Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 345/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 763

Ședința publică de la 14 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

Grefier

*****************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.156/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC "S INTERNAȚIONAL SRL și intimatul pârât.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta creditoare prin consilier juridic care depune delegație la dosar și intimatul pârât prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 22, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 11 mai 2009, intimatul pârât a depus întâmpinare.

Curtea comunică în ședință publică un exemplar al întâmpinării recurentei creditoare prin consilier juridic.

Recurenta creditoare prin consilier juridic depune la dosar dovada comunicării motivelor de recurs către intimatul pârât, arătând că s-a întors plicul.

Intimatul pârât prin apărător arată că a luat cunoștință de motivele de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta creditoare prin consilier juridic solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și obligarea intimatului pârât la suportarea datoriilor societății debitoare.

Intimatul pârât prin apărător solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond. Arată că în mod corect instanța de fond a reținut dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006. În realitate nu s-a făcut dovada că ar fi culpa intimatului pârât și nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Față de aceste aspecte, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr. 156/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiata cererea lichidatorului judiciar al debitoarei SC S INTERNATIONAL SRL cu sediul în B,-, b1.3,.H,.305, sector 2 in contradictoriu cu paratul cu domiciliul in B, nr.15, b1.95,.4,.3,.l l Z, sector 5, formulata in baza art. 138 din Legea 85/2006.

In baza art.131 din Legea 85/2006 a fost închisă procedura insolvenței împotriva debitorului SC S INTERNATIONAL SRL cu sediul in B, str.-.-. nr.3, -6,.1,.13, sector 5, Înregistrata la ORC sub nr.J40/16398/2004, CUI - în contradictoriu cu creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 cu sediul in B, 13 nr.226, -4, sector 5, FIIND radiază societatea debitoare din Registrul Comertului

În baza art.135 din lege sentința de închidere a procedurii a fost notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice B Și Oficiului Registrului Comerțului B, pentru efectuarea mențiunii, dispune plata catre lichidatorul judiciar a sumei de 4.000 RON necesara pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare si a retributiei, din fondul prevazut de art. 4 din Legea 85/2006.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că nu este întemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar întemeiată pe articolului 138 din Legea nr. 85/2006 întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale pentru angajarea răspunderii potrivit dispozițiilor articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, respectiv existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpă.

Instanța de fond a reținut că reclamantul s-a rezumat în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.

Din cererea formulată nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către pârât și starea de insolvență a debitoarei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termen, motivat creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 care a criticat soluția pentru nelegalitate invocând în motivele de recurs că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii (articolul 304 pct. 9 din Cod procedură civilă).

S-a mai invocat că din rapoartele lichidatorului judiciar s- făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauza creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul declarat este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a - g ale articolului 138 din lege.

Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.

Față de cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.

Din cererea de recurs formulată în speță nu reiese legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă invocată a fi fost săvârșită și starea de insolvență a debitoarei.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond raportul final și bilanțul general trebuie întocmite de lichidatorul judiciar, comunicate și afișate conform articolului 129 alin. 1 din lege, doar în situația în care bunurile din averea debitorului au fost lichidate, în acest caz procedura fiind închisă potrivit articolului 132 alin.2 din lege.

În cauză lichidatorul judiciar, a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile, astfel că nu a trebuit să se întocmească raport final.

Nu se poate reține că prin nedepunerea actelor contabile societatea a ajuns în stare de insolvență.

Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 cu sediul în B, sector 5, 13, nr. 226, - împotriva sentinței comerciale nr.156/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC "S INTERNAȚIONAL SRL B, sector 2,-,. 3,. H,. 4,. 305 și în B, sector 5, str. -. -, nr. 3, -. 1,. 23 și intimatul pârât domiciliat în B, sector 5, nr. 15,. 95,. 4,. 3,. 112.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 14.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

20.05.2009

.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Bucuresti