Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 853/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 853

Ședința publică din 14 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mircea Boar

JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 3: Maria

GREFIER: -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 1075 din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată DE T, reprezentată prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT T și intimatul.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura completă.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1075 din 22 mai 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului .

A dispus închiderea procedurii insolvenței fața de debitoarea DE T și radierea acesteia din evidentele

A dispus notificarea prezentei sentințe debitoarei, asociaților acesteia, creditoarei Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului B și T, precum și Oficiului Registrului Comerțului T pentru efectuarea mențiunii de radiere și pentru publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență.

A încuviințat cererea lichidatorului IT MANAGEMENT, privind plata cheltuielilor de procedură în cauza privind pe debitoarea DE și a dispus achitarea sumei de 238,77 RON, conform art. 4 alin. 4 din Lg. 85/2006, din fondul special de lichidare.

A constatat că lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT este descărcat de îndatoriri sau responsabilități, potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin Încheierea nr. 805/21.11.2007 pronunțată în dosarul - s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea DE, fiind numit ca lichidator IT MANAGEMENT, care în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege și la publicarea anunțului privind deschiderea procedurii în ziarul "Gândul" din 11.12.2007. De asemenea, lichidatorul a întocmit tabelul preliminar și definitiv de creanțe, în care figurează creditoarea AVAS, cu o creanță admisă în cuantum de 26.836,45 RON.

În același timp, lichidatorul a procedat la notificarea administratorului cu mențiunea de a preda actele contabile ale debitoarei, a constatat, prin verificări efectuate pe teren, că debitoarea nu mai desfășoară activitate la sediul declarat. Prin rapoartele sale, lichidatorul a arătat că începând cu anul 2003 debitoarea nu a mai depus la. bilanțurile anuale, iar pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor, ultimul bilanț publicat este din anul 2000. Lipsa evidențelor contabile indică, în opinia lichidatorului, o administrare frauduloasă a averii debitorului și constituie o premisă pentru aplicarea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Fostul administrator al debitoarei chemat în judecată a depus la dosar, prin soția sa, întâmpinare însoțită de o serie de acte medicale, din care rezultă că încă din anul 2001 suferă de o serie de afecțiuni psihice, iar din anul 2004 se află în pensie de invaliditate gradul

Analizând cererea lichidatorului, având în vedere motivul invocat, apărările făcute de pârât și prin prisma dispozițiilor legale incidente, judecătorul sindic a constatat că în cauză nu se poate face aplicarea art. 138 din Legea insolvenței, câtă vreme, pe de o parte nu s-a administrat nici un fel de probă din care să rezulte că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei ce i se reproșează, adică de neținerea contabilității în conformitate cu legea, iar pe de altă parte, starea de sănătate a pârâtului, deteriorată grav cu mult timp în urmă și specificul suferințelor sale care, i-au înrăutățit capacitatea de a conduce și supraveghea activitatea societății și l-au pus în imposibilitatea de a-și formula concret apărările la acuzațiile ce i s-au adus.

Așa fiind, și văzând că răspunderea patrimonială prevăzută de art.138 din Legea insolvenței este o răspundere delictuală specială, în care se impune probarea faptelor săvârșite de administratorii pârâți, a intenției în săvârșirea acestora, a interesului personal care să fi stat la baza conduitei acestor administratori, precum și a legăturii de cauzalitate între toate acestea și starea de insolvență a societății, judecătorul sindic a apreciat că în speță nu se poate face aplicarea, față de pârâtul, a dispozițiilor art. 138, urmând a fi respinsă astfel cererea lichidatorului judiciar.

Văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperiri cheltuielilor administrative, instanța a constatat că în cauza sunt incidente disp art.131 din Legea 85/2006, astfel ca in temeiul acestui text de lege, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanșate fata de debitoare, cu consecințele prevăzute de lege.

Având în vedere că în prezentul dosar cheltuielile de administrare procedurii au fost suportate de către lichidator, față de lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, judecătorul sindic a admis cererea acestuia privind plata sumei de 238,77 RON, conform art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 din fondul special de lichidare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.

Creditoarea recurentă a arătat că recursul fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, acesta nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă)

Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)

S-a învederat instanței că potrivit art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".

De asemenea, s-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.

În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.

S-a susținut că în speța de față, indiferent că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, s-a susținut că reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr.31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art.11 alin. 4 din Legea nr.82/1991, republicată - Legea contabilității.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".

Având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată "obligația și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, care arată că "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului".

Creditoarea a specificat că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie; că răspunderea membrilor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.

S-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.

Dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".

Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumat,ă potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.

În cauză, răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul uni mandat comercial.

În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.

Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.

Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, Legea nr. 85/2006.

Prin concluziile scrise formulate, IT MANAGEMENT în calitate de lichidator judiciar al debitoarei DE a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind netemeinic și nelegal și să se mențină în tot hotărârea recurată.

Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că acesta este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

Închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea DE s-a realizat în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței potrivit căruia" "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii".

Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, având în vedere faptul că lichidatorul nu a identificat nici un fel de bun în patrimoniul societății debitoare și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii.

Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.

Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.

Acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.

Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.

Într-adevăr, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul Comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. Însă, în speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituția creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea insolvenței.

Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate T nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.

Prin Raportul de închidere privind debitoarea DE întocmit de către lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT T s-a solicitat închiderea procedurii falimentului împotriva societății în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu antrenarea răspunderii numitului, în conformitate cu prevederile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, pentru suma de 26.836,45 lei.

În mod corect prima instanță a reținută că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea privind procedura insolvenței, câtă vreme, pe de o parte nu s-a administrat nici un fel de probă din care să rezulte că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei ce i se reproșează, adică de neținerea contabilității în conformitate cu legea, iar pe de altă parte, starea de sănătate a pârâtului, deteriorată grav cu mult timp în urmă și specificul suferințelor sale, i-au înrăutățit capacitatea de a conduce și supraveghea activitatea societății și l-au pus în imposibilitatea de a-și formula concret apărările la acuzațiile ce i s-au adus.

Prin concluziile scrise depus la dosar la filele 9-10 dosar C de Apel, lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT a menționat că având în vedere faptul că nu a intrat în posesia documentelor contabile ale societății debitoare, deși a depus toate diligențele, văzând și starea de sănătate a administratorului social, a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, și pe cale de consecință a solicitat să se respingă în tot recursul declarat ca fiind netemeinic și nelegal și să se mențină sentința recurată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, referitor la faptul că prima instanță, prin sentința pronunțată, ar fi încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, având în vedere că prin cererea de recurs creditoarea nu a dezvoltat în niciun fel aceste critici, Curtea se află în imposibilitate de a analiza temeinicia afirmațiilor sale.

Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.

Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 1075 din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței civile nr. 1075 din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /14.11.2008

Dact. /18.11.2008- 2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Mircea Boar
Judecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 853/2008. Curtea de Apel Timisoara