Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.522
Ședința Publică de la 6.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4747 din 6.11.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - 2867 SRL prin lichidator judiciar, - SA, - SA, - SA, - și - SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, răspuns intimatul pârât, prin apărător, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Apărătorul intimatului pârât a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică; fără cheltuieli de judecată.
URTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.821/28.04.2005, pronunțată în dosar nr.339/2005, Tribunalul Bucureștia admis cererea creditoarei - SA, în temeiul art.38 alin.7 din Legea nr.64/1995 a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a lichidării față de debitoarea - 2867 SRL.
Prin încheierea de la 15.03.2007, în temeiul art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, instanța a autorizat comitetul creditorilor constituit în cadrul procedurii de insolvență să introducă acțiune în răspundere patrimonială, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a formulat o astfel de cerere.
Prin cererea înregistrată la 15.03.2007, sector 3, în numele comitetului creditorilor a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în temeiul art.138 alin.1 lit.c și
În motivarea cererii s-a arătat că nedepunerea evidențelor contabile echivalează cu determinarea dispariției acestora, lichidatorul judiciar fiind în imposibilitate de a stabilii cauze ce au determinat starea de insolvență; pârâtul în calitate de administrator purta răspunderea, conform art. 73 din Legea nr. 31/1990 pentru existența și completarea registrelor contabile, organizarea și conducerea contabilității.
S-a susținut că potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită poate consta și într-o omisiune, inacțiune în neîndeplinirea unei activități.
Cu privire al incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c s-a susținut că pârâtul a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Prin sentința comercială nr.4747/06.11.2008, Tribunalul Bucureștia respins cererea formulată de comitetul creditorilor prin sector 3, împotriva pârâtului; în temeiul art.131 din lege a dispus închiderea procedurii insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că reclamanta comitetul creditorilor nu a probat, în conformitate cu art.1169 cod civil susținerile formulate prin cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
S-a apreciat că răspunderea reglementată de Legea insolvenței este de natură delictuală, fiind necesară întrunirea condițiilor prevăzute de art.998 - 999 cod civil privind fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Din materialul probator administrat a rezultat că evidențele contabile ale societății au fost întocmite în conformitate cu legea, acestea au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar, care a supus analizei documentele predate, identificând creditorii și bunurile societății.
S-a apreciat că nedepunerea cu regularitate a situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii patrimoniale; au fost reținute și concluziile raportului de inspecție fiscală încheiat de DGFP B la 11.10.2004.
Cu privire la înstrăinarea frauduloasă de bunuri s-a reținut că restituirea utilajului, conform contractului de leasing, pentru neplata redevențelor nu poate fi imputată pârâtului.
Cu privire la măsura închiderii procedurii, instanța a apreciat ca fiind întrunite cerințele art.131 din lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice sector 3 invocând motive de nelegalitate ce se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ.
În esența au fost reluate argumentele prezentat în cererea introductivă,.
S-a învederat că în opinia recurentei, pârâtul a omis cu rea credință să solicite declanșarea procedurii, îndată ce starea de încetare de plăți a devenit iminentă, acesta fiind obligat să solicite deschiderea procedurii, împiedicând astfel agravarea insolvenței.
S-a mai arătat că reprezentantul societății a manifestat un dezinteres total, prin neîndeplinirea obligațiilor conform dispozițiilor legale privind administrarea societății debitoare.
Au fost reluate susținerile întemeiate pe dispozițiile arT.1540 cod civil, art.374 cod comercial, art.72 și art.73 alin.2 din Legea nr.31/1990, art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea insolvenței.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire al incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din lege s-a învederat că administratorilor societăți și-a îndeplinit obligația de întocmire a evidențelor contabile conform legii.
S-a mai arătat că în cursul anului 2004 pârâtul a depus eforturi constante în vederea redresări activității comerciale, în sensul recuperării creanțelor de la parteneri externi, prin contractarea de noi comenzi, reducerea cheltuielilor societății, isolvența societății nefiindu-i imputabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
S-a statuat că răspunderea patrimonială reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere de natură delictuală, administratorul fiind ținut a răspunde pentru faptele sale săvârșite culpabil, care au determinat starea de insolvență, în condițiile întrunirii cerințelor art.998 - 999 cod civil.
Răspunderea instituită prin textul de lege are un caracter special, este o răspundere personală care intervine numai în condițiile în care prin faptele săvârșite s-a determinat insolvența societății, legea neinstituind o prezumție legală de vinovăție și răspundere, fiind necesară administrarea de probe concludente și pertinente care să dovedească atât săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art.138 din lege cât și întrunirea condițiilor generale ale răspunderii delictuale.
În cauză, cu privire la incidența prevederilor art.138 alin.1lit.d din lege,din probatoriul administrat a rezultat că debitoarea prin reprezentant a îndeplinit obligația de predare a documentelor contabile conform art. 28 din lege, ceea ce a permis identificarea creditorilor și activelor societății.
Din raportul de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, pentru adunarea creditorilor din 20.12.2005, a rezultat că verificările efectuate au privit bilanțurile contabile întocmite și depuse la sector 3 pentru anii 2001-2004; de asemenea raportul de inspecție fiscală nr. /11.10.2004 (filele 169-175) a privit documentele contabile puse la dispoziție de societate pentru perioada 01.08.1999 - 04.10.2004, constatându-se întocmirea corectă a documentelor fiscale.
Vor fi reținute și concluziile raportului de expertiză extrajudiciară administrat în cauză, ce are valoare de înscris necontestat de părți ( filele183-189),din care a rezultat că societatea, în întocmirea evidențelor contabile nu s-a abătut de la dispozițiile Legii nr.82/1991, precum și a normelor metodologice de aplicare a acesteia.
În consecință, în sarcina pârâtului nu pot fi reținute faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din lege, pârâtul în calitate de administrator a întocmit și organizat contabilitatea societății conform legii, starea de insolvență nefiind determinată de nerespectarea dispozițiilor legale privind ținerea contabilității.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.138 alin.1lit.c privind dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți, raportat la dispozițiile art.27 alin.1 din lege.
Recurenta a susținut că reprezentantul societății a omis cu rea credință să sesizeze instanța îndată ce a observat că aceasta se află în încetare de plăți.
Dispozițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit.c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței conform art.27 alin. 1 din lege privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.
Potrivit art.27 alin.2 din lege, legiuitorul lasă la latitudinea debitoarei decizia de a sesiza instanța sau de a continua o activitate în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor susmenționate, rezultă că debitoarei îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvări debitorului insolvent.
Art.138 alin.1 lit.c nu sancționează decizia continuări unei activități în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
Din materialul probator administrat a rezultat că starea de insolvență s-a instalat la sfârșitul anului 2004 începutul anului 2005.
Așa cum rezultă din procesul verbal nr.52.404/11.10.2004 societatea debitoare și-a achitat datoriile către bugetul statului cât și către bugetele locale, a desfășurat corect activitatea în ceea ce privește regimul plăților efectuate prin deconturi bancare, cât și cel privind plățile în numerar.
De asemenea administratorul societății a depus eforturi constante și susținute pentru redresarea societății urmărind recuperarea creanțelor semnificative deținute de societate împotriva propriilor debitori; contractarea de noi comenzi; reducerea cheltuielilor societății.
Din raportul de inspecție fiscală a rezultat că documentele contabile au reflectat cu rigurozitate operațiunile efectuate de către societate, neînregistrându-se diferențe între jurnalul de cumpărări, decont și balanța de verificare; jurnalul de vânzări a fost completat corespunzător pe baza facturilor emise atât la intern cât și la export, corespunzător balanțelor de verificare.
În consecință, nu se poate concluziona că pârâtul a dispus continuarea activității în interes personal scopul urmărit fiind acela de a redresa societatea debitoare.
Nefiind întrunite condițiile art.304 pct.9 pr.civ, apreciind legală sentința atacată, în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge recursul declarat de recurenta, împotriva Încheierilor din data de 29.09.2008 și 14.10.2008, pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații - IMOBILIARE SA, și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 24.04.2009
2 ex.
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Diana
