sentința primei instanțe este nelegală întrucât au solicitat conexarea prezentei cauze la cele două dosare menționate și în care comitetul creditorilor a cerut judecătorului-sindic aprobarea procedurii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor societății aflate în lichidare judiciară. Deși în sentință se arată că s-a format comitetul creditorilor, chiar din cei trei creditori reclamanți, organism care a și fost mandatat prin hotărâre a adunării creditorilor de a solicita atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților intimați și a cere autorizarea judecătorului-sindic, la dosar nu s-a depus nici o dovadă în acest sens, cu toate că acest lucru există în celelalte dosare, chiar lichidatorul judiciar fiind cel care ar fi trebuit să prezinte o atare dovadă. De asemenea, creditorii reclamanți arată că din înscrisurile anexate recursului rezultă au solicitat judecătorului-sindic o asemenea autorizație și au înaintat către lichidator cererea de autorizare care să fie dată de tribunal în dosarul nr. 2081/2005, de același judecător-sindic.

În probațiune au anexat două cereri depuse la Tribunalul Arad în dosarele nr- și nr- la data de 10 martie 2008 (filele 5-6) și alte patru cereri, două adresate lichidatorului judiciar A (filele 7 și 10) și două adresate Tribunalului Arad (filele 8 și 9), care, însă, nu poartă nici o dovadă de înregistrare.

Debitoarea intimată Romania A, legal citată prin lichidatorul judiciar Societatea Profesională A, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare (filele 19-20) prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Practicianul a procedat la convocarea adunării generale a creditorilor debitoarei în vederea desemnării comitetului creditorilor ținând cont de faptul că recurenții au formulat cerere pentru atragerea răspunderii foștilor administratori ai societății debitoare, fără să fie membri ai comitetului și fără ca acesta să fie mandatat în vederea formulării unei astfel de acțiuni. De aceea, în data de 21 noiembrie 2007 la sediul lichidatorului a avut loc ședința adunării generale a creditorilor la care au fost prezenții creditorii, prin Administrația Finanțelor Publice A și Primăria municipiului A, constatându-se, totodată, că creditorii, și, prin avocatul lor, și-au exprimat în comun poziția în scris față de problemele trecute pe ordinea de zi. La solicitarea recurenților adunarea creditorilor a hotărât promovarea unei acțiuni în răspundere împotriva foștilor administratori, sens în care s-a mandatat noul comitet al creditorilor în vederea solicitării autorizației din partea judecătorului-sindic, în condițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și, ulterior obținerii autorizației, să formuleze și să susțină această acțiune în justiție. Este de menționat faptul că pentru obținerea unei asemenea autorizații este necesară o solicitare expresă adresată judecătorului-sindic, care, în speță, nu a fost înregistrată la dosar, contrar dispozițiilor Legii insolvenței, hotărârea comitetului creditorilor de a formula o cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, respectiv de a mandata pe unul sau mai mulți creditori din cadul său de aoi niția o astfel de acțiune neechivalând cu autorizarea acestora de către judecătorul-sindic. Solicitarea adresată judecătorului-sindic de autorizare a comitetului creditorilor în vederea formulării unei acțiuni în răspundere, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cade în sarcina comitetului, iar în prezenta cauză în sarcina celor trei recurenți, ținând cont de mandatul conferit acestora, și nicidecum în sarcina lichidatorului judiciar, cum greșit susțin creditorii. Cu toate acestea, prin raportul depus la termenul din 3 decembrie 2007, practicianul a informat tribunalul d e decizia comitetului creditorilor de a mandata cei trei reclamanți recurenți pentru a obține autorizație din partea judecătorului-sindic în vederea promovării cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.

Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului debitoarei intimate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.

Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

În speță, creditorii reclamanți, și au chemat în judecată pârâții și solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata a sumelor înregistrate de lichidator cu titlu de creanță pe tabelul definitv, respectiv 668.250.180 lei (ROL) și 2.345.000 lei (ROL) pentru reclamantul, 142.827.330 lei (ROL) pentru reclamanta și 154.211.580 lei (ROL) și 2.532.000 lei (ROL) pentru reclamantul, actualizate cu rata inflației, motivând că deși dețin împotriva debitoarei Romania A titluri executorii pentru aceste sume și au făcut numeroase demersuri pentru realizarea creanțelor lor nu au reușit încasarea banilor de la societatea falită, impunându-se, astfel, angajarea răspunderii personale a pârâților.

Din probele de la dosar în mod corect tribunalul a reținut că deși la ședința adunării creditorilor convocată pentru data de 22 noiembrie 2007 s-a decis desemnarea unui nou comitet al creditorilor compus din cei trei recurenți, Administrația Finanțelor Publice A, în reprezentarea, și Primăria municipiului A, adunarea hotărând și formularea unei noi acțiunii de atragere a răspunderii foștilor administratori, mandatând în acest sens comitetul creditorilor să solicite autorizarea judecătorului-sindic, în condițiile art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței, și ulterior obținerii acestei autorizații să formuleze acțiunea în justiție, cererea reclamanților nu poate fi primită întrucât aceștia nu au prezentat dovada autorizării din partea judecătorului-sindic (de altfel, chiar recurenții recunosc că în dosarul de fond nu există o asemenea dovadă). Aceasta, cu toate că prima instanță a pus în discuție excepția lipsei calității lor procesuale active, citându-i, chiar de mai multe ori, cu respectiva mențiune.

În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că mandatul dat de adunarea creditorilor la 22 noiembrie 2007 celor trei reclamanți recurenți, în calitate de membri ai comitetului creditorilor, nu poate acoperi lipsa autorizației din partea judecătorului-sindic, cerută în mod expres comitetului creditorilor de articolul menționat, ceea ce face ca excepția lipsei calității procesuale active să fie în mod legal primită.

Este adevărat că prin cererile depuse la tribunal la data de 24 ianuarie 2008 (filele 49 și 51) reclamanții au solicitat instanței conexarea dosarului nr- la dosarul nr- și, respectiv a dosarului nr- la dosarul nr- arătând că pricinile au același obiect.

În primul rând este de observat că în mod greșit s-a solicitat conexarea dosarului nr- la dosarul nr- doarece, potrivit dispozițiilor art. 164 din Codul d e procedură civilă, părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură, întrunirea putând fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut- Însă, în toate cazurile, dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părțile cer trimiterea lui la una din celelalte instanțe, excepție care în speță nu există.

În al doilea rând, prin cererea de recurs creditorii, pe lângă dosarul nr- pomenesc, pentru prima dată, de dosarul nr. - al Tribunalului Arad, fără ca, nici de această dată, să prezinte copii ale cererilor inroductive din toate aceste cauze pentru a se putea aprecia identitatea de obiect a acțiunilor promovate.

În al treilea rând, recurenții critică faptul că la dosarul de primă instanță nu s-au depus dovezi în sensul că ei au fost aleși în calitate de membri ai comitetului creditorilor și că acest organism a fost mandatat să solicite din partea judecătorului-sindic autorizație pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii în conformitate cu art. 138 din Legea nr. 85/2006, susținând fără nici un temei că lichidatorul judiciar ar fi trebuit să producă aceste probe, omițând să aibă în vedere faptul că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească (art. 1169 Cod civil).

Nu în ultimul rând, motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către recurenți, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.

Noile înscrisuri depuse în recurs nu pot duce la modificarea sau desființarea hotărârii tribunalului motivat de faptul că unele dintre acestea (filele 5 și 6) constituie cereri adresate judecătorului-sindic după data pronunțării sentinței civile nr. 233 din 18 februarie 2008, iar restul (filele 7-10) reprezintă simple petiții care nu poartă nici o mențiune de înregistrare, nici de la lichidator și nici de la instanță, astfel că ele nu prezintă vreo relevanță juridică în cauză.

De altfel, dacă într-adevăr există mai multe dosare (două sau trei) care au același obiect - atragerea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei Romania A - și care se află încă pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții creditori nu suferă nici o vătămare prin faptul că cererea care a format obiectul dosarului nr- a fost anulată de prima instanță, ei având posibilitatea să facă dovada respectării condițiilor pretinse de alin. 3 al art. 138 din Legea insolvenței în acele cauze. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 165 din Codul d e procedură civilă, n orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată, ceea ce confirmă încă o dată (pe lângă textul art. 164) că întrunirea unor dosare în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură este doar o posibilitate pentru judecător, pentru o mai bună realizare a actului de justiție, și nu o obligație.

Chiar dacă sentința nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisso mediodevine în mod automat admisibil, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditorii reclamanți, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul creditorilor, și împotriva sentinței civile nr. 233 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Romania A, reprezentantă prin lichidator judiciar A, și pârâții intimați și.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /30.04.2008

Dact. /05.05.2008 - 2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Arad

Judecător-sindic -

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 360/2008. Curtea de Apel Timisoara