Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 335/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 482

Ședința publică de la 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 5435 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - SRL - prin LICHIDATOR PRO MANAGEMENT.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa de procedură cu intimatul - pârât, dovada procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea " destinatar mutat de la adresă", precum și faptul că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură dovada de comunicare a sentinței atacate.

Cu privire la dovada de citare în ce privește intimatul - pârât, Curtea face aplicarea dispozițiilor art.98 proc.civilă apreciind procedura de citare legal îndeplinităși având în vedere că în motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin. 2. proc.civilă reține pricina în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Baf ormulat la data de 14.02.2008, cerere pentru autorizarea în vederea formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, conform art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, republicată, cerere încuviințată de judecătorul sindic prin încheierea din data de 21.02.2008.

Prin sentința comercială nr.5435/11.12.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată, dispunând închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006, republicată, este o răspundere delictuală și, deci, poate fi antrenată dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.998-999 Cod civil, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, elemente care nu au fost probate în cauza de față, din rapoartele lichidatorului judiciar reieșind că nu au fost identificate cauzele care au determinat intrarea societății în stare de insolvență.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, creditoarea, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a comercială sub nr- la data de 05.02.2009.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată este nelegală fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a le oferi creditorilor un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv, sancționarea membrilor organelor de conducere, astfel încât art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, trebuie interpretat în sensul urmărit de legiuitor.

Astfel, a arătat recurenta, societatea, prin administrator, este obligată să solicite aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, republicată, chiar și în ipoteza în care starea de încetare de plăți ar fi iminentă.

S-a învederat că din rapoartele întocmite de lichidator, rezultă că debitoarea a refuzat să colaboreze cu lichidatorul judiciar, prin refuzul de a preda actele contabile prevăzute de art.28 din legea insolvenței, ceea ce instituie o prezumție de sustragere de la control a societății debitoare, împiedicând analizarea activității, desfășurată de societate.

Recurenta a mai arătat că răspunderea administratorilor se întemeiază pe contractul de mandat, conform art.374 Cod comercial.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.

Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului,.

Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.

Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.

Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.

Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.

În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței comerciale nr.5435 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator PRO MANAGEMENT.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.

Președinte Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red. Jud. - 30.03.2009

Tehnored. - 2.04.2009

Nr. ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Bucuresti