Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 691/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 214/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.691R
Ședința publică de la 10.06.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.4504/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, ROMANIAN, -, intimata-pârâtă și intimata-debitoare EDITURA prin lichidator judiciar.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.06.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4504/23.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, în fond după casare cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins ca neîntemeiate cererile de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B împotriva pârâtei și a înaintat cauza completului pentru continuarea procedurii falimentului cu respectarea deciziei comerciale nr.1016 R/15.06.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
menționat judecătorul sindic că, cererile formulate de creditoare au fost inițial admise prin sentința comercială nr.234/09.02.2005 pronunțată de aceeași instanță, hotărâre care a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia comercială nr.391 R/27.01.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, soluție menținută și prin sentința comercială nr.1203/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, această ultimă hotărâre fiind însă casată prin decizia comercială nr.1016 R/15.06.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Pentru a adopta măsura respingerii cererilor deduse judecății, judecătorul sindic a învederat că, după a doua rejudecare a cauzei nu au fost administrate probe și a constatat în esență că, nu se poate reține nici o faptă delictuală din cele invocate de creditoare, culpabilă pentru pârâtă, mai ales că în patrimoniul debitoarei se pot identifica stocuri de cărți în valoare de 4.873.904.327 lei precum și creanțe în valoare de 1.472.854.986 lei ceea ce duce la concluzia că "partea" din pasivul debitoarei s-ar acoperi prin valorificarea acestor bunuri și deci, ar putea fi atins scopul procedurii prevăzut de art.2 din Legea nr.85/2006 fără atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
În acest sens, instanța fondului a menționat că potrivit expertizei contabile și a suplimentului la expertiză contabilă rezultă că, evidența contabilă a fost ținută corect de o societate specializată în domeniu; că toate actele contabile au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar nefiind incidente prevederile art.138 lit.d; că debitoarea are stocuri de cărți în circuit și deci nu s-au ascuns bunuri așa cum prevede lit.e din art.138; că pârâta nu a plătit cu preferință un creditor în dauna celorlalți creditori astfel cum prevede art.138 lit.a și că nu există o legătură de cauzalitate între starea de insolvență a societății debitoare și activitatea pârâtei chemată în judecată.
Împotriva sentinței comerciale nr.4504/23.11.2007 a declarat recurs creditoarea reclamantă Administrația Finanțelor Publice Sector 1, criticile formulate privind netemeinicia și nelegalitatea hotărârii fiind întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041ale Codului d e procedură civilă.
Argumentele dezvoltate de recurenta prin motivele pe care a întemeiat calea de atac, au constat în esență în următoarele aspecte:
-judecătorul sindic nu a avut în vedere concluziile expertizei contabile prin care s-a arătat că societatea debitoare deține stocuri de produse finite și mărfuri în valoare de 4.873.904.327 lei fără a se putea demonstra acest lucru;
-conform aceleiași expertize, debitoarea a încheiat cu Sot ranzacție, prin care a vândut un utilaj, fără ca în evidența contabilă să fie evidențiate plățile în numerar efectuate în tranșe către furnizor, lăsând încărcat administratorul cu avansul de trezorerie până la data finalizării tranzacției:
-utilajul care a format obiectul acestei tranzacții a fost achiziționat în baza unui contract comercial încheiat cu, care l-a procurat și furnizat cu întârziere, iar prețul, deși a fost achitat în tranșe, nu s-a întocmit decât o singură chitanță, la data predării acestuia către vânzător;
-pe toată perioada derulării tranzacției, plățile parțiale nu au fost evidențiate în contabilitatea debitoarei, înregistrându-se ca avansuri spre decontare ridicate de pârâta administrator, acestea fiind descărcate numai în decembrie 2002;
-în anul 2001 societatea debitoare a lansat, printre altele, comenzi către SC S A și a emis drept garanție bilete la ordin, pe care nu a putut să le onoreze, în final, pentru evitarea unui proces, așa cum reiese din nota explicativă existentă la dosarul de fond, hotărându-se vânzarea utilajului și efectuarea compensării datoriilor reciproce, fără ca să mai pretindă penalități de întârziere, ajungându-se ca utilajul în sumă de 1.450.000.000 lei să fie valorificat pentru prețul modic de 200.000.000 lei, de aproximativ 7,20 ori mai puțin decât valoarea sa;
-expertiza contabilă a mai reținut că la redeschiderea exercițiului financiar pentru anul 2002, contul 542 "avansuri de trezorerie" a dispărut complet din balanța de verificare, iar debitul a fost preluat în contul 461 "debitori diverși", ceea ce constituie o eroare contabilă gravă sancționată de Legea nr.82/1991;
-înregistrările efectuate în luna decembrie 2002 privind achiziționarea utilajului de la persoana fizică cu o valoare de 1.450.000.000 lei, apoi plata unui furnizor cu o sumă egală preluată în sold la data de 01.01.2002 și, în final vânzarea utilajului către S pentru suma modică de 200.000.000 lei în contul unei datorii către aceasta, în lipsa documentelor primare care au stat la baza înregistrărilor contabile, au fost calificate de expertul contabil, drept "inginerie financiară", aceleași aspecte fiind reținute și prin raportul privind cauzele insolvenței și persoanele vinovate de aceasta, întocmit de lichidatorul judiciar.
