Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 408/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.408/
Ședința publică din 07 mai 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.802/S/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.- în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar și pârâtul, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței și angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului social.
dezbaterilor și concluziile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 05.05.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, dată de la care instanța a amânat pronunțarea cauzei în vederea deliberării.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.802/S/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-, judecătorul sindic a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul și în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea privind procedura insolvenței nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii față de debitoarea SC SRL, în contradictoriu cu creditorul și administratorul social al debitoarei, a dispus radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului și a respins cererea creditorului privind angajarea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 243/PI/2006 pronunțată în dosar nr. 297/COM/S/2006 al Tribunalului Timișa fost admisă cererea formulată de creditorul împotriva debitoarei SC SRL și s-a dispus declanșarea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995, republicată, datorită existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile față de creditor, cu luarea tuturor măsurilor prevăzute de această lege, față de societatea debitoare.
Prin hotărârea de declanșare a procedurii a fost desemnat pe seama debitoarei, în calitate de administrator judiciar, firma lichidatoare SC SRL T, al cărei reprezentant este persoana fizică.
Instanța a pus în vedere administratorului judiciar să întocmească un raport asupra cauzelor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare și firmei debitoare, ca în termen de 10 zile debitoarea să pună la dispoziția acesteia actele și informațiile prevăzute la art.33 din Legea insolvenței.
Tribunalul Timișa dispus ridicarea dreptului de administrare al administratorului social al debitoarei, căruia i s-a interzis, în calitatea sa de acționar, să înstrăineze părțile sociale deținute la debitoare, sub sancțiunea nulității. De asemenea, s-a dispus inventarierea, sigilarea și conservarea tuturor bunurilor debitoarei, precum și indisponibilizarea părților sociale în registrele speciale de evidență. În conformitate cu dispozițiile art.45 din lege s-a dispus sistarea dobânzilor, majorărilor, penalităților și a cheltuielilor de orice fel privind creanțele născute anterior declanșării procedurii. Totodată, instanța a dispus băncilor la care debitoarea a avut disponibil în conturi, de a nu dispune de acesta, fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea atragerii răspunderii băncilor pentru prejudiciul creat și a aplicării unei amenzi judiciare.
În administrarea procedurii s-a constituit dosarul de faliment nr.79/S/2006, care a fost renumerotat sub nr. -.
În administrarea procedurii, administratorul judiciar al debitoarei, prin rapoartele de activitate întocmite, a arătat că debitoarea nu are posibilități de reorganizare, solicitând intrarea acesteia în faliment.
La termenul de judecată din 11.01.2006, judecătorul sindic, în baza dispozițiilor art.1 din Legea nr.85/2006, a dispus intrarea în faliment a debitoarei, prin procedura generală, având în vedere că societatea avea anumite lichidități, respectiv suma de 6.571,81 lei, iar administratorul judiciar a devenit lichidator judiciar al societății.
Creditorul a formulat cerere de atragere a răspunderii personale, conform dispozițiilor art.138 din lege, a administratorului social al debitoarei, (fila 124 din dosar).
Prin rapoartele de activitate întocmite și prin tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei, firma lichidatoare a arătat că împotriva societății au formulat declarații de creanțe doi creditori, și administratorul social al debitoarei, care prin declarația dată a arătat că renunță la calitatea de creditor al debitoarei. Astfel, valoarea totală a creanțelor este de 35.685,65 lei, reprezentând contravaloarea creanței creditorului.
Lichidatorul societății a arătat că administratorul debitoarei falite nu a contribuit la aducerea societății în încetare de plăți, că acesta nu se face vinovat de starea de insolvență a debitoarei, astfel că nu se impune atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestuia pentru nici una din faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr.85/2006. Lichidatorul a mai arătat că societatea nu mai desfășoară activitate la sediul indicat și că nu au fost depistate bunuri ale societății.
În ceea ce privește angajarea răspunderii personale, reglementate de dispozițiile art.138 din lege, instanța a împărtășit opinia lichidatorului judiciar exprimată în acest sens și a constatat că nu se poate imputa administratorului social al debitoarei ajungerea societății în stare de insolvență și nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia, cu atât mai mult cu cât nu au fost identificate fapte de natura celor prevăzute de art.138 din lege, care să fie imputate administratorului social sau organelor de conducere ale debitoarei.
Împrejurarea invocată de creditorul, că administratorul social al societății a vândut bunurile societății la un preț inferior, nu constituie motiv de antrenare a răspunderii personale a acestuia, câtă vreme creditorul nu a administrat probe concludente în acest sens din care să reiasă că administratorul debitoarei putea să înstrăineze aceste bunuri la prețuri mult mai mari. Creditorul s-a mărginit doar la face o afirmație, însă nu a susținut-o cu nici o probă în acest sens.
Persoanele de conducere și de decizie ale debitoarei nu se fac vinovate de săvârșirea vreunei fapte prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, întrucât acestea nu au efectuat acte frauduloase de administrare a societății, nu au angajat în numele debitoarei datorii și nu au săvârșit vreo faptă prevăzută, în mod expres, de dispozițiile art.138 din lege, sens în care instanța a respins ca nefondată cererea creditorului privind antrenarea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei.
Pentru antrenarea răspunderii civile personale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate.
În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, instanța a aprobat raportul final de închidere a procedurii și a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, ca urmare a lipsei bunurilor din averea proprie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditorul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul atragerii răspunderii personale a administratorului societății debitoare,.
În motivarea recursului, creditorul a arătat că instanța de judecată în mod greșit a respins cererea de atragere a răspunderii personale formulată față de administratorul societății. Raportul întocmit de către lichidatorul judiciar este părtinitor, recurentul solicitând de nenumărate ori explicații lămuritoare, din partea lichidatorului judiciar, raportat la mai multe aspecte menționate în rapoartele depuse care se contraziceau reciproc. De asemenea, a solicitat lichidatorului judiciar să verifice dacă administratorul se face vinovat de încălcarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, însă acesta s-a referit strict la operațiunile de transfer de bunuri.
Recurentul susține că administratorul a decis intrarea societății în faliment, ca urmare a obligațiilor financiare avute față de creditor.
Astfel, se arată că, urmare unui accident de muncă intervenit la data de 16.03.2001, soldat cu pierderea unui, accident înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T sub nr.77/2003, creditorul a formulat acțiune în fața instanțelor de judecată, care a făcut obiectul dosarului nr.1161/2006 al Tribunalului Timiș, iar prin sentința civilă nr.1395/16.11.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.11.661/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1499/05.06.2005 a Curții de Apel Timișoara, pârâta SC SRL a fost obligată la plata sumei de 87.022,187 lei și, până la încetarea stării de invaliditate a recurentului, diferența dintre pensia lunară de din salariul net de 1025 euro.
Recurentul arată că accidentul de muncă în căruia a pierdut vederea la un este din vina administratorul societății, întrucât acestuia îi reveneau obligațiile legale privind protecția muncii în desfășurarea activității, cât și punerea la dispoziția angajaților a uneltelor necesare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și întemeiată, arătând că, în ceea ce privește formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, legiuitorul recunoaște în mod expres și limitativ calitatea procesuală activă a administratorului judiciar/lichidatorului, doar acesta putând să formuleze o astfel de cerere în acest sens. Singura excepție de la calitatea procesuală activă în introducerea acțiunii în răspundere, recunoscută limitativ de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 administratorului judiciar/lichidatorului, este cea menționată la art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 care recunoaște, în anumite condiții expres prevăzute, dreptul comitetului creditorilor de a introduce o asemenea acțiune.
Pentru a se putea stabili culpa administratorului, având în vedere că ne aflăm, în situația stabilirii unei răspunderi civile delictuale, trebuie dovedite toate elementele existenței unei astfel de răspunderi și anume săvârșirea faptei ilicite, intenția și raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta culpabilă, care trebuie să se regăsească în cel puțin una din dispozițiile art.138 lit.a-g din Legea nr.85/2006. simplele supoziții și declarații făcute de către recurent în fața instanței de fond nu reprezintă motiv de atragere a răspunderii patrimoniale în măsura în care nu se reușește dovedirea lor cu alte mijloace de probă.
Se arată că în fața instanței de fond, recurentul a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei falite, cerere care a fost respinsă de către judecătorul sindic, deoarece s-a constatat că lichidatorul judiciar s-a exprimat cu privire la cauzele ajungerii în insolvență a debitoarei și a stabilit că acestea nu sunt imputabile administratorului social al debitoarei, neîncadrându-se în niciuna din dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate și din oficiu, conform prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, raportat la înscrisurile dosarului și la criticile aduse de recurent hotărârii atacate, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod legal prima instanță a dispus, în baza dispozițiilor art.131 din Legea nr.86/2006 privind procedura insolvenței, închiderea procedurii față de debitoarea SC SRL, cât și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, ca urmare a lipsei bunurilor din averea proprie a debitoarei.
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, în mod corect prima instanță-judecător sindic a respins cererea formulată de creditorul.
Prin raportul final privind pe debitoarea SC SRL, întocmit de lichidatorul judiciar, s-a menționat că societatea debitoare a ajuns în stare de insolvență datorită faptului că s-au sistat contractele de prestări servicii din Germania și astfel, debitoarea nu a mai putut achita integral sumele datorate față de creditorul.
Pin același raport s-a reținut că administratorul social al debitoarei, nu a contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, administratorul social al debitoarei nesăvârșind vreo faptă prevăzută în mod expres de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Împrejurarea invocată de creditorul, prin reprezentant, în sensul că administratorul social al societății debitoare ar fi vândut bunurile societății la un preț inferior, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, nu reprezintă motiv de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului, atâta timp cât nu s-au administrat probe pertinente din care să rezulte că acesta avea posibilitatea să înstrăineze bunurile respective la prețuri mai mari.
De asemenea, se reține că, în calitate de unic creditor, trebuia să ceară judecătorului sindic, în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alineatul 1 al articolului menționat, în situația în care lichidatorul ar fi omis să indice, în raportul său, asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei.
Se constată că prin hotărârea recurată, cererea formulată de creditorul a fost respinsă de către judecătorul sindic având în vedere și Raportul final privind pe debitoarea SC SRL în care lichidatorul judiciar a precizat cauzele ajungerii debitoarei în stare de insolvență, stabilind că administratorul social al debitoarei, nu a contribuit la ajungerea societății debitoare în această situație și că nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale pentru nici una din faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.802/S/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.802/S/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./26.05.2008
Dact./26.05.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Timiș, judecător -
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Maria Ofelia
