Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 546/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Do CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.546
Sedința publică de la 07 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.814/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât EL și intimata debitoare SC A IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la nr.18486/- la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, lichidatorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii simplificate împotriva debitoarei SC A IMPORT EXPORT SRL in temeiul art. 1 al. 2lit. "e" din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comercială nr.2641/29.06.2007, Tribunalul București - Secția a VII-a Comerciala a dispus intrarea în faliment a debitorului, numind lichidator judiciar.
La data de 27.11.2007, unicul creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 a formulat cerere de autorizare în vederea promovării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale și cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului EL, reprezentant al societății debitoare, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea de ședință din 22.02.2008, a fost autorizat unicul creditor pentru a formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale.
Prin sentința comercială nr. 814 din 22.02.2008, tribunalul a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE sector 4, ca neîntemeiată și în baza articolului 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A IMPORT EXPORT SRL și radierea ei din Registrul Comerțului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din informațiile furnizate de ORC B și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.
În conformitate cu prevederile art.1169 Cod civil, creditoarea trebuia să dovedească că pârâtul a săvârșit faptele menționate.
Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul rezultă că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea 85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamanta nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială (Legea nr. 82/1991 republicată) și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art.138.
Instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulată, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către pârât și starea de insolvență a debitoarei.
Fapta prevăzută la art.13 8 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul creditor nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Mai mult, din înscrisurile de la dosar rezultă că acesta a depus bilanțurile contabile la administrația financiară, mai puțin perioada în care s-a aflat în dizolvare judiciară când și-a încetat activitatea.
Față de cele menționate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar, în baza disp. art. 138 lit. d din lege.
Potrivit art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Întrucât din rapoartele lichidatorului judiciar și din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că debitoarea nu deține bunuri mobile și imobile în patrimoniu, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor, în baza art.131 din Legea 85/2006, a dispus închiderea procedurii prevăzute de legea menționată și a dispus radierea societății debitoare din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
În motivarea recursului, se arată că cererea a fost întemeiată pe prevederile articolului 138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, în considerarea faptului că organele de conducere ale societății debitoare nu au transmis lichidatorului judiciar actele contabile ale societății comerciale, fiind astfel imposibilă stabilirea cauzelor care au dus la ajungerea acesteia în stare de insolvență, precum și în considerarea faptului că în evidențele instituției nu au fost depuse bilanțurile contabile și raportările semestriale în perioada 01.2001-01.2007, constituind fapta culpabilă de neținere a contabilității în conformitate cu legea.
Având în vedere cele de mai sus, respectiv calitatea de administrator a pârâtului, precum și prevederile legale invocate în susținerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, respectiv art. 138 din Legea 85/2006, este evidentă culpa administratorului debitoarei privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei.
În motivarea cu privire la incidența articolului 138 lit. d din Legea 85/2006, s-a arătat că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare.
Se invocă dispozițiile articolelor 11, 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, articolelor 1532-1533, 1540 Cod civil, articolului 374 Cod comercial, articolului 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954.
Natura răspunderii va fi determinată de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite, în unele cazuri va fi o răspundere civilă contractuală, iar în altele va fi o răspundere civilă delictuală.
Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică cât și al treilea.
Potrivit principiilor dreptului civil, ca regulă generală, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
În cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 din Legea 85/2006.
În conformitate cu dispoziția art. 1080 Cod civil coroborat cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității administratorului societății debitoare cu activitatea unei persoane diligente (bonus familia) care-și subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Potrivit principiilor generale de răspundere, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități, ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia să fie întreprinsă de către anumite persoane.
Faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia dacă au cauzat starea de insolvență a societății și este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societății.
Netransmiterea de către administratorul debitoarei a actelor contabile, deși avea această obligație conform art. 31 din Legea nr.85/2006 (art. 33 din Legea nr.64/1995) și fusese notificat în acest sens de către lichidatorul judiciar numit în cauză, este de natură a duce la concluzia că organele de conducere ale debitoarei au avut interes în a ascunde respectivele acte contabile pentru a nu se putea analiza situația patrimonială a debitoarei, eventualele bunuri aflate în patrimoniul acesteia și alte aspecte care ar fi putut clarifica cauzele de ajungere a societății în stare de insolvență.
Instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că în cauză nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare.
Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări. lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către asociați în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legală).
Urmare a activității desfășurate de administratorul societății, societatea a intrat în încetare de plăți, și pe cale de consecință în faliment, instituția fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
Instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că nu sunt întrunite ipotezele cuprinse în articolul 138 lit. d din Legea 85/2006.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod Procedură Civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s- ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâtul, prin fapta lui culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
De asemenea, faptul că pe parcursul procedurii falimentului, creditorii nu au fost îndestulați nu este de natură a antrena în mod automat răspunderea pârâtului întrucât răspunderea pentru insuficiența activului poate fi angajată numai dacă prejudiciul a rezultat direct din greșeala de gestiune iar la starea de insolvență au contribuit și membrii organelor de conducere, prin faptele lor culpabile.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 35 raportat la articolul 28 alin. 1 din Legea nr.85/2006 ar putea eventual atrage răspunderea penală a pârâtului conform articolului 147 din lege, neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății. Rapoartele lichidatorului judiciar nu dovedesc în nici un fel condițiile necesare atragerii răspunderii pârâtului, ele referindu-se doar la nedepunerea la dosar a actelor contabile.
Așa cum a reținut și judecătorul-sindic, nedepunerea declarațiilor contabile la organele fiscale nu poate fi asimilată cu fapta prevăzută de articolul 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Simplul fapt că administratorul nu a ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Față de cele arătate, apreciind că nu a fost dovedită incidența în cauză a articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, fiind invocate numai aspecte de ordin general, în baza articolului 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă și articolului 8 din Legea nr.85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.814/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât EL și intimata debitoare SC A IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
9.05.2008
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
