Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 757/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 743/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 757
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.699 din data de 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații G, - SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează aspectul că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2. proc.civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.699/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost respinsă cererea formulată de creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B în contradictoriu cu pârâții G și, ca nefondată; s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL, precum și radierea acesteia în registrul comerțului; s-a dispus efectuarea plăților către lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
În conformitate cu disp.art.138 din Legea 85/2006 (lege ce a intrat în vigoare la data de 20.07.2006 și care a abrogat Legea 64/1995 rep.) judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță judecătorul sindic nu a reținut incidența disp.art.138 lit.d din lege întrucât în cazul în care plătitorul nu îndeplinește obligația de a depune toate raportările contabile, organele fiscale vor stabili din oficiu, obligația de plată, folosind metoda estimării sau plătitorul În cauză va fi supus de îndată unui control fiscal.
Astfel, legea contabilității și actele normative privind obligația de depunere a declarației privind obligațiile fiscale și a bilanțului contabil precizează că organul fiscal are obligația stabilirii unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia că această faptă nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
Oricum, debitoarea a depus raportări contabile, singurele acte ce nu se regăsesc fiind declarații pentru luna septembrie 2000 și deconturi TVA pentru lunile februarie, aprilie, mai, iulie, august, octombrie, noiembrie 2006.
Potrivit art.1169 Cod civil ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză petentul nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele menționate în cerere imputate pârâților și s rea de insolvență a debitoarei.
Sub aspectul închiderii procedurii nsolvenței se reține că:
La termenul de judecată de la 9.02.2009 lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii conform art.131 din legea 85/2006, având în vedere că societatea debitoare a încetat activitatea, că nu are bunuri a căror valorificare ar duce la acoperirea creanțelor și a cheltuielilor de procedură.
În conf. cu art.131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speță, se constată că societatea debitoare nu are bunuri mobile și imobile în patrimoniu, că judecătorul sindic a respins cererea formulată de comitetul creditorilor debitoarei - SRL prin președinte creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 în esență, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, recurenta arată în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art.1 al.1 societatile comerciale. au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie. potrivit prezentei legi si art. 5 persoanele prevazute la art.1 au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale, Coroborand aceste prevederi legale cu textele art.73 alin.1 lit.c si art.73 alin.2 administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Actiunea in raspundere impotriva administratorilor apartine si creditorilor societatii, insa acestia o pot exercita numai in caz de faliment al societatii, rezulta fara echivoc ca in cazul nedepunerii documentelor contabile prevazute de lege nu s-a tinut o contabilitate in conformitate cu legea.
Legiuitorul a instituit obligatia tinerii contabilitatii in partida dubla si obligatia depunerii unui exemplar din bilantul anual si din raportarea semestriala la organele fiscale (in speta la Administratia Finantelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activitatii contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevazuta de lege se incalca in mod flagrant prevederile legale care reglementeaza modalitatea de tinere a contabilitatii. De asemenea, pe baza declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul de stat si a deconturilor de TVA a caror depunere lunara este obligatorie conform legii pentru toate societatile comerciale se intocmeste fisa sintetica de evidenta pe platitor, care fisa centralizeaza toate debitele pe care o societate le are catre bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creaza premisele eludarii legii, tinerii unei contabilitatii fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
2. În privința prejudiciului recurenta consideră că existenta unui prejudiciu cert cauzat institutiei sale de catre parati prin conducerea defectuoasa a societatii, s-a stabilit cu prisosinta in cursul desfasurarii procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de catre lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligatiilor debitoarei, tabel necontestat.
3. Sub aspectul culpei se subliniază că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorand din nerespectarea obligatiilor legale) cat si contractuala (izvorata din contractul de mandat pe care reprezentantii societatii il incheie cu societatea). in acest caz calitatea de mandatar a reprezentantilor societatii.
In acest caz, aflandu-ne pe taramul raspunderii civile contactuale, culpa este prezumata potrivit cu art.1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie prezumata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a actionat in temeiul unui mandat comercial
Administratorul avand de indeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art.72 din Legea 31/1990 republicata si art.1532 - 1533 Cod Civil are si o raspundere contractuala fata de tertii pagubiti de societatea ce o reprezinta.
Se poate astfel lesne observa în opinia recurentei ca obligatia tinerii contabilitatii in conformitate cu prevederile legale incumba administratorilor societatii in baza legii, fiind una dintre obligatiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se incheie intre o societate si administratorul ei.
Pe tot parcursul desfasurarii procedurii de faliment si in cursul judecarii cererii noastre intimatii nu au facut in nici un fel dovada existentei unor cauze care sa-i absolve de aceste obligatii contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei.
4. În ceea ce privește legătura de cauzalitate o societate comercială nu poate funcționa în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului ce constau în neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societății în faliment.
In incadrarea faptelor la art.138 lit. d), lichidatorul s-a avut in vedere faptul ca la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societatii. Nici dupa depunerea cererii intemeiata pe art.138, dupa ce fostii asociati si administratori au devenit parati, nu au fost depuse actele contabile ale societatii, fapt ce intareste prezumtia de culpa a administratorilor societatii debitoare.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta, în calitate de președinte al Comitetului creditorilor, a formulat cerere privind atragerea răspunderii personale patrimoniale a celor doi intimați pârâți în temeiul art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 arătând faptul că cei doi pârâți nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea, astfel încât aceștia au contribuit la aducerea societății debitoare în stare de insolvență.
În afara argumentelor de ordin teoretic, recurenta creditoare nu a arătat, în concret, nici în cererea formulată în fața judecătorului sindic și nici în cererea de recurs, care sunt acele fapte imputate administratorilor și care se circumscriu disp. art.138 lit.d) din lege.
Recurenta se mulțumește să facă afirmații de ordin general - contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea - fără a arăta dispozițiile legale încălcate, care sunt acele evidențe sau înregistrări contabile care încalcă legea astfel încât să dea posibilitate instanței să facă aprecieri în acest sens.
Având în vedere faptul că recurenta creditoare nu a putut indica în concret nelegalitățile contabile comise de către cei doi intimați, cu atât mai puțin nu au putut face dovada existenței unei legături de cauzalitate între săvârșirea acestor presupuse fapte și starea de săvârșirea acestor presupuse fapte și starea de insolvență a societății debitoare, nu a putut dovedi dacă insolvența a fost determinată de acele fapte.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.699 din data de 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații G, - SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 26.05.2009
Tehnored. - 28.05.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina
