Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 425/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 425
Ședința publică din data de 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea P, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 448 din data de 28 septembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în M, Ferma de M, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator juridic și SPPI, cu sediul în P,-,. 34R2,. A,.2, jud. P, pârâții, domiciliat în com. G -,-,. 1076,. B,.5, jud. P și, domiciliată în M,-, jud. P, creditorii B, cu sediul în B,--11, sector 1, Primăria orașului M, jud. P, Primăria comunei, jud. P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă P, cu sediul în P,-, jud.P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații-pârâți, reprezentat de avocat, din cadrul Baroului P, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar la fila 22, personal, lipsind recurenta-creditoare P, intimata-debitoare SC SA, prin lichidator juridic și SPPI, intimații-creditori B, Primăria orașului M, Primăria comunei, Inspectoratul Teritorial d e Muncă P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul-pârât, reprezentat de avocat, arată că prezentul recurs este mai mult formal, susținerile recurentei neavând suport în condițiile în care prezenta societate este rezultatul unui proces de divizare, principala urmare fiind un debit de 61 de miliarde în sarcina societății nou inființate.
Întrucât operațiunea de divizare nu a fost contestată, persoanele a căror răspundere se încearcă a se atrage au fost numiți după această divizare, pasivul societății nu a crescut după această numire, iar pârâții nu au dispus continuarea activității în interes personal, toate acestea sunt motive întemeiate pentru a se respinge cererea de instituire a răspunderii pârâților. Totodată, trebuie menționat că pârâtul nu a primit salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, ba chiar a plătit cu bani proprii anumite cheltuieli.
În aceste condiții, singura care putea dispune încetarea activității era adunarea generală a acționarilor. Pentru toate cele expuse, se arată că nu există vinovăție a pârâtului, o faptă ilicită și un raport de cauzalitate între acestea și dispozițiile legale care să conducă la atragerea răspunderii pârâtului pentru pasivul societății debitoare.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă arată că reiterează concluziile sale expuse în februarie 2004. Din punctul său de vedere, întreg procesul de divizare a fost o greșeală în condițiile în care s-au adus în cadrul societății debitoare din acest dosar elemente patrimoniale care nu aveau legătură cu obiectul său de activitate.
Arată că după divizare, nu s-a realizat controlul de fond al P, la data de 7 mai a fost numit administratorul și, la numai câteva zile, s-au depus la JUDECĂTOR 2: Nițu Teodor Tănăsică Elena l-sindic cererile de deschidere a procedurii pentru cele 2 societăți.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii sale patrimoniale, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin activitatea sa nu a prejudiciat interesele societății și ale creditorilor, ci doar a efectuat plăți curente, respectiv a achitat obligațiile datorate la bugetul de stat.
Singurul lucru pe care și-l poate reproșa este acela că a acceptat divizarea, numirea sa ca administrator și aducerea elementelor patrimoniale care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al societății.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.12.2005 creditoarea Pas olicitat instituirea răspunderii administratorilor debitoarei SA, respectiv și .
În motivarea cererii creditoarea a arătat că în urma controlului efectuat de către reprezentanții săi în perioada 1.07.2002 - 30.06.2004 societatea debitoare a înregistrat pierderi contabile, astfel că sunt incidente dispozițiile art.137 lit.c din Legea nr.64/1995, și anume s-a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
De asemenea, creditoarea a precizat că societatea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, completând în mod eronat documentul "aviz de expediție", în loc de "aviz de însoțire marfă", contrar dispozițiilor art.7 din nr.HG831/1997 anexa 1.
Pârâții au formulat întâmpinare (filele 12-15, 18-21), prin care au solicitat respingerea cererii creditoarei.
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că administratorul judiciar numit în cauză și-a exprimat punctul de vedere în raportul întocmit pentru termenul din 16.02.2005, indicând drept cauză principală a intrării debitoarei în stare de insolvență preluarea datoriei de circa 61 miliarde lei vechi, prin efectul divizării care a stat la baza constituirii SA. De această situație nu se fac vinovate persoanele din conducerea debitoarei numite în funcții după constituirea societății.
La termenul din 28.09.2007 pârâții au invocat în baza dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 excepția lipsei calității procesuale active a P de a formula cerere de atragere a răspunderii, iar lichidatorul judiciar și-a însușit cererea creditoarei.
Prin sentința nr. 448 din data de 28 septembrie 2007 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei P invocată de pârâți, respingând totodată ca neîntemeiată cererea formulată de creditoare și însușită de lichidatorul judiciar și SPPI în contradictoriu cu pârâții și, de instituire a răspunderii patrimoniale a acestora.
Pentru a hotărî astfel prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că la data de 14.12.2005 creditoarea Paf ormulat cerere de instituire a răspunderii pârâților pentru pasivul debitoarei în temeiul dispozițiilor art.137 lit.c și d din Legea nr.64/1995, în vigoare la acea dată, care atribuia calitate procesuală activă creditorilor înscriși la masa credală.
Pe fond s-a reținut că până la deschiderea procedurii de reorganizare și faliment societatea nu a contractat credite bancare, la data preluării mandatului de către administratorul, respectiv 31.10.2002, existând un capital propriu negativ în sumă de 51.411.451.613 lei, și la acea dată fiind prezentă starea de insolvență.
Din expertizarea documentelor financiar-contabile și a documentelor justificative care au stat la baza înregistrării în evidența contabilă, experții nu au constatat deficiențe sau încălcări ale normelor contabile, micile excepții nefiind de natură să influențeze în mod semnificativ activele și pasivele debitoarei.
În perioada mandatului acestui pârât din anul 2002 datoriile la bugetul statului, bugetele asigurărilor sociale și la fondurile speciale nu au crescut, iar cu ocazia prezentării bilanțului anului 2002 și a raportului de gestiune în ședința din data de 27.03.2003, la care au fost prezenți reprezentanții tuturor acționarilor, pârâtul i-a atenționat pe acționari că pierderea din exploatare a fost cauzată de efectivul redus de animale care a dus la o producție scăzută de lapte și carne și de lipsa volumului și structurii furajelor. Cu această ocazie administratorul a fost descărcat de gestiune pentru activitatea anului 2002.
În anul 2003 s-a arătat că au fost vândute toate animalele, ajungându-se ca societatea șă-și înceteze practic activitatea.
Începând cu data de 7.05.2004 calitatea de administrator a deținut-o pârâta care a creditat societatea cu suma de 146.545.331 lei, sumă utilizată pentru plata obligațiilor bugetare, plăți salarii, utilități.
Experții au mai arătat că girarea biletului la ordin în suma rămasă de 1.040.174.723 lei s-a făcut în perioada 20.10.2003-1.02.2004, după hotărârea de intrare în conservare, administratorul supunându-se acelei hotărâri, nici această sumă și nici numerarul nerestituit ridicat de administrator neducând la starea de insolvență a debitoarei, stare care a apărut cu mult înaintea efectuării acestor operațiuni.
În ceea ce privește continuarea activității debitoarei, s-a menționat că administratorul a primit remunerația până în luna martie 2003, inclusiv, continuând activitatea dispusă de hotărârile, din documentele expertizate nerezultând că aceasta s-a făcut în interes personal.
În final, s-a reținut că atât expertul desemnat de instanță cât și expertul consilier au arătat că nu au identificat fapte ale pârâților care să ducă debitoarea în stare de insolvență și să intre sub incidența art.137 din Legea nr.64/1995.
De asemenea, în ceea ce privește susținerea creditoarei în sensul că pârâții răspund patrimonial întrucât au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, judecătorul sindic a reținut că nu se poate prezuma interesul personal al acestora în continuarea activității societății debitoare, în speță nerezultând desfășurarea unor activități comerciale riscante și a inexistenței unei strategii manageriale viabile care să atragă insolvența debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că debitorul aflat în stare de insolvență era obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a putea fi supus dispozițiilor Legii nr.64/1995, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență potrivit art.25 alin.1, și că introducerea tardivă de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizivă sau a reprezentanților statutari ai persoanei juridice debitoare pentru prejudiciile pricinuite creditorilorpotrivit art.25 alin.4.
Din interpretarea textelor de lege sus menționate, rezultă că administratorul unei societăți comerciale răspunde pentru continuarea activității societății aflate în stare de insolvență, ca urmare a încălcării obligației de a cere constatarea de către tribunal a respectivei stări de insolvență, situație în care se cere dovedirea de către cei prejudiciați numai a existenței stării de insolvență a debitorului și prejudiciului suferit ca urmare a continuării activității.
A mai arătat recurenta că, așa cum rezultă din toată documentația contabilă a societății, așa cum arată chiar expertul desemnat și cum reține însăși instanța de judecată, SA era în stare de insolvență încă de la momentul divizării - SA, datoriile preluate depășind cu 34.4040.046.000 lei (ROL) activele nete preluate. La data preluării mandatului de administrator (30.10.2002) de către debitoarea avea un capital propriu negativ în sumă de 51.411.451.613 lei, adică datoriile depășeau activele nete cu această sumă, societatea aflându-se și la această dată în stare de insolvență.
În opinia recurentei interesul personal pentru continuarea unei activități păguboase reiese chiar din faptul că administratorul a luat de la casieria societății anumite sume de bani ca avans spre decontare, sume pe care însă nu le-a mai justificat și nici nu le-a mai returnat.
În ceea ce-l privește pe cel de al doilea administrator al debitoarei, pârâta, în perioada relativ scurtă cât a condus societatea (1.05.2004-31.10.2004), prea multe acte de administrare nu a făcut, așa cum s-a arătat, aceasta nu mai deținea bunuri și își încetase practic activitatea. Culpa acestui administrator este evidentă, raportată la prevederile art. 25 din Legea nr. 64/1995, republicată, modificată prin nr.OG 38/2002.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul instituirii răspunderii membrilor fostelor organe de conducere ale societății debitoare, pentru o parte din pasivul neacoperit al acesteia, și anume pentru suma de 8.442.640, reprezentând obligații datorate bugetului general consolidat.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile atragerii răspunderii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Judecătorul-sindic a reținut corect situația de fapt, respingând întemeiat cererea formulată de creditoarea P, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și starea de insolvență și culpa persoanelor chemate să răspundă.
Recurenta a invocat în susținerea cererii formulate săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit.c și d, iar în recurs a criticat sentința numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 64/1995, modificată prin nr.OG 38/2002, în vigoare la acea dată.
Atât din raportul practicianului în insolvență cât și din expertiza efectuată în cauză rezultă că pârâții nu au săvârșit niciuna dintre faptele menționate de art. 138 din Legea insolvenței.
Pentru existența faptei prevăzute de art. 138 lit.c, legiuitorul prevede ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus, în calitatea sa de membru al organului de conducere desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insolvența debitorului.
Așa cum a reținut și judecătorul-sindic, starea de insolvență a debitoarei exista încă de la momentul constituirii prin divizare a SC - SA, iar hotărârile în privința desfășurării activității sau formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței reveneau adunării generale a acționarilor, în cazul societății pe acțiuni.
Faptul că mandatul pârâților fiind unul comercial a fost remunerat, nu poate conduce automat la atragerea răspunderii prevăzute de art.138 alin.1 lit.c, întrucât aceștia au executat hotărârile adunării generale, ședința în care s-a hotărât încetarea activității fiind din data de 18.06.2003.
Cei doi administratori nu au dispus continuarea activității societății în interes personal, iar starea de insolvență a fost generată de divizare existând din momentul divizării SC - SA, datoriile preluate depășind activele nete.
Creditorii nu au formulat opoziție la divizare, iar pârâții chemați să răspundă au preluat mandatul după divizare când societatea se afla deja în insolvență, prin faptele lor neputând contribui la ajungerea societății în insolvență pentru a fi îndeplinită condiția privind legătura de cauzalitate dintre faptele celor chemați să răspundă și cauzarea stării de insolvență.
Deși se recunoaște de către recurentă că intimata nu a făcut prea multe acte de administrare în scurta perioadă în care a administrat societatea, respectiv 01.05.2004-31.10.2004, se solicită totuși angajarea răspunderii acesteia în temeiul art. 25 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată, pentru suma de 8.442.640 lei, creanțe preluate prin divizarea anterioară mandatului său.
Articolul de lege menționat de recurentă nu putea fi reținut de către judecătorul-sindic ca temei al atragerii răspunderii pârâților, întrucât atragerea răspunderii potrivit art. 138 din lege nu se face decât în cazurile limitativ prevăzute de lege și numai pentru faptele menționate la literele a-g, fapta prevăzută la litera c, referindu-se la continuarea în interes personal a activității, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, aceeași posibilitate de a solicita deschiderea procedurii o avea și creditoarea, scadența creanțelor solicitate depășind cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Printr-o analiză corespunzătoare a probatoriilor administrate în cauză și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate de recurentă.
În consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea P împotriva sentinței nr. 448 din data de 28 septembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea P, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 448 din data de 28 septembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în M, Ferma de M, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator juridic și SPPI, cu sediul în P,-,. 34R2,. A,.2, jud. P, pârâții, domiciliat în com. G -,-,. 1076,. B,.5, jud. P și, domiciliată în M,-, jud. P, creditorii B, cu sediul în B,--11, sector 1, Primăria orașului M, jud. P, Primăria comunei, jud. P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă P, cu sediul în P,-, jud.P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.
Președinte Judecători
- - - - - -
Operator date cu caracter personalGrefier
Număr notificare 3120 - -
Red. / - 2ex./02.04.2008
Dosar fond nr- - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena
