Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 2547/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.83
Ședința publică din data de 22.01.2008
constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.3649/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, intimata-debitoare prin lichidator judiciar SP și intimații-creditori B - Sucursala Agenția 1 C Sud, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, și CURTEA DE A
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin consilier juridic care depune la dosar delegație și intimatul-pârât prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 17.12.2007 lichidatorul judiciar al intimatei-debitoare a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsa sa în temeiul disp. art.242 alin.2 pr.civ.
Intimatul-pârât, prin avocat, depune la dosar întâmpinare, în 2 exemplare, comunicând un exemplar recurentei prin consilier juridic.
, pentru a da posibilitate recurentei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta prin consilier juridic cu delegație la dosar, intimatul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata-creditoare prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind celelalte părți.
, acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Recurenta, prin consilier juridic, arată că înțelege să se folosească de actele existente la dosar, apreciind cauza în stare de judecată.
Intimatul-pârât, prin avocat, arată că nu are probe de solicitat.
Intimata-creditoare, prin avocat, arată că nu are probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, consideră hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere disp. art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 și faptul că în cauza de față există dovezi că administratorul societății debitoare a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți. Învederează faptul că au fost efectuate controale financiare, în urma cărora societatea debitoare a fost amendată. Față de această situație debitoarea trebuia ca în termen de 30 de zile să adreseze tribunalului o cerere de deschidere a procedurii falimentului, ori, acest lucru nu a fost făcut. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii formulată în temeiul disp. art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că susținerile recurentei nu au fost dovedite. Menționează faptul că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă și nu o răspundere contractuală astfel cum susține recurenta. Totodată, arată că în raportul lichidatorului judiciar se reține faptul că cererea formulată de recurentă nu se înscrie în dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3649/05.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către comitetul creditorilor prin creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 împotriva pârâtului, ca neîntemeiată.
În baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în contradictoriu cu creditoarele B Sucursala Agenția 1 C Sud, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, SC de A SA și în consecință a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
A dispus notificarea sentinței următoarelor instituții: Oficiul Registrului Comerțului B și Direcția Teritorială a Finanțelor Publice a Municipiului B pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare.
A dispus comunicarea sentinței la. pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
A dispus plata onorariului lichidatorului judiciar SP în sumă de 2000 lei și a cheltuielilor de procedură în sumă de 178,60 lei din fondul prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul prin judecătorul sindic, a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, respectiv art.138 din Legea nr.85/2006, art.1169 cod civil și art.131 din Legea nr.85/2006, reținând în esență că răspunderea patrimonială prevăzută de art.138 este o răspundere civilă delictuală și nu contractuală, situație în care comitetul creditorilor, prin președintele său, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, era obligat să demonstreze îndeplinirea condițiilor necesare atragerii acestei răspunderi, condiții care nu se prezumă, și anume, raportul de cauzalitate între faptele pârâtului și prejudiciu.
Referitor la incidența art.138 lit.c din lege, tribunalul a reținut că reclamantul - comitetul creditorilor, prin președinte, nu a arătat, în concret, faptele imputabile care s-ar circumscrie acestor dispoziții.
Tribunalul a mai reținut că, deși, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 susținut că pârâtul ar fi dispus, în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, nu s-a făcut nici dovadă în acest sens, nefiind probate nici foloasele de care s-a bucurat pârâtul în calitate de administrator, foloase care ar fi cauzat insolvența debitoarei.
A mai reținut că reclamantul s-a mulțumit numai să afirme, fără să probeze, faptele pârâtului, omisive sau comisive, prin care acesta, cu intenție, ar fi cauzat insolvența debitoarei.
În ceea ce privește măsura închiderii procedurii falimentului, tribunalul prin judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu și nici disponibilități care să permită acoperirea creanțelor, situație în care nu se mai justifică continuarea procedurii de faliment.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 declarat recurs, în termen, considerând că aceasta este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii(art.304 pct.9 Cod pr.civ.) solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele conform art.3041Cod pr.civ.
În motivarea recursului recurenta a arătat în esență că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 prevăd faptele ilicite care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere administratori, directori, orice alte persoane, care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Astfel, în opinia sa, recurenta a arătat că fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În contextul celor menționate mai înainte, recurenta a arătat că debitoarea nu și-a respectat obligația prevăzută de lege, în sensul de a solicita ea însăși aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006 în maximum 30 de zile de la data la care societatea se afla în stare de insolvență, acumulând în continuare datorii pe care nu și le putea achita în termenele legale.
Prin urmare, administratorul societății avea obligația legală să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 în termenul de 30 de zile prevăzut de lege și nu să dispună în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți.
A mai arătat că aflându-se pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art1082 Cod civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial, fiind aplicabile dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 republicată și art.1540 Cod civil.
Concluzionând, recurenta a arătat că este vorba de o faptă ilicită, culpabilă, a administratorilor, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceștia, respectiv neplata sumelor datorate.
Ca atare, acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Pentru motivele expuse, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți datorită conduitei culpabile a administratorului societății debitoare, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței comerciale recurate, admiterea cererii formulată în temeiul art.138 lit.c din Legea nr.85/2005 și să se dispună ca numitul să suporte în întregime datoriile la bugetul general consolidat al statului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod pr.civ. Legea nr.85/2006.
În susținerea celor arătate recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate.
În esență, intimatul a arătat că pentru angajarea răspunderii prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii patrimoniale la care se adaugă și condiții speciale prevăzute de Legea nr.85/2006.
Intimatul a mai arătat că recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.c, fără să facă dovada săvârșirii faptelor respective, neexistând documente ce relevă activități administrative ale societății debitoare semnate de către el.
A mai arătat că din nici un mijloc de probă nu rezultă că din nici un mijloc de probă nu rezultă că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți și, în consecință, nu sunt incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.c din lege, condițiile necesare angajării răspunderii patrimoniale personale speciale prevăzută de art.138 din lege, trebuind dovedite și nu prezumate.
La termenul de azi, recurenta prin reprezentant a învederat că înțelege să se folosească de actele existente la dosar.
Examinând recursul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere și dispozițiile legale incidente, constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, cererea recurentei a fost întemeiată pe dispozițiile art.137 lit.c din Legea nr.85/2006, potrivit cărora membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere sau orice altă persoană au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra persoanelor menționate mai înainte, ci este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege aceștia au cauzat starea de insolvență.
nu poate reține susținerea recurentei în sensul că răspunderea intimatului pârât este o răspundere prezumată, guvernată după regulile răspunderii mandatului comercial, prin evocarea dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 coroborate cu dispozițiile art.1540 Cod civil și ale art.374 Cod comercial.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.
Aceasta pentru că, în raport de dispozițiile art.72 din legea nr.31/1990, este de natură contractuală și apreciabilă după aceste reguli exclusiv răspunderea administratorului în raport cu societatea comercială în care îndeplinește această calitate.
În cauză, însă se solicită antrenarea răspunderii intimatului pârât față de creditorii sociali ai societății debitoare aflată în stare de insolvență, răspundere ce își are cauza juridică în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală înseamnă că pentru a fi antrenată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile generale prevăzute de art.998 - 999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate și culpa, aceasta din urmă neputându-se prezuma ca în cazul răspunderii civile contractuale.
Pe lângă faptul că recurenta nu a prezentat nici în fața instanței de fond și nici în recurs în ce au constat activitățile desfășurate de intimatul pârât în interesul său personal, reține că recurenta nici nu a probat susținerile întemeiate pe dispozițiile art.138 lit.c din lege, deși îi revenea sarcina probei în condițiile art.1169 Cod civil.
Nu poate justifica admiterea recursului susținerea recurentei în sensul că intimatul pârât nu a solicitat intrarea în stare de faliment a debitoarei, neprobându-se că prin nedepunerea unei cereri de deschidere a procedurii, acesta ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare și a dispus în interes personal, continuarea activității acesteia în detrimentul creditorilor.
Constatând că recurenta a făcut doar afirmații generale care nu au fost probate fiind practic simple supoziții, în baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a intimatului pârât, în baza art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat de aceasta ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimații prezenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 împotriva sentinței comerciale nr.3649/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, intimata-debitoare prin lichidator judiciar SP și intimații-creditori B Sucursala Agenția 1 C Sud, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, și CURTEA DE A, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită de intimații prezenți cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 20.02.2008
Tehnored. - 26.02.2008
6 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte -
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar, Mioara Badea
