Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 334/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.574
Ședința publică de la 6.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, în contradictoriu cu intimatele SC 3000 SRL - prin lichidator judiciar și, împotriva sentinței comerciale nr.87/9.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că au fost atașate dovezile de comunicare a sentinței, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.87/09.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, s-a dispus respingerea cererii formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva pârâtului privind atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006 precum și, în temeiul art. 131 din aceeași lege, închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei SC 3000 SRL, deoarece s-a constatat că nu există bunuri ale acesteia ce ar putea fi valorificate în cadrul procedurii.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că cererea formulată de unicul creditor din cadrul procedurii insolvenței, sector 5, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitatea sa de administrator la societatea debitoare, este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a făcut dovada, pe de o parte că pârâtul ar fi continuat activitatea debitoarei în interesul său personal, iar pe de altă parte, că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea. Astfel, se reține, nu a rezultat existența vreunui raport de cauzalitate între pretinsele fapte imputate pârâtului și starea de insolvență a debitoarei.
În ce privește închiderea procedurii, Tribunalul a reținut că întrucât lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în averea debitoarei care ar putea fi valorificate, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, se impune închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, ce a fost înregistrat pe rolul Curți de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9 din pr. civ.). În considerentele hotărârii s-a reținut că era necesară întrunirea a patru condiții ale răspunderii: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor avizate.
Din evidențele sale, arată recurenta, rezultă că debitoarea nu figurează cu declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat aferente: lunii decembrie 2002, aprilie, mai, iulie, august, octombrie și noiembrie 2003 și martie 2006-aprilie 2008. Întrucât declarațiile fiscale nu au fost depuse, recurenta consideră că este prezumată culpa pârâtului pentru răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d) din lege.
Raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății este dat de aceste împrejurări.
Recurenta invocă de asemenea, neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 cu privire la depunerea actelor contabile prevăzute în acest text de lege, ceea ce echivalează cu o dispariție a actelor contabile.
În drept, recurenta invocă la modul general, dispozițiile Legii nr. 85/2006, ale Codului civil, ale Codului d e procedură civilă, ale Legii nr. 82/1991 și ale Legii. Nr. 31/1990.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și sub toate aspectele de nelegalitate, conform art. 3041din pr. civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea persoanelor din conducerea societății debitoare atunci când acestea:"au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.", dacă și numai dacă, prin aceasta". au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență- ", Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că pârâtul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății.
Referitor la aplicabilitatea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",Curtea apreciază că sentința este, de asemenea, legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de pârâți ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
În cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență. Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privescrăspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990)față de creditorii societății,condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
Mai mult, susținerile recurentei, deși sunt riguros exacte doar din punct de vedere teoretic, acestea nu își găsesc justificarea și aplicarea în cauza de față ( raportat la probele administrate și la persoana pârâților), mai ales că recurenta nu a arătat și nu a dovedit de ce nedepunerea situațiilor financiare de către pârâți la organele fiscale sau continuarea activității după o anumită dată, ar fi cauzat starea de insolvență.
Creditoarea, care a învestit instanța cu cererea sa de atragere a răspunderii pârâților invocând anumite fapte ilicite ce se pretinde a fi fost săvârșite de aceștia ( filele 191-192 din dosarul Tribunalului), avea obligația procedurală de a identifica ea însăși cauzele insolvenței ( dacă acestea ar fi fost altele decât cele reținute de lichidatorul judiciar în rapoartele sale) și de a explica legătura de cauzalitate între anumite fapte ale pârâtului și această stare a debitoarei. Or, creditoarea, așa cum reține și Tribunalul, nu a produs astfel de dovezi, ci s-a limitat la a face unele susțineri cu caracter absolut general, lipsite de concretețe și fără legătură directă cu cele constatate în prezenta cauză de insolvență.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr. 87/09.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- pârât și intimata-debitoare SC 3000 SRL, prin lichidator judiciar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 06.04.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/TH.RED./ER/2 ex
Sentința comercială nr. 87/09.01.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Dosarul nr-
Jud. sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
