Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.962
Sedinta publica din 18.06.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 3: Eugenia
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentintei comerciale nr.1207/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimații debitori SC SRL prin lichidator judiciar RO 3 și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3.
La apelul nominal facut în sedinta publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus prin serviciul registratură dovezile de comunicare ale sentinței atacate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 1207/3.03.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B formulată în temeiul articolului 138 din Legea nr.85/2006 în contradictoriu cu pârâtul și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL și radierea societății.
Pentru aep ronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1din legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție).
Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventă a debitorului.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute
la lit. a-g ale art.13 8 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere "care au cauzat" stare de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea formulata a fost întemeiata pe dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, fără să facă dovada săvârșirii de către parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:. d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. -
În conformitate cu prevederile art.1169 civil reclamanta trebuia sa dovedească ca paratul a săvârșit faptele menționate mai sus.
Din conținutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezumă in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii in condițiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se încadrează in aceste dispoziții.
În cauza nu numai ca reclamanta nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata răspunderea unei persoane in temeiul art.138.
Instanța trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către parat si starea de insolventa a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, apreciază recurenta că instanța a ignorat motivările din cererea de atragere a răspunderii precum și dispozițiile din lege, în sensul că reprezentantul debitoarei avea posibilitatea să se adreseze tribunalului cu o cerere în maxim 30 de zile de la apariția insolvenței, faptă ce poate fi încadrată în articolul 138 litera
Pârâtul, ca factor de decizie a menținut în funcțiune societatea în mod fictiv, în detrimentul creditorului bugetar, iar prin acumularea de datorii a dat naștere la prejudiciu și a determinat intrarea în insolvență a societății.
Reprezentantul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actelor contabile în vederea analizării lor pentru a se putea face o evaluare corectă asupra activității desfășurate precum și asupra cauzelor intrării în insolvență a debitoarei, faptă ce poate fi încadrată în articolul 138 litera d din lege.
Din analiza documentelor existente la dosar se poate observa că de la data apariției stării de insolvență prin acumularea de datorii la bugetul de stat, pârâtul a manifestat un dezinteres total prin neîndeplinirea obligațiilor conform dispozițiilor legale privind administrarea societății, putându-se stabili că între cauzele care au generat incapacitatea de plată și faptele pârâtului există legătură de cauzalitate.
Recurenta invocă în sprijinul susținerilor dispozițiile articolelor 72 și 73(2) din Legea nr.31/1990, articolul 1540 Cod civil, articolului 374 Cod comercial și articolului 1082 Cod civil, apreciind culpa pârâtului ca fiind prezumată și în consecință solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond atragerea răspunderii pârâtului prin suportarea întregului pasiv al debitoarei.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de criticile formulate și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Se reține de instanță că față de cererea formulată în fața judecătorului - sindic întemeiată pe dispozițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006 în considerarea încălcării dispoziției din articolul 28 din lege și a nedepunerii raportărilor contabile la. și, în recurs, se invocă aplicarea dispozițiilor articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 ca urmare a încălcării articolului 27 din aceeași lege.
Prin urmare, criticile aduse hotărâri judecătorului sindic pentru faptele pârâtului nemenționate în cererea formulată (filele 52-54 dosar fond), nu vor fi primite în raport de dispozițiile articolului 294 Cod procedură civilă aplicabile și în recurs potrivit articolului 316 Cod procedură civilă, fiind inadmisibil ca în calea de atac să se formuleze o cerere nouă prin care se tinde a se obține condamnări care nu au fost solicitate la prima instanță.
Așa fiind, reținându-se că judecătorul - sindic a hotărât numai asupra obiectului cererii dedusă judecății, așa cum prevede articolul 129(6) Cod procedură civilă, Curtea nu va da eficiență criticilor aduse în recurs raportat la articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006.
În ce privesc celelalte susțineri întemeiate pe articolul 138 litera d din lege, Curtea constată că sunt neîntemeiate, tribunalul, în mod corect apreciind că s-au invocat aspecte teoretice fără a se face dovada faptelor ilicite și a raportului de cauzalitate între acestea și ajungerea societății în insolvență.
Răspunderea patrimonială reglementată prin articolul 138 din Legea nr.85/2006 este una specială a cărei natură juridică este civil delictuală conform articolului 998 cod civil în raporturile cu terții, și contractuală în raporturile cu societatea, când rezultă din încălcarea mandatului de către administratori, în măsura în care se face dovada existenței mandatului cuprins în actul adițional sau într-o hotărâre a adunării generale și este acceptat de administratori prin semnarea la Registrul Comerțului.
Așa fiind, cum nu s-a probat în cauză existența mandatului în forma cerută de lege, iar recurenta este terț față de societate și invocă încălcarea legii, este fără putință de tăgadă că natura juridică a răspunderii pârâtului se situează pe tărâm delictual.
În aceste condiții, culpa pârâtului nu este prezumată în temeiul articolului 1082 Cod civil ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, argumentele recurentei bazate pe teoria mandatului oneros cu toate consecințele din punct de vedere al răspunderii întemeiată pe Legea nr.31/1990 vor fi respinse.
Toate alegațiile creditoarei bazate pe prezumția neținerii contabilității ca urmare a nedepunerii de către debitoare a actelor și informațiilor cerute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 și a nedepunerii documentelor financiar - contabile reclamate de legislația în vigoare, nu vor fi primite, în lipsa dovezii săvârșirii faptelor enumerate limitativ de lege și a măsurii în care aceste fapte au cauzat ajungerea în insolvență a societății.
În acest context, se reține că fapta omisivă în sensul dezinteresului manifestat de pârât privind funcționarea societății, întemeiată pe dispozițiile legale ce reglementează obligațiile declarative la organele fiscale, respectiv depunerea raportărilor contabile, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei.
Mai mult, împrejurarea că nu s-au depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din lege, nu numai că nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea dar, legiuitorul sancționează refuzul depunerii acestor acte potrivit articolului 147 din Legea nr.85/2006.
Se reține că răspunderea directă a administratorilor față de terți poate fi angajată numai când insuficiența pasivului se datorează culpei de gestiune a acestora, culpă ce trebuie dovedită și nu prezumată.
Așadar, susținerile recurentei creditoare întemeiate pe nedepunerea documentelor financiar-contabile reclamate de legislația în vigoare, nu duce la insolvență, cu atât mai mult cu cât organul fiscal este obligat să preîntâmpine crearea unui prejudiciu bugetului general consolidat prin efectuarea de controale de fond la agenții economici care nu-și respectă obligațiile declarative, conform articolului 83(4), articolului 94 alineat 1, alineat 3 și articolului 95 din OG nr.92/2003.
În aceste condiții, nedepunerea documentelor contabile, fie ea și culpabilă prin încălcarea dispozițiilor legale, nu este nici pe departe o cauză a ajungerii în stare de insovență a debitoarei, dintre cele prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006.
În fine, cum nedepunerea bilanțurilor la Administrația financiară nu echivalează cu sintagma "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" și cu atât mai puțin cu "au ținut o contabilitate fictivă", cum nu s-au făcut dovezi în sensul ținerii contabilității fictive sau comiterii faptei de a face să dispară unele documente contabile, cum față de împrejurarea că nu s-au depus actele contabile lichidatorului judiciar, nu se poate aplica nici prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea, și cumnu există în raportul lichidatorului judiciar nici precizarea cauzelor ajungerii în insolvență a societății debitoare, în mod temeinic și legal judecătorul - sindic a apreciat că nu sunt întrunite condițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Cu aceste considerente, reținându-se că hotărârea atacată cuprinde elementele de fapt necesare pentru a justifica temeiurile de drept reținute de judecătorul fondului și cum nici nu se poate aprecia că instanța ar fi încălcat sau aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și nici alte prevederi pentru modificarea sau casarea hotărârii atacate în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins conform prevederilor articolului 312(1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentintei comerciale nr.1207/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimații debitori SC SRL prin lichidator judiciar RO 3 și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored./2 ex./8.07.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia
