Anulare hotarare aga Spete. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.100
Sedinta publica din 07.03.2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Guranda Georgeta
JUDECĂTOR 2: Holban Mădălina
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta reclamantă MĂSURI, în contradictoriu cu intimata SC SA,împotriva sentintei comerciale nr.11007/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI-A Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă apelanta prin avocat care depune împuternicire la dosar și intimata prin avocat prin avocat G cu împuternicire la fila 13 dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefier,după care apelanta prin avocat depune un înscris la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului,desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Intimata prin avocat solicită,respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică,invederând că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată în baza dovezilor aflate la dosar.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului comercial d e față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială la 17.08.2007 sub nr- reclamantul MĂSURI a chemat în judecată pe pârâta SC "" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se o va pronunța să dispună nulitatea absolută a divizării societății pârâte aprobată prin Hotărârea AGEA nr.94 din 22.01.2007; radier mențiunilor efectuate la Oficiul Registrului Comerțului B în baza acestei hotărâri și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare s-a arătat că la data de 21.12.2006, Consiliul de Administrație al SC SA Bap ublicat un convocator pentru desfășurarea adunării generale extraordinare a acționarilor la 22.01.2007, ce a avut ca dată de referință - 17.01.2007, ședința AGEA ce a prevăzut la pct.2 din ordinea de zi "aprobarea divizării SC SA, conform proiectului de divizare publicat în Monitorul Oficial al României, partea a IV -a, și respectiv la pct.3 - "aprobarea reducerii capitalului social al SC SA, ca urmare a divizării prin anularea de acțiuni aferente divizării, precum și modificarea art.6.1 și 6.2 a actului constitutiv al SC SA precum și alte probele înscrise în ordinea de zi.
La data de 20.12.2006 (cu o zi înainte de publicarea convocatorului de ședință AGEA), în Monitorul Oficial al României partea a IV a nr.4067/20.12.2006 a fost publicat Proiectul de divizare a SC SA, iar la 13.02.2007, în Monitorul Oficial nr.499/2007 a fost publicată Hotărârea AGEA SC SA nr.94/22.01.2007 prin care s-a aprobat divizarea SC SA, potrivit proiectului de divizare, reducerea capitalului social al acesteia prin anularea unui număr de 75.910.000 acțiuni, cu valoare nominală de 0,1 RON fiecare. Prin convocatorul de ședință AGEA s-a prevăzut că data de 23.02.2007 reprezintă data de înregistrare a acționarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele hotărârii de divizare, iar prin hotărârea nr.94/22.01.2007 s-a aprobat ca data de înregistrare a acționarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele divizării data de 06.02.2007, deși data de referință stabilită de Consiliul de administrație a fost data de 17.01.2007.
Prin Proiectul de divizare s-a propus înființarea a trei societăți comerciale, prin desprinderea unor părți din patrimoniul SC SA și transmiterea acestora către societățile nou înființate. Potrivit punctului 7 din Proiectul de divizare, publicat în Monitorul Oficial nr.4067/20.12.2006, acționarii societății divizate, au posibilitatea de a opta privitor la distribuirea acțiunilor pe care le dețin la societatea divizată către una sau mai multe dintre societățile beneficiare", respectiv societățile nou înființate, potrivit procedurilor de subscriere stabilite la pct.7 lit.a-
Astfel la pct.7 litera a) din Proiectul de divizare, acționarii care optau pentru distribuirea de acțiuni către societățile nou înființate, aveau obligația de a transmite în scris opțiunea privitoare la distribuirea de acțiuni, pe bază de formular de opțiune disponibil la sediul societății SA, formulare ce trebuia depus la sediul societății divizate cel mai târziu până la data de referință stabilită pentru acționarii îndreptățiți să participe la adunarea generală care să se pronunțe asupra divizării, fără a fi precizată expres în acest proiect de divizare. In convocatorul de ședință AGEA publicat in Monitorul Oficial nr.4104/21.12.2006 este publicată ca dată de referință data de 17.01.2007, deși Proiectul de divizare a fost publicat în Monitorul Oficial nr.4067 din 20.12.2007, cu o zi anterioară publicării convocatorului AGEA SA.
A mai susținut reclamantul, că termenul pentru exprimarea în scris a opțiunilor de distribuire a acțiunilor a fost prea scurt, (termen cuprins fiind între 21.12.2006-17.01.2007), pentru a se informa cu privire la potențialul economic al societăților beneficiare și a-și exprima opțiunea în cunoștință de cauză, în condițiile în care perioada sus-menționată este cunoscută ca vacanță pentru sărbătorile de iarnă. In convocatorul AGEA a fost stabilită data de 23.02.2007, iar Hotărârea AGEA nr.94/22.01.2007 a stabilit data de 06.02.2007.
În final reclamantul a susținut că divizarea SC SA s-a făcut prin fraudarea micilor acționari și în disprețul legii, deoarece divizarea nu a fost supusă unui control judiciar, în conformitate cu prevederile art.37 din Legea societăților comerciale, iar modalitățile și termenul în care acționarii puteau să-și înregistreze opțiunile de distribuire a acțiunilor către noile societăți înființate sunt contrare legii și a actului constitutiv al SC SA
Cu privire la evaluarea activului și a pasivului care se transmite către societățile beneficiare, s-a arătat că atât terenurile cât și clădirile transmise către societățile nou înființate, acestea au fost subevaluate, deoarece în lipsa raportului unuia sau a mai multor experți autorizați și desemnați în condițiile art.37 și 38 din Legea nr.31/1990 coroborat cu art.2433din aceeași lege, divizarea este lovită de nulitate, divizare ce poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească, în condițiile art.251 din Legea nr.31/1990.
