Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 608/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 608/
Ședința publică din 3 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - președinte de secție
- - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chemații în garanție, A și împotriva sentinței civile nr. 1392/SIND din 11 iunie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Laura l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1392/SIND/11.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul sindic a respins acțiunea formulată de reclamatul, în calitate de lichidator al debitoarei în contradictoriu cu pârâtul. A admis acțiunea din dosarul conexat nr. 422/F/2006 formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu pârâtul. A admis acțiunea din dosarul conexat 354/F/2006, formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în contradictoriu cu pârâtul. A admis acțiunea din dosarul conexat nr. 354/F/2006 formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu pârâtul. A admis cererea precizată ca fiind chemare în garanție formulată de pârâtul în contradictoriu cu chemații în garanție, A și, pe care a calificat-o ca fiind o cerere de intervenție în interesul reclamanților și în consecință l-a obligat pe pârâtul, în solidar cu intervenienții, A și să răspundă cu averile personale în vederea acoperirii creanței de 9.346,89 USD, dar nu mai puțin de valoarea nominală de 31.114,70 lei, reprezentând creanța reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și respectiv în vederea acoperirii creanței bugetare în sumă de 140.301 lei, aparținând reclamantei Direcția Generală a Finanțelor Publice
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
La data de 1.12.2001, prin Decizia nr. 101 ( fila 24) pârâtul, în calitate de asociat unic al C îl numește pe chematul în garanție în funcția de director general adjunct.
Cu data de 1.12.2002 acestuia i se întocmește contractul de muncă înregistrat sub nr. 4/17577 ( fila 28) care încetează la 31.10.2005 prin demisia din 15.10.2005 ( fila 26).
Pe parcursul derulării contractului său de muncă chematul în garanție a beneficiat de 5 majorări de salariu iar de la 06.01.2003 a fost împuternicit ca, în calitate de director administrativ, să semneze acte interne ale societății, decizii, etc. ( fila 25). În cartea de muncă a chematului în garanție, s-au efectuat toate operațiunile rezultate din sus - menționatul contract de muncă.
Au mai fost angajați, cu contract individual de muncă, de la 01.09.2003 chematul în garanție A ( fila 46) cu funcția de tehnician și chemata în garanție ( filele 126 și 255) cu funcția de inspector resurse. Și salariile acestora au fost majorate, în timp, de mai multe ori ( filele 120-228).
Majorările de salarii, cel puțin în ceea ce îl privește pe chematul în garanție - A ( filele 43,44) sunt semnate de către director și respectiv inspectorul de resurse umane.
Din statele de plată salariați ( filele 121-228) rezultă că s-au efectuat deducerile personale privind plățile la bugetul consolidat la statului și respectiv la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Se constată totodată că, în luna noiembrie 2004 ( fila 253) a efectuat un împrumut de la România Împrumutul a fost garantat de către cei trei chemați în garanție ( fila 254). Mai mult, la 03.08.2005, pârâtul împreună cu chematul în garanție A constituie și înmatriculează la Registrul Comerțului o nouă societate comercială denumită P & C ( fila 263). Acest lucru de întâmpla cu numai câteva luni anterior notei explicative datată 14.12.2005 ( fila 110) dată de pârâtul care, referindu-se la starea de incapacitate de plată a, enumeră neîncasarea contravalorii serviciului, lipsa disponibilităților bănești, faptul că firma a avut mai multe contabile care au pierdut documentele contabile și faptul că fostul asociat care i-a cesionat părțile sociale i-a lăsat o situație deosebit de grea.
Aceste afirmații se contrazic în mod esențial cu o parte din probele de la dosar. Astfel:
- în răspunsul nr. 3 la interogatoriu ( fila 239) pârâtul afirmă că datoriile societății nu s-au datorat fostului asociat;
- din contractul individual de muncă al chematei în garanție ( fila 255) rezultă că aceasta a fost angajată pentru contabilitate - resurse umane la data de 01.05.2002 în timp ce pârâtul afirmă în nota explicativă ( fila 100) că a avut mai multe contabile, ea demisionând în luna octombrie 2005.
Pe de altă parte se constată că, în mod dovedit, activitatea firmei s-a desfășurat fără respectarea celor mai elementare reguli. Astfel, atât pârâtul, în răspunsul 4 la interogatoriu ( fila 239), chemata în garanție, în răspunsul 11 la interogatoriu( fila 234) și chematul în garanție, în răspunsul 16 la interogatoriu ( fila 237) arată că nu s-au făcut niciodată predări - preluări de documente.
Această conduită este imputabilă tuturor celor 3 mai sus menționați.
Analizând declarațiile martorilor audiați ( fila 299 -302) s-a constatat că toți cei patru martori menționează implicarea chemaților în garanție și în activitatea firmei: făcea angajări de personal, făcea, împreună cu soția plăți pentru diverse servicii prestate, fără documente justificative, prelua carnete de muncă, verifica și dispunea, fără documente de gestiunea tarabei din piață.
Martorii relatează că relațiile dintre pârâtul și erau foarte bune, rezultând că conlucrau pe bază de încredere.
Expertiza contabilă solicitată de chemații în garanție nu a putut fi efectuată timp de mai multe termene întrucât nici pârâtul și nici chemații în garanție nu au colaborat cu cei doi experți, G și, astfel că la termenul de judecată din 21.05.2009 s-a procedat la decăderea din probă a chemaților în garanție.
În sarcina pârâtului instanța a reținut faptele prevăzute de art. 138 81) lit. a, lit. c, lit. d și lit. f din Legea nr. 85/2006 după cum urmează:
- art. 138 (1) lit. a din Legea nr. 85/2006- constă în rămânerea în pasivitate în ceea ce privește recuperarea unor datorii de la partenerii de afaceri, inclusiv nerecuperarea autoturismului 1300 înmatriculat sub nr. - despre care atât martorii cât și chemații în garanție confirma că exista în patrimoniul debitoarei;
- art. 138 (1) lit. c din Legea nr. 85/2006 - s-a dovedit că pârâtul cunoștea însă din anii 2002 - 2003 că societatea avea datorii la stat din perioada 1999 - 2002 ( fila 240, răspuns la interogatoriu pct. 9 ) și respectiv nota explicativă ( fila 110) dar a dispus continuarea unei activități care ducea, în mod vădit la încetarea de plăți;
- art. 138 (1) lit. d din Legea nr. 85/2006 - pârâtul s-a contrazis în mod flagrant în legătură cu existența actelor contabile ale societății, afirmând ba că o parte din ele s-au pierdut din cauza contabilelor ( fila 110) ba că chemații se ocupau de contabilitatea firmei ( fila 239, răspuns la interogatoriu pct. 5 și pct. 11). În context se reține că chemata în garanție afirmă (fila 234, răspuns la interogatoriu cpt. 11) că registrele de casă și evidențele de personal au rămas în birou. Se mai reține că evidențele contabile nu au fost puse la dispoziția experților numiți în cauză.
- art. 138 (1) lit. f din Legea nr. 85/2006 - prin împrumutul realizat la data de 25.11.2004 ( fila 253), cu o dobândă de 37 % pe an se apreciază că pârâtul a folosit mijloace împovărătoare de obținere a unor resurse în vederea amânării momentului încetării plăților.
În ceea ce îi privește pe chemații în garanție, întrucât din întregul probatoriu a rezultat că aceștia, împreună cu pârâtul au contribuit direct la ajungerea societății în incapacitate de plată și intră în categoria organelor de conducere ( - ca director administrativ) și respectiv a altor persoane care pot răspunde potrivit art. 138 (1) din Legea nr. 85/2006 ( și - A), instanța a calificat cererea de chemare în garanție ca fiind o cerere de intervenție în interesul reclamanților ( art. 49 Cod procedură civilă).
Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nedovedită, reținându-se că reclamantul face vorbire despre săvârșirea unei infracțiuni situație în care ar fi trebuit să se adreseze organelor de cercetare penală.
Împotriva sentinței au declarat recurs chemații în garanție, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea în parte, în sensul respingerii cererii, ca inadmisibilă.
Recurenții critică sentința pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 Cod de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, prin prisma art. 138 din Legea nr. 85/2006, numai administratorul judiciar are calitatea de a formula această acțiune. Ca urmare, administratorul societății, respectiv patronul nu are calitatea procesuală activă de a formula o astfel de cerere, indiferent cum ar fi intitulată aceasta, pe cale principală sau incidentală.
Se mai arată că instanța de judecată a interpretat cererea de chemare în garanție ca cerere de intervenție în interesul reclamanților.
Această interpretare ridică trei probleme juridice:
- dacă este posibil a fi formulată o cerere de intervenție în procedura specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006;
- dacă pârâtul poate formula o cerere de intervenție în procedura specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006;
- dacă cerea de chemare în garanție poate fi primită pe o răspundere specială.
