Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 408/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 408
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Violeta
GREFIER:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurentul-pârât, împotriva sentinței civile nr. 1338 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. pentru recurentul fiind lipsă intimatul "PROFESIONAL "O - LICHIDATOR JUDICIAR AL ""
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
La solicitarea instanței, av. pentru recurent arată că nu are cunoștință dacă s-a efectuat o expertiză care să stabilească cauzele încetării de plăți. Nu mai are de formulat cereri.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Av. având cuvântul pentru recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
În susținerea motivelor de recurs arată că excepțiile invocate în cauză sunt de ordine publică.
Invocă literatură și doctrină de specialitate unde este analizat modul cum se poate constatata că a intervenit prescripția extinctivă. Indică autor .
Arată că potrivit acestui autor prescripția poate fi constatată de instanța de judecată în două moduri. Cu referire la această speță, legal de prescripție în art. 20 din Decret se arată că se poate face plata și după împlinirea prescripției chiar dacă debitorul nu cunoștea împrejurarea că datoria s-a prescris.
Lichidatorul nu putea constata singur că a intervenit prescripția, el avea datoria să cheme în judecată debitorii iar în acțiune exista posibilitatea ca debitorul să nu invoce prescripția, instanța putea să verifice dacă a intervenit sau nu prescripția și dacă au intervenit cauze de suspendare sau de încetare a cursului prescripției.
că lichidatorul a încălcat legea atunci când a declarat că s-au prescris creanțele și a promovat acțiune pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Nu se cunoaște dacă lichidatorul nu este în culpă întrucât acesta nu a descris aceste creanțe respectiv nu s-a menționat când s-au născut aceste creanțe, din ce raport izvorăsc, dacă există legătură de cauzalitate între atitudinea administratorului și aceste creanțe sau nu.
Poate fi atrasă răspunderea oricărei persoane dacă se dovedește legătura de cauzalitate.
În prezenta cauză nu este vorba de o creanță unică, sunt mai multe creanțe care se impunea a fi detaliate.
Expertul nu a fost împuternicit de judecător să analizeze unele aspecte și astfel s-a ajuns la o sumă mai mare cu privire la care instanța de fond a constatat în mod eronat că s-a mărit petitul acțiunii.
În timpul dezbaterilor se prezintă în instanță av. pentru intimatul "PROFESIONAL "O - LICHIDATOR JUDICIAR AL ""
La solicitarea instanței de a preciza dacă s-a efectuat o expertiză care să determine cauzele încetării de plăți arată că în raportul întocmit în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii nu s-au avut în vedere aceste sume.
Facturile au fost predate lichidatorului în noiembrie 2006 și acesta a observat că sumele din facturi erau prescrise, acesta este motivul pentru care s- îndreptat împotriva celui care conducea societatea.
Pe fond solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Solicită respingerea excepțiilor invocate.
În combaterea motivelor de recurs arată că o eventuală acțiune nu putea decât să ducă la o mărire a prejudiciului societății falite.
Lichidatorul poate verifica și decide dacă promovează o acțiune sau nu, în speță s-a optat pentru promovarea acțiunii de angajare a răspunderii personale.
Recurentul nu s-a îngrijit să facă demersuri pentru a întrerupe cursul prescripției cu privire la aceste creanțe.
Av., în replică, arată că acest fel de acțiune este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, se putea face notificare, în procedura concilierii, fiind vorba de creanțe comerciale, se prezentau debitorii care-și prezentau poziția respectiv dacă înțeleg sau nu să plătească, chiar dacă s-a împlinit termenul de prescripție.
Av. revine și arată că instanța are obligația de a observa dacă sumele sunt prescrise sau nu, aceasta din oficiu trebuia să se sesizeze cu privire la aceste aspecte.
Invocă împrejurarea că în situația în care s-ar fi promovat o astfel de acțiune costurile cu onorariile avocat ar fi fost prea mari.
Cu privire la spații arată că este vorba de trei spații în leasing, acestea se află în curs de judecată și nu se cunoaște ce soluție urmează a fi pronunțată.
