Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 828/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.828

Sedinta publica din 27.05.2009

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu

Judecător - -

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurent comitet creditor împotriva sentintei comerciale nr.1148/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele comitet creditoare SC ROMÂNIA SA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, intimații pârâți ( FOSTA ), și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.

La apelul nominal facut în sedinta publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu intimatul pârât, fiind restituită citația cu mențiunea destinatar mutat de la adresă.

Recurentul comitet creditor a depus prin serviciul registratură taxele judiciare de timbru.

Curtea face aplicarea dispozițiilor art.98 pr.civ. și apreciază procedură legal îndeplinită cu intimatul pârât.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.1148/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de comitetul creditorilor format din SC ROMÂNIA SA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, în contradictoriu cu pârâții (fosta ), ca nefondată A fost închisă procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL, în contradictoriu cu creditorii SC ROMÂNIA SA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5. În conformitate cu articolul 135 din legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii. S-a dispus radierea societății debitoare. În conformitate cu articolul 136 din Legea nr.85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri și responsabilități. S-a dispus efectuarea plății pentru activitatea lichidatorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ în sumă de 2.000 lei și a cheltuielilor de procedură în sumă de 148,34 lei din fondul ORC prev. de articolul 4 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr.1148/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala a declarat recurs comitetul creditorilor prin arătând în principal că fapta prevăzută de articolul 138 alin.1lit.c din Legea nr.85/2006 a fost dovedită prin fapte concrete și pertinente care reies în mod indubitabil din raportul administratorului judiciar.

Recurentul a mai arătat că în ceea ce privește faptele prevăzute de articolul 138 alin.1 lit. d și e din Legea nr.85/2006 acestea se deduc din: nedepunerea de către părți la Administrația Financiară bilanțului contabil pe anii 2006, 2007; nedepunerea cu rea-credință a documentelor contabile solicitate, împiedicând administratorul judiciar să facă o analiză amănunțită a cauzelor care au generat insolvabilitatea; sustragerea documentelor contabile de orice fel de control prin nedepunerea acestora atât la administrația fiscală cât și la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Răspunderea persoanelor prevăzută de articolul 138 alin.(1) din Legea nr.85/2006 este instituită prin fapte enumerate limitativ de articolul 138 alin.(1) lit.a-g și poate fi antrenată numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, natura juridică a persoanelor prevăzute de articolul 138 alin.(1) din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.

Existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți a societății trebuie dovedită în fața instanței nefiind prezumată.

Este adevărat că în raportul administratorului judiciar depus la 23 noiembrie 2007 se menționează că și au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți deoarece au preluat o societate în stare de insolvență, au ținut o contabilitate fictivă deoarece nu au depus la dosar actele contabile solicitate și la Administrația Financiară (bilanțul contabil pentru anul 2006) au deturnat o parte din activul persoanei juridice ori au mărit pasivul acesteia cu motivarea că nu se pot valorifica în cursul procedurii de insolvență activele societății existente în situațiile depuse la administrația financiară, însă aceste presupuse fapte nu sunt de natură să atragă angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate și ajungerea societății în stare de insolvență.

Afirmațiile generice ale recurentului în sensul că intimații pârâți ar fi efectuat faptele prevăzute de dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit.c,d,e nu sunt de natură să atragă răspunderea acestora în lipsa dovedirii vinovăției acestora și a raportului de cauzalitate dintre faptele enumerate și starea de insolvență a debitoarei.

Având în vedere considerentele arătate precum și faptul că în temeiul articolului 1169 Cod civil, recurentul - reclamant nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre presupusele fapte și ajungerea societății în stare de insolvență, condiție esențială pentru antrenarea răspunderii, Curtea în conformitate cu articolul 3041, 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul comitetul creditorilor prin împotriva sentintei comerciale nr.1148/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele comitetul creditorilor SC ROMÂNIA SA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, intimații pârâți (fosta ), și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 2

09.06.2009

Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala

Judecător-sindic:

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 828/2009. Curtea de Apel Bucuresti