Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.440
Ședința Publică de la 23.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.5162 din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AL., SC - prin lichidator judiciar și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta, prin consilier juridic dna., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Recurenta arată că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri noi de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulate și înscrisuri noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii formulată în baza art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 și obligarea pârâților, în considerarea calității acestora de asociați și administratori ai debitoarei SC -, la plata sumei de 6.201.568 lei, astfel cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, având în vedere motivele invocate și atașate în scris, la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 5162/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă cererea formulată de creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală B, cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâșilor Al. și. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului 96 în contradictoriu cu creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 4 și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală B, precum și radierea debitorului din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, în adunarea creditorilor din data de 07.05.2008, cei doi creditori Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B și Direcția Regională Vamală B au fost de acord cu formularea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii administratorilor. În ședința publică din data de 08.05.2008 instanța a autorizat, în temeiul art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cererea formulată de creditori în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din lege, împotriva pârâșilor Al. și. Cererea a fost motivată în sensul că pârâții au făcut să dispară unele documente contabile, societatea debitoare 96 nu a depus la organele abilitate situațiile financiare începând cu anul 2001 și nu a predat lichidatorului actele contabile prevăzute de art. 28 din lege.
Pârâșii nu s-au prezentat în fașa instanței și nu au formulat apărări.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța a reținut că în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială se desfășoară procedura simplificată a insolvenței fașă de societatea debitoare 96 în baza sentinței comerciale nr. 2032/24.05.2007, la cererea formulată de creditorul Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală
În raportul nr. 1 de activitate lichidatorul judiciar a menționat că documentele financiare ale societății debitoare nu au fost depuse la dosar, la sediul declarat societatea nu desfășoară activitate și nu au fost identificate bunuri.
Cu privire la cererea de antrenare a răspunderii celor doi administratori, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada susținerilor din cerere. S-a considerat că răspunderea administratorului societății comerciale instituită prin art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, ci este de natură delictuală, pentru antrenarea ei trebuind să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999.civ. cum ar fi fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Referitor la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, s-a arătat că evidența contabilă nu a fost predată lichidatorului care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea. Dar Legea nr. 85/2006 stabilește la art. 147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziție lichidatorului documentele menționate de art. 28 din lege se pedepsește, astfel că lichidatorul avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale dacă aprecia că sunt îndeplinite condițiile.
Deoarece predarea înscrisurilor contabile prevăzute de art. 28 din lege este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, s-a considerat că neîndeplinirea acesteia nu poate cauza starea de insolvență.
De asemenea, s-a arătat că nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr. 85/2006, sancțiunile care se aplică pentru neîndeplinirea acestei obligații fiind prevăzute de legi speciale, respectiv de Legea nr. 31/1990 și de Legea nr. 82/1991.
S-a mai apreciat că nedepunerea actelor contabile nu echivalează cu neținerea contabilității conform legii, iar lipsa înregistrărilor contabile trebuie să fi avut drept consecință ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Judecătorul sindic a reținut că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de art. 138 lit. d din legea insolvenței și a respins cererea formulată de comitetul creditorilor.
În ceea ce privește propunerea de închidere a procedurii făcută de lichidatorul judiciar, s-a arătat că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu care pot fi valorificate.
Ca urmare, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, constatând că nu există bunuri în averea debitorului, a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva sentinței comerciale nr. 5162/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 Aceasta a criticat sentința atacată susținând că instanța de fond a soluționat cererea cu interpretarea greșită a legii. Astfel, a considerat greșit că nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între neținerea contabilității și ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Din actele cauzei rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora și a dobânzilor și a penalităților de întârziere constituind unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Recurenta susține că în culpă sunt administratorii debitoarei care, deși au fost notificași de mai multe ori de către lichidator, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fiind întrunite condițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006. Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea obligației legale de ținere a contabilității conform legii, fiind invocate dispozițiile Legii nr. 82/1991 și cele ale art. 73 din Legea nr. 31/1990, prejudiciul constă în debitul neacoperit datorat recurentei și evidențiat în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, culpa are atât sorginte delictuală cât și contractuală, fiind invocate prevederile art. 1082.civ. referitoare la prezumția de culpă cât și cele ale art. 1532-1533.civ. privind contractul de mandat, legătura de cauzalitate constă în faptul că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe sau impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege.
Analizând recursul a cărui motivare vizează dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. se constată că nu este fondat.
Astfel, prima instanță a interpretat corect dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 care prevăd antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei prin suportarea unei părți din pasivul acesteia în condițiile în care "au ținut o contabilitate fictivă, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau au făcut să dispară unele documente contabile".
Așa cum a reținut prima instanță, răspunderea reglementată de acest text de lege este una delictuală și nu contractuală, deoarece nu este invocată încălcarea vreunei obligații contractuale inserate în cadrul contractului de mandat dintre societate și administratorul societății debitoare.
Ca urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1532-1533.civ. invocate și care privesc contractul de mandat și nici cele ale art. 1082.civ. care se referă la prezumția de culpă în cazul neîndeplinirii obligației civile contractuale și care operează numai în situația răspunderii civile contractuale.
Într-adevăr, nedepunerea actelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 prezumă neținerea contabilității societății debitoare în conformitate cu legea, respectiv cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 a contabilității și încălcarea de către administratorul statutar al debitoarei a obligației prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Însă, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, nu sunt suficiente numai dovedirea faptei ilicite, în cazul de față fapta constând în neținerea contabilității potrivit legii. și a prejudiciului constând în intrarea debitoarei în stare de insolvență și existența pasivului neacoperit, ci este necesară și dovedirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, respectiv a faptului că neținerea contabilității conforme cu legea a cauzat starea de insolvență.
