Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 631
Ședința publică din 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 6/ din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar Grup Reșița.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-au depus încă două exemplare din cererea de recurs, transmise prin faxul instanței de creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, potrivit mențiunilor din citativ.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 6/ din 15 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Grup Reșița, dispunând închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Reșița, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în conformitate cu art. 136 din Legea nr. 85/2006, modificată, tribunalul l-a descărcat pe practician de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, dispunând, totodată, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la radierea societății, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 827/ din 2 noiembrie 2006 aceluiași tribunal la cererea societății debitoare s-a dispus deschiderea procedurii instituită de Legea nr. 85/2006, în calitate de practician fiind desemnată Grup, actuala Grup Reșița.
Lichidatorul judiciar a întocmit raportul final înregistrat sub nr. 2062 la data de 26 noiembrie 2008, care a fost comunicat tuturor creditorilor conform dovezilor depuse la dosar, raport împotriva căruia nu s-au formulat contestații.
Din examinarea raportului lichidatorului a rezultă faptul că toate bunurile aflate în patrimoniul debitoarei au fost valorificate, suma obținută fiind împărțită conform planului de distribuire. La masa credală a falitei au rămas înscriși următorii creditori: Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S cu suma de 640.135 lei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu 3,85 lei, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T cu 39.457 lei, Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S cu 11.849 lei, cu 9.279,69 lei, Reșița cu 17.173, 44 lei, cu 9.794,91 lei, Romtelecom cu 7.783,59 lei, cu 14.237,99 lei, cu 2.279 lei, cu 2.279,21 lei și România cu suma de 811,49 lei. Având în vedere împrejurarea că societatea comercială debitoare nu mai desfășoară niciun fel de activitate, că în averea sa nu mai există bunuri care ar putea să facă obiectul valorificării și că falita nu posedă nicio lichiditate pentru îndestularea creditorilor, judecătorul-sindic a apreciat că propunerea practicianului de închidere a procedurii colective este întemeiată.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Prima instituție creditoare a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul închiderii procedurii de insolvență a debitoarei Reșița, cu angajarea răspunderii administratorului social, fără cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că prin sentința comercială nr. 6/ din 15 ianuarie 2009 prima instanță a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, dispunând, totodată, închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei, fără atragerea răspunderii materiale a organelor de conducere ale societății falite, așa cum instituția creditoare a solicitat prin cererea de declarare a creanței depusă la dosar. Recurenta apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006, prezumându-se, în lipsa actelor contabile, că administratorul nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea, respectiv a deturnat ori ascuns o parte din activul persoanei juridice, această prezumție relativă putând fi răsturnată doar prin prezentarea documentelor menționate. În atare condiții sunt întrunite cumulativ toate condițiile impuse de art. 998-999 din Codul civil privind răspunderea civilă delictuală, respectiv: existența prejudiciului, vinovăția și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanței scadente din cauza ajungerii debitoarei în încetare de plăți; raportul de cauzalitate dintre fapte si încetarea plăților rezultă din existența condiției ca faptele să fi contribuit direct la ajungerea societății în insolvență; vinovăția a existat la data săvârșirii faptelor întrucât persoanele în cauză au putut avea reprezentarea faptului că vor împinge societatea la faliment și vor putea răspunde ulterior material pentru săvârșirea faptelor enumerate la art. 138, simpla producere sau condiționare a stării de insolvență fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Atât în doctrină, cât și în practica judiciară tot mai des se acreditează ideea că ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente financiare sau neținerea evidenței contabile conform legii nu sunt activități direct producătoare de prejudiciu, însă ele pot ocaziona starea de insolvență, fiind asociate cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe care generează dobânzi sau penalități. Pe de alta parte, neîndeplinirea de către administratori a obligației de a preda documentele contabile lichidatorului judiciar echivalează cu neținerea unei evidențe financiare, prezumându-se că aceștia nu au ținut contabilitatea conform legii ori că au făcut să dispară documente contabile.
În drept a invocat prevederile Codului d e procedură civilă și cele ale Legii nr. 85/2006.
În schimb, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar angajarea răspunderii materiale a administratorilor și obligarea lor la plata sumei de 640.135 lei către recurentă reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instituția recurentă are o creanță certă nerecuperată în sumă de 640.135 lei.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, statuează că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionării patrimoniului.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie.
În aceste condiții, recurenta consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului-sindic pentru a putea promova această acțiune.
În drept a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri, și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că doar recursul creditoarei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T este fondat, urmând să fie admis ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea intimată nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, angajarea răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății sau a oricărei alte persoane care ar fi cauzat starea de insolvență a debitorului. Totuși, el nici nu a arătat dacă vreuna din persoanele respective se face sau nu vinovată de starea de insolvență a patrimoniului falitei.
Cu toate că creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Taf ormulat, în cadrul declarației de creanță depusă la dosar la data de 23 august 2007, și o cerere de autorizare în vederea introducerii acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale în cazul în care practicianul omite să indice în raportul asupra cauzelor insolvenței persoanele care se fac culpabile de ajungerea persoanei juridice în această situație ori dacă omite să promoveze acțiunea prevăzută la alin. 1 al art. 138, judecătorul-sindic nu s-a pronunțat în niciun fel asupra respectivei solicitări.
Cum prima instanță a dispus închiderea procedurii de executare colectivă fără să se fi pronunțat asupra cererii recurentei având ca obiect autorizarea introducerii acțiunii în răspundere, tribunalul a dat o soluție nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile alin. 5 al art. 312 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.
În ceea ce privește recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S este de reținut că singurele critici aduse sentinței comerciale nr. 6/ din 15 ianuarie 2009 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori sociali ai debitoarei falite, însă respectivele critici nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Grup Reșița, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea Reșița, așa cum s-a arătat mai sus, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Ca atare, susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că "comitetul creditorilor" nu a avut posibilitatea să solicite avizul instanței, astfel că procedura de insolvență a fost închisă prematur, ceea ce ar atrage "casarea" ei în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței. Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali ai debitoarei, iar comitetul creditorilor nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect și solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Mai mult decât atât, prin cererea de recurs această instituție creditoare a solicitat, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul antrenării răspunderii foștilor administratori sociali pentru acoperirea sumei de 640.135 lei, lucru care nu poate fi acceptat în condițiile în care, potrivit art. 294 din Codul d e procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. de "cerere nouă" folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "cereri noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. conceptului de "cerere nouă" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de acțiune".
Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul solicitării obligării foștilor administratori la plata către instituția creditoare a sumei de 640.135 lei, cerere care nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea acțiune în răspundere, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr. 6/ din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar Grup Reșița și, în consecință:
Casează în tot hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /13.05.2009
Dact. /14.05.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
