Anulare hotarare aga Spete. Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR --
DECIZIA CIVILĂ -.1007
Ședința publică din 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, prin mandatar împotriva sentinței civile nr. 253//17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați prin lichidator judiciar Management Consultants B și
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat, pentru recurent prin mandatar, avocat, pentru pârâta intimată prin lichidator judiciar Management Consultants B, avocat, lipsind pârâta intimată
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul recurentului solicită acordarea unui termen în vederea consultării cu clientul său cu privire la soluția de respingere a cererii de reexaminare a taxelor judiciare de timbru formulată de către recurentul.
Reprezentantul pârâtei intimate se opune cererii de amânare ca neîntemeiată având în vedere că și mandatara reclamantului recurent este prezenta la dezbateri.
Reprezentantul recurentului arată că își menține cererea de repunere în termenul de recurs pe care a formulat-o și depus-o la dosarul cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de recurs ca nefondată conform dispozițiilor art. 103 Cod procedură civilă.
Față de excepția de nulitate a recursului pusă în discuție prin încheierea de ședință din data de 23.06.2009, instanța acordă cuvântul părților.
Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 253//17.03.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Timiș, s-a admis excepția lipsei de interes și în consecință:
S-a respins acțiunea formulată de reclamant, prin mandatar, cu domiciliul în, Canada, 13A 3S4 și domiciliul ales în T, bd. - -, nr.23,.2, în contradictoriu cu pârâta SC SA PRIN LICHIDATOR SC MANAGEMENT SRL, cu sediul ales în B, STR.- -.43 SECT.1, SC cu sediul în T, str. - (- nr.4, ca lipsită de interes.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC SA PRIN LICHIDATOR SC MANAGEMENT SRL suma de 34.715,34 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constat că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 17.09.2004 sub nr. 12552/2004, reclamanții, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC SA PRIN LICHIDATOR SC MANAGEMENT SRL, SC SRL, să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță încheiat între pârâte la data de 13.12.2001, ca fiind încheiat cu încălcarea legii și având ca atare o cauză ilicită, conform art. 948 pct. 4.civ. 966 și 968.civ. Cap. I pct.1 lit. f din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 13.12.2001 pârâtele au încheiat contractul de cesiune de creanțe privind sediul SA, în lichidare, imobilul făcând obiectul ambelor proceduri de retrocedare - de drept comun și cea prevăzută de Legea nr. 10/2001; întrucât măsurile reparatorii se aplică cu prioritate, imobilul nu făcea parte din patrimoniul, ca atare lichidatorul nu putea dispune asupra acestui imobil, în nicio formă; pârâtele cunoșteau situația juridică a imobilului, cu toate acestea au procedat la încheierea contractului. Au precizat reclamanții că, sunt interesați în a obține anularea contractului, având interesul ca imobilul să le fie restituit fără nicio sarcină.
În drept, reclamanții au indicat dispozițiile art. 948 pct. 4.civ. 966 și 968.civ. Cap. I pct.1 lit. f din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Întâmpinarea formulată de pârâta SC SA PRIN LICHIDATOR SC MANAGEMENT SRL
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 8.10.2004, pârâta SC SA PRIN LICHIDATOR SC MANAGEMENT SRL a ridicat excepția lipsei calității procesuale active, motivată prin lipsa de interes a reclamanților, pe fond solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, cât timp normele de aplicare a Legii nr.10/2001 nu erau în vigoare la data cesiunii, mai mult normele prevăd că imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului supus procedurii falimentului, însă proprietarul imobilului era Statul Român și nu SC SA, ce avea doar calitatea de administrator; obiectul contractului îl constituie cedarea drepturilor SC SA asupra imobilului în discuție, aceste drepturi constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, nefiind încălcată nicio prevedere legală prin cesionarea acestor drepturi. A precizat pârâta că, în dosarul nr.7328/C/2003 al Curții de Apel Timișoaras -a stabilit contravaloarea acestor îmbunătățiri și s-a luat act de transmiterea calității procesuale prin contractul de cesiune, această instanță considerând valabil contractul a cărui nulitate s-a solicitat prin prezenta acțiune.
În drept, pârâta a indicat Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
La data de 8.11.2004 s-a depus întâmpinare de către pârâta SC SRL, prin care s-a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. A arătat pârâta că, contractul vizează drepturi litigioase, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 pct. 2.2 Contract, la data încheierii contractului fiind pe rolul Judecătoriei Timișoara dosarul nr.24748/2001 având ca obiect obligația de a face, Legea 10/2001 nefiind aplicabilă la acea dată; contractul de cesiune a fost validat de judecătorul sindic.
La data de 13.01.2005 reclamanții au solicitat "scoaterea din cauză" a reclamantului, precizând că acesta din urmă nu mai are calitatea de proprietar asupra imobilului situat în str. -. - (fostă 7 - 1929) nr.1 T, urmând ca reclamant unic să fie. La aceeași dată s-a dezvoltat argumentația în fapt și în drept a cererii introductive de instanță (53-62 ds. 12552/2004 Jud. T), arătându-se că, pârâta SC SA, în calitate de unitate deținătoare, avea obligația emiterii deciziei sau dispoziției de restituire, conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, iar în cazul declanșării procedurii falimentului, imobilul preluat în mod abuziv nu putea intra în averea debitorului, conform art. 1 pct. f din nr.HG498/2003; întrucât preluarea abuzivă a fost constatată prin decizia civilă nr. 347/23 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.8532/C/2000, contractul în litigiu este lovit de nulitate absolută, calitatea de proprietar a reclamanților fiind conservată din 1950 până în prezent; pârâții au încheiat contractul cu intenția de a nu aplica dispozițiile Legii nr.10/2001, lichidatorul pârâtei SC SA refuzând restituirea în natură a imobilului și, mai mult, rezervându-și dreptul de a încheia tranzacții asupra imobilului; contractul s-a încheiat în pofida opoziției foștilor proprietari și cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr.64/1995, reprezentând în fapt o vânzare deghizată, la un preț de 80.000 USD, în condițiile în care imobilul a fost evaluat chiar de către lichidator la suma de 736.982 USD; printr-o interpretare eronată a clauzelor contractuale, în dosarele nr.7328/C/2008 și 8532/C/2000, instanțele au reținut că, contractul încheiat între pârâte reprezintă o preluare a -ului de către; chiar din corespondența pârâtelor rezultă că acestea se află într-o relație specială, lichidatorul folosind un "ton conciliator" și încercând "timid" să explice dispoziția de restituire în natură a imobilului, mai mult transferând calitatea de administrator pârâtei, în baza contractului de cesiune, astfel cum rezultă din comunicarea -ului către din 29 iunie 2004, comunicare ulterioară emiterii dispoziției de restituire nr.30/4709 din data de 04.06.2004; fără temei legal, pretinde despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului.
Prin sentința civilă nr.2794/10.03.2005 s-a respins cererea formulată, constatându-se lipsa interesului actual al reclamanților, în condițiile restituirii imobilului, în natură, și față de posibilitatea exercitării retractului litigios.
Prin decizia civilă nr.1472/20.06.2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă în dosarul nr. 5855/C/2005 s-a admis apelul reclamanților, fiind anulată sentința apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Timiș, instanța de apel constatând că, cererea a fost soluționată de o instanță necompetentă material, cât timp constatarea nulității unui act juridic este o cerere evaluabilă în bani iar valoarea obiectului cererii depășește 1 miliard lei.
Prin sentința civilă nr.2560/PI/31.11.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosarul nr. 8603/2005 s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, reținându-se că, valoarea obiectului cererii - 80.000 USD - este inferioară valorii de 5 miliarde lei, stabilită prin Legea nr. 219/2005. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.17722/12.12.2005.
Prin sentința civilă nr.1556/16.02.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoaras -a respins acțiunea formulată de reclamantul, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a respins excepția lipsei de interes și s-a admis acțiunea formulată de reclamantului, constatându-se nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță.
Prin decizia civilă nr.867/A/17.11.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosarul nr. 6923/2006 s-a admis apelul declarat de pârâta SC SA, fiind schimbată în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției lipsei de interes, reținându-se că operațiunea juridică contestată excede dreptului de proprietate, astfel încât validarea cesiunii nu are aptitudinea de a frauda interesele proprietarului, cu atât mai mult cu cât, obligația de restituire a îmbunătățirilor aduse imobilului retrocedat se privește a fi în sarcina statului și nu în sarcina persoanei în favoarea căreia s-a dispus restituirea.
Prin decizia civilă nr.533/23.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă în dosarul nr- s-a admis recursul reclamantului, fiind casată decizia apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, instanța de apel reținând încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr.10/2001, de natură a atrage nulitatea absolută a contractului de cesiune, ca atare greșita soluționare a cauzei pe excepția lipsei de interes.
Prin decizia civilă nr.1078/A/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosarul nr- s-a respins apelul formulat de pârâta SC SA.
Prin decizia civilă nr.537/22.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de pârâta SC SA, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare, în primă instanță, Tribunalului Timiș, față de natura comercială a litigiului; în considerentele deciziei s-a reținut că "prin această soluție, Curtea mai stabilește că nu le este afectat dreptul de proprietate al reclamanților, deoarece contractul a cărui anulare se solicită nu impietează asupra drepturilor acestor intimați reclamanți, de vreme ce nu se creează nicio sarcină de natură a le afecta drepturilor lor de proprietate asupra imobilului în discuție, căci sunt transmise doar drepturile litigioase derivate din calitatea recurentei [SC de titulară a dreptului de administrare al acestui imobil, iar nu și dreptul de proprietate al reclamanților, care de fapt, nu este contestat de pârâți, iar prin acest contract de cesiune de creanță nu s-au înstrăinat drepturi ce aparțin reclamanților, care au și intrat în posesia imobilului, fără a fi perturbați în folosința lui, încât deci nu există nici un fel de folos - material sau moral - susceptibil de a fi obținut de către reclamanți, prin anularea contractului în cauză."
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția Comercială la data de 19.06.2008 sub nr-.
La data de 25.08.2008 reclamantul a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr.537/22.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă în dosarul nr-. În raport de acest litigiu, pârâta SC SA a solicitat suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1.proc.civ.; prin încheierea de la data de 30.01.2009 s-a respins cererea de suspendare astfel formulată.
La data de 19.09.2008 reclamantul a invocat excepția de necompetență a Tribunalului Timiș - Secția Comercială în soluționarea cererii, excepție respinsă prin încheierea interlocutorie de la data de 10.10.2008.
În ședința publică de la data de 10.03.2009, calificându-se cererea formulată de reclamanți la data de 13.01.2005 prin care s-a solicitat "scoaterea din cauză" a reclamantului ca fiind o modificare a cererii introductive de instanță sub aspectul cadrului procesual activ s-a supus discuției contradictorii a părților această modificare. Față de poziția de neopunere a pârâților, instanța a luat act de această modificare, conform dispozițiilor art. 132.proc.civ.
Analizând probatoriul, instanța de fond a reținut:
Potrivit cărții funciare nr. 425 T nr.top.1098 - in extenso (37-38 ds. 12552/2004 Jud. T) - imobilul situat în T,-, compus din casă cu etaj și curte, dependințe anexe a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare în baza Decretului nr.92/1950, la data de 22.05.1979 fiind înscris dreptul de administrare operativă în favoarea Combinatului pentru producerea și comercializarea cărnii de porc T, ulterior notându-se schimbarea denumirii titularului dreptului de administrare în SC SA T; la data de 16 februarie 1999 s-a înscris dreptul de ipotecă pentru suma de 24.910.464.214 ROL în favoarea Banca Agricolă SA Sucursala T, iar la data de 4 octombrie 1999 s-a notat procesul civil intentat de către și în contradictoriu cu Statul Român, pentru restituire imobil. La data de 19 iunie 2003 s-a înscris notificarea de restituire în natură formulată de și.
