Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 994/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR.994
Sedința publică de la 08 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECATOR - - -
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs, formulate de recurenta pârâtă și recurenta creditoare SC SA împotriva sentinței comerciale nr.1955/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar LIDER LICHIDARE SI și intimatele creditoare DIRECTIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, SC AUTOMOBILE ROMANIA SA și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 08.10.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin adresele înregistrate pe rolul acestei instanțe la 25.07.2008, respectiv la 04.06.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererile de recurs formulate de recurenta creditoare SC SA și de recurenta pârâtă împotriva sentinței comerciale nr.1955/23.04.2008 pronunțată în dosarul nr-.
Prin cererea de recurs formulată recurenta creditoare SC SA arată că:
În fapt, prima instanță a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, în sensul ca a obligat-o pe parata - la plata către societatea comerciala a cheltuielilor de judecata aferente judecării cererii principale doar în suma de 3.000 lei în loc de 6.000 lei cât a dovedit cu chitanțele și contractele avocațiale menționare la punctul
De asemenea, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei intimate la plata sumei de 4.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecata pentru judecarea celor doua cereri de instituire a masurilor asiguratorii, achitate de noi în baza contractelor avocațiale și chitanțelor menționate la punctul B de mai sus.
Prima instanța a respins și cererea de acordare a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata aferente judecării cererii de strămutare; prin Incheierea de ședință din data de 23.04.2008 pronunțată în același dosar și atacată odată cu fondul prin prezenta cerere de recurs.
Față de aceste dispoziții, înțelege să critice sentința recurată numai sub aspectul neacordarii în integralitatea lor a cheltuielilor de judecată ocazionate de intimata, prin cererile vădit neîntemeiate- formulate și respinse ca atare de instanțele competente.
Prin cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă consideră că:
Consideră că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În egală măsură, consideră că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Astfel, creditoarea SC SA a formulat, odată cu cererea de deschidere a procedurii în temeiul Legii nr.64/1994, cerere de atragere a răspunderii sale personale, în calitate de administrator al SC SRL.
Pe parcursul derulării litigiului, creditoarea a formulat mai multe cereri de instituire de măsuri asigurătorii, pentru diferite motive.
Una dintre aceste cereri de instituire a măsurii popririi a fost admisă de instanță, în ședința publică din 09.02.2005, în ceea ce privește poprirea acțiunilor și dividendelor cuvenite pârâtei pentru anul 2002.
O a doua cerere de instituire de măsuri asigurătorii s-a soluționat prin admiterea unui recurs formulat de aceeași creditoare împotriva sentinței pronunțate de judecătorul sindic în fond după casare, în ceea ce privește instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietate codevălmașă a mea și a soțului meu, precum și în ceea ce privește poprirea asiguratorie asupra unor dividende care fuseseră deja distribuite creditoarei, urmare a unei oferte de donație făcute de mine către contul unic de faliment.
Este de notorietate că pentru atragerea răspunderii administratorului, situația - premisă este cea a existenței unui pasiv neacoperit și astfel, a unui prejudiciu. In absența unui pasiv neacoperit, cererea de atragere a răspunderii este fără obiect.
Din acest punct de vedere, interesul în susținerea unei cereri de atragere a răspunderii se poate justifica exclusiv în situația existentei unei părți din pasiv rămasă neacoperită. Deci, numai în situația în care instanța constată existența unei astfel de stări de fapt, coroborat cu existența unei cereri formulate de lichidator, ar putea fi admisă o asemenea cerere de atragere a răspunderii.
Ori, în speța dedusă judecății, la data soluționării cererii, pasivul societății era stins în întregime.
In acest context, față de achitarea integrală a creanțelor societății și astfel îndestularea tuturor creditorilor, inclusiv a se (împrejurare reținută de instanță), nu există interesul legitim ocrotit pentru susținerea cererii de atragere a răspunderii administratorului, excepție pe care solicită să o admită.
Ori, acordarea cheltuielilor de judecată nu poate constitui premisă a judecării și mai ales a admiterii unei cereri de atragere a răspunderii administratorului, deoarece asemenea cheltuieli făcute de creditor nu sunt parte a pasivului societății debitoare.
Instanța de fond, dovedind din nou părtinire și subiectivism, a dispus atragerea răspunderii mele exclusiv pentru a mă obliga la plata cheltuielilor de judecată.
În legătură cu aceste aspecte, s-a arătat și dovedit că la momentul 2003 momentul încetării activității comerciale - majoritatea mărfurilor nu aparținea propriu-zis stocului/patrimoniului debitoarei, mărfurile fiind predate pe facturi retur proprietarilor de drept al acestora, furnizorii debitoarei, ele nefiind achitate (conform procesului verbal încheiat cu lichidatorul la data de 09.10.2006, precum și a facturilor de retur depuse lichidatorului împreună cu toate actele contabile). Diferența de marfă aflată pe stoc, nereturnată datorită deprecierii, a fost casată de lichidator cu acordul instanței în cursul anului 2006 (împrejurare atestată în chiar cuprinsul raportului final întocmit de lichidator).
A mai reținut instanța că pârâta se face vinovată și de săvârșirea faptei prevăzute de art. 137 lit. d) din Legea 64/1995, actualul art. 138 Legea 85/2006, deoarece societatea nu a pus la dispoziția expertului contabil pentru examinare Registrele inventar și Cartea mare.
Din raportul curent al lichidatorului, depus la termenul din 20.02.2008, rezultă că lichidatorul se află în posesia tuturor actelor contabile ale societății debitoare, acte care au fost puse la dispoziția expertului - împrejurare învederată de pârâtă instanței, dar ignorată de aceasta.
Critică, de asemenea, soluția dată cererii de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulată de pârâtă în temeiul articolului 594 civ.
Cod PenalCererea a fost soluționată prin sentința civilă recurată, dată în ședință publică, ceea ce dovedește o gravă necunoaștere a legii.
Instanța a respins cererea în temeiul art. 595 civ.Cod Penal, care are în vedere o altă situație decât cea supusă de pârâtă judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, Curtea reține că:
Prin sentința comercială nr.1955/23.04.2008, judecătorul-sindic a admis
cererea creditoarei SC SA având ca obiect cererea de atragerea răspunderii patrimoniale împotriva pârâtei.
In temeiul articolului 274 Cod pr.civila a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 3.000 lei către creditoarea SC SA, reprezentând onorariu avocat. A fost respinsă cererea creditoarei SC SA de obligare a pârâtei la plata sumei de 4.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru judecarea cererilor de instituire a măsurilor asiguratorii, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea pârâtei de ridicare a măsurilor asiguratorii. In baza articolului 132 al.2 din legea 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva societății debitoare SC SRL, în contradictoriu cu creditorii DIRECTIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, SC AUTOMOBILE ROMANIA SA, SC SA și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2. In baza articolului 135 din lege, sentința de închidere a procedurii a fost notificată. pentru efectuarea mențiunii. S-a dispus radierea societății debitoare de la.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a apreciat față de cererea creditoarei SC SA de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat că plata sumei de 4750 lei trebuia solicitată în dosarele în care s-au soluționat cele două cereri de instituire a măsurilor asiguratorii, suma de 2.000 lei aferentă cererii de strămutare a fost calificată ca fiind declarație de creanță și a fost respinsă ca tardiv formulată iar suma de 3.000 lei a fost acordată conform chitanței - din 23.04.2008 pentru cererea de angajare a răspunderii.
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei a apreciat îndeplinite condițiile articolului 137 lit. din Legea nr. 64/1995 (întrucât pârâta nu a pus la dispoziție acte din care să rezulte modalitatea de ieșire din patrimoniul societății a bunurilor înregistrate în evidențele contabile) precum și condițiile articolului 137 lit. d (întrucât administratorul societății nu a ținut contabilitatea conform legii contabilității - respectiv conform articolului 20 din Legea nr. 82/1991).
În ceea ce privește cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile articolului 595 Cod procedură civilă în situația în care pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către creditoare în cuantum de 3.000 lei.
Curtea, apreciază ambele recursuri ca fiind nefondate și le va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul SC SA cu privire la neacordarea sumei de 9750 lei reprezentând cheltuieli de judecată compusă după cum urmează:
-suma de 3000 lei conform chitanței -/23.04.2008 și facturile fiscale -/23.04.3008 au fost acordate pentru cererea de atragere a răspunderii care a fost admisă; suma ce a fost acordată și conform contractului de asistență juridică nr. 773/25.08.2004 (filele 52-53 dosar ).
Nu există o altă diferență de 3.000 lei întrucât contractul de asistență juridică nr.773/25.08.2004 în baza căruia au fost emise chitanțe și factura sus-menționată nu prevede suma de 6000 RON ci de 3000 RON; celelalte contracte de asistență juridică depuse fiind în legătură cu alte cereri din alte dosare.
Astfel, nu se poate vorbi de o reducere a acestui onorariu de avocat, întrucât instanța a acordat pentru cererea de angajare răspundere cât s-a cerut și cât a rezultat din înscrisurile depuse, raportat la contractul de asistență juridică 773/25.08.2004.
În ceea ce privește contractul de asistență juridică nr.202/5.11.2004 emis de Cabinet Avocat G nu a fost emisă nici o chitanță sau factură în cuantum de 3000 lei (30.000.000 lei vechi) către SC SA, astfel încât instanța de fond nu a avut nici o dovadă pentru acordare acestei sume (filele 150 - 151 vol. V dosar fond - unde s-au depus doar ordin de plată și contract asistență juridică), suma de 2000 lei rezultată din contractul de asistență juridică 874/02.03.2005 emis de G încheiat pentru dosarul nr. 695/2005 al I: având ca obiect "strămutare" și pentru care s-a emis chitanța nr.-/07.03.2005 (filele 152-153 vol. V dosar fond) fost apreciată ca fiind o declarație de creanță făcută la data de 23.04.2008 și a fost respinsă ca tardivă.
Pe de o parte această reținere a instanței de fond este corectă, întrucât declarații de creanță s-au făcut în dosar încă din 15.12.2004 (fila 210 vo.I dosar) și ulterior, declarații în care au fost incluse cheltuielile de judecată reprezentând onorarii avocat și cheltuieli de executare; pe de altă parte această sumă trebuia solicitată cu titlu de cheltuieli în dosarul cu ocazia judecării cererii de strămutare.
În ceea ce privește suma de 4570 lei pentru cererile de instituire a măsurilor asiguratorii, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond această sumă compusă din 1000 lei și 3750 lei a făcut obiectul unor contracte de asistență juridică separate pentru dosare separate; pentru cereri soluționate având ca obiect instituirea măsurilor asiguratorii astfel încât trebuiau solicitate cu ocazia soluționării acelor cereri (contracte aflate și depuse și în fața instanței de recurs-filele 54- 58).
Așadar, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă și în consecință recursul SC SA va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta pârâtă.
S-a reținut în sarcina pârâtei săvârșirea faptei prevăzute de articolul 137 lit. a și d din Legea nr. 64/1995, față de concluziile lichidatorului judiciar și față de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
S-a reținut că începând cu anul 2001 administratorul societății a procedat la înstrăinarea patrimoniului societății, care s-a redus treptat, pentru că până în anul 2004 să dispară complet.
Din probele administrate în cauză, conform concluziilor lichidatorului s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor articolului 137 lit. a din Legea nr. 64/1995, aspect ce rezultă și din împrejurarea că în lipsa unor acte din care să rezulte modalitatea de ieșire din patrimoniul societății a bunurilor societății, astfel încât se constată, sub aspect subiectiv tendința administratorului de confunda patrimoniul persoanei juridice cu propriul patrimoniu.
Susține recurenta pârâtă că pasivul societății a fost integral acoperit astfel încât cererea a rămas fără obiect, instanța luând în considerare cererea de atragere a răspunderii doar pentru că mai era de achitat onorariul de avocat 3000 lei.
Susținerea este inexactă, cererea de atragere a răspunderii presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor articolelor 998-999 Cod civil, în ceea ce privește prejudiciul acesta trebuia să existe (și a fost dovedit acest lucru) la data formulării cererii.
Faptul că s-a acoperit pasivul societății ulterior, pe parcursul derulării procesului, nu este o cauză exoneratoare de răspundere.
Pe de altă parte, prejudiciul derivă, în înțelesul textului de lege (articolul 137 alin. 1 paragraf 1) din starea de insolvență a debitorului cauzată prin una din faptele enumerate, fiind un efect al săvârșirii acestora.
Altfel spus, săvârșirea faptei este cauza stării de insolvență care, în sine, la rândul său este prejudiciată pentru creditorii debitorului.
În ceea ce privește reținerea privind săvârșirea faptei prevăzută de articolul 137 lit. din Legea nr.64/1995 (nedepunerea documentelor contabile).
S-a susținut, de regulă, în practica judiciară, că nedepunerea actelor contabile echivalează cu dispariția sau inexistența actelor contabile, că lipsa evidenței contabile indică administrare frauduloasă, ceea ce presupune existența uneiprezumțiiîn sensul atragerii răspunderii.
Însă, în cauză, pe lângă prezumția de administrare defectuoasă, a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (deci din probe) că "starea de evidentă insolvență a fost cunoscută în mod nemijlocit de administrator în perioada anilor 2000 - 2003, administrator care avea obligația ca imediat, în sprijinul creditorilor să intre în legalitate, fie prin acoperirea pierderilor din capitalul social și rezerve, fie declararea societății în stare de faliment și să protejeze activele societății în vederea plății creditorilor".
Față de aceste aspecte reținute în raportul de expertiză contabilă, toate susținerile recurentei pârâte sunt nefondate după cum nefondată este și susținerea că cererea de atragere a răspunderii a fost admisă pentru ca să fie obligată la plata sumei de 3000 lei onorariu avocat.
Această sumă nu are legătură cu admiterea cererii de atragere a răspunderii în ceea ce privește cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile articolului 595 Cod procedură civilă; pe de o parte pentru că pârâta mai are de achitat către creditoare suma de 3.000 lei și pe de altă parte pentru că nu există o hotărâre irevocabilă în temeiul căreia cererea principală să fi anulată, respinsă sau perimată.
Recurenta pârâtă invocă dispozițiile articolului 594 Cod procedură civilă însă nu a uzat de dispozițiile procedurale ale acestui text de lege; temeiul cererii de recurs ce formează obiectul prezentului dosar pe acest aspect al măsurilor asigurătorii nu este 594 Cod procedură civilă,întrucât în acest caz trebuia formulat recurs în termen de 5 zile, pârâta înțelegând să formuleze recurs, conform articolului 3041Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate ambele recursuri declarate de recurenta pârâtă și recurenta creditoare SC SA împotriva sentinței comerciale nr.1955/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar LIDER LICHIDARE SI și intimatele creditoare DIRECTIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, SC AUTOMOBILE ROMANIA SA și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/5.11.2008
----------------------
Tribunalul București
Secția a VII-a Comercială
Judecător-sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Decebal Taragan
