Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 641/2007. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 641/
Ședința publică din data de 15 septembrie 2007
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței civile nr. 388/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 388/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-au respins obiecțiunile formulate de creditorul AVAS B față de raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT cu privire la debitoarea - SRL C și a respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului -, formulată de lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin contestația înregistrată sub nr. 32536/22.11.2008, creditoarea AVAS a formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT cu privire la debitoarea - SRL C, solicitând respingerea propunerii lichidatorului de închidere a procedurii insolvenței debitoarei; să se dispună ca această închidere să se realizeze după soluționarea în mod favorabil, respectiv după declanșarea prin executor judecătoresc a executării silite asupra bunurilor fostului administrator al debitoarei la cererea lichidatorului judiciar.
Creditoarea AVAS Baa rătat că raportul final întocmit de lichidatorul judiciar este prematur depus, că o eventuală hotărâre a instanței de închidere a procedurii fără soluționarea în prealabil a propunerii lichidatorului de a dispune atragerea răspunderii patrimoniale pentru persoanele culpabile de insolvența societății și anterior desemnării / nominalizării unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea sentinței de atragere a răspunderii, creditorii fiind în imposibilitatea să execute silit individual bunurile acelor persoane și fiind contrară spiritului Legii nr. 85/2006. S-a mai arătat că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea 85/2006, că hotărârea prin care se instituie această răspundere se pronunță în raport cu debitorul, iar sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic privind răspunderea membrilor organelor de conducere, sunt destinate, în caz de faliment, pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de către lichidatorul judiciar conform art. 123 din Legea 85/2006. S-a concluzionat astfel că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc. Astfel, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea 85/2006, executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzută de Legea 85/2006.
Față de cele de mai sus, judecătorul sindic a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, conform prevederilor acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator.
Coroborând prevederile art. 138 cu ale art. 142 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că numai după închiderea procedurii falimentului competența executării silite aparține executorului judecătoresc și acesta aplică Codul d e procedură civilă; că prevederile art. 142 sunt categorice, în sensul că misiunea executorului judecătoresc începe după închiderea procedurii, deși sumele obținute intră în averea debitorului, iar alin. 2 al art. 142 stabilește în atribuția executorului judecătoresc repartizarea sumelor obținute luând în considerare ordinea plăților din tabelul definitiv consolidat, operațiune care poate fi atacată cu contestație la executare conform art. 399-404 Cod procedură civilă, adresată instanței de executare și nu judecătorului sindic.
Cu privire la cererea de antrenare a răspunderii persoanelor din conducerea falitei, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 14.11.2008, lichidatorul a formulat cerere pentru antrenarea răspunderii patrimoniale față de pârâtul, cu motivarea că deși a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere ai societății debitoare, aceștia nu au luat legătura cu lichidatorul și nu i-au predat actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic a reținut faptul că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență are natura unei răspunderi civile delictuale, reglementată de principiile art. 998 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, trebuind să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. De asemenea, ca particularitate a răspunderii civile delictuale, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul de lege, or în cauză s-a apreciat că nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, că lichidatorul nu a demonstrat acest fapt nici prin rapoartele sale, în sensul că administratorul societății s-a folosit de bunurile acesteia în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau că a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
S-a mai reținut de către instanța de fond că art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a organelor de conducere ale societății falite, că nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte săvârșirea de către administrator a faptelor prevăzute de acest text legal, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale și nu au fost arătate și dovedite faptele de natura celor prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006 care să fi fost suferite de administratorii societății. S-a mai reținut că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 republicată și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind dovedite. Chiar dacă s-ar accepta că nedepunerea actelor contabile ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligaților menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a considerat că având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunsă în insolvență trebuie interpretate restrictiv, respectiv să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului social al debitoarei - -, în sensul obligării acestuia la plata către recurentă a sumei de 26.348 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 26.348 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea -.
Creditoarea recurentă invocă faptul că pârâta debitoare prin administratorul - nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Dar, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cum, în speță nu există o astfel de autorizare iar creditoarea nu poate formula in mume propriu o astfel de cerere, Curtea reține lipsa calității procesuale active în promovarea prezentului recurs.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței civile nr. 388/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./02.10.2008
Dact./02.10.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