Prin contractul înregistrat sub nr.30/1661/13.12.2001 (24-27, ds.12552/2004 Jud. T) încheiat între SC SA (în lichidare), în calitate de cedent, și SC SRL, în calitate de cesionar, părțile au convenit asupra transferului de drepturi asupra sediului cedentului situat în T,-, în patrimoniul cesionarului, drepturi ce ar reveni cedentului în urma soluționării procedurilor notate în cartea funciară, respectiv acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun și notificarea de restituire conform Legii nr.10/2001 (art. 2 Contract). Prețul contractului a fost agreat la suma de 80.000 USD (art.3), cedentul obligându-se ca, în cazul soluționării favorabile pentru cedent a procedurilor de restituire, și obținerii dreptului de proprietate asupra sediului SA, să transmită cesionarului dreptul de proprietate corespunzător (art. 4.1 Contract), transmiterea dreptului de proprietate urmând a se face după încheierea operațiunilor de lichidare și înaintea radierii cedentului din Registrul Comerțului; conform art. 4.2 și 5.2 Contract, cesionarul s-a obligat să achite toate cheltuielile aferente procedurilor notate în cartea funciară, astfel cum au fost precizate, în termen de 30 de zile de la data la care s-a solicitat plata acestora de către cedent, cedentul obligându-se să continue demersurile juridice pentru obținerea proprietății imobilului.
Conform extrasului CF, la data de 14 iunie 2004 s-au radiat notările, fiind înscris dreptul de proprietate cu titlu restituire în baza Dispoziției nr.30/4709 emisă de SC SA, în favoarea lui - parte și - parte, Prin contractul de schimb autentificat sub nr.2919/15.12.2004 BNP (8-9, ds.8603/2005 Trib. T), s-a transferat cota de din dreptul de proprietate asupra imobilului din patrimoniul lui în patrimoniul lui, acesta din urmă devenind proprietar în cotă de 1/1 asupra imobilului.
La data de 17.09.2004 s-a formulat cererea de anulare a contractului înregistrat sub nr.30/1661/13.12.2001 încheiat între SC SA (în lichidare) și SC SRL, invocându-se frauda la lege.
Potrivit art.137 alin.1 pr.civ. instanța urmează să examineze cu prioritate excepția lipsei de interes, numai în măsura în care se va constata existența unui interes putând fi analizat fondul cauzei. În analiza acestei excepții, instanța nu va avea în vedere considerentele deciziei civile nr.537/22.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă în dosarul nr- (pct.XII), în condițiile în care dezlegarea instanței de casare este obligatorie exclusiv în ce privește problema de drept dezlegată, conform art. 315 alin. 1.proc.civ. în speță aceasta fiind competența de primă instanță în soluționarea cererii, și nu interpretarea contractului a cărui anulare se solicită, prin prisma afectării dreptului de proprietate.
Reținând așadar că interesul - reprezentând folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă - este o condiție de exercițiu al acțiunii civile, se impune ca reclamantul să justifice cumulativ interesul legitim, juridic, personal și direct, născut și actual. Astfel, se cere ca interesul să fie în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea judecății este obligatorie, folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la acțiune și să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes recunoscut de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut. Atributul interesului de a fi personal se referă la aceea că folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare trebuie să aparțină celui ce formulează cererea.
Cu referire la cauza de față, instanța constată că s-a solicitat de către reclamant anularea unui contract încheiat între terțe persoane, în opinia reclamantului efectele contractului producându-se și în patrimoniul său.
Analizând acordul de voințe contestat, instanța de fond a observat că părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare asupra unui imobil aflat în proprietatea unei terțe persoane, prin care promitenta-vânzătoare s-a obligat să facă toate demersurile pentru obținerea dreptului de proprietate și, ulterior intrării acestui drept de proprietate în patrimoniul său, să procedeze la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Această calificare a contractului - susținută, de altfel, chiar de către reclamant - se impune indiferent de denumirea dată de părți contractului, în mod greșit intitulat "cesiune de creanță", cât timp nu s-a individualizat nicio creanță a pârâtei SC SA împotriva unui debitor cedat în sensul art. 1391-1398.civ. neputând fi vorba nici despre o cesiune de drepturi litigioase, aceasta presupunând, prin ipoteză, ca cedentul să fie parte litigantă și mai mult, să aibă calitatea de reclamant; aceasta întrucât, a recunoaște ca valabilă cesiunea unui drept litigios de către pârâtul al cărui drept este contestat, cu consecința posibilității exercitării retractului de către reclamant în condițiile art. 1402.civ. înseamnă a da eficiență unei învestiri formale a instanței, ceea ce nu se poate accepta.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că, la data încheierii contractului, dreptul de proprietate al Statului Român - terț față de contract - era contestat, cât timp părțile contractante nu au încheiat promisiunea în considerarea dreptului de proprietate însuși, acesta nefiind niciodată în patrimoniul promitentei, ci în considerarea posibilității de a obține acest drept, în cazul nerecunoașterii dreptului de proprietate al moștenitorilor fostului proprietar asupra imobilului. Prin urmare, acordul de voință al părților se impune a fi analizat ca fiind o promisiune de vânzare-cumpărare condițională care, deși a luat naștere în mod valabil la momentul acordului de voințe, produce efecte doar la data la care imobilul ar intra în patrimoniul promitentei-vânzătoare, iar această convenție nu poate avea efecte decât între părțile contractante, conform art. 973.civ. În condițiile în care, chiar vânzarea imobilului altuia este inaptă să afecteze dreptul de proprietate al adevăratului proprietar, cu atât mai mult promisiunea condițională a vânzării nu poate avea niciun efect și ca atare adevăratul proprietar nu are niciun interes în a anula contractul, ce constituie izvor de norme private obligatorii pentru părțile contractante.
În consecință, față de considerentele expuse instanța de fond a reținut drept întemeiată excepția lipsei de interes invocată în cauză, a admis-o ca atare și a respins în consecință prezenta acțiune ca lipsită de interes.
În temeiul art. 274.proc.civ. fiind în culpă procesuală reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.715,34 lei reprezentând onorariu avocațial avansat de către pârâta SC SA PRIN LICHIDATOR SC MANAGEMENT SRL, conform facturilor fiscale seria - nr.279/28.02.2007 și seria - nr.1539/04.12.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs nemotivat reclamantul, prin mandatar, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 8 mai 2009, sub dosar nr-.
La data de 19.06.2009, recurentul a depus motivele de recurs împotriva sentinței atacate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită recursul, să se caseze hotărârea recurată și să se trimită cauza spre judecare pe fond Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, conform celor reținute în dezvoltarea motivelor.
Examinând cu prioritate conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată pentru motivele ce succed:
Potrivit art. 303 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Legea mai prevede că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că sentința civilă nr. 253//17.03.2009 a fost comunicată reclamantului la data de 5 mai 2009, iar acesta a declarat recurs în termen, respectiv la data de 8.05.2009.
Întrucât motivarea recursului s-a făcut la data de 19.06.2009, reclamantul a depășit termenul legal de motivare, astfel că în baza art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, constată nul recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 253//17.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul, prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 253//17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. M - 14.10.2009
Tehnored. -14.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Magdalena Mălescu, Csaba
