Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 632/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 682/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.632

Ședința publică de la 26.05.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, împotriva sentinței comerciale nr.1243/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata prin consilier juridic care depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul obligării intimatei la anularea informațiilor privind incidentul de plată înregistrat la și în, fără cheltuieli de judecată.

Intimata prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.1243/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu Banca Comercială Română, prin care se solicita anularea incidentului de plată înregistrat la ( Fișierul Național al Incidentelor de Plată) și în.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta a emis un bilet la ordin la data de 19.04.2004, către BCR Sucursala, ce a fost introdus la plată de către creditoarea reclamantei, acesta fiind refuzat la plată la data de 02.11.2007, refuzul bancar fiind datorat lipsei parțiale de disponibil în cont. Acest refuz la plată a fost înregistrat în Fișierul Național de Bilete la Ordin, conform Regulamentului nr. 1 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăți. Faptul că între reclamantă și societatea de leasing, beneficiară a plății a existat o anumită neînțelegere sau că plata ratei de leasing fusese deja făcută, nu prezintă relevanță în raport cu societatea bancară la care s-a prezentat biletul la ordin ce a fost refuzat la plată pentru lipsa parțială de disponibil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În acest sens, se arată, instanța nu a ținut seama de adresa din 13.11.2007, prin care creditoarea - LEASING a comunicat intimatei BCR împrejurarea că datoria recurentei fusese plătită anterior datei scadenței Ordinului de plată prezentat băncii ( adică datei de 05.11.2007 ). Recurenta susține că a achitat rata de leasing încă din data de 01.08.2007, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Ca atare, s-a strecurat o eroare cu privire la plățile dintre cele două societăți, astfel încât instanța de fond trebuia să interpreteze clar convenția părților conform art. 969 din civil. Chiar dacă nu prezintă relevanță în raporturile cu societatea bancară, împrejurarea că datoria fusese plătită, totuși, consideră recurenta, banca ar fi trebuit să informeze pe aceasta despre lipsa parțială de disponibil în cont, care ar fi fost acoperită de recurentă. Mai mult, față de noile norme metodologice bancare, societatea bancară trebuie să informeze pe client înainte de a face înscrierea în Centrala Incidentelor de plăți ( prin scrisoare recomandată, e-mail sau fax) așa cum ar fi trebuit să procedeze și intimata.

În drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 3041din pr. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a dispozițiilor aplicabile în cauză, în special a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 3041din pr. civ. Curtea apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:

Între recurenta-reclamantă și - LEASING au existat anumite raporturi contractuale potrivit cărora reclamanta avea de achitat către societatea financiară nebancară o de leasing în cuantum de 1725 Euro. La data de 01.08.2007, reclamanta a achitat cu Ordinele de plată nr. 435/01.08.2007 și nr. 442/01.08.2007, contravaloarea acestei rate, așa cum rezultă din înscrisurile de la fila 3 din dosarul Tribunalului.

Cu toate că datoria fusese plătită de către reclamantă, societatea de leasing financiar nebancară, a introdus la plată pentru aceeași datorie ce fusese însă plătită, Biletul la Ordin emis la data de 19.10.2007, cu scadența la 03.11.2007 ( fila 13 din dosarul Tribunalului).

Față de împrejurarea că însăși pretinsa creditoare a comunicat prin adresa din 13.11.2007, Băncii Comerciale Române, eroarea pe care aceasta a săvârșit-o prin introducerea la plată a Biletului la ordin pentru o datorie ce fusese achitată deja de debitoarea sa, rezultă că nu există nici o justificare legală pentru care această eroare sesizată de însuși autorul ei, să mai producă efecte juridice, cum ar fi acela al înscrierii reclamantei în Centrala Incidentelor de Plăți, consecință cât se poate de și nedreaptă pentru reclamantă, care la rândul său are o serie de alte consecințe în domeniul financiar-bancar.

Curtea are în vedere în primul rând, scopul reglementării din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăți, respectiv acela ca debitorii rău-platnici ai unor datorii ce pot fi sesizate la nivel bancar, să fie înregistrați ca atare în acest fișier.

Mai mult, potrivit art. 2 din Regulamentul nr. 1/ 2001: "În înțelesul prezentului regulament termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) data prezentării la plată - data transmiterii instrumentului de la unitatea prezentatoare la unitatea primitoare, conform circuitelor de compensare, în cazul plăților interbancare, respectiv data la care titularul de cont depune la banca sa, în vederea încasării, borderoul de încasare și instrumentul, în cazul plăților intrabancare; b)incidentul de plată-neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștință CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public;"

Față de conținutul textului, lipsit de echivoc și de împrejurarea că la momentul 13.11.2007, Băncii i-a fost comunicată eroarea cu privire la considerarea ca incident de plată, a unei datorii ce fusese deja achitată, Curtea apreciază că nu există nici o justificare legală pentru ca informația referitoare la acesta să continue a fi publicată.

Cu toate că BCR se apără că raporturile juridice dintre reclamantă și societatea Leasing nu privesc în mod direct unitatea bancară, pe de altă parte, nu există nici o justificare rezonabilă pentru care, după comunicarea erorii de către însuși beneficiarul Biletului la Ordin, această eroare să nu poată fi îndreptată, mai ales că definiția incidentului de plată din art. 2 din Regulament face trimitere la obligațiile fundamentale, originare dintre părțile contractante.

Altfel spus, chiar dacă la momentul înregistrării incidentului de plată, acesta a fost în mod corect trecut în CIP, ulterior, după sesizarea unei erori de necontestat privind introducerea la plată de către un creditor ce își valorificase creanța, acesta să nu fie radiat. Mai mult, instanța de judecată face confuzie între modul cum a fost înregistrat incidentul de plată și momentul ulterior, al descoperirii erorii săvârșite de creditor.

Având în vedere și dispozițiile art. 970 alin. 2 din civil care statuează cu titlu de principiu executarea cu bună-credință a obligațiilor și faptul că în ecuația prezentată judecății, terțul - LEASING este singurul care a săvârșit o eroare, comunicată de altfel și BCR, rezultă că inexistența datoriei principale, comunicată ca atare către unitatea bancară ce a înregistrat incidentul la plată, constituie un motiv suficient pentru ca reclamanta să fie radiată din acest fișier, în cauză fiind dovedită buna sa credință în executarea obligației de plată față de creditorul său.

Subliniem încă o dată că împrejurarea că înscrierea în fișierul național al incidentelor de plăți a reclamantei, dintr-o eroare necunoscută la acea dată de către unitatea bancară nu justifică nicidecum perpetuarea erorii prin menținerea sa în CIP, înregistrare care i-ar crea acesteia grave prejudicii prin imaginea negativă ce s-ar creea în mod nejustificat, de vreme ce datoria ce a generat înscrierea fusese plătită cu mai mult de 3 luni înainte.

Interpretând greșit art. 2 din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăți, în litera sa, iar nu în spiritul său, care neîndoielnic se circumscrie nevoii de a cunoaște pe acei debitori neserioși, care nu își achită datoriile, tocmai pentru a evita alte pierderi pentru eventualii cocontractanți ai acestora fie ei și unități bancare ), interesul fiind unul public pentru aceasta, prima instanță a pronunțat o soluție excesiv de formalistă, contrară principiului echității și bunei-credințe.

De aceea, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 rap. al art. 3041din pr. civ. va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va admite cererea, va dispune anularea informațiilor privind incidentul de plată înregistrat la și în cu privire la reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL împotriva sentinței comerciale nr.1243/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă Banca Comercială Română - Sucursala.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite cererea.

Dispune anularea informațiilor privind incidentul de plată înregistrat la și în cu privire la reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 26.05.2008, în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

RED/DACT/RE/ 2 EX.

Sent.com.nr. 1243/29.01.2008

Tribunalul București -Secția a VI a Comercială

Dosarul nr-

Jud. fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 632/2008. Curtea de Apel Bucuresti