Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 360/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr- (Număr în format vechi 2371/2009)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 360
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
*****************************************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4149/26.08.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC PRO SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus prin serviciul registratură dovezile de comunicare ale sentinței atacate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin cererea inregistrata la Tribunalul B Sectia a VII-a Comerciala, sub nr-, creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 solicitat deschiderea procedurii prevazute de Legea 85/2006 impotriva debitoarei SC PRO SRL, pentru o creanta in suma de 124.965 lei.
In motivarea cererii, creditoarea a aratat ca potrivit fisei sintetice pe platitor in data de 31.05.2006 societatea debitoare figura inregistrata cu o creanta in cuantum de 124.965 lei in evidentele sector 3, reprezentand TVA debit in suma de 10.492 lei si impozit profit in suma de 22.036 lei, debite la care s-au calculat dobanzi si penalitati de intarziere.
Prin sentinta comerciala nr 25849/06.02.2008 s-a dispus intrarea In faliment a societatii debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar.
Pentru termenul de judecată din data de 01.04.2009 creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 formulat cerere de atragerea raspunderii impotriva aministratorului întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit d din Legea 85/2006.
In motivarea cererii privind atragerea răspunderii personale, creditoarea a aratat ca paratul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu Legea contabilitatii prin nedepunerea la dosarul cauzei a actelor contabile prevazute la art. 28 din legea 85 /2006 precum si declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat și deconturile TVA.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, prin sentința comercială nr. 4149 din 26.08.2009 a respinsc ererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și a închis procedura de insolvență împotriva societății debitoare SC PRO SRL.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că din relatiile emise de OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI B, rezulta ca paratul a detinut calitatea de asociat si functia de administrator în cadrul societatii debitoare SC PRO SRL.
Din analiza principalilor indicatori economici reflectati in bilantul contabil la data de 31.12.1999 si contului de profit si pierdere rezulta ca societatea a inregistrat la sfarsitul anului 1999 cheltuieli totale in cuantum de 1.915.188 lei, iar veniturile inregistrate au fost de 1.516 lei.
S-a invocat de catre creditoare savarsirea de catre paratul administrator al societatii, a faptei de a nu fi tinut contabilitatea conform prevederilor legale, prevazuta de art 138 lit d din lege motivat de imprejurarea nedepunerii declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat si deconturile TVA.
Evidenta contabila, asa cum este reglementata de Legea 82/1991 cu modificarile ulterioare se refera la registrele contabile si situatiile financiare anuale, care trebuie sa reflecte intreaga activitate a societatii si nu vizeaza nedepunerea diverselor declaratii cu privire la obligatiile de plata catre bugetul de stat ce au doar rolul de a stabili cuantumul obligatiilor de plata si care sunt supuse unor sanctiuni distincte si care in nici un caz nu pot favoriza ajungerea societatii in stare de insolventa.
Este adevarat ca prin nedepunerea actelor prevazute de art 28 din legea 85/2006, in special a celor contabile, se poate deduce ca administratorul nu a tinut contabilitatea debitoarei, insa potrivit art 138 din aceeasi lege, dispozitiile acesteia se completeaza cu cele ale codului d e procedura civila, in masura compatibilitatii lor.
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivaleaza obligatoriu cu faptul netinerii contabilitatii. Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuia să probeze faptele administratorilor prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adica legatura de cauzalitate intre fapta paratului si starea de insolventa.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in judecatii, iar invocarea art 138 din lege nu atrage automat raspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine savarsirea faptelor prevazute de art.l38 lit d din lege in sarcina paratului, asa cum a solicitat creditoarea. Chiar si in situatia in care nedepunerea actelor aratate ar echivala cu netinerea contabilitatii conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul statului si a deconturilor de TVA a condus la starea de insolventa a debitoarei.
In speță, creditoarea a făcut doar afirmații generice pe cererea de atragerea raspunderii, astfel incat raportat la considerentele expuse nu se poate retine savarsirea faptelor prevazute de art.l38 lit d din lege in sarcina paratului, asa cum s-a solicitat.
Afirmatia creditoarei că potrivit art. 1532 - 1533 cod civil și art. 374 Cod comercial culpa paratilor este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu a fost primita intrucat natura juridica a raspunderii administratorului societatii atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci cand este rezultatul unei obligatii derivand din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului, ceea ce nu s-a probat in speta.
Doar in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementarile referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandateaza pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relatiile cu terti.
Raspunderea reglementata de art 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a raspunderii trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia, numai ca sunt circumscrise situatiei speciale avute in vedere de legea 85/2006.
In conformitate cu prevederile art 138 din legea insolventei instanta poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat societatii debitoare starea de incetare de plati.
a se face dovada savarsirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevazute de lege pentru aceasta raspundere, in speta a legaturii de cauzalitate nu se poate atrage raspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creantele in urma lichidarii.
Cum angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere este o masura lasata la aprecierea judecatorului sindic, in cazul de se constata ca nu se impune aceasta masura, cat timp nu s-a probat savarsirea unei fapte din categoria celor enumerate in art.138 din lege, astfel ca instanta a respins cererea formulată de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3,ca neintemeiată.
de inexistența unor bunuri în patrimoniul debitoarei, in temeiul dispozitiilor art 131 din Legea 85/2006 procedura de insolventa impotriva debitoarei SC PRO SRL a fost închisă.
Potrivit art 131 din lege, in orice stadiu al procedurii, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, sentinta prin care se va dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, s-a arătat că,în fapt, urmare a cererii depusa la data de 17.07.2007 prin sentinta civila nr. 554/06.02.2008, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate si inceperea procedurii falimentului prevazuta de Lg. nr.85/2006 in dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalul B Sectia a VII-a Comerciala.
La termenul din data de 18.10.2007, Administratia Finantelor Publice Sector 3 depus la Tribunalul B - Sectia a VII-a Comerciala declaratie de creanta prin care a solicitat inscrierea in tabelul creditorilor cu suma de 145.003 lei.
Sector 3 in calitate de unic creditor, autorizat prin incheierea de sedinta din data de 01.04.2009, a formulat cerere intemeiata pe dispozitiile art. 138 pct. 1 lit. d), din Legea nr.85/2006, ce a fost respinsa ca neintemeiata.
Recurenta a considerat că în mod eronat, instanța de fond nu a reținut savirsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 in sarcina piritului.
Potrivit principiilor dreptului civil pentru a solicita raspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei si prejudiciul cauzat. Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune dar poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri cind aceasta activitate trebuia, potrivit legii sa fie intreprinsa de catre anumita persoana.
O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care asociatii manifesta un dezinteres total in ceeea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea societatii. Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a acestora, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul creat creditorilor prin intrarea in faliment a societatii.
Din modul cum a fost conceput textul art.138 lit d) "au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea" se consideră că este suficient pentru a opera atagerea raspunderii patrimoniale a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obisnuita.
De altfel din evidentele SECTOR 3 a rezultat că debitoarea a depus sporadic declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat si deconturile A, situatie reflectata de anexele la cerere. Prin urmare, recurenta consideră că în cauză se poate constata ca au fost incalcate dispozitiile art.79-82 din OG92/2003 privind procedura de intocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe, cu modificarile si completarile ulterioare.
In ce priveste situatia bilanturilor si raportarilor contabile depuse de societate, in evidentele SECTOR 3, debitoarea figureaza cu bilanturi si raportari contabile nedepuse din anul 2000.
Consideră că nedepunerea actelor societății constituie o cauză de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de a ascunde patrimoniul societatii de creditori.
Aflându-se pe tarimul raspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art. 1082 cod civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstract, cu mai multa rigurozitate, avindu-se in vedere ca s-a actionat in temeiul uni mandata comercial.
Mai mult decat atat, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.73 alin.(2) din aceeasi lege, obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat iar in conformitate cu dispozitiile art.1540 Cod civil mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar si de culpa comisa in executarea mandatului.
Or, potrivit art.374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in registrul comertului. Acceptand desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat cu societatea.
Toate aspectele prezentate au determinat starea de insolvabilitate a societatii debitoare, motiv pentru care se consideră ca poate fi atrasa raspunderea administatorului societatii, fiind intrunite conditiile aplicarii dispozitiilor art 138 pct.1 lit d) din lege.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu urmează a respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins cererea de atragere a răspunderii personale a fostului administrator întrucât în cauză nu s-au îndeplinit condițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Referitor la cazurile prevăzute de textul de lege mai sus menționat în sensul că fostul administrator a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, Curtea constată că recurenta nu a probat aceste aspecte, invocând doar nedepunerea unor raportări contabile la. și la. ceea ce nu echivalează cu neținerea contabilității.
În cauză, creditoarea recurentă nu a probat concret modul în care debitoarea a încălcat dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera d rămânând la stadiul de simple afirmații sau indicii generale, deci fără nici un suport probator.
Nedepunerea raportărilor contabile la cele două organe menționate mai sus, poate avea, eventual consecința unei sancțiuni contravenționale, însă, prin ea însăși, această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderi patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentința atacată este temeinică și legală și, ca o consecință recursul va fi respins ca nefondat în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4149/26.08.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC PRO SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepeliță, Carmen
