Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 558/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.558
Sedința publică de la 01 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECATOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.416/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SA prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul intimatului pârât prin apărător.
Intimatul pârât prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 04.02.2009, Tribunalul Giurgiua înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.416/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.
Prin sentința comercială sus-menționată judecătorul-sindic a respins cererea formulată de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B pentru atragerea răspunderii fostului administrator al falitei SC,.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că:
Prin cererea înregistrată la 18.08.2008 creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat obligarea fostului administrator al falitei la suportarea pasivului social motivat de nesolicitarea în termen a deschiderii procedurii și dispunerea continuării activității nerentabile, determinând creșterea pasivului și, în final, incapacitatea de plată.
Astfel, din raportul asupra cauzelor insolvenței, rezultă că societatea falită înregistra pierderi începând cu anul 2003, în anul 2006 și-a întrerupt activitatea fără a îndeplini formalitățile legale, nu s-a procedat la recuperarea creanțelor însumând 17.860 lei, situație imputabilă fostului administrator.
Cu privire la cererea formulată, lichidatorul judiciar a opinat că în anul 2003 când societatea înregistra pierderi, administrator al faIitei era Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B care nu a cerut deschiderea procedurii de insolvență ci a procedat la vânzarea de acțiuni. In consecință, se reține că pârâtul a preluat mandatul de administrator după privatizare, în cursul anului 2003, dată la care falita înregistra datorii bugetare, că procedat la continuarea activității în condițiile executării silite a patrimoniului, la declararea în insolvență și dizolvarea voluntară în anul 2006, cu îndeplinirea formalităților de publicare, că nu se identifică pretinsele creanțe nerecuperate, elemente obiective și independente de managementul societății conducând la lipsa resurselor financiare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, apreciind soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Din rapoartele lichidatorului judiciar si înscrisurile existente la dosarul cauzei, a rezultat că intimatul pârât se face vinovat de ajungerea societații in incetare de plati, întrucât nu si-a indeplinit toate obligatiile legale privind administrarea societatii, dispunând efectuarea unor operatiuni care practic au determinat încetarea de plăți, fapte prevăzute de art. 138 alin.(1), lit.c),e) si f) din Legea nr.85/2006.
Susținerea recurentei este nefondată pentru următoarele considerente:
Din rapoartele lichidatorului judiciar respectiv din raportul de activitate nr. 4 aflat la filele 230-232 dosar Tribunalul Giurgiu rezultă că starea de insolvență a SC SA exista înainte de anul 2003, data când s- privatizat societatea (23.01.2003) astfel că administratorului societății după această dată, nu-i este imputată apariția stării de insolvență.
Din raportul de activitate asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență (fila 171 dosar Tribunalul Giurgiu ) rezultă chiar că administratorul unic a preluat societatea cu pierderi cumulate și nu numai că nu a folosit bunurile și banii societății în interes propriu, chiar a fraudat activitatea societății.
Lichidatorul a concluzionat chiar că nu sunt incidente în cauză dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006.
Față de aceste aspecte, recurenta face afirmații neadevărate, din probele administrate în cauza rezultând contrariul celor susținute de recurentă.
Cum în condițiile articolului 1169 Cod civil, cel ce face afirmație trebuie să o dovedească, iar recurenta nu a făcut dovezi în sensul celor susținute mai mult din probele administrate în cauză a rezultat tocmai contrariul celor susținute, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.416/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SA prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 1 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
28.04.2008
Tribunalul Giurgiu
Judecător sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda