Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
Decizia comercială nr.581
Ședința publică de la 15.05.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.126/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr.126/16.01.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București Secția a VII-a Comercială, judecătorul-sindic a respins cererea de atragere răspunderii formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva pârâtului. În baza articolului 131 din legea nr. 85/2006, a închis procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC SRL, cu sediul în B, a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, notificarea sentinței către Direcția generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și plata către lichidatorul judiciar a sumei de 2.660 RON reprezentând remunerație/cheltuieli de procedură din fondul special de lichidare prevăzut de articolul 4 din legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut în esență că răspunderea administratorilor este strict limitată de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 la săvârșirea faptelor enumerate în acest articol. Cu privire la fapta prevăzută de articolul 138 lit. d, a reținut că faptul nedepunerii la dosar a actelor contabile nu echivalează obligatoriu cu neținerea contabilității în modalitatea prevăzută de legea nr. 82/1991 și că instituția creditoare avea obligația de dovedi și că fapta imputată a cauzat sau a contribuit la ajungerea societății debitoare în insolvență, aspect neprobat însă.
Cu privire la fapta prevăzută de articolul 138 lit. e din legea nr.85/2006, judecătorul-sindic a reținut că autoturismele deținute de societatea debitoare au fost înstrăinate de administrator anterior deschiderii procedurii, că activele circulante în forma stocurilor și a creanțelor sunt elemente patrimoniale destinate să asigure continuitatea ciclului de exploatare, că se află într-o permanentă schimbare, astfel că nu se poate aprecia că administratorul ascuns o parte din acest activ non material, dispozițiile legale precitate nefiind incidente.
Cu privire la fapta prevăzută de articolul 138 lit. c din legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic a reținut că nu s-a făcut dovada că administratorul societății debitoare a dispus continuarea activității în interes personal, astfel cum prevăd aceste dispoziții și că nu orice deficiență de ordin managerial este de natură angaja răspunderea membrilor organelor de conducere.
A reținut, de asemenea, necesitatea dovedirii tuturor elementelor răspunderii prevăzute de articolele 998-999 cod civil și a apreciat că natura răspunderii administratorului este contractuală numai în raporturile dintre acesta și societatea debitoare, astfel că a înlăturat incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil și a articolului 374 Cod comercial.
Judecătorul-sindic a conchis că în speță nu s- dovedit existența faptelor prevăzute de articolul 138 lit. c, d și din legea nr. 85/2006, de aceea a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată pe acest temei de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B.
A reținut, în raport de probele dosarului, inexistența de bunuri în patrimoniul debitoarei, astfel că a făcut aplicarea articolelor 131 și 135 din legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal declarat recurs motivat creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 15 februarie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma prevederilor articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că societatea debitoare ajuns în stare notorie de insolvență încă din anul 2003, că s-a constatat dezinteresul membrilor organelor de conducere și neîndeplinirea dispozițiilor legale privind administrarea societății debitoare, putându-se astfel stabili că între cauzele care au generat incapacitatea de plată și faptele pârâților (!) există un raport de cauzalitate.
De asemenea, a susținut că din înregistrările contabile existente în raportarea contractului de la 31 decembrie 2003 reies creanțe de 245.700 mii lei, care trădează dezinteresul administratorului în recuperarea creanțelor și în acoperirea datoriilor societății debitoare.
Totodată, a susținut că în urma verificărilor evidențelor instituției s-a constatat că societatea debitoare depus în mod sporadic declarațiile privind obligațiile către bugetul de stat, încălcându-se dispozițiile articolului 1, 4 și 5 din OG nr. 68/1997 și prevederile articolului 73, coroborat cu articolului 201 din legea nr. 31/1990.
În susținerea recursului s-au invocat și nerespectarea dispozițiilor articolului 28 din legea nr. 85/2006, care o obligă pe debitoare să ceară deschiderea procedurii în maximum 30 de zile de la data constatării stării de insolvență, precum și nedepunerea actelor contabile care să permită administratorului judiciar/ lichidatorului să stabilească în concret cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență.
În ce privește bilanțurile contabile pe care societatea debitoare trebuia să le depună la instituția creditoare, s-a susținut că ultima raportare contabilă depusă este cea aferentă perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2003, fiind astfel încălcate prevederile articolului 73 alin. 1 și 196 alin. 1 din legea nr. 31/1990, ale articolului 11 alin. 1, 26 și 27 din legea nr. 82/1991 și putându-se conchide că sunt întrunite elementele de atragere a răspunderii pentru fapta prevăzută de articolul 138 lit. d din legea nr. 85/2006, inclusiv cele relative la prejudiciu și la legătura de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în insolvență, precum și la vinovăție toate aceste elemente trebuind a fi analizate prin prisma prevederilor articolului 1080 Cod civil, respectiv a diligenței unui bun administrator.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile legii nr. 85/2006 ale Codului civil și ale legii nr. 31/1990.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Deși recurenta nu precizează expressis verbis, criticile sale întemeiate pe prevederile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează greșita aplicare a dispozițiilor articolului 138 lit.c,d și e din legea nr.85/2006, în susținere aducându-se nu mai multe critici, ci o singură critică sprijinită pe mai multe argumente, pe care Curtea le va grupa, răspunzându-le prin următoarele considerente comune:
Judecătorul-sindic a apreciat în mod temeinic că răspunderea trebuie analizată în funcție de dispozițiile articolelor 998 - 999 Cod civil, cu raportare la articolul 138 din legea nr. 85/2006 și tot în mod temeinic a reținut că legea nu prezumă existența elementelor răspunderii civile, partea care le invocă având obligația de a le proba în condițiile articolului 1169 Cod civil. Nici o critică nu s-a adus acestor considerente și nici nu s-a susținut în recurs că au fost probate aceste elemente, cu arătarea mijloacelor de probă care trebuiau avute în vedere.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că recurenta creditoare nu își delimitează argumentele în funcție de fiecare din cele trei fapte cu a căror examinare a investit instanța, prezentând argumente generale, pentru ca în finalul motivelor de recurs să aprecieze asupra incidenței faptelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 lit. c, d și e din legea nr. 85/2006.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alin. 1 lit. din lege, Curtea apreciază că judecătorul-sindic a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale. Susținerea recurentei creditoare, făcută în termeni de maximă generalitate, despredezinteresulintimatului pârât în asigurarea unei activități normale a societății, nu poate fi primită, întrucât fapta de referință este descrisă de lege drept una comisivă (continuarea unei activități),nu una omisivă de genul celei pretinse(nerespectarea dispozițiilor legalepentru administrarea societății).De asemenea, Curtea reține că în speță nu au fost dovedite nici celelalte elemente care circumstanțiază fapta prevăzută de articolul 138 alin. 1 lit. c din lege, respectiv împrejurarea că intimatul pârât a continuat activitateaîn interes personal,ca și împrejurarea căactivitatea ducea în mod vădit societatea debitoare la încetarea de plăți.
Ca atare, Curtea apreciază ca nedovedită fapta astfel cum este circumstanțiată de prevederile articolului 138 alin. 1 lit. din legea nr. 85/2006.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alin. d din lege, Curtea a apreciat-o, de asemenea, nedovedită. În plus față de argumentele aduse de judecătorul-sindic, răspunzând și argumentelor aduse de recurenta - creditoare în susținerea căii de atac, Curtea reține și faptul că nedepunerea bilanțurilor contabile, a situațiilor financiare și a declarațiilor pentru stabilirea obligației de plată nu valorează neținere a contabilității, contabilitatea realizându-se prin registrele prevăzute de legea nr. 82/1991 și de codul comercial.
În privința nedepunerii actelor prevăzute de articolul 28 din legea nr. 85/2006, Curtea reține că, potrivit alin. 2 al acestui articol,acest fapt poate fi echivalent cu recunoașterea stării de insolvență(aspect necontestat),nu cu neținerea contabilitățiiși este operant numai în cazul în care cererea de deschidere a procedurii este făcută de debitoare, ceea ce nu este cazul în speță.
În privința nerespectării de către societatea debitoare a obligației prevăzute de articolul 27 din legea nr. 85/2006, Curtea apreciază împrejurarea ca fără relevanță în cauză, întrucât la atragerea răspunderii patrimoniale trebuie stabilite acele fapte care au condus la insolvență,nu cele săvârșite( prin omisiune ca în speță)la trecerea a mai mult de 30 de zile de la apariția insolvenței.
Sintetinzând, Curtea apreciază ca nedovedită și fapta prevăzută de articolul 138 alin. 1 lit. din legea nr. 85/2006.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alin. 1 lit. e din lege, Curtea reține că nici o critică nu s-a formulat în concret la soluția pronunțată de judecătorul-sindic asupra acestei fapte și că nici nu există la dosar o dovadă irefutabilă că în speță a fost deturnat sau ascuns o parte din activul societății debitoare și nici că s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia,soluția fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Conchizând, având în vedere necesitatea antrenării răspunderii civile în condițiile articolului 138 din legea nr. 85/2006, raportat la articolul 998 - 999 Cod civil, numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ cele patru elemente vizând fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, văzând că în speță singura dovadă vizează prejudiciul, Curtea apreciază că judecătorul-sindic a făcut corectă aplicare a dispozițiilor legale precitate, prin raportare la specificul cauzei și la probele administrate, astfel că nu este incident cazul de modificare prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, recursul va fi respins ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.126/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Dact.
Ex.2
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