În final recurenta a susținut că, față de concluziile expertizei contabile din care rezultă că administratorul societății debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, deși avea această obligație legală, operând tranzacții patrimoniale prin care s-a micșorat nejustificat patrimoniul societății, precum și faptul că în luna precedentă încetării plăților, a plătit cu preferință un creditor în dauna celorlalți creditori, rezultă că față de acesta sunt incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.d, e și g din Legea nr.85/2006.
A solicitat recurenta urmare admiterii căii de atac, modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii formulată împotriva pârâtei-intimate, urmând a se dispune obligarea acesteia să suporte în întregime datoriile societății debitoare, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 04.03.2008 intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, susținând în esență că nu sunt îndeplinite condițiile care să atragă răspunderea sa, fapta ilicită, vinovăție, legătură de cauzalitate; că evidența contabilă a societății debitoare a fost ținută corect de o firmă de specialitate, situație confirmată de expertul contabil prin suplimentul la expertiză, prin care s-a revenit asupra aprecierii inițiale de "inginerie financiară", acesta fiind de acord cu înregistrările contabile cât și cu legalitatea actelor contabile; că vânzarea utilajului evocat de recurentă către S nu a accentuat insolvența, fiind evitată plata penalităților contractuale, vânzarea fiind determinată de faptul că debitoarea nu avea autorizație pentru activitatea de tipografie precum și faptul că, insolvența a fost consecința blocajului financiar și a dobânzilor bancare foarte mari, cărora debitoarea nu a putut să le facă față și duratei lungi a rotației fondurilor, vânzarea cărților în librării fiind un proces de durată care nu a permis recuperarea rapidă a investițiilor.
În calea de atac părțile în litigiu nu au solicitat administrarea de probe.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, cauza fiind analizată și în condițiile prevăzute de art.3041pr.civ. Curtea urmează a respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Curtea constată că recurenta-creditoare prin considerentele de fapt evocate prin motivele de recurs a înțeles să redea, parte din concluziile cuprinse în raportul de expertiză contabilă efectuat în timpul soluționării dosarului de faliment nr.1491/2002, înregistrat la dosar, la data de 30.03.2004, cu referire la evidența soldului debitor al contului 542 "avansuri de trezorerie", preluarea acestui cont la data de 01.01.2002 în contul 461 "debitori diverși", operațiune apreciată ca "eroare contabilă gravă", contrară prevederilor legii contabilității nr.82/1991, urmată de menționarea înregistrărilor rulajului contului 461, calificate drept "inginerie financiară", respectiv concluzia privind deținerea de produse finite și mărfuri cu valoarea evocată, "fără a se putea demonstra acest lucru și cu evidența cantitativ - valorică", raport anexat la filele 165 - 168.
Obiectivul stabilit de instanța fondului pentru lucrarea de specialitate, a constat în "stabilirea legalității tranzacțiilor efectuate de societatea debitoare în perioada premergătoare intrării acesteia în incapacitate de plată".
Expertul contabil a efectuat însă un prim supliment la raportul întocmit inițial, înregistrat la data de 7.06.2004 - filele 184 - 186 din același dosar de fond, prin care revine asupra constatărilor referitoare la transferarea soldului contului 542 în contul 461, arătând că, evidența contabilă fost asigurată de către o societate de contabilitate SC și că, urmare răspunsului scris primit de la acest prestator respectiva operațiune "se consideră perfect legală", corespunzând prevederilor G nr.24/2001 și ale Ordinului F nr.1880/2001 aplicabile micro întreprinderilor.
Prin același supliment, se mai arată în legătură cu tranzacția privind utilajul în valoare de 1.450.000.000 lei, că aceasta a avut la bază un contract comercial, singura observație fiind aceea că, s-a "omis de cei care au răspuns de ținerea contabilității, evidențierea plăților cu numerar efectuate în tranșe către furnizorul de utilaj, lăsând-o încărcată pe cu avansuri de trezorerie nejustificate,până la data finalizării tranzacției, când s-a operat direct plata integrală a furnizorului".
Același expert întocmește și depune la dosarul de fond la termenul din 03.09.2004 un nou supliment nr.2 la raportul de expertiză, prin care învederează faptul că prețul utilajului achiziționat de la, fost achitat în tranșe, fiind întocmită o singură chitanță, la data predării utilajului, fiind anexate și înscrisurile încheiate în acest sens între societatea debitoare și persoana fizică-vânzător și că, plățile parțiale reprezentând avansuri spre decontare ridicate de pârâta-intimată au fost descărcate în decembrie 2002.
În acest ultim supliment, specialistul contabil menționează și faptul că vânzarea aceluiași utilaj către SC S A, a avut drept scop, evitarea unui proces, compensarea datoriilor, reciproce fără ca dobânditoarea bunului să mai pretindă penalizări pentru plata cu întârziere.
Curtea reține deci că, expertul contabil prin cele două suplimente la raportul întocmit, a înțeles să revină, să nu mai mențină concluziile inițiale privind nerespectarea prevederilor legii contabilității și cele, cuprinzând mențiunile finalizate cu aprecierea "de inginerie financiară" cu referire la înregistrările evidențiate în contabilitatea societății debitoare.
Curtea constată totodată că, nici prin raportul de expertiză contabilă înregistrat în forma inițială și nici prin concluziile inserate în conținutul celor două suplimente la raport, nu este evidențiată nelegalitatea unor convenții - operațiuni încheiate de societatea debitoare și, nici o eventuală culpă a administratorului acesteia, care să fi avut drept consecință fraudarea creditorilor înscriși în tabelul obligațiilor, prin deturnarea a parte din activ sau mărirea fictivă a pasivului societății debitoare, respectiv prin plata cu preferință a unui creditor în dauna celorlalți, pentru a fi incidente dispozițiile art.138 lit.e și g din Legea nr.85/2006.
Nu a fost evidențiată nici întrunirea condițiilor specifice art.138 lit.d din lege, expertul contabil concluzionând, astfel cum s-a arătat mai sus că înregistrările efectuare de o firmă de specialitate sunt legale.
Chiar dacă specialistul contabil a arătat că plata utilajului evocat de recurentă avut loc în tranșe, acesta nu a relevat în nici un mod, iar recurenta nu a dovedit, faptul că această modalitate de plată a cauzat starea de insolvență.
Curtea reține totodată că recurenta-creditoare, în timpul judecării fondului nu a formulat obiecțiuni la concluziile dezvoltate prin suplimentele la raportul de expertiză contabilă, aceiași parte, deși cererea privind angajarea răspunderii patrimoniale a parcurs anterior pronunțării sentinței recurate, două cicluri procesuale, neînțelegând să solicite administrarea nici unei probe menite să ateste îndeplinirea cerințelor reglementate prin literele d, e și g ale art.138 pe care a întemeiat acțiunea dedusă judecății.
Curtea urmează a reține și faptul că în legătură cu tranzacția comercială, intervenită între societatea debitoare și SC S A, nici lichidatorul judiciar și nici comitetul creditorilor nu au înțeles să uzeze de acțiunea în anularea acesteia, în condițiile reglementate prin prevederile art.60-61 din Legea nr.64/1995, aplicabile în cauză, până la data la care s-a dispus de instanța fondului închiderea procedurii falimentului, conform sentinței comerciale nr.1874/12.10.2005 pronunțată în dosarul nr.1491/2002.
Această sentință privind închiderea procedurii, nu a fost atacată de nici una din părțile în litigiu, cu toate că, potrivit susținerilor acestora nu fuseseră valorificate toate bunurile societății, respectiv produsele predate librăriilor spre comercializare și creanțele proprii neurmărite.
Curtea constată deci că, în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea, condițiilor răspunderii personale, patrimoniale a intimatei-pârâte, administrator al societății debitoare, reglementate prin dispozițiile art.138 lit.d,e și g din Legea nr.85/2006 cu raportare la prev. art.998 Cod civil, atragerea acesteia fiind condiționată de comiterea vreuneia din faptele ilicite, enumerate de lege și dacă acestea au cauzat starea de insolvență, fiind necesară și existența raportului de cauzalitate între fapte și insolvență.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prev. art.312.alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat și va lua act că intimata-pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.4504/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, ROMANIAN, -, intimata-pârâtă și intimata-debitoare EDITURA prin lichidator judiciar.
Ia act că intimata-pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10.06.2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 30.06.2008
Tehnored. - 06.07.2008
2 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția VII-a Comercială
Președinte -
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu
