Spete procedura insolventei. Decizia 540/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 540
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2087 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată Com L, reprezentată prin lichidatorul judiciar
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2087 din 20 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timișa dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei Com L, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea sentinței judiciare debitoarei, creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
A constatat că lichidatorul judiciar Taf ost descărcat de îndatoriri și responsabilități, potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 769 din 10 aprilie 2007, pronunțată în dosarul -, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, cu privire la debitoarea Com L, fiind numit ca lichidator T, care în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege, a întocmit tabelul datoriilor debitoarei și a notificat pe administratorul acesteia să-i predea actele contabile ale societății debitoare.
Totodată, lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare numai desfășoară nici un fel de activitate la sediul declarat, învederând instanței că din lipsa actelor contabile nu se pot determina cauzele și împrejurările insolvenței.
Având în vedere faptul că demersurile lichidatorului pentru a intra în posesia actelor contabile ale societății debitoare au rămas fără rezultat, acesta a întocmit raportul final de activitate, prin care a propus închidarea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic, văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare și, constatând incidente în cauză dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, urmând a se dispune continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5) și atunci când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
În speță închiderea procedurii s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final. Având în vedere că instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond. După întocmirea raportului final lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129, tuturor creditorilor pentru analizare și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final în vederea aprobării acestuia, Legea nr. 85/2006 neprevăzând o "opțiune" în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile legale prin aceste omisiuni.
Se mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Totodată, trebuie menționat că potrivit acestui text, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În speță, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității societății, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Această normă stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.
În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Față de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, punându-se în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul final și instanței de fond să dispună convocarea Adunării creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Com L s-a realizat în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței potrivit căruia" "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii".
Aceasta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 invocate de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, nefiind incidente în cauză.
Se reține că prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 sânt aplicabile doar în cazul închiderii procedurii insolvenței în temeiul art. 132 din lege.
Creditoarea recurentă face confuzie între închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art. 132 din lege și închiderea procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, care nu prevăd obligativitatea existenței unui raport final.
Nu poate fi reținut motivul invocat de creditoarea recurentă potrivit căruia în speță sânt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, din moment ce creditoarea recurentă, în calitate de unic creditor nu a formulat cerere pentru atragerea răspunderii în baza art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 după autorizarea în prealabil de către judecătorul sindic.
De altfel, prin Raportul final de închidere privind pe debitoarea L, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Într-adevăr, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. Însă, în speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituția creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea insolvenței.
Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate T nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, referitor la faptul că prima instanță, prin sentința pronunțată, ar fi încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, având în vedere că prin cererea de recurs creditoarea nu a dezvoltat în niciun fel aceste critici, Curtea se află în imposibilitate de a analiza temeinicia afirmațiilor sale.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisio medio devine admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva nr. sentinței comerciale nr. 2087 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2087 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /14.05.2009
Dact. /15.05.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
