Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CCOMERCIALĂ NR.512R
Ședința publică de la 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr.4803/12.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar - EXPERT SRL, KH., și U OG INTERNAȚIONAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimații U OG INTERNAȚIONAL și - din Israel, dovezile de citare restituindu-se la dosar cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresa indicată".
Față de mențiunea de pe citații și anume "destinatar mutat" Curtea face aplicarea disp.art.98 pr.civ. în raport cu obligația părții de a indica la dosar schimbarea adresei de sediu, respectiv de domiciliu și constată procedura legal îndeplinită.
De asemenea, Curtea dispune rectificarea încheierii de la termenul anterior, în sensul că din moment ce și pentru intimații și menționarea la dosar a adreselor de domiciliu era incompletă s-a dispus la termenul anterior citarea și a acestora prin afișare la ușa instanței, procedură care s-a îndeplinit pentru termenul de față și în sensul că nu s-a dispus pentru intimata U OG INTERNAȚIONAL citarea la ușa instanței, ci în Israel, astfel cum s-a și îndeplinit procedura de citare pentru termenul de față, adresa de citare în străinătate a acestei intimate fiind cunoscută.
Având în vedere că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
După încheierea dezbaterilor și rămânerea dosarului în pronunțare se prezintă intimatul, prin avocat, care solicită instanței să se consemneze concluziile sale de respingere a recursului.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 23.03.2006 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în cauza constituind obiectul dosarului - (829/2004) privind procedura falimentului debitorului - SRL, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ias olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se atragă răspunderea pârâților, Guri și Kh., foști administratori ai societății debitoare pe diferite perioade anterioare, pentru pasivul debitorului, în temeiul art.137 alin.1 lit.a și d din Legea 64/1995, republicată.
Prin Încheierea dată în cauză la 20.03.2006 tribunalul, prin judecătorul sindic a pus în vedere lichidatorului să formuleze în mod separat cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere a societății debitoare.
În sensul dispus, prin cererea formulată în cauză la 27.11.2006, lichidatorul - Expert SRL a chemat în judecată pârâții, Guri, Kh., Kh. și și U OG Internațional solicitând atragerea răspunderii patrimoniale a acestora pentru pasivul debitorului în temeiul art.182 alin.1 lit.a,d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin sentința comercială nr.3225 pronunțată în cauză la 04.12.2006 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială prin judecătorul sindic, a respins excepția prescripției dreptului la executare silită și a respins cererile creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și lichidatorului - Expert SRL împotriva pârâtului, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe comerciale a formulat recurs creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prin decizia comercială nr.888 R pronunțată la 29.05.2007 în dosarul nr- Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința comercială 4802 pronunțată la 12.12.2007 în dosarul nr.4823/2004 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererile creditorului DGFP I și lichidatorului - Expert SRL în temeiul 138 din Legea nr.85/2006, ca neîntemeiate și a dispus în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL precum și celelalte măsuri de ordin procedural aferente închiderii procedurii.
Pentru a pronunța aceasta sentință comercială tribunalul a reținut în principiu că de la data constituirii societății debitoare, doar pârâții, U OG Internațional, Guri și Kh., au deținut succesiv calitatea de asociați și administratori.
Potrivit rapoartelor de activitate întocmite de lichidatorul desemnat în cauză, acesta a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, deoarece nu s-au depus documentele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 și art.18 din Legea 85/2006 și că principala cauză a stării de insolvență se datorează modului defectuos de conducere a societății debitoare. Reclamanții au invocat săvârșirea de către pârâți a faptei de neținere a contabilității în conformitate cu legea. Faptul nedepunerii actelor contabile nu echivalează însă în mod obligatoriu cu fapta invocată. Pentru a se putea reține că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea trebuie să se probeze faptele administratorilor prin care au fost încălcate prevederile Legii contabilității nr.82/1991 și că aceste nereguli au cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între fapta administratorului și starea de insolvență.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății iar invocarea prevederilor art.138 din Legea 85/2006 nu atrage automat răspunderea pârâților, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție de vinovăție și de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidențelor contabile. Din probele administrate în cauză, nu se poate reține săvârșirea faptelor invocate împotriva pârâtelor.
Societatea debitoare nu figurează cu bunuri în patrimoniu, susținerea lichidatorului că pârâții ar fi utilizat creditul societății în folos propriu prin aceea că au beneficiat de plățile externe asupra cărora nu au reținut impozitul la sursă, nu s-a dovedit în condițiile art.1169 Cod civil, cu atât mai mult cu cât impozitul și TVA ce ar fi trebuit reținute din sumele achitate partenerului extern și virate către bugetul de stat nu reprezentau un bun sau credit al societății, pentru a fi incidente prevederile art.138 lit.a din Legea 85/2006.
Împrejurarea ca prin Procesul-verbal de control nr.1377/19.05.1999 al DGFP I se reține că debitoarea a achitat între 1994 - 1996 servicii externe calificate drept comisioane pentru care trebuia să se rețină la sursă impozitul datorat de către persoanele juridice nerezidente, nu este de natură să atragă răspunderea pârâților, ci răspunderea potrivit Codului d e procedură fiscală.
Răspunderea în temeiul art.138 din Legea 85/2006 nu poate fi atrasă fără dovedirea îndeplinirii condițiilor privind săvârșirea faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției, simplul fapt că în procedura insolvenței nu s-au acoperit toate creanțele neprezentând relevanță.
Rapoartele lichidatorului nu fac dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâților și prejudiciu. Susținerile creditorului reclamant în sensul prezumării culpei pârâtelor în raport cu art.1082 cod civil și 374.pr.civilă, al răspunderii contractuale și mandatului comercial cu titlu oneros nu pot fi primite pentru ca răspunderea în baza art.138 din lege nu poate fi contractuală decât dacă ar rezulta dintr-un contract de mandat, care este aplicabil doar în raporturile dintre administrator și societățile comerciale.
Susținerile lichidatorului creează doar premiza acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale, fără a constitui, în sine, o dovadă certă pentru săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute de art.138 alin 1 din lege.
Pe de altă parte, în raport cu inexistența unor bunuri în patrimoniul debitorului sunt aplicabile în speță prevederile art.131 din Legea 85/2006 în sensul închiderii procedurii, nejustificându-se menținerea pe rol a unei proceduri de lichidare a bunurilor debitorului.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditorul Județul Iad eclarat recurs, în termen, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate împotriva pârâtei în temeiul art.138 alin.1 lit.a și d din Legea 85/2006.
Recurentul a solicitat și judecata cauzei în lipsă.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu prevederile art.304 pct.9 și următoarele pr.civilă, în primul rând că prin raportul lichidatorului depus la 12.07.2005 la dosarul primei instanțe s-au preluat concluziile procesul-verbal nr.1202/18.06.2001 al DGFP I în sensul că față de perioada controlată prin procesul-verbal 21533/19.05.1996 organul de control a procedat la recalcularea bazei de impozitare și față de nevirarea la buget a TVA aferentă, s-a reținut în sarcina societății debitoare și o datorie în cuantum de 240.974.655 lei și majorări în cuantum de 608.854.126 lei. Prin raportul depus la 20.03.2006 lichidatorul a reținut că administratorii debitorului au folosit, cu rea-credință bunurile debitorului în folos propriu sau al altei persoane, ceea ce constituie fapta prevăzută de art.138 lit.a din Legea 85/2006.
De asemenea, nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea de către debitor nefiind depuse bilanțurile și declarațiile financiare contabile, astfel fiind incidente prevederile art.138 alin.1 lit.d din lege în raport cu actualul și foștii administratori. Au fost încălcate astfel dispozițiile art.1, 11, 27 alin.1, 30 alin.1 din Legea 82/1991, art.72 și 73 din Legea 31/1990. Tribunalul trebuia să aibă în vedere prevederile art.1540 Cod civil, potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol ci pentru orice culpă.
Tribunalul nu a reținut nici îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale referitoare la faptă, prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăție.
În ceea ce privește condiția existenței faptei ilicite, s-a avut în vedere caracterul de răspundere delictuală specială, fără a se distinge între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și cei anteriori, în măsura în care au constituit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Săvârșirea faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.a rezultă din concluziile raportului lichidatorului depus la 20.03.2006. Obligațiile financiare față de bugetul statului calculate de organul de control sunt de tipul celor cu reținere la sursă iar administratorul, deși a reținut sumele respective, nu le-a virat la buget. Fapta respectivă, coroborată cu alte acțiuni ale administratorilor, de schimbare a denumirii societății, de cesiuni succesive ale părților sociale prin interpuși, conduce la concluzia ca bunurile și creditele societății au fost utilizate în folosul propriu al administratorilor sau al altei persoane.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, sub aspectul dispariției documentele contabile și al neținerii contabilității în conformitate cu legea, săvârșirea acesteia rezultă din nedepunerea bilanțurilor contabile și a declarațiilor financiare. În acest fel s-a încercat acoperirea modului fraudulos în care a fost condusă societatea. În lipsa realizării operațiunilor contabile nu s-a putut realiza urmărirea datoriilor societății și o bună activitate de management, cu consecința majorării pasivului.
Inexistența sau ascunderea documentelor contabile creează o prezumție relativă de neținere a contabilității în conformitate cu legea, care a determinat starea de insolvență prin imposibilitatea urmăririi debitelor societății și majorarea în mod fictiv a pasivului.
Prejudiciul este un efect derivat al faptelor pârâtelor, derivând din starea de insolvență, creditorii văzându-se în imposibilitatea de a le fi plătite creanțele în condiții normale, în mod integral și la scadență. Astfel prejudiciul constă în valoarea masei pasive a societății debitoare, potrivit tabelului de a obligații.
Raportul de cauzalitate privește relația dintre activitatea defectuoasă realizată de pârâți și rezultatele economice ale societății, determinând în final starea de insolvență a debitorului.
Nerealizarea unor activități prevăzute legal, în speță neținerea evidenței contabile constituie o prezumție relativă a existenței legăturii de cauzalitate, între faptele pârâților și apariția stării de insolvență.
Prezumția este susținută de hotărârea irevocabilă de deschidere a procedurii și rămânerea datoriilor neachitate la finalul procedurii.
În concluzie, starea de insolvență este rezultatul managementului defectuos efectuat de pârâți, fapta ilicită a acestora este materializată sub forma omisiunii depunerii actelor contabile. Dovada legăturii dintre fapta pârâților și starea de insolvență constă în dezinteresul manifestat de pârâți în privința funcționării normale a debitoarei.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților, în calitate de administratori ai societății debitoare, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, în vigoare la momentul actual sub aspectul reglementării insolvenței, referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.
În ceea ce privește cerința existenței faptei ilicite, prin cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților s-a invocat săvârșirea de către acestea a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Referitor la fapta de a folosi bunurile sau creditele societății debitoare în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prevăzută de art.138 alin.1 lit.a, cererea de atragere a răspunderii s-a bazat pe concluziile procesului-verbal de control nr.21533/19.05.1996 al Gărzii Financiare - Secția I în sensul că societatea debitoare, sub o denumire anterioară, nu a reținut la sursă și nu a vărsat la buget impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente aferent serviciilor externe importate în perioada 1994-1996, generând debitele societății către buget rezultate sub acest aspect. Procesul-verbal de control menționat face dovada faptei astfel cum a fost descrisă în cuprinsul acestuia. Prin rapoartele de activitate întocmite în cauză și cererea de atragere a răspunderii materiale lichidatorul judiciar a transferat fapta astfel reținută în condițiile art.138 alin.1 lit.a fără a proceda și la completarea probatoriilor referitor îndeosebi la aspectul utilizării de către pârâți a bunurilor societății debitoare în folosul propriu sau al altor persoane. În condițiile în care raportul de activitate al lichidatorului nu poate constitui în sine un mijloc de probare a cererii de atragere a răspunderii materiale iar în cadrul judecății acestei cereri nu s-au invocat și administrat probe concludente, nu se poate reține ca fiind dovedită în concret, efectiv, realizarea folosului propriu de către pârâți. Insuficiența probelor administrate înlătură și recurgerea la o eventuală prezumție în sensul respectiv.
Referitor la cealaltă faptă invocată a fi fost săvârșită de către pârâți, în sensul dispariției unor documente și al neținerii contabilității în conformitate cu legea, astfel cum este prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, nedepunerea la dosar sau la organele fiscale a bilanțurilor contabile și a declarațiilor financiare nu are în mod obligatoriu drept cauză fapta respectivă, care de asemenea, nu a fost probată în mod concret iar legiuitorul nu a avut în vedere nici instituirea unei prezumții în dovedirea săvârșirii acesteia.
Prejudiciul nu este avut în vedere prin dispozițiile art.138 alin.1 sub aspectul material al pasivului societății debitoare pentru că ceea ce datorează societatea are ca izvor de drept raporturile juridice primare iar nu faptele enumerate prin dispozițiile respective. Ceea ce trebuie avut în vedere sub aspectul prejudiciului este faptul că în urma ajungerii debitorului în stare de insolvență creditorii nu își mai pot recupera creanțele în condiții normale ci în cele specifice procedurii insolvenței, după cum s-a apreciat, de altfel și prin motivele de recurs.
În dovedirea raportului de cauzalitate legiuitorul nu a instituit o prezumție legală, în acest sens trebuind să fie avută în vedere administrarea unor probatorii concludente sub aspectul că fapta concretă invocată în sarcina pârâtelor a cauzat în mod direct starea de insolvență a societății debitoare.
Hotărârea de deschidere a procedurii atestă în mod irevocabil doar ajungerea în starea de insolvență dar nu privește în nici un fel vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din lege. În cazul dispariției unor documente contabile sau al neținerii contabilității în conformitate cu legea relația de cauzalitate trebuie în primul rând susținută în mod obiectiv și, de asemenea, probată, ceea ce nu e cazul să se rețină a se fi îndeplinit în cauză, susținerile sub acest aspect fiind de ordin general, teoretic și rămase nedovedite. Oricum, dispozițiile art.138 alin.1 nici nu au în vedere, în enumerarea faptelor în măsură să atragă răspunderea patrimonială, activitatea sau managementul defectuos, dezinteresul manifestat.
Condițiile prevăzute legal pentru atragerea răspunderii patrimoniale trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, nedovedirea îndeplinirii uneia sau a mai multor dintre acestea, ca în cauza de față, conducând la respingerea cererii de atragere a răspunderii, ca neîntemeiată.
În legătură cu motivul de recurs referitor la lipsa vreunei menționări a pârâtului în cuprinsul sentinței atacate, Curtea reține că și acesta este nefondat, având în vedere că pârâtul respectiv a fost citat la judecată pentru termenul de la 05.12.2007, astfel cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 223 din volumul II al dosarului de fond, cu consecința că omisiunea menționării lui în hotărârea pronunțată constituie o eroare materială care poate fi îndreptată oricând în temeiul art.281 Cod procedură civilă.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr.4803/12.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar - EXPERT SRL, KH., și U OG INTERNAȚIONAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.:
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
