Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.79/ DOSAR NR-
Ședința publică din 6 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1344 din 16 noiembrie 2007, pronunțate de Tribunalului Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentului pârât, a intimatei reclamante Administrația Finanțelor Publice -. G și a intimatei debitoare "Ro " prin lichidator judiciar - Insolvency.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 februarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 6 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea formulată de reclamanta -. Gas olicitat ca o parte din pasivul debitoarei Ro, în sumă de 217.439 lei, să fie suportată de pârâtul, pentru încălcarea dispozițiilor art.138 pct.1 lit. a, b, d și e din Legea nr.85/2006.
În motivarea acțiunii se arată că pârâtul a ridicat avansuri de trezorerie în sumă totală de - lei, fără document justificativ, în contul 208 în anul 2004 înregistrat o valoare de 512.699.606 lei fără document justificativ, a acordat avansuri nejustificative în sumă de 36.098.257 lei către societate administrată tot de pârât, debitoarea are de încasat creanțe în sumă de 216.098.257 lei de la Italiana administrată tot de pârât, la inventariere s-a constatat o lipsă în valoare de 221.531.491 lei, a acordat avans de 38.000.000 lei către Italiana sumă nerecuperată până la această dată.
Prin sentința civilă nr.1344/16.11.2007 a Tribunalului Covasnas -a admis acțiunea reclamantei -. G și a fost obligat pârâtul să suporte din pasivul debitoarei suma de 217.439 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Din raportul lichidatorului judiciar privind cauzele și împrejurările insolventei debitoarei, întocmit de administratorul judiciar la data de 4.11.2005 ( 178-183, dos.sind.vol.I), rezultă că au fost reținute atât elemente obiective cât și subiective, printre altele: managementul defectuos, neadaptarea la mediul concurențial, lipsa unui buget de venituri și cheltuieli, lipsa de preocupare în recuperarea creanțelor, neplata la timp a datoriilor scadente, implicarea în afaceri cu societăți comerciale controlate de pârât, transferuri patrimoniale cu efecte negative asupra echilibrului financiar a firmei, lipsa de preocupare în păstrarea integrității patrimoniului, decapitalizarea prin metoda înregistrării unor cheltuieli supradimensionate raportat la venituri la care se însumează conduita delictuală, evidentă a administratorului statutar, constând în lipsa la inventar a unor bunuri în valoare de 221.531.491 lei (ROL), înstrăinarea unor terenuri în valoare de 283.948.00 lei (ROL), nerecuperarea creanțelor de 352.829.027 lei (ROL), favorizarea unor societăți controlate de administrator, nerespectarea legislației contabile în domeniu, provocând falitei un prejudiciu de 1.098.558.581 lei (ROL).
La data de 24.03.2006, prin raportul depus (18-21, dos. sind. vol.II ), lichidatorul judiciar, în legătură cu avansul acordat Italiana de 38.000.000 lei(ROL), firmă aparținând pârâtului, a precizat că nu au fost predate nici un document primar, deci în dosarul de faliment în care s-a deschis procedura asupra acestei societăți, s-a depus declarație de creanță în care nu s-a inclus și această sumă.
De observat că, în punctul său de vedere exprimat asupra acțiunii de față (10-12, prezentul dosar), lichidatorul judiciar a susținut că au fost identificate fapte care se încadrează în prevederile art. 137 lit. a), b), d) și e) din 64/1995, cu raport de cauzalitate în insolvența debitoarei, enumerând: favorizarea unei societăți colaboratoare prin suma din contul 231 lei " imobilizări în curs"- unde figurează suma de 435.208.504 lei, din care pentru valoarea de 283.948.000 lei(ROL), mărfuri înstrăinate către nu s-a întocmit factură. Demersul de a se preda acte primare privind ieșirea din patrimoniu a acestei valori a rămas fără rezultat, explicația primită a fost că administratorul a efectuat aceste cheltuieli pentru firma menționată fără să existe documente justificative, aspect care corespunde reglementărilor art. 137 lit. b) din lege precum și nerespectarea legislației contabile, conform art. 137 lit. d) din lege, întrucât printre altele, nu s-a evidențiat contabil valoarea terenului achiziționat de 297.318.500 lei(ROL), înstrăinat ulterior, cea ce a făcut imposibilă, stabilirea situației patrimoniale reale a debitoarei.
De asemenea, nu s-a recuperat creanța, de la aceiași firmă a pârâtului, de 352.829.027 lei(ROL), din care pentru 38.000.000 lei(ROL), nu există documente pe lângă ridicarea din casierie a sumei de 98.730.770 lei cu titlu de avans, evidențiată în contul 455.
Referitor la predarea averii faptice a debitoarei, administratorul pârât nu a putut fi contactat, cu toate că s-a reușit identificarea unor bunuri, a căror valoare raportată la evidențele contabile primite a dus la stabilirea lipsurilor la inventar de 298.060.319 lei vechi(la valoarea inițială a bunurilor lipsă s-a adăugat lista suplimentară de inventariere de 16.528.828 lei vechi). Așadar, valoarea prejudiciului efectiv al debitoarei, consemnată și în raportul cauzelor insolvenței, este de 111.508,74 lei (RON).
