Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 590/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 749/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 590
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr. 1422 din data de 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, SC EXPORT IMPORT SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRO MANAGEMENT
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constată că prin cererea de recurs s- solicitat judecarea cauzei în lipsă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată la 30.01.2008 la ribunalul București - Secția a VII-a Comercială în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura insolvenței reglementată prin Legea nr.85/2006, derulată împotriva debitorului Export Import, creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 4 și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă al Municipiului B au chemat în judecată pe pârâtul, administrator al societății debitoare, solicitând să se dispună atragerea răspunderii acestuia pentru pasivul debitorului în temeiul dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.d din legea menționată.
Creditorii au fost autorizați în îndeplinirea atribuțiilor specifice unui comitet al creditorilor, să formuleze cererea respectivă, de către judecătorul sindic, potrivit încheierii pronunțate în cauză la 30.01.2008.
De asemenea, în cuprinsul raportului de activitate nr.4 întocmit la 26.03.2008 de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, acesta din urmă a solicitat închiderea procedurii insolvenței în condițiile prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.1422 pronunțată la data de 26.03.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii formulată de cei doi creditori, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, precum și radierea debitorului din Registrul Comerțului, notificarea închiderii procedurii și plata onorariului către lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că din analiza bilanțurilor debitorului, aferente anilor 2002 - 2004, rezultă menținerea acelorași indicatori contabili, fără menționarea cifrei de afaceri sau a cheltuielilor, ceea ce denotă fie încetarea activității, fie neactualizarea datelor.
În raport cu fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 invocată de către creditorii reclamanți pentru atragerea răspunderii pârâtului, nedepunerea actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu neținerea contabilității, care s-ar fi probat în raport cu dovedirea unor încălcări ale dispozițiilor Legii nr.82/1991. O astfel de probă nu s-a administrat în cauză în mod concludent, în condițiile în care sarcina probări incumbă celui care a făcut afirmația în cadrul judecății, iar simpla invocare a dispozițiilor art.138 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, legiuitorul neinstituind nici o prezumție legală sub acest aspect.
De altfel, chiar dacă s-ar fi putut reține săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, ar mai fi trebuit dovedită și relația de cauzalitate existentă între fapta respectivă și starea de insolvență a debitorului, precum și vinovăția și prejudiciul produs.
În lipsa condițiilor legale enumerate răspunderea patrimonială a pârâtului administrator nu poate fi atrasă doar pentru că în procedura insolvenței derulată împotriva debitorului nu s-a acoperit întregul pasiv al acestuia.
Susținerea creditorilor în sensul că potrivit art.1082 cod civil și art.374 Cod comercial culpa pârâtului ar fi prezumată, nu poate fi primită, neprobându-se că ar fi vorba de o răspundere rezultată dintr-o obligație derivând din contractul de mandat.
Pe de altă parte, față de inexistența unor bunuri în patrimoniul societății debitoare, în cauză sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, în sensul închiderii procedurii.
Împotriva acestei sentințe comerciale a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în termen legal, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii formulate în temeiul art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat în esență, în raport cu prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că în realitate în cauză erau îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege în vederea atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Astfel, în ceea ce privește existența unei fapte ilicite, în sarcina pârâtului trebuie reținută neținerea contabilității în conformitate cu legea. Aceasta deoarece în raport cu prevederile art.1 și art.5 din Legea nr.82/1991, art.73 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990, rezultă fără echivoc faptul că în cazul nedepunerii documentelor contabile nu s-a ținut contabilitatea.
Obligația ținerii contabilității în partida dublă s-a instituit pentru a exista posibilitatea controlului acesteia. În baza declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului se întocmește o fișă sintetică sub acest aspect, iar nedepunerea acestor documente creează premisele prejudicierii bugetului de stat.
În privința prejudiciului, este cert că recurenta a fost prejudiciată prin conducerea defectuoasă a societății de către pârât, după cum rezultă și din tabelul final consolidat al obligațiilor debitorului.
Referitor la culpa pârâtului, răspunderea patrimonială a pârâtului are nu numai sorginte delictuală, în urma nerespectării obligațiilor legale, dar și contractuală, în baza contractului de mandat încheiat cu societatea debitoare. În contextul răspunderii contractuale culpa este prezumată și trebuie apreciată cu mai multă rigurozitate dat fiind că este vorba de un mandat comercial. Obligația ținerii contabilității incumbă administratorului și în raport cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991, iar pârâtul nu a dovedit că ar fi fost absolvit de obligația respectivă.
Referitor la existența legăturii de cauzalitate, o societate comercială nu poate funcționa viabil dacă administratorul manifestă un dezinteres total pentru asigurarea condițiilor necesare, respectiv, nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, rezultatul acestei atitudini neputând fi decât falimentul. Acesta este și raportul de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea debitorului în faliment. Implicarea administratorului în apariția stării de insolvență a debitorului rezultă din faptul că acesta a constituit dar nu a virat la bugetul de stat sume de natura impozitului pe profit.
Pentru încadrarea faptelor potrivit art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 recurenta are în vedere nedepunerea de către pârât la dosarul cauzei a documentelor contabile ale debitorului, ceea ce prezumă culpa acestuia.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, răspunderea asociaților sau administratorilor societății debitoare în procedura insolvenței, pentru pasivul acestei societăți, poate fi atrasă doar în măsura în care sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale privind existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției. În cazul în care nu se dovedește îndeplinirea vreuneia dintre condițiile legale enumerate cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 se impune a fi respinsă.
În ceea ce privește prima condiție, referitoare la existența faptei ilicite, dispozițiile Legii nr.82/1991 și Legii nr.31/1990 prevăd obligația societății comerciale de a-și ține contabilitatea proprie și răspunderea solidară a administratorilor sub acest aspect. Nedepunerea în sine a documentelor contabile de către debitor la dosarul cauzei, în condițiile în care nedepunerea lor la organul fiscal sau Registrul Comerțului nu prezintă relevanță directă în contextul procedurii insolvenței, nu echivalează însă în mod obligatoriu cu neținerea contabilității, putând avea și alte cauze decât faptele enumerate prin dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, care nu sunt în măsură să instituie o prezumție legală în sensul atragerii răspunderii pârâtului. Practic, creditoarea recurentă nu a administrat în cauză o probă concludentă în dovedirea faptei invocate în temeiul art.138 alin.1 lit.d, deși sarcina probei îi revenea potrivit art.1169 Cod civil.
Managementul defectuos sau dezinteresul manifestat de către administrator pentru funcționarea societății debitoare nu se regăsesc printre faptele în măsură să atragă răspunderea patrimonială astfel cum sunt enumerate în cuprinsul art.138 alin.1.
Oricum, în măsura în care s-ar fi dovedit săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii patrimoniale ar mai fi trebuit dovedită și relația de cauzalitate dintre fapta respectivă și producerea stării de insolvență. Or, nedepunerea de către debitor a documentelor contabile la dosarul cauzei, în baza căreia recurenta urmărește să dovedească indirect neținerea contabilității, a intervenit chiar după deschiderea procedurii, ulterior deci stabilirii existenței stării de insolvență, astfel că nu se poate reține existența unui raport de cauzalitate.
În plus, prejudiciul avut în vedere prin dispozițiile art.138 alin.1 nu constă în creanțele înregistrate în tabelul obligațiilor debitorului pentru că acestea provin dintr-un alt raport juridic, săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute prin dispozițiile legale menționate neavând, în concret, drept rezultat, pentru creditori, nașterea creanțelor respective.
De asemenea, susținerea naturii contractuale a răspunderii susținută de către recurentă nu poate fi primită, nefăcându-se dovada săvârșirii unei fapte ilicite în raport cu contractul de mandat.
În ansamblu, motivele de recurs au constituit susțineri de ordin general, teoretic, insuficient probate.
În consecință, dat fiind neîndeplinirea cerințelor legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, cererea formulată de creditori sub aspectul respectiv nu putea fi decât respinsă ca neîntemeiată, sentința pronunțată de către prima instanță în acest sens fiind temeinică și legală, impunându-se a fi menținută.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 pct.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.1422 din data de 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, EXPORT IMPORT prin lichidator judiciar PRO MANAGEMENT
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 18.06.2008
Tehnored. - 20.06.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa, Aurică Avram
