Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2295/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 401
Ședința publică de la 05 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
Grefier - -
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.4369/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC COM SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RO 3 L și intimații creditori SC -AP SRL și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 4369/21.10.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, a respins ca nefondată cererea Comitetului creditorilor reprezentat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva pârâtului G în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva debitorului SC COM SRL pe care a radiat-o și a dispus cuvenitele măsuri prevăzute de articolului 135 din Legea nr.85/2006.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că reclamanta care și-a întemeiat cererea pe dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006 a făcut doar afirmații generice referitoare la continuarea activității în interes personal cât și la dezinteresul arătat de pârât față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica în concret elementele care să ducă la concluzia îndeplinirii cerințelor prevăzute de articolul 138 litera
Tribunalul a reținut că răspunderea pârâtului nu se poate atrage pentru motivul că acesta nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției stării de insolvență, or dispozițiile articolului 138 din lege reglementează răspunderea specială pentru fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au cauzat starea de insolvență,
Continuarea activității este prezumată că a fost făcută în interesul societății și nu al administratorului, iar reclamanta nu a răsturnat această prezumție.
S-a apreciat că motivul avut în vedere de reclamantă când a solicitat aplicarea articolului 138 litera d din lege, vizează tot o faptă ulterioară insolvenței și anume nedepunerea actelor contabile la dosarul cauzei.
De asemenea, judecătorul - sindic a apreciat că nu se poate atrage răspunderea pârâtului în temeiul articolului 138 litera d din lege pentru nerecuperarea propriilor creanțe, iar faptul că accesoriile sunt mai mari decât debitele inițiale nu demonstrează întrunirea condiției prevăzută de articolul 138 litera c, ci pasivitatea creditorilor bugetari în a recupera, la scadență, o creanță modifică.
Împrejurarea că nu s-au depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35, ori că nu s-au depus toate raportările contabile la organele fiscale, s-a constatat de tribunal că, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
În acest sens, s-a reținut și că simplul fapt al neținerii contabilității în conformitate cu legea nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii pârâtului în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în insolvență.
Constatând că nu sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii întemeiată pe articolul 138 literele c și d din lege și că debitorul nu deține bunuri, în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B în calitate de președinte al Comitetului creditorilor, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă.
În esență, recurenta susține că pârâtul nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele prevăzute de articolul 28 în condițiile articolului 33 din Legea nr.85/2006, iar debitoarea se află în insolvență pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dovedește că acesta ar fi putut împiedica această stare de fapt dar nu a depus diligențele necesare în vederea materializării unei astfel de acțiuni.
Recurenta precizează că în urma analizării bilanțurilor din 2002, singurul depus de societate, se poate observa ritmicitatea accelerată cu care au crescut datoriile societății dar și creanțele acesteia ce nu au fost recuperate ca urmare a lipsei de diligență a administratorului, ceea ce reprezintă un fapt culpabil care la o verificare mai atentă ar fi putut furniza dovezi suficiente pentru ca lichidatorul să-și întemeieze o cerere conform articolului 138 din Legea nr.85/2006.
Invocând dispozițiile articolului 131(2) din Legea nr.85/2006, recurenta apreciază că în cazul de față nu poate fi vorba de un raport final în condițiile în care lichidatorul nu demarat nici un demers în vederea recuperării creanțelor.
În fine, recurenta solicită a se observa că societatea debitoare avea de achitat o amendă de 7.454 RON fapt ce dovedește că a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale și că instanța de fond în mod nelegal a dispus închiderea procedurii cât timp nu s-au acoperit toate creanțele.
Examinând recursul în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea, va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivelor de recurs întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 138 litera c și articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acesteia se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/23006 în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele limitativ prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de contextul în care s-a invocat acest argument (interpretarea articolului 138 litera c ) rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevăzute de lege.
Nu este incidentă în cauză nici dispoziția prevăzută de articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006 întrucât fapta nedepunerii situațiilor financiare și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că lipsa acestor acte a dus la starea de insolvență a debitorului.
Oricum, dincolo de aceste considerente, fapta nedepunerii documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 este o faptă ulterioară intervenirii insolvenței și prin urmare nu putea duce la încetarea de plăți, așa cum corect a reținut judecătorul sindic.
Mai mult, nedepunerea actelor și informațiilor cerute de dispoziția prevăzută de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorilor se sancționează conform articolului 147 din Legea nr. 85/2006 și nu potrivit articolului 138 litera d din aceeași lege.
În fine, nedepunerea raportărilor și bilanțurilor contabile, declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturi de TVA ca faptă omisivă, nu este suficientă pentru a lămuri legătura de cauzalitate cu starea de insolvență, în lipsa unui probatoriu complet și pertinent.
Sarcina probei, potrivit articolului 129(1) ultima teză Cod procedură civilă, incumbă celui ce face afirmație în instanță, astfel că invocarea articolului 138 din Legea nr.85/2006 grefată numai pe elemente teoretice, nu atrage în mod obligatoriu răspunderea administratorului, întrucât prin legea aplicabilă în materie nu s-a instituito prezumție legală de vinovăție și de răspundereîn sarcina pârâtului, prevăzându-se numai posibilitatea atragerii răspunderii și numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Nu în ultimul rând, Curtea reține din actele dosarului (rapoartele lichidatorului - filele 48,59,65 dosar fond) că lichidatorul judiciar nu a stabilit care au fost cauzele care au dus la insolvența societății.
Or, câtă vremenu s-au stabilit cauzele insolvenței,chiar dacă s-ar considera că nedepunerea actelor prevăzute de articolul 28 creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, tot nu este îndeplinită condiția cerută expres de legiuitor și anume, ca fapta să ficauzatstarea de insolvență (articolul 138 (1) din Legea nr.85/2006).
Prin urmare, fără cunoașterea motivelor care au cauzat insolvența, nici nu se știe dacă fapta respectivă a dus la insolvență. Raportul de cauzalitate fiind obligatoriu a se stabili/dovedi în condițiile articolelor 998 - 999 Cod civil, ceea ce în cauză nu s-a efectuat.
Se reține de C și că din prezentarea situației de fapt (fără critici aduse hotărârii atacate), recurenta își manifestă nemulțumirea și față de activitatea lichidatorului judiciar, în sensul că acesta, nu a demarat nici un demers în vederea recuperării creanțelor societății debitoare sau a disponibilităților bănești ale acesteia.
În acest context, dincolo de faptul că recurenta a fost prezentă în ședințele de la 15.01.2008 și 11.03.2008, când judecătorul - sindic în mod corect a pus în vedere lichidatorului judiciar să-și îndeplinească atribuțiile (fila 64 fond) constatând față de rapoartele de la filele 48, 59 și 65 - că acesta a dat dovadă de lipsă de diligențe, că nu a contactat debitorul și că a omis să prezinte cauzele și împrejurările stării de insolvență a debitorului (fila 73 dosar fond), dar recurenta creditoare nu a contestat (articolul 17(1) litera c) nici un raport (deși a avut acces la toate actele dosarului), nu a cerut înlocuirea sau amendarea lichidatorului (articolul 22 alineatele 2 și 4 aplicabile lichidatorului potrivit articolului 24(1) din Legea nr.85/2006), în calitate de președinte al comitetului creditorilor nu a propus comitetului aplicarea articolului 17(1) litera f din lege în măsura în care a constatat că lichidatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de articolul 25 literele c și d din lege.
Prin urmare, pasivitatea creditorilor constituiți în Comitetul creditorilor de a-și exercita atribuțiile conferite de lege pentru recuperare debite nu este de natură a duce la modificarea hotărârii atacate în raport și de articolul 129(1) ultima teză Cod procedură civilă prin care se stabilește obligația părților de a-și proba pretențiile și apărările coroborat cu dispozițiile legale precitate.
Cât privește susținerea recurentei privind nelegalitatea închiderii procedurii pe motiv că nu au fost acoperite toarte creanțele, Curtea apreciază că este neîntemeiată această susținere de vreme ce legea nu stabilește interdicția închiderii procedurii pe acest motiv, iar judecătorul sindic a închis corect procedura în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 pentru lipsa resurselor necesare acoperii cheltuielilor administrative.
Așa fiind, cum creditoarea recurentă în cauza de față nu a prezentat probe în susținerea cererii întemeiată pe articolul 138 literele c și d și cum culpa nu se prezumă ci se probează, Curtea constată că judecătorul - sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, fapt ce înlătură incidența articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă cu consecința respingerii recursului în temeiul articolului 312 (1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în calitate de președinte al Comitetului creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr.4369/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC COM SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RO 3 și intimații creditori SC -AP SRL și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
2.04.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
