Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.720
Ședința publică din 18 mai 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AVAS B și DGFP CSî mpotriva sentinței comerciale nr.24/22.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C S, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Trans SRL prin lichidator judiciar IP Reșița și pârâta intimată, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta intimată, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare și acte anexe, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că recurentele nu au calitatea procesuală de a solicita antrenarea răspunderii administratorului, conform art.138 din Legea nr.85/2006. Pe fondul cauzei, arată că recursurile sunt neîntemeiate întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii administratorului social al debitoarei, acesta preluând conducerea societății în anul 2005 cu mari datorii. De asemenea, se arată că la sfârșitul anului 2005 la societatea debitoare a început un control fiscal și au fost ridicate toate actele contabile care au fost returnate societății abia la data de 09.08.2006 când s-a finalizat controlul, iar intrarea în insolvență a debitoarei s-a datorat unor cauze independente de culpa administratoarei.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.24/22.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului CSs -a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 și s-a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitorului - Trans SRL, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, radierea debitorului din registrul comerțului, descărcarea administratorului judiciar IP Reșița, de orice îndatoriri și responsabilități și notificarea sentinței Direcției Finanțelor Publice C-S, Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 20.11.2008 administratorul judiciar IP Reșița, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - Trans SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința comercială nr.754/JS/12.10.2006, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență IP Reșița, că s-a depus raportul final de lichidare în care s-a menționat că la masa credală s-au înscris opt creditori, valoarea totală a creanțelor fiind de 368.752,74 lei, nu s-au depus actele solicitate de administratorul judiciar prevăzute de Legea nr.85/2006, administratorul judiciar formulând cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitorului, în temeiul art.138 lit.a, d, e din Legea nr.85/2006 solicitând obligarea acesteia la plata pasivului în sumă de 405.566,72 lei.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală deoarece la data când ea a preluat societatea comercială erau deja înregistrate toate datoriile constatate de lichidator în procedura insolvenței, societatea a fost divizată iar bunurile de natura mijloacelor fixe au fost preluate prin divizare de cealaltă societate, divizarea a fost contestată de lichidator dar cererea pentru anularea proiectului de divizare a fost respinsă irevocabil, în perioada scurtă în care a administrat societatea comercială a achitat o parte din datoriile față de bugetul statului în sumă de 15.000 lei, nu a ținut o contabilitate fictivă fapt confirmat de raportul de inspecție fiscală nr.115/31.07.2006 al C-S, nu a ascuns activul debitorului și nu a mărit fictiv pasivul acestuia.
Creditorul AVAS Bad epus la data de 22.12.2008 punctul de vedere referitor la propunerea de închidere a procedurii insolvenței solicitând comunicarea motivelor care au concurat la formarea opiniei privind necesitatea închiderii procedurii, în caz contrar urmând ca acest punct de vedere să fie apreciat ca obiecțiuni formulate în baza art.129 din Legea nr.85/2006 iar obiecțiunile vor fi motivate după comunicarea raportului final,
Raportul final a fost comunicat creditorului AVAS B fiindu-i înmânat reprezentantului acestui creditor la data de 20.11.2008, iar creditorul AVAS B nu a depus motivele obiecțiunilor până la data de 22.01.2009.
La raportul final nu au fost formulate obiecțiuni din partea creditorilor ce au fost convocați conform dispozițiilor legale.
Judecătorul sindic a reținut că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului este neîntemeiată întrucât în cauză nu există probe certe, pertinente și concludente pentru a dovedi existența îndeplinirii condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate, vinovăția, iar raportul lichidatorului nu poate avea valoare probatorie absolută, în lipsa altor probe, pentru a se dispune antrenarea răspunderii patrimoniale, simpla enumerare a faptelor așa cum sunt prevăzute la art.138 lit.a, d, e nu poate conduce automat la antrenarea răspunderii patrimoniale.
Judecătorul sindic a mai reținut că legea insolvenței nu face referire la cauzarea prejudiciului ci la cauzarea insolvenței, în sarcina administratorului pârât neputându-se reține faptele ilicite limitativ prevăzute de lege în art.138 lit.a, d, e al Legii nr.85/2006.
Nedepunerea actelor contabile fiind ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, nu poate constitui faptă ilicită care să fi condus la ajungerea debitorului în insolvență, iar ținerea unei contabilități fictive sau neconformă cu legea nu a fost dovedită în cauză ca faptă ilicită ce a determinat ajungerea în stare de încetare de plăți.
Prin Încheierea nr.74/JS/31.01.2008 pronunțată în dosar a fost respinsă cererea formulată de administratorul judiciar pentru anularea proiectului de divizare al debitorului - Trans SRL, iar prin Decizia civilă nr.677/R/22.09.2008 s-a respins recursul formulat împotriva acestei încheieri.
Astfel, nu s-a putut reține în sarcina administratorului pârât că a folosit bunurile ori creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane și că a deturnat sau ascuns o parte din activ ori au mărit fictiv pasivul acesteia, motiv pentru care judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului, dispunând închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice CSs olicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorului debitoarei și obligarea acesteia la plata sumei de 269.150 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 269.150 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea -.
Creditoarea recurentă arată că debitoarea prin administratorul său nu a depus la dosar documentele contabile ale societății, iar lichidatorul judiciar, în lipsa acestor acte, nu a putut întocmi un bilanț contabil de lichidare.
Se mai arată de către creditoarea recurentă că administratorul nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă, astfel încât este întrunită condiția prevăzută de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, în data de 16.03.2009, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar împotriva intimatei cu obligarea acesteia la suportarea pasivului debitoarei și în consecință să se dispună ca închiderea procedurii insolvenței să fie făcută după pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale și punerea acesteia în executare.
În motivarea recursului creditoarea recurentă arată că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), iar în temeiul art. 304 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea criticată nu poate fi atacată cu apel, instanța de recurs are posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele.
Creditoarea consideră că sentința recurată este nelegală întrucât a fost pronunțată cu nerespectarea unuia dintre principiile de bază ale procedurii civile, și anume principiul rolului activ al instanței de judecată.
Recurenta arată că potrivit art.129 Cod procedură civilă judecătorii au nu numai dreptul, dar și "îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, recurenta creditoare consideră că aceasta este întemeiată motiva de faptul că administratoarea debitoarei nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte modul în care a fost ținută evidența contabilă și a făcut imposibilă verificarea de către lichidatorul judiciar a modului de administrare și gestionare a patrimoniului debitoarei, fapte ce intră sub incidența prevederilor art.138 alin.(1) lit.a), d) și e) din Legea nr.85/2006.
În data de 23.03.2009 creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat un nou recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei, prin punerea în executare a titlurilor obținute împotriva pârâtelor și și implicit, achitarea datoriilor pe care debitoarea le are de achitat.
În motivarea acestui recurs creditoarea recurentă arată că lichidatorul judiciar a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtele și, prin care a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale în solidar a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, iar Tribunalul C S, prin hotărârea pronunțată a reținut faptul că lichidatorul judiciar al debitoarei nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte faptul că pârâții ar fi săvârșit vreo faptă de natură să atragă răspunderea patrimonială.
Creditoarea recurentă consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală arătând că, creanța cu care AVAS a fost înscrisă în tabelul creditorilor reprezintă creanța pe care a preluat-o de la CAS S, această sumă reprezentând contribuția angajaților societății și pe care pârâta avea obligația să o rețină din salariile acestora și să o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Se mai arată de către creditoarea recurentă că fostul administrator al debitoarei se face vinovat de intrarea debitoarei în incapacitate de plată, faptele săvârșite de acesta aflându-se sub incidența prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 în sensul că a folosit mijloace ruinatoare pentru a procura societății fonduri (art.138 lit.f) neîndeplinindu-și nici obligația stabilită de art.27 alin.1 conform căruia "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență".
Potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Creditoarea recurentă susține că, pornind de la creanța pe care debitoarea o datora CAS C S, o aplicare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art.94 din OUG nr.150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la salariați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art.3021din Codul penal (în prezent art.454 Cod penal) și art.280 din Codul muncii.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor si menținerea ca legala si temeinica a hotărârii recurate, arătând că recurentele nu au calitate procesuala activa in promovarea recursului întrucât potrivit art.138 al.(1) și (3) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, numai administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar si comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabila de către judecătorul sindic, pot cere antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere. Pe cale de consecința, si recursul împotriva respingerii cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere putea fi promovat doar de administratorul judiciar, întrucât numai acesta a formulat cerere de antrenare a răspunderii.
Pe fondul cauzei, pârâta intimată arată că pentru a se antrena răspunderea administratorului este imperios necesară dovedirea culpei lui la producerea prejudiciului, deoarece simpla existenta a unor datorii ale societății sau proasta ei administrare nu poate duce automat la instituirea unei astfel de răspunderi. Conducerea unei societăți comerciale in pierdere fară a se dovedi intenția administratorului in sensul " obținerii " acelor pierderi nu îi poate fi imputata lui personal.
Pârâta intimată susține că administratorul judiciar nu dovedește cu probe pertinente, concludente, utile ca, ar fi săvârșit vreo faptă ilicita, cu vinovăție, prejudiciul creat, legătura de cauzalitate intre fapta sa si starea de insolvență a debitoarei, deci nu dovedește îndeplinirea cerințelor art. 998-999 pentru a putea fi atrasa răspunderea sa comerciala delictuala.
Se mai arată de către pârâta intimată că simpla invocare a prevederilor art. 138 lit. a,d,e din Legea 85/2006, nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere si supraveghere a debitoarei, întrucât legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, a comis faptele imputate cu vinovăție, prejudiciul creat si legătura de cauzalitate intre faptele sale și intrarea in faliment a debitoarei, iar sarcina probei incumbă celui care face afirmație, în speță, administratorului judiciar.( Curtea de Apel București - Secția comerciala Decizia nr. 93/ 27 01 2005, Decizia nr. 107 II 02 2007 ).
Activitățile comerciale sunt activități care implica un anumit grad de risc si nu întotdeauna pasivul societății poate fi ocazionat de activitatea delictuală a conducătorilor societății.
Pârâta intimată susține că a devenit administratorul debitoarei la data de 26.07.2005 si a funcționat până la data de 12 10 2006, când societatea a intrat in procedura de insolvenței, potrivit sentinței comerciale 754/JS, iar începând cu data de 15.08.2005 s-a anunțat control fiscal care s-a desfășurat in perioada 19.09.2005 - 09.08.2006. Mai mult decât atât, pârâta intimată susține că la data preluării societății aceasta avea deja datorii foarte mari, iar ulterior, situația s-a înrăutățit tot mai mult, întrucât utilajele erau vechi, necesitau reparații costisitoare, comenzi nu mai existau, datoriile externe preluate de la vechiul administrator pentru utilaje achiziționate erau foarte mari, creanțele ce le avea de recuperat nu li se achitau, pe perioada de iarnă transporturile erau greu de efectuat, toate acestea determinând încetarea de plați.
În final, pârâta intimată arată că evidența fiscală a fost condusă potrivit legii, fiind puse la dispoziția lichidatorului actele solicitate, nu s-au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul său propriu sau a altei persoane, mai mult a creditat firma și nu s-a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice, nu s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, aspecte care, dacă existau, ar fi fost constatate de controlul fiscal efectuat, rezultând astfel ca societatea debitoare a intrat în încetări de plați din cauze obiective datorate conjuncturii economice, independente de culpa sa.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Ambele recurente prezintă, în esență aceleași susțineri critice la soluția și motivele prezentate de instanța de fond, solicitând antrenarea răspunderii pârâtei, astfel că aceste susțineri vor fi analizate global, în cele ce urmează.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În cauză, acțiunea de atragere a răspunderii a fost formulată de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, însă judecătorul-sindic a apreciat că cererea acestuia nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarele au formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține și că numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele DGFP C S și AVAS împotriva sentinței comerciale nr.24/22.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele AVAS B și DGFP CSî mpotriva sentinței comerciale nr.24/22.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./28.05.2009
tehn./ 2 ex./28.05.2009
Primă instanță:Tribunalul C S,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