Recurenții consideră că este inadmisibilă o cerere de intervenție formulată de părți, numai terții având calitatea de a formula cerere de intervenție iar, pe de altă parte, nici chemarea în garanție nu funcționează în acest caz de răspundere specială pentru că s-ar da legitimare procesuală activă unei alte persoane decât cele menționate strict și limitativ de lege, respectiv administrator judiciar sau comitetul creditorilor.
Se mai invocă nelegalitatea sentinței prin prisma normelor referitoare la solidaritate și jurisdicție comercială.
În acest sens, se susține că instanța a creat solidaritate între pârât și recurenți, care nu sunt comercianți și nu li se aplică legea comercială, raporturile lor cu societatea debitoare fiind unele de muncă, supuse unei jurisdicții speciale.
Solidaritatea trebuie să fie prevăzută expres de lege sau să rezulte din obligația comună a debitorilor, ceea ce nu este cazul recurenților.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de fond a interpretat în mod corect cererea de chemare în garanție și probatoriul administrat, din care rezultă că persoanele chemate în garanție au contribuit la ajungerea societății în incapacitate de plată.
Aceleași concluzii de respingere a recursului au fost formulate și în întâmpinarea depusă de intimata reclamantă B, care arată că, chiar dacă Legea nr. 85/2006 este o lege specială, ea se completează cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, fapt pentru care hotărârea recurată este legală, recurenții intervenienți având calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea a trei acțiuni conexate, întemeiate pe dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data înregistrării acțiunilor. Toate aceste acțiuni au fost formulate împotriva unui singur pârât,.
Pârâtul a formulat cerere de intervenție forțată, întemeiată pe dispozițiile art. 57 - 59 Cod procedură civilă, a numitului, fost director administrativ al societății debitoare.
Ulterior, pârâtul și-a precizat cererea, ca fiind cerere de chemare în garanție a numiților, și
Judecătorul sindic a calificat această cerere drept cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamanților, în raport de probatoriul administrat.
Cu privire la această calificare se impun mai multe precizări.
În primul rând, instanța de judecată, chiar dacă nu este ținută de temeiul juridic invocat sau de titlul dat cererii, trebuie să califice cererea cu care a fost învestită în funcție de conținutul acesteia și nu de probatoriul administrat.
În al doilea rând, din dispozițiile art. 49 și urm. Cod de procedură civilă rezultă că numai terții pot formula cerere de intervenție voluntară, nu și părțile din proces iar din dispozițiile alin. 3 ale acestui articol rezultă că prin cererea de intervenție accesorie nu are caracterul unei cereri de chemare în judecată ci doar sprijină apărarea uneia din părți, astfel că prin această intervenție nu poate fi lărgit cadrul procesual, în sensul introducerii în cauză a altor pârâți.
Ca urmare, în mod greșit prima instanță a calificat cererea de chemare în garanție formulată de pârât ca o cerere de intervenție în interesul reclamantei.
Constatând că cererea de chemare în garanție formulată de pârât nu poate primi o altă calificare, soluția de obligare a chemaților în garanție, în solidar cu pârâții este greșită. Din dispozițiile art. 60 Cod de procedură civilă rezultă că persoanele chemate în garanție de către pârât, nu pot fi obligate direct către reclamant, ci doar către pârât, în cazul în care acțiunea a fost admisă.
Ca urmare, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze temeinicia pretențiilor reclamanților față de pârât, în ce măsură acesta este responsabil de ajungerea societății în stare de insolvență prin propriile fapte care se încadrează în dispozițiile art. 138 lit. a - e din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea nr. 64/2006), după care să examineze dacă cererea de chemare în garanție este admisibilă în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006 și în caz afirmativ să stabilească răspunderea chemaților în garanție față de pârât.
Judecătorul sindic nu a procedat în acest mod, ci a examinat răspunderea directă a chemaților în garanție față de societate, pe care i-a obligat în solidar cu pârâtul, fără a determina răspunderea proprie a acestuia.
Ca urmare, în baza art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca judecătorul sindic să procedeze în sensul celor arătate mai sus.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de chemații în garanție, A și, împotriva sentinței nr. 1392/SIND/11.06.2009, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o casează și în consecință:
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /04.12.2009
: / 08.12.2009/ 10 ex.
Jud.sindic:
Judecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