În contul 231"imobilizări corporale în curs", este consemnat un rulaj credit, respectiv înstrăinări de bunuri din această categorie de 43.540 lei (RON), față de care lichidatorul judiciar a susținut că pentru 28.394 lei (RON) nu s-au întocmit facturi fiscale, deci documente primare prin care să se stabilească cu certitudine că beneficiarul a fost
De asemenea, se reține că, din valoarea totală a bunurilor înregistrate de debitoare în conturile 214", aparatură birotică, echipamente de protecție, materiale și alte active corporale" și 302 " Materiale consumabile" se constată o lipsă la inventar, nejustificată de 29.806 lei (RON), conform listelor de inventar din 19.10.2005 și 15.02.2006 ( 280, vol.I, 49-50, vol.II, dos.sind.
Un alt fapt ilicit, care se impune a fi reținut, este avansul acordat furnizorilor, în sumă de 3.800 lei (RON), evidențiat în debitul contului 409 și pentru care nu s-au identificat acte primare. Potrivit reglementărilor contabile enunțate anterior, soldul acestui cont reprezintă avansuri acordate furnizorilor, nedecontate.
Mai mult, nu se poate trece cu vederea nici conținutul contului 455 " datorate asociaților", unde figurează înscrisă în debit suma de 9.873 lei (RON), cea ce semnifică, după normele contabile amintite că s-a efectuat o plată către asociați cu titlu de restituire.
Lipsa acestor elemente de activ, cifrate total la 71.873 lei (RON), nefiind justificată de pârât, naște prezumția că bunurile și lichiditățile financiare ale societății au fost utilizate în interesul său personal.
Nepredarea către lichidatorul judiciar documentelor contabile primare pentru stabilirea cu certitudine a tuturor elementelor de activ din averea debitoarei, conduce spre concluzia că în mod intenționat nu s-a dorit a se cunoaște situația reală patrimonială pe de o parte iar pe de altă parte, această împrejurare conduce spre concluzia firească că, nu a fost ținută contabilitatea în raport cu prescripțiile, art. 1, art. 3 și art. 16 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Această stare de fapt nu a fost contestată de pârât care, legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a se apăra sau să arate unde sunt bunurile firmei, lichiditățile financiare ale acesteia, actele primare și motivul pentru care nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar la care se însumează refuzul de a se răspunde la interogatoriu, cea ce echivalează, conform art. 225.pr.civ cu o recunoaștere a conduitei delictuale imputate prin cererea introductivă(18-21, dosar sind.).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, arătând că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și la o apărare efectivă, prestația avocatului fiind necorespunzătoare.
Fiind cetățean italian nu cunoaște legislația română, iar contabila societății nu l-a informat despre toate problemele financiare ale societății.
Pârâtul și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i revin în calitate de administrator, suma la care a fost obligat fiind exagerată.
Intimata -. Gad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 pct.1 lit.a, b, d și e din Legea nr.85/2006, faptele pârâtului constând în ridicarea de avansuri de 9873,07 lei nejustificate, transferarea cu titlu de avansuri către a sumei de 3609,82 lei și către Italiana suma de 3800 lei, o altă societate a pârâtului datorează debitoarei suma de 21609,82 lei și s-a constatat lipsa la inventar în sumă de 22153,14 lei.
Nu i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței la interogatoriu iar apărătorul nu s-a prezentat la termenele de judecată solicitând amânarea cauzei. Necunoașterea legii nu poate fi invocată.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și probele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este parțial fondat.
Pârâtul a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil și la o apărare efectivă.
Dispozițiile art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a procesului au în vedere și încălcarea dreptului la apărare raportat la calitatea serviciilor avocatului din oficiu.
Orice persoană chemată în judecată are dreptul de a se apăra singură sau de a fi consiliată de un apărător ales de ea și dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, poate fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, dispoziții care se regăsesc și în ar.67 alin.1 Cod procedură civilă și art.75 pct.2 Cod procedură civilă.
În speță, pârâtul a apelat la serviciile unui apărător ales, și dată fiind independența baroului, statul nu poate fi făcut răspunzător pentru lipsurile apărării realizate de avocatul ales.
Totuși, având în vedere că pârâtul este cetățean străin, și că apărătorul ales nu a depus întâmpinare sau concluzii scrise, că la multe termene nu s-a prezentat, solicitând instanței amânarea cauzei ținând cont și de faptul că nimeni nu poate invoca necunoașterea, Curtea va reanaliza cauza în temeiul art.3041Cod procedură civilă sub toate aspectele pe baza tuturor probelor administrate în timpul judecății.
Reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art.138 pct.1 lit. a, b, d și e din Legea nr.85/2006.
Din raportul lichidatorului judiciar, coroborat cu actele de la dosar, respectiv bilanțul contabil întocmit la 1.07.2005, balanțe analitice, procese verbale de inventariere, de predare - primire, rezultă următoarele:
Bunurile debitoarei, conform bilanțului contabil întocmit în data de 1.07.2005, sunt în valoare de 33.718,1655 lei. Conform listei de inventariere întocmită la data de 19.10.2005 și predată administratorului judiciar, au fost regăsite faptic numai bunuri în valoare de 5565,0164 lei, iar în urma deschiderii falimentului s-au identificat bunuri de 3912,1336 lei, deci s-a înregistrat o lipsă suplimentară la inventar de 1652,8828 lei.
Lipsa unor bunuri din activul societății prezumă ascunderea de către administrator a unei părți din activul debitoarei, faptă ce se încadrează în dispozițiile art.138 pct.1 lit. e din Legea insolvenței, prejudiciul cauzat debitoarei și implicit a creditorilor prin diminuarea activului este de 29806,0319 lei.
Pârâtul a ridicat din casieria societății suma de 9873,07 lei, fără documente justificative și fără aor eturna, prezumă că a folosit bunurile sau creditele societății în interes personal, faptă ce se încadrează în dispozițiile art.138 pct.1 lit. a din Legea insolvenței, prejudiciul cauzat debitoarei fiind de 9873,07 lei.
Creanțele societății la data de 30.06.2005 conform bilanțului contabil erau în valoare de 35282,9027 lei, fiind compuse din avansuri acordate furnizorilor în fapt societății în sumă de 3800 lei, creanța față de în valoare de 18000 lei conform facturii -/24.05.2005 și creanța față de în valoare de 36098 257 lei.
Nerecuperarea creanțelor debitoarei nu constituie o faptă care să antreneze răspunderea administratorului în baza art.138 din Legea insolvenței prin ea însăși, însă în ceea ce privește sumele de 3800 lei și 18000 lei reprezentând creanțe față de al cărei administrator este tot pârâtul, nerecuperarea acestei creanțe se încadrează în dispozițiile art.138 pct.1 lit.b din Legea insolvenței care se referă la efectuarea de acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, implicarea în afaceri cu societăți controlate de administrator fiind reținută de lichidator ca și o cauză a intrării societății în stare de insolvență, prejudiciul cauzat fiind de 21000 lei.
Pârâtul se face vinovat și de fapta prevăzută de art.138 pct.1 lit.d din Legea insolvenței în sensul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a ținut o contabilitate fictivă.
Astfel se reține faptul că debitoarea a achiziționat bunuri, care au fost vândute mai departe către pentru valoarea de 15126,0504 lei vânzare ce fost folosită drept justificare pentru stornarea valorii de 51250,3212 lei din contul de imobilizări necorporale.
Având în vedere că valoarea înregistrată din balanța lunii iunie 2005 pentru contul 231 "imobilizări corporale în curs" este totuși de 43520,8504 lei, reiese că pentru valoarea de 15126,0504 lei nu există justificare prin facturi de vânzare, în schimb pentru diferența de imobilizări până la valoarea de 43520,8504 lei, respectiv valoarea de 28394,8 lei nu există factură, ceea ce relevă faptul că debitoarea a efectuat în anul 2005 vânzări în valoare de 28394,8 lei, fără a emite facturi de vânzare.
contabilității fără respectarea legii, în condițiile în care potrivit art.11 din Legea nr.85/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului a condus direct la ajungerea în stare de insolvență a societății, prin faptul că înregistrările contabile nu au mai constituit o oglindă clară a activității societății, prejudiciul cauzat debitoarei și implicit creditorilor fiind în valoare de 28394,8 lei.
În ceea ce privește nerespectarea regulilor contabilității referitor la vânzarea terenului debitoarei prin contractul nr.913/25.04.2005 către, în sensul înregistrării în contul de imobilizări corporale în curs în anul 2004 valorii de 29731,85 lei față de sentința civilă nr.1088/20.10.2006 a Tribunalului Covasna, prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare și au fost obligați pârâții și să restituie terenul, iar dacă nu să plătească în contul de lichidare al debitoarei suma de 30000 lei, nu se poate reține acest prejudiciu în sarcina pârâtului, întrucât ar însemna a se aduce la masa credală de două ori același teren, respectiv aceeași valoare.
Sunt întrunite condițiile răspunderii în baza art.138 din Legea nr.85/2006 privind fapta, prejudiciul cauzat debitoarei și implicit creditorilor acesteia, în sumă totală de 88.220 lei în loc de 217.439 lei.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței Tribunalului Covasna care va fi modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei -. G pentru suma de 88.220 lei în loc de 217.439 lei și menținerii restului dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1345/16.11.2007 pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice -. G împotriva pârâtului și în consecință:
Obligă pârâtul să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei Ro în sumă de 88.220 lei în loc de 217.439 lei.
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Menține dispozițiile instanței privind înființarea măsurilor asigurătorii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: / 12.03.2008
Tehnored.: / 13.03.2008/ -3 ex-
Judecător-sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Codruța Vodă