Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 563/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - - JUDECĂTOR 3: Gabriela
- - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții G și împotriva sentinței civile nr. 1403/Sind din 11 iunie 2009 pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 5 noiembrie 2009.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1657/62/4.03.2009 formulată de reclamantul I, în calitate de lichidator al debitoarei, în contradictoriu cu pârâții G și, în calitate de administratori și asociați ai debitoarei solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar la suportarea din averea personală a unei părți din pasivul debitoarei, rămas neacoperit în cadrul procedurii de insolvență, în cuantum de 17.914 lei în temeiul art. 138 (1) lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, art. 73(1) lit. c, art. 134(1) și (2), art. 181 din leg. nr. 31/1990 republicată și art. 11(4) din Legea 82/1991 republicată, reținându-se în fapt că potrivit ultimului bilanț contabil depus la Administrația Finanțelor Publice B de la 31.12.2005 rezultă că societatea debitoare deținea în patrimoniu active circulante sub forma stocurilor în valoare de 23.632 lei. Administratorul debitoarei nu a putut fi găsit pentru a prezenta alte documente. Rezultă că evidența contabilă nu a fost ținută conform legii și că se creează prezumția potrivit căreia fapta intră sub incidența art. 138 Deși societatea avea stocuri de 23.118 lei și cheltuieli în valoare de 6.616 lei nu s-au plătit datoriile înregistrate la 31.12.2005, situația fiind imputabilă administratorului debitoarei, creditorii fiind astfel prejudiciați, deci sunt incidente dispozițiile art. 138 și e din legea insolvenței.
Prin sentința civilă nr. 1403/11 iunie 2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL în contradictoriu cu pârâții G și și în consecință:
A obligat pe pârâți în solidar să suporte din averea personală partea din pasivul societății debitoare rămasă neacoperită în cadrul procedurii de insolvență în valoare totală de 17.914 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Potrivit interogatoriului luat celor doi pârâți ( 10 și 11) aceștia au calitatea de asociați și administratori ai societății debitoare. Deși recunosc că bunurile înregistrate în bilanț se găsesc la sediul firmei, nu au procedat la predarea acestora către reclamantul lichidator, în condițiile stipulate de art. 28 din Legea nr. 85/2006, așa cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor insolvenței ( 15) care nefiind contestat în cadrul procedurii de insolvență, beneficiază de prezumția de adevăr.
În ceea ce privește stocul de marfă, potrivit răspunsului 4 din cele două interogatorii, este vorba de marfă perisabilă constând în produse alimentare și băuturi aflate la sediul societății. Deși au afirmat că marfa din stoc este perisabilă, pârâții nu au prezentat nici lichidatorului judiciar și nici instanței procesul verbal de expirare a mărfii, iar stocul de marfă evidențiat în bilanțul anului 2005 se regăsește și în bilanțul anului 2008.
Cu toate aceste ambii pârâți răspund, conform pct. 5 din interogatoriu că nu au întreprins nici o măsură pentru plata datoriilor societății.
În această situație instanța a reținut în sarcina pârâților faptele prevăzute de art. 138 (1) lit. a,b lit. d și lit. e din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 138 (4) din Legea nr. 85/2006
În acest sens s-au dovedit toate cele 4 elemente ale răspunderii prevăzută de art.138 din Legea nr. 85/2006 respectiv:
- fapta ilicită constând în lipsa unor înscrisuri apte să probeze lipsa stocului de marfă perisată;
- prejudiciul care în valoare de 17.914 lei;
- culpa constând în omisiunea recunoscută de a opera în evidențele contabile presupusa marfă perisată;
- legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu constă în faptul că neîndeplinindu-și obligațiile prevăzute de art. 73(1) lit. c art. 181 din leg. 31/1990 republicată și modificată și respectiv art. 11(4) din leg. 82/1991 republicată, pârâții au determinat insolvența societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții G și întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă solicitând în principal modificarea în senul respingerii acțiunii, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului se arată următoarele:
În cazul răspunderii administratorului trebuie îndeplinite 4 condiții referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăția și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, condiții neîndeplinite în speță.
Cu privire la fapta ilicită, aceasta nu poate fi o stare de fapt, ci o acțiune sau inacțiune a unei persoane.
Faptele ilicite în sensul art. 138 sunt enumerate limitativ iar interpretarea lor nu poate fi făcută prin analogii, ci strict asupra situației prezentate de text.
Instanța reține incidența art. 138 lit. a, b, d și e din Legea nr. 85/2006. Singura situație care ar putea avea însă aplicabilitate ar fi cea de la lit. nedovedită în speță, restul textelor nu au aplicabilitate.
Cu privire la prejudiciu, acesta nu s-a dovedit.
În ceea ce privește vinovăția, aceasta nu este prezumată și trebuie să ia forma intenției care în speță nu s-a dovedit.
Nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între fapta ilicită (lipsa documentelor indicate de instanță) și așa zisul prejudiciu.
Raportul de cauzalitate trebuie dovedit prin probe neechivoce nu prin prezumții.
Examinând sentința atacată, în raport cu probele administrate, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat.
răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege,raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Cu privire la fapta ilicită s-a reținut de către instanța de fond că aceasta constă în lipsa unor înscrisuri apte să probeze lipsa stocului de marfă perisabilă în valoare de 23.118 lei, respectiv a unui proces verbal de perisabilitate, bunuri care nu au fost predate lichidatorului.
Potrivit ultimului bilanț contabil depus la Administrația Finanțelor Publice de la 31.12.2005 rezultă că societatea debitoare deținea în patrimoniu active circulante în valoare de 23.632 lei din care stocuri în valoare de 23.118 lei, active care nu au putut fi prezentate de administratori,dar nici justificată lipsa acestora.
Fapta prevăzută de art. 138 al 1 lit. din Legea 85/2006 este o faptă comisivă se referă la deturnarea sau ascunderea unei părți din activul societății pentru diminuarea activului patrimonial în scop personal,în dauna creditorilor,scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății sau ascunderea lor și la mărirea fictivă a pasivului societății, prin înscrierea în contabilitate a unor datorii fictive sau prin producerea unor documente false care atestă astfel de datorii.
Acest fapt creează prezumția ascunderii sau deturnării acestor bunuri de către pârâți, de vreme ce activele imobilizate și stocurile menționate figurează în patrimoniul debitoarei și nu se mai găsesc, nejustificându-se nici legala ieșire a acestora din patrimoniu, faptă ce se încadrează în dispozițiile art. 138 lit. e din Legea 85/2006.
Fapta prevăzută de art. 138 al 1 lit. a din Legea 85/2006 presupune folosirea bunurilor sau creditelor acordate societății de către societăți bancare, asociați sau alte persoane, în interes propriu sau în interesul unei alte societăți sau persoane, fiind o faptă comisivă, faptă ce nu s-a dovedit în speță.
Fapta prevăzută de art. 138 al 1 lit. din Legea nr. 85/2006 se poate săvârși prin ținerea unei contabilități fictive, constând în înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natură să denatureze situația financiară a debitorului, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale sau prin dosirea unor documente contabile, în scopul denaturării situației financiare.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului potrivit art. 10 al 1 din Legea nr. 82/2001.
S-a reținut de instanța de fond omisiunea pârâților de a opera în evidențele contabile presupusa marfă perisabilă.
Din probele dosarului și raportul lichidatorului judiciar nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între neținerea legală a contabilității și intrarea debitoarei în stare de insolvență.
Neluarea măsurilor pentru nerecuperarea creanțelor nu se încadrează în faptele enumerate limitativ în art. 138 din Legea 85/2006.
Susținerea recurenților potrivit căreia vinovăția administratorilor trebuie să fie intenția nu este întemeiată, răspunderea putând fi antrenată și pentru culpa care trebuie dovedită, nefiind prezumată în cazul răspunderii delictuale.
Prejudiciul reținut de instanță constă în imposibilitatea recuperării creanței de 17.914 lei a creditoarei B, în condițiile în care valoarea stocurilor de marfă perisabilă, valoare ce apare în bilanțul din 31.12.2005 este de 23.118 lei, prejudiciul neputând depăși valoarea masei pasive.
răspunderii civile presupune îndeplinirea condiției existenței unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, adică fapta să fi cauzat insolvența și nu doar să fi contribuit la aceasta.
În speță condiția legăturii de cauzalitate între faptele reținute de instanța de fond și intrarea debitoarei în stare de insolvență nu este dovedită.
Chiar și în situația în care pârâții ar fi încheiat proces verbal de perisabilitate și s-ar fi descărcat cu valoarea stocurilor din gestiune, aceste stocuri neavând valoare nu ar fi putut fi vândute și obținută astfel o sumă de bani care să poată fi folosită la acoperirea datoriilor debitoarei, ca urmare lipsa acestor stocuri nu putea duce la insolvență.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.304 pct. 9, 3041Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâții G și împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care va fi modificată în sensul respingerii acțiunii în răspundere a administratorului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții G și împotriva sentinței civile nr. 1403/11.06.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență în calitate de lichidator al debitoarei în contradictoriu cu pârâții G și având ca obiect atragerea răspunderii în baza Legii nr. 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 5 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./6.11.2009
: /9.11.2009/6 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela
