Spete pretentii comerciale. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar:-

DECIZIA CVILĂ NR.91/

Ședința publică din 06 mai 2008

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

Grefier:- -

Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.6/A/21.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.- formulată de pârâta - România SRL în contradictoriu cu reclamanta - - SRL.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 05.05.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, dată de la care instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru depunerea la dosar a concluziilor scrise.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea formulată de pârâta - România SRL în contradictoriu cu reclamanta - - SRL, apelanta - România SRL a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr.6/A/21.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.-, în sensul de a se dispune restituirea cauțiunii de 50.000 RON consemnată de societate cu recipisa nr. 54067/1 înregistrată în registrul de valori al instanței sub nr.54/2007.

În motivarea cererii și în concluziile scrise depuse de apelantă se învederează instanței că, în urma formulării cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 1304/2007 a Tribunalului Timiș, instanța de apel a pus în vedere societății să consemneze o cauțiune de 50.000 RON, fapt îndeplinit, iar cererea de suspendare a fost admisă. Ulterior, prin nr. 6/2008 instanța a admis apelul, a declarat de pârâta - reclamantă reconvențional - ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 1304/2007, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, schimbă în tot sentința apelată și pe fond, respinge cererea principală formulată de reclamanta - - SRL, împotriva pârâtei - ROMÂNIA SRL.

Ca o consecință a admiterii, în parte, a cererii reconvenționale formulate de pârâta - ROMÂNIA SRL, împotriva - - SRL. dispunea rezilierea contractului încheiat de părți cu nr. 1/1.02 2003 și a obligat reclamanta pârâtă reconvențional - - SRL, la plata sumei de 10.391,61 RON reprezentând dobândă legală către - ROMÂNIA SRL, aferentă sumelor încasate fără drept și fără temei legal sau contractual, prin facturarea serviciile la un curs de 40.000 ROL/ 1 Euro - și nu raportat la cursul BNR de la data facturării - astfel cum indica contractul (art.6 - "Prețul. Plata prețului"), aspect invocat de apelantă și necontestat de intimată care a și susținut că au existat unele neînțelegeri între părți, anterioare prezentului litigiu, care au fost însă soluționate pe cale amiabilă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cererea din prisma celor prezentate de apelantă, raportat la disp. art. 723/1, alin.3 Cpc, raportat la disp. art.281/2 Cpc, la faptul că intimata nu s-a prezentat și nu a depus nici un script la dosar, Curtea constată că cererea este întemeiată.

Astfel, Curtea a apreciat că, în urma formulării cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 1304/2007 a Tribunalului Timiș, instanța de apel a pus în vedere societății - ROMÂNIA SRL să consemneze o cauțiune de 50.000 RON, cererea de suspendare a fost admisă, iar prin nr. 6/2008 instanța a admis apelul, a declarat de pârâta - reclamantă reconvențional - ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 1304/2007, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, schimbă în tot sentința apelată și pe fond, respinge cererea principală formulată de reclamanta - - SRL, împotriva pârâtei - ROMÂNIA SRL, de asemenea dispunea rezilierea contractului încheiat de părți cu nr. 1/1.02 2003 și a obligat reclamanta pârâtă reconvențional - - SRL, la plata sumei de 10.391,61 RON reprezentând dobândă legală către - ROMÂNIA SRL.

Având în vedere că, în urma pronunțării deciziei din apel s-a schimbat în tot sentința pronunțată de prima instanță, că astfel, reclamanta intimată nu mai are un titlu valabil de care să se prevaleze, respectiv pe care să îl pună în executare și că, astfel, orice act de executare este desființat de drept, că nu pot fi incidente în cauză dispozițiile art. 723/1, alin. final Cpc iar reclamanta - - SRL nu mai poat fi considerată ca fiind persoană îndreptățită să ceară despăgubiri în sensul dat de acest text de lege și că, raportat la disp. art. 281/1 Cpc, instanța de apel a omis să dispună din oficiu restituirea cauțiunii,

Curtea va admite cererea formulată de apelanta, pârâtă în prima instanță, - România SRL, în contradictoriu cu reclamanta - - SRL, va dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr.6/A/21.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.- cu un nou alineat care va avea următorul cuprins: dispune restituirea cauțiunii de 50.000 RON consemnată de apelanta - România SRL, conform cu recipisa nr. 54067/1 înregistrată în registrul de valori al instanței sub nr.54/2007 precum și restituirea recipisei menționate, urmând ca celelalte dispoziții ale hotărârii să rămână neschimbate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea formulată de apelanta - România SRL, cu sediul în T, str.-,nr.4,.C,.3, județul T, cu sediul ales la avocat din T,-,.4 în contradictoriu cu - - SRL, cu sediul în,str.-,nr.2, județul C, cu sediul procedural ales la avocat din B,--C,.2,.I,.43,sector3.

Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr.6/A/21.01.2008 pronunțată în dosar nr.- al Curții de Apel Timișoara, cu un nou alineat, în sensul că:

Dispune restituirea cauțiunii depusă de apelanta - România SRL, în sumă de 50.000 RON, cu recipisa nr.-/1, înregistrată în registrul de valori la poziția nr.54/2007, precum și restituirea recipisei menționate.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.05.2008.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - - - -

Red.dact.

6 ex./07.05.2008

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Timisoara