Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- (Număr în format 377/F/-)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 455

Ședința publică de la 08 Mai 2008

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Moț

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta, cu domiciliul în localitatea B,-, județul D împotriva sentinței nr.476/01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr- (număr în format 3/F/2003), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL J- CF - prin lichidator SC SRL C, cu sediul în C,- A-B, județul D și intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ SA C cu sediul în C, str. - C M, - parter, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata creditoare prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal, precum și faptul că prin serviciul arhivă, recurenta pârâtă a depus un set de acte în copie xerox.

Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului și constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul părții asupra excepției invocate:

Consilier juridic, pentru intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ SA C, a solicitat să se constate nul recursul.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 476 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă acțiunea precizată formulată de creditoarea Banca Comercială SA împotriva pârâtei, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar C, desemnat să administreze procedura insolvenței în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC SRL

A fost obligată pârâta să suporte cu averea personală pasivul rămas neacoperit în urma valorificării bunurilor debitoarei.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 22 martie 2005, creditoarea Banca Comercială SA Cas olicitat antrenarea răspunderii administratorului debitoarei SC SRL B, solicitând ca întregul pasiv al debitoarei să fie suportat de administratorul social. De asemenea a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că prin sentința nr. 375 din 04.11.2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 3/F/2004, s-a dispus înscrierea băncii în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 400.348.143 ROL lei, creanță chirografară, această sumă fiind aferentă creditelor nr. 191/2001 și 760/2002.

A mai arătat că prin Rechizitoriul din 22 iulie 2004 din dosarul nr. 54/P/2003 al PNA Serviciul Anticorupție C s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a administratorului, pentru săvârșirea infracțiunilor: utilizarea creditului în alte scopuri decât C pentru care a fost contractat, înșelăciune și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din probatoriul administrat și expertiza judiciară efectuată a reieșit utilizarea în interesul propriu al acesteia, a creditului 760/2002 acordat de bancă. Din același probatoriu reiese că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În drept a invocat dispozițiile art. 137 alin.1 lit. a și c din Legea nr. 64/95 republicată și modificată.

Judecătorul sindic a reținut că prin decizia penală nr. 321 din 11 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, pârâta a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.10 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a stabilit definitiv și irevocabil că pârâta a folosit bunurile societății și creditele persoanei juridice în alte scopuri, ținând o contabilitate neconformă cu legea.

La data de 18.10.2007 creditoarea Banca Comercială SA a depus precizare la cererea privind angajarea răspunderii administratorului SC SRL, în sensul că a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 40.034,81 lei reprezentând creanța băncii înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor.

Instanța constatând îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea insolvenței nr. 85/2006 a obligat pe recurentă să suporte cu averea personală pasivul rămas neacoperit din patrimoniul debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta la data de 3 martie 2008, iar motivele au fost depuse ulterior, la data de 13 martie 2008.

În ședința publică din data de 8 mai 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția tardivității depunerii motivelor de recurs, în condițiile în care comunicarea sentinței s-a făcut la data de 25 februarie 2008, iar pârâta a formulat recurs la 3 martie 2008, motivându-l însă abia la 19 martie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 301 civ.Cod Penal, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță însă sunt aplicabile dispozițiile derogatorii ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora în materia insolvenței termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului (alin. 1 din textul menționat), iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte (art. 303 alin. (2) Cod procedură civilă).

Ori, în speță, de la data comunicării sentinței - 25 februarie 2008 recurenta a declarat în termen recursul, respectiv la 3 martie 2008, însă nu l-a motivat în termenul de 10 zile, aceste motive fiind depuse la 19 martie 2008.

În asemenea condiții, Curtea în temeiul art. 306 Cod procedură civilă va constata nul recursul pentru că nu a fost motivat legal, cu precizarea că nu a constatat în motivele recurentei motive de ordine publică care să fie invocate și din oficiu în conformitate cu art. 306 alin. (2) pentru a fi puse în discuția părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de pârâta, cu domiciliul în localitatea B,-, județul D împotriva sentinței nr.476/01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr- (număr în format 3/F/2003), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL J- CF - prin lichidator SC SRL C cu sediul în C,- A-B, județul D și intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ SA C cu sediul în C, str. - C M, - parter, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

09 Mai 2008

Red.jud. / 2 ex.

Tehnored. / 29.05.2008

jud.fond

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Craiova