Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.87R
Ședința publică de la 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenții și EL EL, împotriva sentinței comerciale nr. 2434/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, EL și EL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul recurentul EL EL, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul și intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurentul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, înscrisuri și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Apărătorul recurentului EL EL solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanțe.
Apreciază că la fondul cauzei nu au fost administrate suficiente probe care să formeze o concluzie temeinică a instanței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii. Astfel instanța a apreciat în hotărâre că ar fi incidente în cauză prevederile art.138 lit.a, b, d și e din Legea nr.85/2006, însă în privința părții pe care o reprezintă a motivat practic hotărârea numai în ceea ce privește litera "a", în sensul că a considerat că recurentul EL EL a folosit fondurile și bunurile societății în interes propriu în baza unor adrese a unor cabinete asociate care nu aveau nici o abilitare necesară să stabilească acest lucru. Instanța reține că a eliberat avansuri spre decontare care însă au fost restituite pe măsura necesarului de disponibil al societății. Față de această apreciere nu rezultă existența unui prejudiciu și mai ales nu a fost fundamentată concluzia instanței că prin aceste folosiri de sume, care apoi au fost restituite s-ar fi produs vreun prejudiciu.
În ceea ce privește literele "b" și "d" din Legea nr.85/2006, deși a fost reținută și în sarcina acestui recurent, ea practic este motivată numai în privința celuilalt recurent, în sensul că s-a reținut că acesta ar fi înstrăinat ulterior anului 2002 când a preluat funcția de administrator din activele societății și, de asemenea, tot ulterior anului 2002 nu s-a mai ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Această faptă este imputată și fostului administrator EL EL, care din anul 2002 nu a mai avut calitatea de administrator și deci nu mai era în sarcina sa ținerea contabilității și depunerea documentelor contabile la Administrația Finanțelor Publice.
Singurele probe aflate la dosarul cauzei au fost concluziile lichidatorului judiciar care sunt contradictorii, mai precis raportul întocmit pe perioada 01.08.2005 - 31.08.2005 din care rezultă faptul în exprimarea lichidatorului, că nu a putut identifica în mod exact operațiunile economico-financiare și activitățile desfășurate cât și modul în care s-a creat datoria către Administrația Finanțelor Publice.
Față de această afirmație se poate aprecia în mod clar că, de asemenea, nu a putut identifica nici persoanele vinovate.
Pe de altă parte, din toate actele depuse la dosar rezultă că recurentul EL EL a predat noului administrator toate actele contabile și, de asemenea, a predat stocuri și produse care depășeau cu mult datoria către Administrația Financiară. Or, pentru a stabili cu exactitate toate aceste aspecte era necesar ca reclamanta să-și probeze acțiunea, însă aceasta nu a solicitat o expertiză contabilă care să stabilească persoanele vinovate, prejudiciul și legătura de cauzalitate, chiar instanța, în baza rolului activ putea să dispună efectuarea unei astfel de expertize. Consideră că ar fi fost necesară administrarea unei astfel de expertize contabile.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 2434/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a vii a comercială s-a admis în parte cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 în contradictoriu cu pârâții, El El, El și El. Pârâții și El El au fost obligați să suporte pasivul debitoarei SC SRL în cuantum de 348 418 lei. Cererea a fost respinsă față de ceilalți pârâți.
În motivarea sentinței au fost reținute următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1751/30.11.2004 pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost deschisă procedura prevăzută de legea nr. 64/ 1995 împotriva debitoarei SC SRL, iar prin încheierea de ședință din data de 27.09.2005 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 formulat cerere în baza art. 137 lit. a,b, d, și e din legea nr. 64/1995 în contradictoriu cu pârâții, El El, El, El, și El.
Lichidatorul judiciar a considerat că sunt suficiente indicii referitoare la întrunirea elementelor necesare atragerii răspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei, raportat la art. 137 alin.1 lit. a - folosirea bunurilor persoanei juridice în interes propriu - având în vedere următoarele: ridicarea din conturile societății a unor sume de bani de către fostul administrator, conform adresei nr. 466/22 05 2003 cabinetelor asociate " &"; din sondajul efectuat asupra documentelor din casierie aferente perioadei în care administrator era, s-a observat eliberarea de numerar pe bază de dispoziții de plată nesemnate, cu explicația "avans spre decontare" și restituirea sporadică a acestor sume, în funcție de necesarul de numerar din acea zi.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 137 alin.1 lit. b și e din lege, lichidatorul a arătat că la data de 16.03.2002, în calitate de reprezentant al firmelor SC și SC A Grup a încheiat un contract având ca obiect vânzarea de către debitoare a mai multor mijloace fie și obiecte de inventar către SC A, modalitatea de plată fiind operațiuni de compensare între cele două societăți. S-a mai arătat de către lichidator, că din anul 2002 nu s-a ținut contabilitatea și operațiunile de compensare nu au fost înregistrate. De asemenea, debitoarea nu a depus declarații fiscale la instituțiile bugetare, ultima raportare contabilă fiind pentru perioada 01.01.2002 - 30.06.2002.
Prin sentința comercială nr. 1292/30.05.2006 Tribunalul Bucureștia dispus suspendarea judecării cererii formulate de creditoarea Sector 3 și în baza art. 130 închis procedura. După repunerea pe rol a cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că în data de 14.11.2001 când s-a efectuat controlul Gărzii Financiare, el nu era administrator și nici asociat al societății debitoare..Deși fost numit administrator în data de 04.02.2002, a intrat în posesia unei părți din documentele debitoarei mult mai târziu, așa cum rezultă din procesele-verbale de predare-primire încheiate și depuse la dosar. Nu au fost predate: banii din soldul casei, banii din soldul băncilor, biletele la ordin, file CEC ce urmau a fi încasate de debitoare, bilanțul contabil din 31.12.2001, declarații și deconturi aferente lunilor noiembrie, 2001, decembrie 2001. Pârâtul a susținut că din expertiza efectuată în dosarul penal rezultă că pârâtul este vinovat pentru prejudiciile aduse societății și creditoarei sector 3 și că, în ceea ce îl privește, a încercat să rezolve problemele societății, achitând din venituri personale suma de 500.000.000 lei cu chitanța la Sector3.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității e procesuale active a reclamantei Sector 3; faptul că pe toată perioada mandatului său până în 2002 s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, și că în calitate de asociat a sesizat organele de poliție în legătură cu împrejurarea că administratorul înstrăina bunuri din activul societății, fără ca sumele reprezentând contravaloarea acestora să mai reintre în patrimoniul societății.
Tribunalul a constatat ca fiind întemeiată în parte cererea creditoarei sector 3 și anume cu privire la pârâții și pentru următoarele considerente:
Din documentele existente la dosar și din raportul de activitate întocmit periodic de lichidatorul judiciar a reieșit că sunt incidente în cauză prevederile art. 137 alin. a, b, d și e din legea nr. 64/1995 rep. Se reține că au fost ridicate în mod ilegal din conturile societății sume de bani de către fostul administrator, conform adresei nr. 466/22.05.2003 a cabinetelor asociate " & "; că în perioada în care administrator era s-a observat eliberarea de numerar pe bază de dispoziții de plată nesemnate, având explicația "avans spre decontare" și restituirea sporadică în casieria societăți a sumelor ridicate.
În data de 16.03.2002, în calitate de reprezentant al firmelor SC S SRL și SC A SRL a încheiat un contract între cele două societăți privind vânzarea de către debitoare a mai multor mijloace fixe și obiecte de inventar către SC A, iar modalitatea de plată s-a concretizat în operațiuni de compensare între cele două societăți. Începând cu anul 2002 debitoarea nu a mai ținut contabilitatea, astfel că nu au fost înregistrate în contabilitate operațiunile de compensare pentru activele vândute.
De asemenea, debitoarea nu a depus declarații privind obligații de plată la bugetul de stat pentru perioada 2001-2005 și nici deconturile de TVA pentru aceeași perioada. Ultima raportare contabilă înregistrată a fost pentru perioada 01.01.2001 - 30.06.2001.
Tribunalul a constatat că cei doi pârâți se fac vinovați de ajungerea debitoarei în incapacitate de plată și au fost obligați la suportarea pasivului în cuantum de 348.418 lei.
Pârâții și au declarat recurs împotriva acestei hotărâri..
Recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale în ceea ce îl privește.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 proc.civ.
În motivarea recursului se susține că nelegalitatea hotărârii rezultă din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv fără a se face individualizarea răspunderii personale. Se arată că la data de 14.11.2001, când a fost efectuat controlul de către Garda Financiară, nu era administrator și nici asociat al societății debitoare. Din procesele-verbale de predare-primire încheiate în martie 2002 rezultă că recurentul nu a primit de la fostul administrator o mare parte din actele financiar - contabile, nu s-au predat biletele la ordin și filele CEC ce trebuiau încasate de societate, creanțele societății, conturile bancare sau eventualele sume de bani din soldul casei. Întrucât fostul administrator nu a depus bilanțul contabil pe anul 2001, nici bilanțurile pe anii următori nu puteau fi întocmite. Din expertiza contabilă efectuată în dosarul penal nr. -/2002, fostul administrator a fost găsit vinovat pentru toate prejudiciile aduse societății și bugetului de stat în perioada 2000-2002, când s-au înregistrat toate datoriile.
Recurentul susține în continuare că operațiunile de compensare încheiate cu societatea A Grup SRL au fost efectuate cu acordul celorlalți asociați pentru achitarea datoriei societății debitoare față de SC A Grup SRL, iar operațiunile nu au putut fi înregistrate în contabilitate, deoarece nu se încheiase anul financiar 2002.
Se afirmă de către recurent că buna sa credință rezultă și din faptul că a achitat din venituri proprii suma de 500.000.000. lei către sector 3, sumă ce nu a fost scăzută din totalul creanței, respectiv al pasivului la care a fost obligat prin hotărâre.
Recurenta consideră inadmisibilă atragerea răspunderii în solidar a celor doi administratori, fără o individualizare a faptelor și a prejudiciului creat de fiecare dintre administratori.
Recurentul El El a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Se susține în primul rând că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată prin întâmpinare.
În al doilea rând, recurentul apreciază că în mod nelegal instanța a admis cererea împotriva sa fără a administra probe suficiente care să conducă la concluzia că el a săvârșit faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, instanța a reținut fapta prevăzută de art. 138 lit. a pe baza unei adrese a unor cabinete asociate fără nici o abilitare și pregătire profesională care să le permită să stabilească acest aspect. Mai mult, se reține că sumele ridicate au fost restituite în funcție de necesarul zilnic de numerar al societății. Sarcina probei revenea reclamatei, iar în lipsa unei expertize contabile judiciare care să stabilească existența unor astfel de fapte și legătura de cauzalitate a acestora cu starea de insolvență a societății, instanța nu putea aprecia în mod temeinic asupra situației de fapt.
Singurele probe care au fundamentat opinia instanței au fost rapoartele lichidatorului, care reprezintă doar un punct de vedere, neavând valoare absolută în lipsa coroborării cu alte probe.
Instanța a reținut și culpa recurentului pentru fapta prevăzută de art. 138 lit. b), deși s-a constatat că pârâtul a fost cel care a încheiat contractul din data de 16.03.2002 prin care a înstrăinat active și mijloace fixe din patrimoniul societății.
În concluzie, recurentul consideră că nu sunt suficiente probe administrate pentru demonstrarea existenței faptei imputate, că prin aceasta faptă s-a creat prejudiciul, precum și legătura de cauzalitate între acestea.
Nu s-au cerut și nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a probelor de la dosar, Curtea a reținut următoarele:
O primă critică invocată de recurentul se referă la nepronunțarea instanței asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Finanțelor Publice Sector 3 Critica este neîntemeiată, întrucât la termenul la care au avut loc dezbaterile pe fond în cauză ( 277 ), instanța a respins excepția ca neîntemeiată, cu motivarea că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată în temeiul Legii nr. 64/1995, în vigoare la acel moment, lege care permitea promovarea unei astfel de cereri de către orice creditor interesat.
În continuare, Curtea va răspunde prin considerente comune criticilor invocate de către cei doi recurenți.
Prin sentința recurată instanța a considerat că cerere intimatei-reclamante Administrația Finanțelor Publice Sector 3 este întemeiată în parte, numai cu privire la El (care a avut calitatea de administrator al societății debitoare până la data de 28.01.2002) și (numit administrator la 28.01.2002).
Instanța a reținut că aceștia se fac vinovați de ajungerea societății SRL în insolvență prin faptul că au "folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane"; "au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice"; "au ținut o contabilitate fictivă,au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea"; și "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia" (art. 138 lit. a), b), d) și e) din lege).
În concret s-a reținut că fostul administrator a ridicat ilegal din conturile societății sume de bani, conform adresei nr. 466/22.05.2003 a cabinetelor asociate" & " și că în perioada în care acesta era administrator s-a observat eliberarea de numerar pe bază de dispoziții de plată nesemnate, cu explicația "avans spre decontare" și restituirea sporadică în casieria societății a sumelor ridicate, în funcție de necesarul de numerar al societății din acea zi.
În primul rând, din actele dosarului nu rezultă calificarea și abilitatea cabinetelor " & u" care au emis adresa nr. 466/22.05.2003, de face constatări privind sustrageri nelegale de sume de bani din conturile societății, astfel că respectiva "adresa" nu are valoare de probă certă, ci este doar un indiciu al săvârșirii faptei incriminate. De asemenea, doar observațiile lichidatorului privind eliberarea de numerar din casieria societăți, în lipsa altor dovezi, nu pot forma certitudinea săvârșirii faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. a) din lege, cu atât mai mult cu cât din documentele casieriei a rezultat că sumele ridicate erau restituite, "sporadic, în funcție de necesarul de numerar al societății din acea zi". Având în vedere existența documentelor contabile în baza cărora s-au făcut aceste observații, Curtea consideră că numai prin administrarea probei cu expertiză contabilă se poate stabili cu certitudine dacă faptele imputate se încadrează sau nu în dispozițiile art. 138 lit. a) din lege.
Instanța a mai reținut ca fiind incidente în cauză prevederile art. 137 alin.1 lit. b) și e) din lege, mai exact că la data de 16.03.2002, recurentul, în calitate de reprezentat al SC SRL, dar și al SC A SRL, a încheiat un contract între cele două societăți prin care au fost vândute mai multe mijloace fixe și obiecte de inventar ale debitoarei SRL către SC A SRL, stabilindu-se ca modalitate de plată - compensarea între cele două societăți. O primă observație este aceea că, operațiunile de compensare reprezintă o modalitate de plată permisă de lege. Neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor de compensare -ca unică probă în dovedirea faptei incriminate (săvârșirea de acte de comerț în interes personal și deturnarea activului sau mărirea fictivă a pasivului debitoarei) nu este suficientă.
Curtea mai reține că instanța și-a întemeiat concluziile în mod exclusiv pe mențiunile lichidatorului judiciar din rapoartele de activitate, rapoarte care nu se constituie în "probă", ci exprimă o opinie a celui desemnat să administreze insolvența unei societăți. Rapoartele lichidatorului trebuie completate și coroborate cu alte mijloace de probă, cum ar fi părerea unui specialist desemnat să efectueze o expertiză contabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 201 proc.civ.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, ceea ce înseamnă că pentru angajarea răspunderii foștilor administratori, faptele enumerate la art. 138 trebuie să fi cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Invocarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea pentru că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În concluzie, Curtea constată că pentru stabilirea faptelor și a vinovăției foștilor administratori în producerea prejudiciului suferit de societatea debitoare prin ajungerea acestora în situația incapacității de plată este necesară completarea probatoriului cu noi dovezi, respectiv o expertiză contabilă.
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin.1și 3 proc.civ. Curtea va admite recursurile și va casa în parte sentința atacată în sensul că, va trimite cauza, primei instanțe, spre rejudecarea cererii formulate de către Administrația Finanțelor Publice Sector 3 în contradictoriu cu pârâții și El El.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu au fost criticate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții și EL EL, împotriva sentinței comerciale nr. 2434/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B,.
Casează în parte sentința atacată și trimite cauza primei instanțe, spre rejudecarea cererii formulate de către Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în contradictoriu cu pârâții și El El.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Liliana
- - - I - -
GREFIER,
-
Red.Jud./17.02.2010
Tehnored.
Nr.ex.2/17.02.2010
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Liliana