Solicită respingerea excepțiilor. Recurentul nu a urmărit recuperarea sumelor, prejudiciul urmează a fi stabilit prin expertiză. La data introducerii acțiunii recurentul a contestat suma și nu fapta. În urma expertizei efectuate s-a stabilit prejudiciul la suma de 5 miliarde, acest prejudiciu există și este real, recurentul trebuie să răspundă și să acopere această sumă.
Cu privire la împrejurarea că expertiza efectuată ar fi avut în vedere și alte aspecte, trebuie avute în vedere obiectivele expertizei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Bacău reclamanta L PROFESIONAL O, în calitate de lichidator judiciar al, a solicitat angajarea răspunderii personale pârâtului u, administrator al falitei susmenționate, în limita sumei de 235.671 lei reprezentând contravaloarea creanțelor neîncasate și prescrisă.
Ulterior reclamanta și-a precizat cuantumul acțiunii la suma de 500.577,51 lei reprezentând, de asemenea, contravaloarea creanțelor neîncasate și prescrise.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul nu a ținut o modalitate în conformitate cu legea, fiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 pentru angajarea răspunderii sale personale.
Prin sentința civilă nr. 1338/08.10.2007 Tribunalul Bacăua admis acțiunea așa cum a fost precizată și a dispus suportarea de către pârât a unei părți din pasivul societății în limita sumei de 500.571,51 lei.
A obligat pârâtul la plata sumei de 500,571,51 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat, s-a constatat că o serie de creanțe aparținând SC SA O s-au prescris. În acest sens a fost întocmită minuta nr. 55/27.06.2007 la cabinetul individual al expertului desemnat în cauză, în care s-a specificat că nu au fost puse la dispoziția expertizei contabile documente justificative din care să rezulte întreruperea prescrierii creanțelor, minută confirmată de lichidatorul judiciar, cuantumul total al creanțelor prescrise fiind de 500.577,51 lei. Diferența de 246.906,51 lei, suma inițial solicitată prin cererea introductivă, fiind explicată prin lipsa unei situații analitice a creanțelor prescrise pe fiecare client, așa cum s-a procedat în raportul de expertiză.
De asemenea, expertul a reținut că nu au fost puse la dispoziție documente contabile justificative din care să rezulte existența unor situații în care ar putea interveni compensarea unor sume, situație reținută prin minuta intervenită între expert și lichidatorul judiciar, nr. 96 din 21.06.2007 prin care s-a reținut că nu se dețin documente justificative în acest sens aferente SC SA
Din concluziile reținute de instanță față de raportul de expertiză administrat în cauză, rezultă că au existat un număr de 124 clienți cu creanțe prescrise în cuantum total de 500.577,51 lei, pentru care sunt îndeplinite condițiile privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.
Această situație a format convingerea judecătorului sindic că administratorul statutar nu a ținut o contabilitate în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză, din raportul de activitate al lichidatorului judiciar rezultând că aceasta cade în sarcina pârâtei care a gestionat necorespunzător activitatea societății.
Potrivit art. 73 al. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 modificată administratorii sunt ținuți răspunzători în solidar față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia
0 vor putea exercita numai în caz de faliment al societății.
Administratorul pârât nu a depus toate rapoartele contabile prevăzute de
Legea nr. 82/1991 republicată.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 82/1991 republicată "documentele oficiale deprezentare a situatei economico - financiare a persoanei juridice sunt situațiile financiare anualestabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare,performanțeifinanciare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Potrivit art. 19 din lege"rezultatul definitivai exercițiului financiar se stabilește laînchiderea acestuia și de regula, coincide cu sfârșitul anului calendaristic", iar potrivit art. 27 dinLegea nr. 82/1991 republicată "persoana juridică este obligată să întocmească balanța deverificare, bilanțul financiar - contabil și celelalte situații financiar - contabile, cel puțin anual laîncheierea exercițiului financiar sau la termenele stabilite pentru întocmirea situațiilor financiare periodice. Un exemplar urmând a fi depus și la Direcția Generală a Finanțelor Publice".
În susținerea acestei concluzii, vin și prevederile art. 32 din Legea nr. 64/1995 modificată care impun obligația administratorului statutar de a solicita Tribunalului stabilirea stării de insolvență imediat ce aceasta a apărut sau urmează să apară cu mențiunea că interesul acestuia de a continua activitatea societății debitoare aflate în încetare de plăți este prezumat datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este oneros, concluzie care rezultă și din interpretarea art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006.
Condițiile de admisibilitate ale acțiunii privind răspunderea administratorului presupun săvârșirea unei fapte ilicite enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa persoanei care răspunde și ajungerea societății debitoare în încetare de plăți.
În speță, pârâtul prin faptele prevăzute de art. 138 lit. dac reat societății un prejudiciu și implicit și creditorilor acesteia, situație de care se face răspunzător, potrivit dispozițiilor legale ce decurg din calitatea de administrator și asociat.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâtul u criticând soluția primei instanțe pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
Prima instanță trecut, fără a motiva, peste excepția prematurității acțiunii deși răspunderea administratorului societății falite nu poate fi angajată decât în măsura în care activele acesteia nu îi pot acoperi pasivul. În condițiile în care mai multe spații comerciale ale falitei sunt scoase la vânzare prin licitație lichidatorul trebuia să formuleze prezenta acțiune numai în măsura în care sumele obținute din valorificarea spațiilor nu erau suficiente pentru acoperirea creanțelor.
Totodată hotărârea primei instanțe nu prevede motive care nu au fost invocate de reclamantă, în acțiune. Astfel prin acțiune reclamantul a solicitat angajarea răspunderii în baza dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 2 al. 1 din Legea nr. 82/1991 dar instanța a reținut în considerente și aplicabilitatea art. 73 al. l lit. c din Legea nr. 31/1990, art. 73 al. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 9, 19 și 27 din Legea nr. 82/1991.
Prin instanță nu a analizat probatoriul administrat în cauză neobservând că concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză sunt contradictorii și că nu se coroborează cu nicio probă administrată în dosar.
Recurentul a apreciat de asemenea că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, factura depusă neputând face dovada achitării acestora în absența chitanței.
Curtea, analizând recursul declarat, constată că este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
Prima instanță a reținut în mod corect că pentru angajarea răspunderii recurentului - pârât, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 al. l din Legea nr. 85/2006, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa administratorului pârât. Pe lângă acestea este necesar, și prima instanța a reținut acest lucru, ca fapta a administratorului să fi cauzat starea de insolvență a debitorului.
Analiza efectuată de instanța de fond asupra măsurii în care condițiile enumerate mai sus sunt îndeplinite este însă defectuoasă și nu este sprijinită de probele administrate în cauză.
Astfel pentru a angaja răspunderea administratorului pârât prima instanță a reținut că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, săvârșind astfel fapta prevăzută de art. 138 al. l lit. din Legea nr. 85/2006. În concret nu au fost efectuate inventarierile patrimoniale faptice obligatorii pentru fiecare sfârșit de an, nu s-au ținut registrele obligatorii prevăzute de lege și nu a depus toate raportările contabile menționate în Legea nr. 82/1991 ca obligatorii.
Deși a reținut existența legăturii de cauzalitate între faptele arătate mai sus și prejudiciul constând în contravaloarea creanțelor prescrise și nerecuperate instanța nu a argumentat în nici un fel cum inventarierile neefectuate la fiecare sfârșit de an sau neținerea registrelor obligatorii ori neoperarea situațiilor contabile au avut ca efect prejudiciul menționat anterior. Așa cum se observă din întreg probatoriul administrat ceea ce i se impută administratorului este faptul că nu urmărit încasarea debitelor de la clienți dar această conduită nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 138 lit. din Legea nr. 85/2006 și nici nu poate fi socotită un efect al neținerii contabilității în forma prevăzută de lege, cel puțin astfel cum a fost reținut de prima instanță.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, după cum arată chiar lichidatorul în acțiune și expertul contabil în expertiză, stabilirea creanțelor prescrise s-a făcut chiar pe baza evidenței societății debitoare, aspect de natură să infirme încă odată existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În consecință, reținând inexistența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, curtea urmează, în temeiul art. 3041să admită recursul, să modifice în tot hotărârea recurată și să respingă acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurentul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 1338 din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantăPROFESIONAL- lichidator judiciar al
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la30 mai 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, Pt. - GREFIER SECȚIE |
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
30/30 iunie 2008
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Mona Gabriela Ciopraga, Violeta
