Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 489/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 467/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.489
Ședința publică de la 21.04.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, în contradictoriu cu intimatele A și SC C SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOOVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.71/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr. 71 din 11.01.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva pârâtului ca neîntemeiată și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL și radierea acesteia din Registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, Judecătorul - sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 1215 din 30.03.2007 a fost admisă cererea creditoarei SECTOR 3 B și deschisă procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC SRL și numit lichidator judiciar
La data de 14.09.2007 a fost autorizat unicul creditor SECTOR 3 să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, cerere depusă la 24.10.2007, creditoarea solicitând atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, reprezentant al societății debitoare, față de dispozițiile articolului 138 literele a și d din Legea nr.85/2006.
Creditoarea și-a motivat cererea, în esență, prin aceea că pârâtul a folosit bunurile sau creditele societății în interes personal întrucât valorile evidențiate în contabilitate la data de 31.12.2001 nu au fost identificate, astfel că, se creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății în interes personal; precum și că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nu a depus actele prevăzute de articolul 28 din lege.
Lipsa documentelor justificative poate presupune că sumele obținute au fost folosite în interes personal sau al altor persoane.
Judecătorul - sindic a apreciat că reclamanta-creditoare nu a făcut dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic și nu a arătat care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială (Legea nr.82/1991 rep), și starea de insolvență a debitoarei.
Din cererea creditoarei nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către pârât și starea de insolvență a debitoarei, reclamanta făcând doar afirmații generice referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor debitoarei în interes personal, fără a indica, în concret, elementele care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de articolul 138 litera a din lege.
De asemenea, simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza dispozițiilor articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 6.03.2008.
În motivarea recursului, creditoarea reclamantă a arătat că, în ceea ce privește săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera a, acestea rezultă din aceea că sumele înregistrate în bilanțul contabil la rubrica "Alte valori" aproximativ 903.000 lei, ce se regăseau la sfârșitul anului, nemaifiind în prezent, au fost înstrăinate de reprezentantul societății fără a evidenția modalitatea de distribuire, ceea ce duce la concluzia că administratorul societății debitoare și-a însușit în interes propriu aceste sume.
Referitor la faptele prevăzute de articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006, recurenta a arătat că societatea debitoare nu a depus toate declarațiile privind obligația de plată la bugetul de stat și nici deconturile TVA, încălcând astfel prevederile articolelor 79-82 din OG nr.92/2003.
Nedepunerea acestor documente, susține recurenta, nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, întrucât necunoașterea legii nu este scuzabilă, ci vădește intenția de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului financiar al statului activitate generatoare de venituri, precum și de a ascunde patrimoniul societății față de creditori.
Mai mult, arată recurenta, potrivit articolelor 72, 73 alineat 2 din Legea nr.31/1990 și articolului 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol dar și de culpa comisă în executarea mandatului, iar pârâtul administrator deține un mandat comercial în sensul articolului 374 Cod comercial, prezumat a fi cu caracter oneros, astfel încât culpa sa este prezumată, potrivit articolului 1082 cod civil raportat la articolul 138 din Legea nr.85/2006.
Recurenta nu a solicitat probe noi în recurs în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă și a cerut judecarea recursului în absența sa, conform articolului 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente.
În mod legal și temeinic Judecătorul - sindic a apreciat că recurenta creditoare nu a dovedit fapta proprie a intimatului pârât constând în cauzarea cu vinovăție a stării de insolvență a debitoarei.
În temeiul actualei reglementări a articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006 este necesar să fie dovedită existența raportului de cauzalitate între faptele ilicite pe care creditoarea susține că le-ar fi săvârșit pârâtul intimat, fost administrator al societății debitoare și starea de insolvență a societății debitoare.
În speță însă, după cum a reținut în mod corect Judecătorul - sindic, creditoarea s-a limitat la enunțuri generale, fără a proba concret faptele presupus săvârșite de către intimatul pârât, cu atât mai mult cu cât acesta prin actele depuse la dosar (filele 16-25 dosar ) a dovedit că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 1763/20.05.2002 de "", notar public, a cesionat părțile sociale deținute în cadrul societății debitoare către, căruia i-a cedat și funcția de administrator al societății, pârâtul retrăgându-se din societate și predând noilor asociați actele contabile și actele societății debitoare (fila 22).
Prin hotărârea AGA SC SRL din 15.05.2002 noi asociați au decis și mutarea sediului societății în municipiul
Deși, potrivit articolului 5 din Legea nr.26/1990, mențiunile privind societatea comercială neînscrise în Registrul Comerțului și nepublicate în Monitorul Oficial al României nu sunt opozabile terților, actele autentice depuse în dovedire de către dl. fac dovada cesionării părților sociale și retragerii din societate a dl. și a d-lui, între părți actele de cesiune invocate producându-și efecte de la data încheierii lor, respectiv de la data de 15.05.2002 și 20.05.2002.
Având în vedere că debitul cumulat de către societatea debitoare către SECTOR 3 este ulterior acestor date menționate, societatea nedepunând situațiile financiare, raportările contabile pe anii 2003, 2004, 2005 ultima raportare contabilă fiind depusă în 2002 și aferentă anului 2001 după cum afirmă chiar recurenta, (ulterior societatea fiind dizolvată de drept) rezultă că intimatul nu se puteau face vinovat de neținerea contabilității conform normelor legale în vigoare, în perioada de referință 2003 - 2005, acesta nemaideținând calitatea de asociat și administratorul al societății debitoare, motiv pentru care nu mai putea avea acces nici la conturile societății debitoare pentru a putea folosi sumele existente în cont("alte valori") și reportate la finele anului 2001.
De altfel, după cum a arătat și Judecătorul - sindic, iar recurenta nu a combătut prin nici un mijloc de probă aceasta, creditoarea recurentă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că intimatul ar fi săvârșit vreuna dintre faptele culpabile imputate, cauzând prin aceasta starea de insolvență a societății debitoare.
În mod greșit recurenta a susține că operează o prezumție de vinovăție în sarcina intimatului, dată fiind natura mandatului comercial al administratorului unei societăți comerciale, căci, în materia răspunderii civile delictuale, vinovăția trebuia dovedită prin întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de lege și dovedirea raportului de cauzalitate dintre fapta culpabilă și producerea prejudiciului, legea folosind, după cum am menționat, sintagma "a cauzat"starea de insolvență a societății ceea ce implică obligatoriu dovedirea legăturii de cauzalitate în sensul celor mai sus arătate.
Chiar dacă răspunderea civilă a persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege, este o răspundere civilă cu natură juridică, în funcție de izvorul obligației încălcate ea putând fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală, în situația în care invocă răspunderea contractuală (ca natură juridică) recurenta trebuia să dovedească, pe lângă fapta săvârșită de către intimat și faptul că acesta a încălcat contractul de mandat încheiat cu societatea debitoare.
Cum în speță însă, recurenta nu a probat cele afirmate, hotărârea atacată este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în contradictoriu cu intimatele și SC C SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOOVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.71/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
13.05.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