Dar această condiție a existentei legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu nu a fost probată, sens în care a reținut și judecătorul sindic. Nu poate fi considerată ca o probă susținerea recurentei în sensul că societatea nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă dezinteres pentru funcționarea ei și nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, deoarece nu s-a dovedit reaua-credință a administratorilor debitoarei în ceea ce privește neținerea contabilității conforme cu legea și faptul că aceasta ar fi cauzat starea de insolvență a societății. Totodată, acumularea datoriilor, inclusiv a celor către bugetul de stat constituie un efect al stării de insolvență și nu o cauză a acesteia.
de aceste considerente, se apreciază că recursul nu este fondat și, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E
CU MAJORITATE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.5162 din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AL., SC - prin lichidator judiciar și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, -
GREFIER,
Red. /2 ex./21.04.2009
OPINIE SEPARATĂ
Verificând reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2032/24.05.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr- a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, împotriva debitoarei SC -; s-a dispus deschiderea procedurii simplificate; s-a constatat că debitoarea este dizolvată de drept; a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei și a fost numit lichidato judiciar.
Creditoarele înscrise la masa credală, Direcția Regională Vamală B și Administrația Finanțelor Publice au formulat cerere de autorizare a formulării acțiunii prevăzute de art. 138 din lege, prin încheierea de la 08.05.2008 instanța a autorizat creditorii să formuleze cerere conform art. 138 alin. 3 din lege.
Prin cererea înregistrată la 07.05.2008, Administrația Finanțelor Publice sector 4 formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, chemând în judecată pârâții Al M și, în calitate de administratori asociați ai debitoarei.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din lege.
S-a susținut că prin faptele culpabile, constând în sustragerea documentelor contabile, neîntocmirea evidențelor fiscale, cu consecința cauzării stării de insolvență a societății.
Prin sentința comercială nr. 5162/27.11.2008, Tribunalul Bucureștia respins cererea formulată de creditori privind cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, în temeiul art. 131 din lege a dispus închiderea procedurii insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că răspunderea reglementată de art. 138 din lege este de natură delictuală, pentru a fi antrenată fiind necesară întrunirea condițiilor impuse de art. 998 - 999 cod civil.
S-a apreciat ca nedovedită legătura de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 28 din lege și starea de insolvență, refuzul reprezentanților debitoarei de apune la dispoziția lichidatorului documentele prevăzute de lege este ulterior deschiderii procedurii și nu poate fi apreciat ca determinant raportat la starea de insolvență pe de o parte, pe de altă parte nu probează neîntocmirea evidențelor contabile conform legii.
Cu privire la propunerea e închidere a proceduri, instanța a reținut că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu care pot fi valorificate, nefiind posibilă continuarea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 4 invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 pr.civ. și art. 304 indice 1 pr.civ.
S-a susținut că responsabilitatea pentru încălcarea dispozițiilor legale privind întocmirea contabilității față de prevederile art. 138 alin. 1 din lege revine administratorilor debitoarei, faptul nedepunerii la dosarul cauzei și al neîndepliniri obligației de publicare a documentelor contabile instituind prezumția de culpă.
S-a mai arătat că raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile ale administratorilor și cauzarea sării de insolvență a fost dovedit, neîntocmirea documentelor contabile, în condițiile obțineri de profit a determinat neachitarea taxelor și impozitelor aferente cu consecința determinări insolvenței societății.
Analizând actele și lucrările dosarului, contrar opiniei majoritare apreciez că se impune admiterea recursului modificarea sentinței atacate, în parte în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtul administrator Al Maf ost condamnat în temeiul art. 12 Legea nr. 87/1994 și art. 178 Legea nr. 141/1997 pentru evaziune fiscală și folosirea de acte comerciale falsificate la autoritatea vamală, cu consecința cauzării prejudiciului în valoare de 4.084.457 lei debit și accesorii.
De asemenea din evidențele creditoarei sector 4 rezultat că debitoarea nu a mai întocmit și depus spre publicare bilanțuri contabile, raportări semestriale și declarații fiscale pentru anii 2001 - 2007.
În aceste condiții apreciem întrunite cerințele art. 138 alin. 1 din lege, raportat și la prevederile art. 998 - 999 cod civil.
Este evident că în îndeplinirea mandatului acordat de către societatea debitoare, administratorii acesteia nu au respectat legislația în vigoare, inclusiv cu privire la întocmirea evidențelor contabile, urmărind sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, fapte a căror săvârșire culpabilă a fost constatată prin sentința penală nr. 779/26.05.2003.
În mod greșit instanța de fond a apreciat ca nefiind dovedită săvârșirea culpabilă a faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d, din întreg materialul probator rezultând săvârșirea cu vinovăție a acestora.
Nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale și la dosarul cauzei creează o prezumție de nerespectare a obligațiilor legale privind întocmirea evidențelor contabile, prezumție care în cauză se coroborează cu cele constatate prin sentința penală.
În ceea ce privește dovedirea legături de cauzalitate neîntocmirea documentelor contabile conform legii a determinat acumularea unor datorii semnificative, care au generat starea de insolvență, în tabelul creanțelor fiind înscrise creanțele Autorității Naționale a Vămilor și a sector 4, însumând 6.201.568 lei.
Prin faptele săvârșite cu vinovăție, administratorii asociați, urmărind sustragerea de la plata datoriilor bugetare prin întocmirea unor evidențe fictive sau neîntocmirea acestora au determinat starea de insolvență.
În consecință, apreciem întemeiat recursul, raportat la art. 304 pct. 9 pr.civ, în temeiul art. 312 alin. 3 pr.civ. opinând în sensul admiterii, modificări în parte, și admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Cristina Scheaua, Aurică
