Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 285/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 434
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.5551 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele, SC PS. SRL prin LICHIDATOR CONSUL-L și SC -.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 proc.civilă o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.5551/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă cererea creditoarei împotriva pârâtei, în cauza comercială privind pe creditoarele SC -, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 și debitoarea SC PS. SRL, cerere având ca obiect aplicarea dispozițiilor art.138 lit.a - d) din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
Răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății in incetare de plați este strict limitata de art.138 din legea insolvenței la săvârșirea faptelor enumerate in acest articol, textul de lege sancționând practic acele fapte care implica o deturnare a activității societății de la scopul comercial in vederea căruia a fost infiintata si o utilizare a societății in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți.
Se invoca de către creditoare săvârșirea de către parata administrator al societății a faptei de a nu tine contabilitatea conform prevederilor legale prevăzuta de art.138 lit.d motivat de nedepunerea declarațiilor privind obligațiile datorate bugetului de stat si a deconturilor de TVA stabilite prin legislația fiscală în vigoare, pentru perioada decembrie 2003-decembrie 2006.
Evidenta contabila, așa cum este reglementata de Legea 82/1991 cu modificările ulterioare se refera la registrele contabile si situațiile financiare anuale, care trebuie sa reflecte întreaga activitate a societății si nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plata către bugetul de stat care au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plata si care sunt supuse unor sancțiuni distincte si care in nici un caz nu pot cauza ajungerea societății in stare de insolventa.
Este adevărat ca prin nedepunerea actelor prevăzute de art.28 din legea 85/2006 in special a celor contabile, se poate deduce ca administratorul nu a ținut contabilitatea debitoarei conform legii 82/1991 rep. insa potrivit art.149 din aceeași lege, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale codului d e procedura civila, in măsura compatibilității lor.
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul netinerii contabilității. Pentru a putea fi reținut că pârâta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuia să probeze faptele administratorului prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr.82/1991 și mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolventa societății debitoare, adică legătura de cauzalitate intre contribuția paratei si starea de insolventa.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmație in fata judecații, iar invocarea art.138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Insa, din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.d din lege in sarcina paratei, asa cum a solicitat creditoarea. Chiar si in situația in care nedepunerea actelor arătate ar echivala cu netinerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul statului si a deconturilor de TVA a condus la starea de insolventa a debitoarei.
Răspunderea reglementata de art.138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a răspunderii trebuie sa cuprindă elementele prevăzute de art.998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea si vinovăția, numai ca sunt circumscrise situației speciale avute in vedere de legea 85/2006.
a se face dovada săvârșirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru aceasta răspundere, in speța a legăturii de cauzalitate nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creanțele in urma lichidării.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, pentru următoarele motive:
Cererea a fost intemeiata pe prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, in considerarea faptului ca organele de conducere ale societății debitoare nu au depus la instituția recurentă declaratiile prevăzute de lege in perioada decembrie 2003-decembrie 2006, constituind fapta culpabila de netinere a contabilității in conformitate cu legea.
Având in vedere cele de mai sus, respectiv calitatea de administrator a paratei, precum si prevederile legale invocate in susținerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale,respectiv art.138 din Legea 85/2006, se consideră că este evidenta culpa administratorului debitoarei privind ajungerea in stare de insolventa a debitoarei.
In motivarea cu privire la incidența art.138 lit.d din Legea 85/2006, recurenta arată ca au fost intrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv am arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a administratorului societății debitoare.
Astfel, in conformitate cu prevederile art.11 din Legea 31/1990 republicată <răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului>
Având in vedere faptul ca potrivit art.72 din legea 31/1990 rep. obligațiile si răspunderile administratorului sunt legate de dispozițiile referitoare la mandat, tribunalul trebuie sa aiba in vedere si disp. art.1540 Cod civil, potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar si de culpa comisa in exercitarea mandatului.
Or, potrivit art.374 Cod comercial mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, fiind cuprins in actul constitutiv (art.5) sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea.
Administratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art.72 din Legea 31/1990 republicata si art.1532 - 1533 Cod Civil, are si o răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Pe parcursul desfășurării procedurii de faliment si in cursul judecării cererii administratorul-parat nu a făcut in nici un fel dovada existentei unor cauze care sa-l absolve de aceste obligații contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei si nu a adus nici un fel de probe in dovedirea faptului ca si-ar fi îndeplinit au obligațiile contractuale.
Faptele enumerate de art.138 din Legea 85/2006 atrag răspunderea civila delictuala speciala a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia daca au cauzat starea de insolventa a societății si este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societății.
Netransmiterea de către administratorul debitoarei a actelor contabile, desi avea aceasta obligatie conform art.31 din Legea nr.85/2006 (art.33 din Legea nr.64/1995) si fusese notificat in acest sens de către lichidatorul judiciar numit in cauza este de natura a duce la concluzia ca organele de conducere ale debitoarei au avut interes in a ascunde respectivele acte contabile pentru a nu se putea analiza situația patrimoniala a debitoarei, eventualele bunuri aflate in patrimoniul acesteia si alte aspecte care ar fi putut clarifica cauzele de ajungere a societății in stare de insolventa.
Se mai arată că sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R sunt sume aferente desfasurarii activităților comerciale, sume care trebuiau sa fie plătite de către societate din încasari. lor a fost cauzata de dezinteresul total arătat de către asociați in indeplinirea obligatiilor legale si contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legala).
Urmare a activității desfășurate de administratorul societății societatea a intrat in încetare de plați, si pe cale de consecința in faliment, instituția noastră fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobânzilor si penalităților aferente acestora.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea personală patrimonială instituită de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 este o formă răspunderii civile delictuale, ca atare, pentru a fi atrasă trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.998 - 999 Cod civil: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția celei a cărui răspundere este angajată.
Recurenta-creditoare a formulat cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d) pe motiv că intimata pârâtă a făcut să dispară unele documente contabile, nu a ținut co0ntabilitatea în conformitate cu legea prin neîntocmirea și nedepunerea raportărilor contabile și a deconturilor de TVA impuse de dispozițiile imperative ale Legii nr.82/1991 pentru perioada decembrie 2003 - decembrie 2006.
Astfel cum a reținut și judecătorul sindic, faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității.
Raportându-se la cerințele prev. de art.998 - 999 Cod civil, creditoarea nu a arătat și nu a dovedit că tocmai datorită acestei omisiuni a administratorului debitoarei, societatea comercială a intrat în insolvență, nedovedind legătura de cauzalitate între contribuția administratorului și starea de insolvență.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că administratorul nu a făcut nici un fel de dovadă, pe tot parcursul judecății, cu privire la existența unor cauzei care să-l absolve de obligațiile legale, sarcina probei, conform art.1169 Cod civil, nu revine pârâtului, ci aceluia care face o afirmație și care trebuie să o dovedească, răspunderii recurentei reclamante.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.5551 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele, SC PS. SRL prin LICHIDATOR CONSUL-L și SC -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.I
GREFIER,
-
Red.Jud.Z
Tehnored.
2 ex.
Fond: Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina
