Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 86/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 86
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Liliana Crîngașu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței comerciale nr. 3668/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INTERNATIONAL, Administrația Finanțelor Publice Sector 3, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, -AGRO, TRANSPORTURI NOI INTERNAȚIONAL, Primăria Tunari, Regia Autonomă "Administrarea și Protocolului de Stat", Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, Casa Județeană de Pensii I, (fostă ROMÂNIA ) și L, prin lichidator Activ Lichidator
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatele Primăria Tunari, reprezentată de avocat cu delegație de substituire la dosar, D-na, TRANSPOTURI NOI INTERNAȚIONAL, reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că citațiile expediate intimaților, (fostă ROMÂNIA ), INTERNATIONAL, Casa Județeană de Pensii I, și au fost restituite la dosar, cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă".
Curtea, făcând aplicarea art. 98.proc.civ. apreciază ca fiind legal îndeplinită procedura de citare, întrucât intimații, (fostă ROMÂNIA ), INTERNATIONAL, Casa Județeană de Pensii I, și nu au adus la cunoștința instanței eventuala schimbare a sediilor/domiciliului.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Pe rând, reprezentanta fiecărei intimate prezente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3668/25.06.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis excepția de netimbrare invocată de lichidator și, în consecință, a anulat, ca netimbrată, contestația formulată de către creditoarea, împotriva raportului final; a respins cererea Comitetului Creditorilor debitoarei, reprezentat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de președinte, în contradictoriu cu pârâtul, a aprobat raportul final de activitate și, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, dar și radierea acesteia din registrul comerțului, luând și măsurile subsecvente, referitoare la notificarea hotărârii și la descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că societatea creditoare nu și-a îndeplinit obligația de a timbra contestația promovată împotriva raportului final, așa încât, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, a admis excepția netimbrării și a anulat această contestație, ca netimbrată.
Pe de altă parte, din examinarea cererii comitetului creditorilor, întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. c) și f) din Legea nr. 85/2006, prima instanță a constatat că fapta administratorului, care nu a solicitat aplicarea procedurii colective asupra societății nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 138 lit. c) din lege, iar dezinteresul sau neluarea unor măsuri privind activitatea societății nu pot conduce către concluzia că membrii organelor de conducere au deturnat activitatea comercială de la scopul în vederea căruia a fost înființată societatea, în lipsa unor dovezi certe.
Totodată, judecătorul-sindic a apreciat că reclamantul ar fi trebuit să indice faptele pe care pârâtul le-a desfășurat în interes personal și care au condus la încetarea plăților, nu doar că afirme că acesta nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Reținând, așadar, că reclamantul nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și f) din Legea nr. 85/2006, prima instanță a respins cererea prin care comitetul creditorilor a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Pe de altă parte, din analiza propunerii de închidere a procedurii, a reținut că toate bunurile identificate în patrimoniul falitei au fost vândute, așa încât a aprobat raportul final și, în temeiul art. 132 alin. 2 din lege, a închis procedura, luând și măsurile subsecvente acestei dispoziții.
Împotriva acestei sentințe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum hotărârea atacată nu este supusă apelului, recurenta a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că intimatul-pârât nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 27 din Legea nr. 85/2006, de a introduce la Tribunal cererea de deschidere a procedurii colective, ceea ce face să fie incidente dispozițiile art. 138 lit. c) din aceeași lege.
În acest sens, recurenta a precizat că scopul edictării normei cuprinse în art. 138 lit. c) este cel de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, întemeiat pe două principii: cel al apărării drepturilor creditorilor societăților față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în situația în care societatea se află în stare de insolvență și cel al răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care îi prejudiciază pe creditori. Astfel, din examinarea art. 27 din Legea nr. 85/2006, recurenta a subliniat că membrii organelor de supraveghere ai unei societăți comercială sunt obligați să solicite aplicarea procedurii colective nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în cazul când apariția acesteia este iminentă. Așa fiind, pentru a nu mai crește nivelul creanțelor existente și pentru a preîntâmpina apariția altora noi, legiuitorul a stabilit și un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență., așadar, că formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței este o veritabilă obligație a administratorilor, recurenta a susținut că dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 apar ca o sancțiune aplicată organelor de conducere care nu respectă obligația prevăzută la art. 27 din aceeași lege.
Recurenta a arătat că răspunderea intimatului, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciatăin abstracto,cu mai multă rigurozitate, dar și că art. 138 din lege nu conține în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere, însă aceasta este, oricum, prezumată, conform art. 1082.civ.
Recurenta a arătat că legătura de cauzalitate între fapta reclamată și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator în bunul mers al societății.
Pe de altă parte, recurenta a criticat dispoziția primei instanțe, de închidere a procedurii, arătând că interpretarea art. 140 din Legea nr. 85/2006 conduce către concluzia că stabilirea răspunderii trebuie să fie făcută în mod irevocabil înainte de închiderea procedurii. Totodată, a mai afirmat că norma cuprinsă în art. 142 alin. 2 din lege le contrazice pe cele ale art. 136 și 138 alin. 1, astfel încât trebuie ca anterior închiderii procedurii să fi fost nu numai soluționată irevocabil cererea de angajare a răspunderii, dar și pusă în executare o eventuală sentință favorabilă creditorilor.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Recurenta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a solicitat judecătorului-sindic aplicarea procedurii insolvenței.
Această afirmație nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
În acest context, Curtea ia act de faptul că art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 impune unei societăți comerciale să solicite aplicarea procedurii colective numai în situația în care se află deja în insolvență; în situația în care apariția stării de insolvență este iminentă, debitorul nu este obligat să solicite deschiderea procedurii, însă legiuitorul îi conferă dreptul de a formula o asemenea cerere, în art. 27 alin. 2.
În condițiile în care obligația prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 are ca situație premisă însăși existența stării de insolvență, nu se poate susține că neîndeplinirea acestei obligații legale a fost de natură să determine apariția unei stări, deja instalate.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapte și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că prima instanță a soluționat legal și temeinic cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Examinând dispoziția de închidere a procedurii, Curtea reține că singurele condiții cerute de lege pentru închiderea procedurii în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 sunt aprobarea de către judecătorul-sindic a raportului final, distribuirea tuturor fondurilor sau bunurilor din averea debitoarei sau depunerea la bancă a fondurilor nereclamate, iar nu și soluționarea în mod irevocabil a cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
În speță, recurenta a declarat recurs împotriva sentinței prin care a fost respinse cererea întemeiată în drept pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar considerentele expuse mai sus au relevat netemeinicia sa.
Având în vedere considerentele reținute mai sus, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 3668/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INTERNATIONAL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, -AGRO, TRANSPORTURI NOI INTERNAȚIONAL, PRIMĂRIA TUNARI, REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAREA ȘI PROTOCOLULUI DE STAT", DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, (fostă ROMÂNIA ) și L, prin lichidator Activ Lichidator
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./29.01.2010
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Liliana Crîngașu
