Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 607/
Ședința publică din 3 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - președinte de secție
- - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de repunere în termenul de formula contestație și a contestației în anulare formulată de COM împotriva deciziei nr. 43/R din 27 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BRAȘOV - Secția comercială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2009.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2314/C din 26 noiembrie 2008 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta Com B și în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, partea a-IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea pârâtă solicitând admiterea recursului, întrucât a depus situația financiară aferentă anului 2006 în data de 16.12.2006.
Prin decizia nr. 43/27.01.2009 Curtea de APEL BRAȘOVa anulat ca netimbrat recursul declarat de COM B împotriva sentinței civile nr. 2314/C/26.11.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 5 ianuarie 2009 instanța a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 19,50 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, aceasta fiind citată în acest sens pentru termenul din 27 ianuarie 2009, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 din dosar.
Recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 alin.2 din nr.OG32/1995 - aprobată prin Legea nr.106/1995 recursul a fost anulat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâta solicitând anularea acesteia și în consecință admiterea recursului.
În motivarea contestației întemeiate pe art. 317 al 1 Cod procedură civilă se arată următoarele:
Sediul scriptic al pârâtei este în B- 1, imobilul având 3 apartamente. Există conflicte între pârâtă și ceilalți copropietari. Societatea își desfășoară activitatea la alte adrese unde are spații închiriate datorită deselor reclamații ale copropietarilor.
În aceste condiții citațiile ce au venit pe adresa societății nu au fost găsite de asociații acesteia fiind probabil sustrase de persoanele de mai sus, astfel că nu s-a cunoscut obligația timbrării recursului.
Societatea este în circuit comercial, nu are datorii, nu trebuie dizolvată.
Citarea s-a făcut prin afișare și societatea nu a luat la cunoștință de obligația timbrării iar apartamentul nu a fost indicat.
Examinând decizia atacată, Curtea constată următoarele:
Contestația în anulare a fost declarată în termen legal, față de dispozițiile art. 319 al. 2 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 3647/18.04.2005 a Judecătoriei Brașov imobilul în care își are sediul pârâta a fost dezmembrat în 3 apartamente pârâtei revenindu-i. nr. 1.
În speță procedura de citare pentru termenul de judecată la care s-a judecat cauza nu a fost legal îndeplinită, fiind realizată prin afișare pe ușa principală a clădirii, nefiind indicat numărul apartamentului unde își are sediul pârâta.
Întrucât imobilul în care locuiește pârâta are mai multe apartamente, nu există certitudinea că pârâta a primit citația în recurs.
Art. 317pct 1 Cod procedură civilă prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat cauza nu a fost îndeplinită potrivit legii.
Potrivit art. 921Cod procedură civilă comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
Conform art. 100 al 1 pct. 4 Cod procedură civilă procesul verbal încheiat trebuie să cuprindă domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea cu arătarea numărului etajului apartamentului, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe, inexistența acestor mențiuni sancționându-se cu nulitatea actului de procedură conform art. 100 al 3 al aceluiași articol.
După pronunțarea sentinței instanței de fond pârâta a făcut dovada depunerii situației financiare pe anul 2006.
Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept pentru nedepunerea situațiilor financiare în termenele stabilite de lege, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare a societății, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu art. 237 alin.3 din Legea nr.31/1990, republicată. Rezultă că acestea nu sunt termene de decădere.
Recurenta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale după pronunțarea hotărârii de dizolvare.
Chiar dacă această obligație a fost îndeplinită după pronunțarea hotărârii atacate, având în vedere faptul că art. 305 Cod procedură civilă permite depunerea de înscrisuri noi în recurs, se constată că în prezent nu mai subzistă temeiul pentru care instanța de fond a dispus dizolvarea societății pârâte.
Față de considerentele mai sus în baza art. 317pct 1 Cod procedură civilă Curtea va admite contestația în anulare formulată de pârâta Com B împotriva deciziei Curții de APEL BRAȘOV pe care modifică în sensul admiterii recursului declarat de pârâta Com B și pe fond a respingerii acțiunii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de pârâta Com împotriva deciziei 43/27.01.2009 pronunțate de Curtea de APEL BRAȘOV pe care o anulează.
Admite recursul declarat de COM B împotriva sentinței civile nr. 2314/C/26.11.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta Com
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Laura
- - - - - -
Grefier,
Red.:/4.12.2009
: /14.12.2000/ 4 ex.
Jud.recurs://Șt.
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura