Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.41R
Ședința publică de la 14 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
JUDECĂTOR 3: Liliana Crîngașu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.291/F/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CONS S în calitate de lichidator al SC SERV SRL și.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr-, reclamanta CONS S - lichidator judiciar al SC Serv SRL Sas olicitat angajarea răspunderii pârâtului - administrator al societății aflată în faliment, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar a actelor contabile echivalează cu neținerea contabilității, că neținerea contabilității în conformitate cu legea denaturează rezultatele economico-financiare și nu respectă cel puțin unul din principiile de bază ale contabilității, respectiv prezentarea unei imagini fidele a patrimoniului, adică a activului și pasivului debitoarei.
Prin sentința comercială nr.291/F/26.06.2009 Tribunalul Ialomițaa respins ca neîntemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit sentinței comerciale nr.121/F/03.04.2009 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență privind pe debitoarea SC Serv SRL S, că din raportul întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că valoarea creanțelor datorate de societatea falită este de 16.006 lei, că în lipsa documentelor și a informațiilor fiscal contabile nu s-au putut stabili cauzele care au dus la starea de insolvență, lichidatorul apreciind că nerealizarea veniturilor reprezintă principala cauză care a condus la starea de insolvență și din aceleași motive, nu poate identifica persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență.
Tribunalul a mai arătat că pentru atragerea răspunderii pe temeiul de drept invocat este necesar să se probeze faptele ilicite și legătura de cauzalitate între acestea și ajungerea debitorului în insolvență, că nu se poate întemeia această acțiune pe prezumții neprevăzute de lege, că nedepunerea actelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilată cu obligația de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe și a dovedirii cauzării insolvenței prin aceste omisiuni, că nu s-a dovedit că pârâtul a făcut să dispară documente contabile și că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, dovedindu-se doar că nu a depus documentele contabile, situație de fapt ce poate prezuma fapta ilicită de la art.138, lit.d, însă această prezumție nu poate constitui o dovadă a insolvenței, întrucât neținerea contabilității în conformitate cu legea nu este aptă prin ea însăși să provoace insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și atragerea răspunderii administratorului SC SERV SRL pentru tot pasivul debitoarei rămas neacoperit.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fără a se lua în considerare aspectele arătate în cererea pe care AVAS a formulat-o, că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, că modul fraudulos în care pârâta a condus societatea, abuzând de puterile nelimitate care i-au fost acordate, a determinat într-o mare măsură încetarea de plați, că pârâta, în exercitarea atribuțiilor sale, a săvârșit faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, activitatea contabilă nefiind condusă cu respectarea dispozițiilor legale, fapt ce rezultă și din concluziile lichidatorului judiciar care a menționat că nu i-au fost puse la dispoziție de către administrator documentele contabile, iar acest fapt corelat cu cel că administratorul societății nu a fost găsit, generează prezumția, potrivit căreia acesta a făcut sa dispară arhiva contabilă a societății.
Recurenta a mai susținut și că reaua-credință a fostului administrator este dovedită și de refuzul acestuia de a răspunde convocărilor și notificărilor lichidatorului judiciar în cursul procedurii, că obligativitatea ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale nu se rezumă numai la întocmirea actelor contabile și la depunerea evidențelor contabile la instituțiile abilitate, iar eludarea acestei obligații constituie o încălcare a dispozițiilor exprese ale legii, iar faptele comise trebuie privite în contextul stării de insolvență ca fiind un complex de cauze si condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți, întrucât, prin aceste fapte, falita a fost lipsită de lichidități tocmai pentru ca a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență,
S-a mai arătat că vinovăția pârâtei rezultă din atitudinea de nesocotire a dispozițiilor legale, determinând astfel intrarea societății în faliment, că trebuie avute în vedere dispozițiile art.1540 alin.1 și alin.2 Cod civ. art.374 Cod com. fiind evident că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate.
Conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a luat în dezbatere excepția tardivității lipsei calității procesuale active a recurentei, asupra căreia reține următoarele:
Subiectele recursului sunt părțile din litigiul soluționat de către prima instanță a cărei hotărâre a fost atacată cu prezentul recurs.
În raport de dispozițiile art.294 și 316 Cod procedură civilă, în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi.
Totodată, față de dispozițiile art.129 alin.6, art.295 și art.316 Cod procedură civilă, Curtea constată că în cauză, calitatea de părți au avut-o lichidatorul judiciar și pârâtul.
Prin urmare, în recurs pot avea calitatea de părți doar persoanele care au avut calitatea de părți și în fața instanței de fond. În speță, această identitate procesuală a părților din recurs nu se suprapune cadrului procesual stabilit în fața instanței de fond.
Astfel, în fața instanței de fond, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată de lichidatorul judiciar, iar cererea de recurs este formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în calitate de creditor al SC SERV SRL, deși legea nu-i recunoaște dreptul la recurs individual.
Deși procedura insolvenței are caracter concursual, scopul acesteia fiind acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, iar calitatea de creditor al recurentei justifică interesul său de a obține încasarea creanței, însă dreptul la recurs prevăzut de art.8 din Legea nr.85/2006 este distinct de dreptul subiectiv material a cărui protecție o urmărește.
În speță, legea nu instituie excepții prin care să acorde dreptul la recurs, oricărei persoane ale cărei interese se leagă de lichiditățile patrimoniului debitorului aflat in insolvență.
Prin urmare, Curtea constată că dreptul la recurs aparține părților inițiale, iar recurenta este terț față de acestea.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
Respinge recursul formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.291/F/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CONS S în calitate de lichidator al SC SERV SRL și, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
I
Grefier,
Red./tehnored.Jud.- 22.01.2010
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. T I:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Liliana Crîngașu