In drept cererea a fost întemeiată pe disp.art.37, art.38, coroborat 251 din Legea nr.31/1990 modificată.
La termenul din 5 octombrie 2007 s-a invocat excepția de insuficientă timbrare a acțiunii.
Prin sentința comercială nr. 11007/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI-A Comerciala, în dosarul nr- s-a admis excepția și s-a anulat acțiunea formulată de reclamant ca insuficient timbrată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit articolului 20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția invocată și a anulat acțiunea ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta criticând hotărârea pronunțată pentru următoarele motive:
La termenul din 5 octombrie 2007 reclamantul a fost reprezentat de avocat, din cadrul societății civile de Avocați, societate care a fost angajată în data de 29.09.2007.
Din cauza faptului că societatea de avocați nu a avut cunoștință de cuprinsul lucrărilor acestui dosar și cum dosarul nu se mai afla în arhiva instanței, ulterior datei de 29.09.2007 a solicitat un termen pentru lua cunoștință de actele existente în dosar și de cuprinsul întâmpinării.
A mai arătat apelantul că nu a cunoscut de cuprinsul citației cu mențiunea de depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 12 lei și timbru judiciar de 8 lei.
Consideră că invocarea excepției la primul termen de judecată este exagerată, întrucât, instanța de fond avea posibilitatea să-i permită să achite taxa la următorul termen.
În cauză, în apel, s-au depus taxele de timbru stabilite la fondul cauzei motiv pentru care solicită a se înlătura sancțiunea dispusă și a se trimite cauza spre rejudecare.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul ca nefondat pentru următoarele motive;
Întrucât reclamantul-apelant nu a achitat taxa judiciară de timbru legal datorată odată cu depunerea cererii de chemare în judecată, instanța, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr.146/1997, i-a pus în vedere acestuia, prin citație, să timbreze acțiunea până la primul termen de judecată, precizând și cuantumul exact al taxei. Cu toate acestea, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 05.10.2007 (primul termen de judecată), reclamantul-apelant, deși a primit citația (așa cum rezultă din dovada îndeplinirii procedurii de citare), acesta nu a depus dovada plății taxei de timbru și nici nu a afirmat că ar fi plătit taxa judiciară de timbru anterior.
Motivul principal al apelului este acela că Societatea civilă de avocați " & Asociații", angajată de reclamant pentru apărare, n-ar fi avut cunoștință de cuprinsul lucrărilor dosarului deoarece dosarul nu se mai afla în arhiva instanței ulterior datei de 29.09.2007. Apelantul arată apoi că, din această cauză, respectiv lipsa accesului la dosar, societatea de avocați n-ar fi avut cunoștință de dispoziția instanței asupra timbrajului. Acest motiv urmează a fi înlăturat întrucât dispoziția instanței privind timbrarea cererii de judecată până la primul termen de judecată a fost comunicată reclamantului prin citație, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr.146/1997.
Dat fiind că reclamantul s-a prezentat la termenul de judecată, prin reprezentantul societății de avocați, constituie dovada că reclamantul avea cunoștință atât de termenul fixat pentru judecată, cât și de dispoziția instanței privind timbrarea cererii de chemare în judecată. Prin urmare, studierea dosarului cauzei de către societatea de avocați angajată pentru apărare este nerelevantă sub aspectul comunicării și respectării dispoziției instanței privind timbrarea.
În cazul de față, nu poate reține nelegalitatea sau netemeinicia sentinței pronunțate de prima instanță, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu respectarea normelor aplicabile în vigoare. Reclamantul, la momentul invocării excepției de netimbrare a cererii sale de chemare în judecată, nu a afirmat că ar fi plătit anterior taxa judiciară de timbru și nici n-a cerut un termen pentru a proba acest fapt. Prin avocatul care îl reprezintă, a solicitat un termen exclusiv pentru "studierea dosarului", astfel că instanța de judecată s-a pronunțat în mod corect asupra excepției de netimbrare având în vedere probele aflate la dosarul cauzei, dintre care lipsea dovada achitării taxelor judiciare de timbru.
Motivele apelantului referitoare la angajarea cu întârziere a societății de avocați pentru a-i face o apărare în dosar sunt nerelevante în ceea ce privește timbrarea cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta reprezintă o obligație legală, care poate și trebuie să fie satisfăcută independent de asigurarea unei asistențe juridice specializate.
Chitanțele cu nr. -/1 și -/1 emise de CEC - Unitatea nu pot înlătura sancțiunea impusă de articolul 20 alin. (3) din Legea nr.146/1997 pentru netimbrarea cererii de chemare în judecată la termenul stabilit de către instanța. Pe de altă parte, chitanțele depuse nu conțin nici un element care ar putea proba că taxele de timbru plătite ar fi aferente cererii de chemare în judecată în discuție.
De altfel, art. 1169 cod civil cere ca "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească". Din aceste dispoziții rezultă că proba trebuie făcută la momentul afirmației și al judecății, iar nu la un moment ulterior.
Nefiind îndeplinite condițiile articolului 297 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă cu domiciliul ales în B, la Societatea Civila de Avocați & Asociații din-,.2, sector 2, în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în B, sector 2, B- - de, nr. 3-5, împotriva sentinței comerciale nr.11007/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comerciala, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 7.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored./ 5 ex.
Președinte:Guranda GeorgetaJudecători:Guranda Georgeta, Holban Mădălina